Actualitate
Laboratoare de cercetare nucleară din SUA, atacate de hackeri ruși
Un grup de hackeri ruşi, cunoscut sub numele de Cold River, a atacat trei laboratoare de cercetări din domeniul nuclear din SUA vara trecută, relatează Reuters, care are la baza anchetei sale înregistrări de pe internet şi declaraţiile a cinci experţi în securitate cibernetică.
Hackerii ruși au luat la țintă cercetători din domeniul nuclear FOTO Shutterstock
În perioada august-septembrie, în timp ce preşedintele Vladimir Putin declara că Rusia este pregătită să utilizeze arme nucleare pentru a-şi apăra teritoriul, Cold River a atacat laboratoarele naţionale Brookhaven (BNL), Argonne (ANL) şi Lawrence Livermore (LLNL), potrivit unor înregistrări de pe internet.
Acestea arată că hackerii au creat pagini false de conexiune pentru fiecare instituţie şi au trimis mesaje oamenilor de ştiinţă care lucrau la acestea pentru a-i îndemna să-şi dezvăluie parolele de acces, relatează Agerpres.
Aliații Kievului au fost atacați cibernetic
Reuters nu a fost în măsură să stabilească de ce au fost luate ca ţintă laboratoarele şi nici dacă vreuna din tentativele de intruziune a reuşit. Un purtător de cuvânt al BNL a refuzat orice comentariu.
LLNL nu a răspuns la o solicitare de a comenta, iar un purtător de cuvânt al ANL a trimis întrebările Departamentului american al Energiei, care a refuzat orice fel de comentariu.
Potrivit experţilor în securitate cibernetică şi responsabililor unor guverne occidentale, Cold River şi-a intensificat campania de piraterie cibernetică împotriva aliaţilor Kievului după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Gruparea, implicată în alte zeci de incidente
Atacurile cibernetice împotriva laboratoarelor americane s-au produs în timp ce experţi ai ONU intrau în teritoriul ucrainean aflat sub control rusesc pentru a inspecta centrala de la Zaporojie (sudul Ucrainei) – cea mai mare centrală atomică din Europa – şi a evalua riscul pe care l-ar putea avea, potrivit lor, o catastrofă radiologică devastatoare în contextul unor bombardamente intense în proximitate.
Cold River, care a intrat pentru prima oară în atenţia profesioniştilor din serviciile de informaţii după ce a atacat Forreign Office din Marea Britanie în 2016, a fost implicat în zeci de alte incidente de piraterie cibernetică foarte mediatizate în ultimii ani, potrivit unor declaraţii date de nouă firme de securitate cibernetică.
S-a ajuns la un specialist IT din munții Ural
Reuters a urmărit conturile de e-mail utilizate în operaţiunile de hacking între 2015 şi 2020 care au dus până la un specialist IT din oraşul rusesc Sîktîvkar (capitala Republicii Komi), la vest de Munţii Ural.
„Este vorba de unul din grupurile de hackeri cele mai importante de care s-a auzit vreodată„, a declarat Adam Meyer, vicepreşedinte senior al Serviciului de Informaţii al firmei americane de securitate cibernetică CrowdStrike.
„Sunt implicaţi în susţinerea directă a operaţiunilor de spionaj ale Kremlinului„, spune el. Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) şi ambasada rusă la Washington nu au răspuns unor cereri de comentarii trimise de Reuters.
Rusia, lider mondial în materie de piraterie
Responsabili occidentali afirmă că guvernul rus este lider mondial în materie de piraterie informatică şi că utilizează spionajul cibernetic pentru a culege informaţii despre guvernele şi industriile străine cu scopul de a obţine avantaj concurenţial. Totuşi, Moscova a negat întotdeauna că ar efectua operaţiuni de piraterie informatică.
Cinci experţi din industria de profil au confirmat pentru Reuters implicarea Cold River în tentativele de piratare a laboratoarelor nucleare, pe baza amprentelor digitale pe care cercetătorii le-au legat istoric de grup. Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) a refuzat să comenteze activităţile Cold River. Echivalentul britanic al NSA – Global Communication Headquarters (GCHQ) – s-a abţinut şi el de la orice fel de comentarii.În luna mai, Cold River pătrunsese şi făcuse publice mesaje de e-mail aparţinând fostului şef al serviciului de spionaj britanic MI6.
