Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Camera lui Ion C. Brătianu, cel mai longeviv prim-ministru al României, reconstituită la Vila Florica. Ce exponate are

Publicat

pe

Camera lui Ion C. Brătianu, cel mai longeviv prim-ministru al României, reconstituită la Vila Florica. Ce exponate are

Muzeul Național ”Brătianu” și-a îmbogățit expoziția permanentă cu un spațiu de vizitare esențial pentru atmosfera Vilei Florica, de la Ștefănești, județul Argeș. Camera lui Ion C. Brătianu a fost amenajată cu zeci de obiecte de epocă.

În cameră sunt 24 de exponate FOTO Muzeul Național Brătianu

Spațiul poartă
numele Odaia „Vizirului”. Concret,
odaia lui Ion C. Brătianu, binecunoscută pentru simplitatea
ei exemplară, a fost reconstituită, având în
total 24 de obiecte, inclusiv piese de mobilier valoroase. Cele 24 de
obiecte provin din donații și achiziții. Cinci dintre exponate
datează din secolul al XIX-lea, din perioada în care a trăit
marele om politic.

Cele cinci exponate ce au peste 130 de ani vechime
sunt: o ramă din lemn, un ceas de comodă stil Biedermeier, o casetă
de birou din lemn, o cămașă de noapte din in realizată la
războiul de țesut și un tablou. Patul expus în Odaia „Vizirului”
este unul demontabil din alamă și fontă și a fost produs în
Anglia în jurul anului 1900, la nouă ani de la moartea celui mai
longeviv prim-ministru al României.

În prezent, la Vila
Florica de la Ștefănești, ce găzduiește de peste doi ani și
jumătate Muzeul Național Brătianu, mai sunt doar patru piese de
mobilier ce au aparținut Brătienilor. Este vorba de biblioteca
suspendată de la primul etaj, de un scrin vechi de peste 140 de ani,
o masă persană din lemn de cireș din 1860 și o bancă realizată
dintr-un singur trunchi de cireș.

Pentru reamenajarea
camerei lui Ion C. Brătianu au fost folosite mai multe fotografii de
epocă.

„Ion C. Brătianu, supranumit „Vizirul” pentru uriașa sa autoritate, fiind fără niciun
dubiu, cel mai important personaj politic român al celei de-a doua
jumătăți a secolului XIX, era cunoscut pentru modul de viață
caracterizat de echilibru, modestie și bun gust”
,
precizează Mihai Alexandrescu, directorul Muzeului Național
”Brătianu” de la Vila Florica din Ștefănești-Argeș.

Sabina Cantacuzino, fiica cea mare a
lui Ion C. Brătianu, consemna în
amintirile sale: „Tata se deștepta la ora 4, iarna și vara… Își
prepara singur ceaiul, precum singur își făcea tot serviciul
personal: aprindea focul, își peria și scutura hainele, își
golea apa, își aducea donița cu apă… Pe nimeni n-am cunoscut
mai simpli și mai neatârnați în viața lor ca pe tata și pe
soțul meu.”

În camera reconstituită sunt și cărți vechi FOTO Muzeul Național Brătianu

În cea mai completă lucrare scrisă
vreodată în România despre viața familiei Brătianu la Vila
Florica, istoricul Narcis Dorin Ion, director al Muzeului Național
Peleș, a citat mai
multe mărturii foarte interesante despre
camera „Vizirului”.

„Camera lui Ion Brătianu era de o rară simplitate, un pat de
fier, o masă de lemn, câteva rafturi unde stăteau și atunci
cărțile cel mai des citite, două-trei scaune și un jilț, iată
aspectul camerei lui, pentru care fiii – și mai ales Ionel –
păstraseră un adevărat cult”
, declara
Alexandru Iacovachi.

La rândul său, poetul
Ion Pillat, nepotul lui Ion C. Brătianu,
spunea: „În casa de la Florica se mai
păstrează, așa cum era în ziua morții sale, la 4 mai 1891, odaia
bătrânului Ion Brătianu, „odaia tatii”, „odaia bunicului”
și, în curând „odaia străbunicului”. Simplitatea ei
impresionează… Sub geamul unui dulap tot se mai vede uniforma sa
de junker, din 1838, și rochia de mireasă a bunicei, abia prăfuită
nu de colb, ci de vreme; într-un colț, bastonul de lemn de corn
noduros așteaptă plimbarea zilnică prin vie…”

Cu altă ocazie, același Ion
Pillat completa: „Odaia bunicului este
întreagă, așa cum a lăsat-o în clipa morții sale. Patul simplu
stă nedesfăcut. Ceasornicul își continuă nestingherit
tic-tacul… Într-un colț stă rezemat bățul rustic cu care
bunicul cutreiera prin vie, iar alături se află încăperea cu
putina primitivă pentru obișnuitele lui băi de nuc. Ochelarii
bunicului încă reflectă sclipiri ale ochilor care i-au purtat. Pe
pereți atârnă rame cu poze de familie, nimeni nu le-a clintit din
locul lor.”

Prim-ministru
timp de 12 ani

Personalitate de primă
mărime în istoria României, Ion C.
Brătianu a fost şi cel mai longeviv prim-ministru
(1876-1888, cu o pauză de doar două luni
între 9 aprilie şi 9 iunie 1881).

În timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza (1859-1866), Ion C. Brătianu a fost
un lider liberal proeminent. „Vizirul” a
asistat în 1866 la demiterea lui Cuza şi la alegerea Prinţului
Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate
ministeriale în următorii patru ani.

În 1876, ajutat de Constantin A.
Rosetti, a format un cabinet liberal, acesta
rămânând la putere până în 1888, fiind ministru în
timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin,
formarea Regatului Român, revizuirea Constituţiei şi alte reforme.

După 1883, Ion C.
Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu sprijinul
lui C.A. Rosetti, prietenul şi aliatul politic al său pe
parcursul a aproape patru decenii.

Comentarii Facebook

Actualitate

Petrișor Peiu îi atacă pe Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu: „Unele glume se scriu singure”

Publicat

pe

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, acuză Guvernul că prezintă drept sprijin pentru economia românească o discuție a premierului Ilie Bolojan cu unele dintre cele mai mari rețele de import din România.

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR. FOTO Mediafax

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Unele glume se scriu singure, mai ales atunci când guvernul vrea să îşi cosmetizeze cele mai penibile acţiuni. Premierul Ilie Bolojan se întâlneşte cu cei mai mari importatori din România pentru a vorbi despre ‘promovarea producătorilor români”,  spune Peiu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Liderul senatorilor AUR susține că întâlnirea dintre Ilie Bolojan şi conducerea grupului german Schwarz, n-ar avea legătură cu sprijinirea industriei locale.

„Omul nostru de la palatul Victoria s-a întâlnit, servil, cu un mare producător german de mâncare, care îşi vinde produsele aici prin cele mai mari supermarket-uri din ţară şi vrea să ne convingă că a făcut-o pentru a promova industria românească. De fapt, este ca în bancurile de la Radio Erevan: nemţii nu doreau să cumpere ceva din România, ci doreau să vândă. Şi nu mâncare, ci ‘servicii de digitalizare’. Şi nu pe piaţa liberă, ci direct instituţiilor de stat, inclusiv STS”.

Petrișor Peiu continuă ironic:

„În contextul efortului depus de vicepremierul Oana Gheorghiu, de promovare a serviciilor grupului german Schwarz către achizitorii publici din ţară am aflat cu toţii că, în ziua de 10 martie 2026, premierul Ilie Bolojan şi CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, pentru a vorbi despre ‘oportunităţile de investiţii în sectorul producţiei alimentare din România, precum şi despre promovarea producătorilor români pe pieţele europene’”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns”

Liderul AUR subliniază că Lidl și Kaufland, companii ale grupului Schwarz, sunt printre cei mai mari importatori din România:

Ei bine, ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, dar Lidl şi Kaufland, firmele din grupul Schwarz prezente în România, sunt printre importatorii fruntaşi la noi în ţară: Lidl pe locul 5, iar Kaufland pe locul 20. E drept că una dintre ele, Kaufland, se află printre primii 500 de exportatori din România. Dar pe locul 281! Pentru a fi cât se poate de clar: cele două reţele germane domină piaţa locală a comerţului alimentar: în funcţie de cifra de afaceri din 2024, Lidl a ocupat primul loc, cu aproximativ 24 de miliarde de lei, iar Kaufland locul al doilea, cu aproape 20 de miliarde de lei”.

„Au tot interesul să importe cantități uriașe de mâncare”

Peiu mai spune că „oricine intră în magazinele Lidl și Kaufland va vedea produsele importate care fac din cele două firme unii dintre marii importatori de alimente din țară”:

„Nu ştiu cum i-o fi prezentat Oana Gheorghiu realitatea şefului ei de guvern, dar firmele Lidl şi Kaufland au tot interesul să importe cantităţi uriaşe de mâncare, căci Schwarz Group deţine 23 de fabrici care produc dulciuri, băuturi şi produse de patiserie destinate în special mărcilor private ale Lidl şi Kaufland”.

