Actualitate
Scandal la Frăsinei, singura mănăstire seculară din România în care femeile nu au acces VIDEO
O situație fără precedent a fost creată la Mănăstirea Frăsinei din Muereasca, Vâlcea, cunoscută drept „Athosul României”. Aici s-a schimbat rânduiala obișnuită la „biserica din vale”, lăcașul de cult pentru femei.
Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea este singurul lăcaș de cult secular din țara noastră în care se respectă cu strictețe „regulile athonite” impuse în urmă cu un secol și jumătate de către starețul de la acea vreme, cunoscut astăzi drept Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.
La fel ca la „Muntele Sfânt”, aici este interzis consumul de carne, iar slujba se face de la miezul nopții până dimineața. În plus, tot de atunci a fost interzis accesul femeilor în mănăstire.
La doi kilometri depărtare, la baza dealului pe care se află mănăstirea, a fost ridicat, exact lângă piatra de legământ a Sfântului Calinic, după cel de-al Doilea Război Mondial un alt lăcaș de cult dar pentru femei, cunoscut astăzi drept „biserica din vale” sau „biserica de jos”.
De prin luna octombrie, aici a izbucnit un adevărat scandal care a implicat și numele Mănăstirii Frăsinei, cu care toată lumea asociază acest lăcaș de cult mai nou.
De atunci trenează problema ce pare să nu-și găsească nici o rezolvare. Enoriașele s-au declarat împotriva deciziei reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a se reveni la vechile reguli athonite care impuneau contact cât mai puțin sau deloc cu femeile, din partea călugărilor de la Frăsinei.
Mănăstirea Frăsinei Vâlcea Athosul României Foto Daciana Stoica
Răzmerița de la „biserica din vale”
Decizia care a provocat adevărate răzmerițe la „biserica din vale” a plecat de la schimbarea conducerii Mănăstirii Frăsinei. De atunci li s-a interzis „sfinților părinți făcători de minuni” să mai coboare la biserica de femei. Au fost desemnați doar doi dintre aceștia, mai în vârstă, pentru slujbele de la biserica pentru femei, și s-a decis ca oficierea ritualurilor religioase să aibă loc doar la sfârșit de săptămână și de sărbători.
Doar că noile schimbări n-au fost deloc pe placul enoriașelor, iar reacția acestora a fost destul de vocală și de virulentă, în neconcordanță nu doar cu scriptele bisericești, dar și cu locul lor de desfășurare. Practic, femeile au început să organizeze veritabile mișcări de protest nu doar în curtea bisericii, ci și în timpul slujbelor.
Bisericile seculare ale Mănăstirii Frăsinei
Dar, pentru a înțelege mai bine problema se cuvine să explicăm contextul istoric în care a apărut „biserica din vale” și legătura acesteia cu Mănăstirea Frăsinei – „Athosul românesc”.
Se fac multe confuzii când vine vorba despre Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. În pădurile de la marginea comunei Muereasca a apărut în anii 1700 prima comunitate monahală, întemeiată de doi călugări care s-au retras aici pentru a fi departe de zgomotul lumii. Datorită lui Ilarion și Ștefan a apărut primul schit. După mai bine de jumătate de secol, „biserica veche” din curtea cimitirului a fost refăcută în forma pe care o are și astăzi. Ea poartă hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. A fost jefuită de austrieci la finele secolului al XVIII-lea, în timpul ocupației Olteniei, eveniment care a marcat profund comunitatea monahală de la acea vreme, biserica fiind părăsită.
Mănăstirea Frăsinei Athosul românesc din Muereasca Vâlcea Foto Daciana Stoica
Viața între zidurile acestui lăcaș de cult a revenit pe la jumătatea secolului următor, și o nouă biserică a fost ridicată după planurile Sfântului Calinic, fiind sfințită în 1863. Aceasta poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Frăsinei este de asemenea singura mănăstire din România care nu a fost secularizată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, grație tot lui Calinic, păstrându-și până astăzi vechile averi în cea mai mare parte.
Regulile impuse acum un secol și jumătate, respectate până în ziua de astăzi
Pe piatra de legământ amplasată la doi kilometri depărtare de comunitatea monahală, la baza dealului, s-au gravat cu litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care vor respecta interdicția, cât și blesteme pentru cele care o vor încălca.
Indicatoarele de la baza dealului pe care se află Mănăstirea Frăsinei Vâlcea Foto colaj
Astăzi, borna de „piatră de hotar” se păstrează la muzeu, iar locul său a fost luat de indicatoare pe care este întipărit același text, dar în limba română, cu mențiunea „Acces interzis femeilor”, de a merge mai departe pe drumul care duce la mănăstirea bărbaților.
Cum și când a apărut biserica pentru femei
După cel de-al Doilea Război Mondial, când multe femei au rămas văduve, pentru că se dusese vestea minunilor care au loc pe acest pământ sfânt, s-a decis ridicarea lângă crucea și stâlpul Sfântului Calinic – piatra pe care a scris legământul – a unei biserici pentru femei și a unui loc în care acestea să poată înnopta. Iar lumea a început să vină pentru masluri și vindecări.