Potrivit experţilor în domeniu şi unor responsabili de securitate în Europa de Est, aceasta a fost doar una din numeroasele operaţiuni de „piraterie şi scurgeri” de informaţii desfăşurate anul trecut de hackeri legaţi de Rusia, în cursul cărora mesaje confidenţiale au fost făcute publice în Marea Britanie, Polonia şi Letonia.
Operațiuni de spionaj vizând criticii Moscovei
Într-o altă operaţiune de spionaj recentă vizându-i pe criticii Moscovei, Cold River a înregistrat nume de domenii menite să imite cel puţin trei ONG-uri europene care investigau crime de război, potrivit firmei franceze de securitate cibernetică SEKOIA.IO.
Tentativele de piraterie legate de ONG-uri au avut loc chiar înainte şi după lansarea, la 18 octombrie, a unui raport emis de o comisie de anchetă independentă a ONU, care concluzionase că forţele ruse erau responsabile de „marea majoritate” a încălcărilor drepturilor omului în cursul primelor săptămâni ale invaziei în Ucraina, pe care Rusia o numeşte drept „operaţiune militară specială”.
Firma franceză a declarat că Cold River căuta să contribuie la „colectarea de informaţii despre probe identificate de crime de război şi despre proceduri ale justiţiei internaţionale”.
Unul dintre membrii, identificat exact
Cold River a făcut mai multe erori în ultimii ani, ceea ce le-a permis analiştilor în securitate cibernetică să localizeze şi să identifice exact pe unul dintre membrii săi, furnizând astfel indicaţia cea mai clară până atunci a originii ruseşti a grupului, potrivit experţilor de la gigantul de internet Google, de la compania britanică BAE şi de la firma de informaţii americană Nisos.
Mai multe adrese electronice personalizate pentru a lansa operaţiunile Cold River îi aparţin lui Andrei Korineţ, expert IT şi culturist de 35 de ani din Sîktîvkar, localitate situată la 1.600 km nord-est de Moscova, conform anchetei Reuters.
Actualitate
Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și județele Ilfov și Ialomița, precum și o avertizare de Cod portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea. În zonele vizate au fost transmise și mesaje RO-Alert.
FOTO: Shutterstock
Potrivit ANM, primul Cod roșu este valabil între orele 18:00-18:45, fiind vizată Capitala. Va fi o vijelie puternică cu rafale de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
Cetățenii au fost avertizați și prin RO-Alert.
FOTO: Mesaj RO-Alert pentru bucureșteni
Al doilea Cod roșu este valabil între orele 17:50-18:40, fiind vizate următoarele localități din Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Afumați, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Dascălu.
Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 20–40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).
Al treila Cod roșu este valabil între orele 17:35 – 18:20, fiind vizate două localități din Ialomița (Fierbinți-Târg, Sinești) și patru din Ilfov (Găneasa, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu).
Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula între 20 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).
Ultimul cod, cel portocaliu, este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 17:20 și 18:30, pentru localități din județele Constanța (Gârliciu, Saraiu) și Tulcea (Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud).
Meteorologii anunță averse torențiale ce vor acumula între 35 și 40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm), frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 55–70 km/h.
Recomandările DSU
Dată fiind avertizarea de Cod roșu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a transmis cetățenilor următoarele recomandări:
- Să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
- Să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
- Să închidă ferestrele locuințelor și ale altor categorii de construcții;
- Să nu atingă stâlpii sau conductoarele electrice căzute la pământ.
„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, adaugă sursa citată.
Actualitate
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.
Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI
Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.
România nu depinde integral de petrolul din
import
Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.
În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.
În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.
Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.
Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.
Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții
Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.
Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.
Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.
„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.
Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării
Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.
Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.
Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.
În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.
Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.
Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective
Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.
Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.
Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie
În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.
Situația este diferită în cazul benzinei.
Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.
Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.
De ce motorina se scumpește mai repede
Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.
Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.
Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.
Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.
Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol
Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.
Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.
„Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.
În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.
Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”
„Nu e normal, asta nu e concurență”
Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.
„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.
Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.
În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.
„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor”, a adăugat acesta.
Ce măsuri ar putea stabiliza piața
În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.
Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:
Actualitate
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.
Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării
Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.
„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.
Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.
„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.
„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”
Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.
„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.
Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.
Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale
Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate
Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).
„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,
Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.
Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.
„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.
De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.
„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.
„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.
7 riscuri majore pentru România
Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara
Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.
Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.
Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.
„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 17 oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 12 oreAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