Amintim că, sâmbătă, vicepremierul Oana Gheorghiu a respins acuzațiile de trafic de influență într-un mesaj publicat pe Facebook, apărut la scurt timp după ce AUR a cerut explicații privind întâlniri dintre instituții ale statului și un grup german implicat în digitalizare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Întâlnire publică, înregistrată”

Unul dintre principalele puncte invocate de vicepremierul Oana Gheorghiu se referă la caracterul întâlnirilor din Guvern, pe care le descrie ca fiind transparente și strict tehnice.

Aceasta afirmă că reuniunea din 19-20 ianuarie 2026 a fost una oficială, înregistrată și comunicată public, la care au participat instituții precum ADR, MAI, STS, SRI, MApN și Ministerul Economiei, subliniind că nu a fost vorba despre negocieri sau decizii administrative, ci despre discuții tehnice între specialiști.

„Pe 19-20 ianuarie 2026 a avut loc în guvern o întâlnire publică, înregistrată în RUTI și comunicată pe pagina mea de Facebook, între reprezentanți ai grupului Schwartz și instituțiile române implicate în digitalizare: ADR, MAI, STS, SRI, MAPN, MEDAT. Eu am participat la deschidere, maximum o oră. Restul au fost discuții tehnice între specialiști.

De ce grupul Schwartz (sic!)? Peste 600.000 de locuri de muncă în România și unul dintre pionierii ecosistemului digital european, orientat către suveranitate digitală. Un proiect din care România ar trebui să facă parte”,  a explicat Oana Gheorghiu.

Anterior, premierul interimar Ilie Bolojan declarase că nu vede nicio problemă în discuțiile vicepremierului Oana Gheorghiu cu reprezentanții grupului german Schwarz, companie care a finanțat ONG‑ul acesteia.  

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu a reacționat spumos pe Facebook după ce obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde a acumulat 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră într-o finală a celebrei competiții.

„Noi am făcut asta! Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă pentru seară asta! Să zguduim lumea!”, a scris artista, duminică, pe Facebook.

Alexandra Căpitănescu a postat și un clip în care face aluzie la surpriza de care au avut parte cei care n-o vedeau atât de sus.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Dumnezeule, ești atât de frumoasă! Câți ani ai? România în top 3, în finala Eurovision?! Asta e de-a dreptul nebunesc! Oh, Dumnezeule…”.

Alexandra și echipa sa. FOTO FB Alexandra Căpitănescu

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Finala Eurovision 2026, organizată la Viena, a fost marcată de o competiție strânsă, un interes public ridicat și o prezență puternică a țărilor din Europa Centrală și de Est.

Amintim că Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă cu numărul 24 și a încheiat competiția pe locul al treilea. Dacă juriile au tratat piesa României cu reținere, publicul european a votat masiv pentru Alexandra Căpitănescu, ea obținând 232 de puncte la televot și un total 296, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii, iar acest val de susținere a ridicat România până pe podiumul competiției.

Cea mai mare surpriză neplăcută a venit din Republica Moldova, țară de la care publicul din România se aștepta la un sprijin consistent. Cele doar 3 puncte acordate de juriul moldovean au provocat reacții intense, inclusiv peste Prut, unde mulți spun că decizia nu reflectă votul publicului.

Trofeul a fost câștigat de Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, interpretată de artista Dara.

Pe locul al doilea s‑a clasat reprezentantul Israelului, care a beneficiat din nou de un televot masiv, în ciuda protestelor și controverselor internaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pentru România, rezultatul este unul istoric: Alexandra Căpitănescu a acumulat, în total 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră în finala Eurovision.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ce rol au conversațiile despre Dumnezeu în educația copiilor

Publicat

pe

Felul în care părinții discută despre credință cu cei mici poate avea un impact mai mare decât simpla prezență la slujbă, în biserică, arată un studiu publicat în Journal for the Scientific Study of Religion. Cercetarea, realizată pe mai bine de 16.000 de persoane arată cum dialogul constant despre credință și exemplul oferit în familie ne influențează semnificativ viața la maturitate.

Sursă foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Participanții care au declarat că au avut conversații frecvente despre credință cu părinții lor în copilărie merg mai des la slujbe ca adulți, discută mai mult despre religie cu proprii lor copii și raportează un sentiment mai puternic de apartenență la comunitatea religioasă.