Potrivit scriptelor, biserica pentru femei cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” există aici de 77 de ani. Într-un document din prin anii ´60 apare menționat doar un preot de mir care slujea în comuna Muereasca la acea vreme și numele patriarhului Iustinian. Nicăieri nu se menționează însă că aceasta ar fi fost subordonată administrativ Mănăstirii Frăsinei ori aparținând de o altă biserică din sat. Situația, cel puțin în scripte, este oarecum neclară, dar responsabilitatea este asumată de către Frăsinei ai cărei reprezentanți au oficiat de la bun început slujbe aici.
Biserica pentru femei de la poalele dealului pe care se află Mănăstirea Frăsinei – Vâlcea Foto DMS
ÎPS Varsanufie, pe urmele Sfântului Calinic
După Revoluție, faima Mănăstirii Frăsinei a început să crească de la an la an. În ultimele două decenii, în special, a devenit cunoscută nu doar pentru că interzicea accesul femeilor, ci și datorită preoților despre care se spunea că fac minuni prin slujbele lor de dezlegare sau exorcizare.
Odată cu faima, atât comunitatea monahală, cât și „biserica din vale” au cunoscut o înflorire fără precedent. S-au construit chilii, s-a refăcut drumul care din acest an este complet modernizat.
Faima însă a venit la pachet cu o transformare a vechilor rânduieli, un soi de adaptare la noile vremuri, ignorată multă vreme, și care în final a determinat luarea unor măsuri drastice care nu par a fi pe placul nici al enoriașelor „bisericii din vale” și nici a unei părți din comunitatea monahală – mai atrasă de regimul oarecum mai libertin față de cel din trecut.
Acuzațiile enoriașelor
În atare condiții, au început să se vehiculeze tot soiul de informații, mai ales odată cu restricțiile impuse.
Nemulțumite de faptul că și-au pierdut duhovnicii de la mănăstire, enoriașele care vin aici de ani de zile din întreaga țară acuză faptul că se intenționează închiderea bisericii, despre care pretind că ar aparține de Muntele Athos, dar și înlocuirea ei cu un centru Spa pentru fețele bisericești.
Scandal la Biserica pentru femei de lângă Mănăstirea Frăsinei Vâlcea Foto Colaj
De asemenea, pun la îndoială modul în care s-a realizat schimbarea conducerii Mănăstirii Frăsinei și atrag atenția că în acest fel mulți dintre călugări vor fi obligați să părăsească sfântul lăcaș.
Ele pun sub semnul întrebării și decizia de a se apela la o firmă de catering pentru enoriașele care rămân peste noapte, în locul meselor pregătite de călugări. O firmă care, potrivit acestora, ar avea legătură cu unul dintre preoții de mir care mai nou slujesc și ei aici.
Cum se apără biserica
Biserica neagă o parte dintre acuzațiile care-i sunt aduse în acest scandal la Mânăstirea Frăsinei. În comunicatele Arhiepiscopiei Râmnicului (pe care le regăsiți în totalitate AICI și AICI), se precizează că „rânduiala liturgică și duhovnicească a Sfintei Mănăstirii Frăsinei, este stabilită și așezată de Sfântul Ierarh Calinic, după Tipiconul Sfântului Munte Athos”.
Acesta este sfântul care a stabilit sub pedeapsa blestemului să nu intre niciodată femei în mănăstire, „ca monahii din Lavra Frăsineiului să se nevoiască stăruitor în virtuțile privegherii, postului, ascultării și rugăciunii”.
Se mai precizează și cu cine a fost înlocuit fostul stareț – arhimandritul Ioanichie Popescu – cu părintele Protosinghel Onisifor Petrescu, dar și că „se îngrijește, potrivit rânduielilor stabilite de asemenea de Sfântul Ierarh Calinic, de așezământul de jos”.
Administrarea spațiilor de cazare și îngrijirea bisericii de jos revin, prin decizia starețului și a Consiliului Duhovnicesc, în responsabilitatea fostului stareț Ioanichie Popescu și a lui Ioachim Popa – „duhovnici iscusiți și foarte cunoscuți, să spovedească și să îndrume duhovnicește pe femeile care vin aici pentru sufletele lor”.
De asemenea, se menționează că biserica va fi permanent deschisă în decursul săptămânii, iar de vineri seara și până duminică seara enoriașelor vor fi primite de un personal special pregătit.
„Prin urmare, atât preoții duhovnici, cât și ieromonahii slujitori vor coborî la așezământul din vale, numai cu aprobarea expresă a starețului Sfintei Mănăstiri Frăsinei”.
Pe lângă multele minuni petrecute în aceste locuri, există și nenumărate legende legate de pățaniile celor care au încălcat interdicția lui Calinic sau povești despre ce anume l-a determinat pe acesta să impună regulile athonite la Frăsinei, dar acestea fac obiectul unui articol viitor.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%




