Ministrul Educației a anunțat că școala va putea începe pe 5 septembrie și se va putea încheia pe 16 iunie, în anul școlar 2022-2023

0
241

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit miercuri despre propunerile instituției pe care o conduce în legătură cu structura anului școlar 2022-2023. Printre acestea se află o vacanță în luna octombrie pentru toți elevii și revenirea vacanței din februarie.

Potrivit anunțului ministrului, anul școlar viitor ar putea începe pe 5 septembrie, iar în luna octombrie va fi o vacanță pentru toți elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Se ia în calcul ca la final de octombrie să fie o săptămână de vacanță pentru toți elevii, a spus ministrul Cîmpeanu.

Vacanța de iarnă va fi în perioada 22 decembrie 2022-8 ianuarie 2023. Apoi, s-ar putea reveni la vacanța de o săptămână din luna februarie.

„Putem lua în calcul în luna februarie o săptămână de vacanță… Decizia se va lua în interesul elevilor din punct de vedere pedagogic și pentru a-i ajuta să facă sport… Întâmplător se suprapune pe interesele HORECA, dar pe primul plan sunt interesele copiilor”, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu.

Vacanța de Paște ar trebui să fie în intervalul 7-18 aprilie, iar în luna mai se dorește organizarea unei săptămâni verzi în care elevii să învețe în afara școlii despre natură.

Toate acestea sunt propuneri ale ministerului și vor face parte dintr-un proces de dezbatere cu elevi, părinții și profesorii, a spus ministrul Educației.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here