Coordonată de cercetătoarea Julia S. Nakamura, analiza a urmărit modul în care experiențele din copilărie ne influențează viața religioasă de la maturitate. Cercetătorii au luat în calcul mai mulți factori: relația copiilor cu părinții, stabilitatea familiei, frecvența participării la slujbe religioase și cât de des se discutau în casă teme legate de credință.

Concluziile studiului arată că educația religioasă nu se rezumă la mersul la biserică. Mai importantă pare să fie relația construită în familie și dialogul constant dintre părinți și copii despre valorile religioase, acestea având un rol esențial în felul în care credința este transmisă de la o generație la alta.

Cum ar fi bine să vorbim despre credință cu adolescenții

Caradel Elena Alina, profesoară de religie, explică pentru „Adevărul” că educația religioasă începe în familie și este susținută în primul rând prin comportamentul părinților.

„În opinia mea, copilul trebuie să primească educația religioasă de mic, din familie, iar cel mai important rol îl are exemplul personal. Chiar dacă micuții nu înțeleg prea multe, ei văd ce se petrece și imită comportamentul părinților”, a declarat aceasta.

Potrivit spuselor profesoarei, copiii crescuți într-un mediu în care rugăciunea și valorile religioase sunt prezente vor căuta, odată cu maturizarea, să înțeleagă mai bine dimensiunea morală și spirituală a credinței.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Contează foarte mult să primească modele bune din familie și aici avem exemple din viețile sfinților, care erau îndrumați de părinți credincioși sau de bunici, cum ar fi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, a mai explicat ea.

Studiul arată că persoanele apropiate de părinții lor se simt, în general, mai conectate la comunitatea religioasă și spun că le este mai ușor să ierte. Totodată, cei care au avut în familie discuții frecvente despre credință au ajuns să vorbească despre aceste lucruri și cu propriii copii.

Caradel Elena Alina spune că adolescența este una dintre perioadele în care părinții trebuie să acorde mai multă atenție felului în care discută cu copiii despre credință, mai ales că mulți tineri încep tocmai în această perioadă să pună sub semnul întrebării practicile religioase.

„Mai ales în adolescență este foarte important să nu fie obligat cu privire la mersul la biserică, postul și rugăciunea, ci trebuie purtate discuții cu mult calm, atenție la cuvinte și rugăciunea venită din inimă”, a afirmat profesoara.

Ea consideră că părinții trebuie să transmită credința prin propriul exemplu și printr-o relație bazată pe echilibru și răbdare.

„Roagă-te tu, ca părinte, pentru copilul tău și el îți va urma exemplul chiar dacă la vârsta adolescenței intervine un spirit mai rebel”, a mai declarat aceasta pentru „Adevărul”.

Datele cercetării indică și faptul că persoanele care au crescut în familii stabile și au avut relații bune cu părinții tind să manifeste o implicare religioasă mai mare la maturitate. De altfel, Caradel Elena Alina subliniază că discuțiile despre credință nu reprezintă un proces limitat la copilărie. „Discuțiile despre Dumnezeu nu se termină într-un an sau doi, ci durează pe tot parcursul vieții”, a mai spus Caradel Elena Alina.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 35 de minute

Petrișor Peiu îi atacă pe Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu: „Unele glume se scriu singure”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, acuză Guvernul că prezintă drept sprijin pentru economia românească o discuție a premierului Ilie Bolojan...

Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei
Politicaacum o oră

Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei

Într-un moment în care alianța transatlantică se confruntă cu cel mai serios test din ultimele decenii, leadershipul nu este doar...

Actualitateacum 7 ore

Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”

Alexandra Căpitănescu a reacționat spumos pe Facebook după ce obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde a acumulat 296 de...

Actualitateacum 13 ore

Ce rol au conversațiile despre Dumnezeu în educația copiilor

Felul în care părinții discută despre credință cu cei mici poate avea un impact mai mare decât simpla prezență la...

Actualitateacum 20 de ore

Horoscop duminică, 17 mai. Nativii unei zodii au oportunitatea să câștige bani din activități personale

Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 17 mai. FOTO...

Actualitateacum o zi

Turcia propune un proiect strategic NATO: conductă militară de combustibil până în România

Turcia propune construirea unei conducte de combustibil către România, via Bulgaria, ca parte a extinderii sistemului NATO de aprovizionare. Proiectul...

Actualitateacum o zi

Elevi răpiți în nord-estul Nigeriei după un atac atribuit grupărilor jihadiste

Mai mulți elevi au fost răpiți sau dați dispăruți în urma unui atac armat asupra unor unități de învățământ din...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro