Connect with us

Actualitate

Rezervări record pentru vacanțele la Marea Neagră. Care sunt prețurile pentru România și Bulgaria

Publicat

pe

Rezervări record pentru vacanțele la Marea Neagră. Care sunt prețurile pentru România și Bulgaria

Sezonul estival 2023 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc reduceri early booking de până la 50%, avansuri mici de maxim 10% și diferență de 90% cu 10 zile înainte de intrare la cazare.

Sezonul estival 2023 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc reduceri early booking

Sezonul estival 2023 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc reduceri early booking de până la 50%, avansuri mici de maxim 10% și diferență de 90% cu 10 zile înainte de intrare la cazare. Astfel turiștii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferența de bani în cazul vacanțelor de vară abia peste 6-7 luni.

IRI Travel și agențiile partenere din toată țara se așteaptă ca din 3 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie

Ultimul trimestru din 2022 ne-a arătat o creștere substanțială a rezervărilor tip early booking atât pentru litoralul românesc, cât și pentru cel bulgăresc, cu circa 40% față de aceeași perioadă a anului precedent. 2023 pare un an mult mai stabil și predictibil față de anii precedenți, unica temere a turiștilor fiind cea financiară. Tocmai de aceea, turiștii preferă reducerile early booking, care le salvează bugetele și pot acoperi eventualele scumpiri sau rata inflației. Avem un litoral al Mării Negre, împărțit între două țări. Dacă reunim ambele părți, această rivieră reprezintă destinația de bază a românilor, ca număr de turiști. Există prețuri pentru toate buzunarele. Dacă Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, mă bucură că și pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii. Pe ambele litoraluri am constatat că au fost făcute în continuare investiții noi, în modernizări sau în hoteluri noi”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Marea majoritate a turiștilor români aleg hoteluri de la 3 stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendință în creștere în acest sens și în țara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 și 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 50% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 40%.

Iată exemple de oferte (cu reducerile early booking aplicate) pentru ambele litoraluri, pentru un sejur de 5 nopți, perioada 1-6 iunie 2023:

Bulgaria

Hotel 3*, tarif 102 euro/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 109 euro/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 118 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 4*, tarif 139 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 5*, tarif 327 euro/persoană/sejur, demipensiune

Hotel 3*, tarif 110 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 4*, tarif 115 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 5*, tarif 263 euro/persoană/sejur, demipensiune

Hotel 3*, tarif 137 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 4*, tarif 167euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 5*, tarif 624 euro/persoană/sejur, ultra all inclusive

Hotel 3*, tarif 104 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 4*, tarif 108 euro/persoană/sejur, demipensiune

Hotel 5*, tarif 167 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 4*, tarif 259 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 5*, tarif 333 euro/persoană/sejur, all inclusive

Hotel 3*, tarif 113 euro/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 133 euro/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 5*, tarif 435 euro/persoană/sejur, ultra all inclusive

România

Hotel 3*, tarif 383 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 483 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 5*, tarif 1518 lei/persoană/sejur, demipensiune

Hotel 3*, tarif 392 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 550 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 540 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 566 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 275 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 480 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 747 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 1166 lei/persoană/sejur, demipensiune

Hotel 3*, tarif 437 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 4*, tarif 518 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 270 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 416 lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 757lei/persoană/sejur, mic dejun

Hotel 3*, tarif 1186 lei/persoană/sejur, mic dejun

Comentarii Facebook

Actualitate

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Publicat

pe

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.

Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.

Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.

Direcțiile principale ale reformei europene

Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.

În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.

Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.

Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.

Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.


A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică

Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:

– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;

– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;

– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;

încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.

Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri

Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.

Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.

În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.

România: adaptare instituțională și provocări de implementare

În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.


Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia

Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.

Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.

Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.

Articol susținut de eMag

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Publicat

pe

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.

FOTO: IPJ Mureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.

„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.

Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.

Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.

Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor

Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.

Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Actualitateacum 6 ore

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026 Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
Actualitateacum 8 ore

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Actualitateacum 13 ore

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare „Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Actualitateacum 19 ore

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Actualitateacum o zi

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur

Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Actualitateacum o zi

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie

Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
Actualitateacum 2 zile

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate

O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro