NATO monitorizează mobilizarea armatei ruse la granița Ucrainei

0
302

Pentru a doua oară în acest an, trupe și tehnică militară au fost desfășurate de Rusia la granița cu Ucraina, iar analiștii politici și strategii militari creionează un scenariu sumbru care s-ar putea concretiza printr-o ”invazie”.

Marți, 7 decembrie, la Riga – capitala Letoniei -, miniştrii de Externe din statele membre NATO se vor reuni pentru a discuta pe marginea acestei ”amenințări”, potrivit France-Press, chiar dacă ”intențiile” Rusiei nu sunt, încă, foarte clare.

Sunt luate în calcul, potrivit aceleiași surse, ”planuri de urgență” prin care NATO ar putea să reacționeze în cazul în care Rusia ar invada Ucraina. Reuniunea se va desfășura pe parcursul a două zile – fiind pregătită, totuși, de mai mult timp -, alte două subiecte principal ale discuțiilor fiind ”instabilitatea flancului de est al NATO” și ”criza migranților” care ar fi ”orchestrată” de Belarus.

”Intenţiile ruse nu sunt clare, însă există o concentrare neobişnuită de forţe a doua oară în acest an. Vedem blindate grele, drone, sisteme de război electronic şi zeci de mii de militari pregătiţi de luptă”, a declarat pentru AFP secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei vizite în Letonia.

Moscova neagă că pregăteşte o invazie în Ucraina şi acuză NATO de alimentarea tensiunilor

Rusia a invadat peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi îi susţine pe separatiştii pro-ruşi care luptă împotriva Kievului în Donbas. Kremlinul neagă, cu vehemență, că pregăteşte un atac în Ucraina şi, pe de altă parte, acuză NATO că alimentează tensiunea din zonă.

”Este vorba despre găsirea unor semne bune şi unei poziţii potrivite de dsuasiune care să conducă la o dezescaladare şi nu la o escaladare”, a declarat un oficial american de rang înalt.

Rusia a acuzat, în ultima perioadă, atât SUA, cât și NATO și UE, că încearcă să câștige teren profitând de Ucraina. Dmitri Peskov – purtătorul de cuvânt al Kremlinului – a negat că guvernul rus ar fi fost implicat într-un astfel de plan împotriva Ucrainei.

”Rusia nu se angajează niciodată în astfel de lucruri. Nu au existat niciodată astfel de planuri”, a spus Peskov, conform The Washington Post.

Vladimir Putin: ”Ne exprimăm, în mod constant, îngrijorarea…”

Vladimir Putin a repetat că Occidentul nu ia în serios ”liniile roșii” trasate de Rusia.

”Ne exprimăm, în mod constant, îngrijorarea cu privire la acest lucru, vorbim despre linii roșii, dar înțelegem că partenerii noștri au o atitudine superficială față de toate avertismentele noastre”, a declarat Vladimir Putin.

Și secretarul de stat american a recunoscut că încă nu pot fi devoalate intențiile președintelui Rusiei în ceea ce privește Ucraina, aducând în discuție și eventuale ”provocări” venite de la Moscova.

”Nu știm care sunt intențiile președintelui Putin, dar știm ce s-a întâmplat în trecut. Cunoaștem jocul de a încerca să cităm o provocare iluzorie din Ucraina sau din orice altă țară și apoi să folosim asta ca o scuză pentru a face ceea ce Rusia intenționează să facă tot timpul”, a declarat, recent, secretarul de stat Antony Blinken. (mai multe detalii AICI)

Citește și: 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here