Actualitate
Satul înființat de haiduci în munții României. Trăiau ca în vremea dacilor, de pe urma jafurilor VIDEO
Un sat de munte din județul Hunedoara are o istorie cu totul neobișnuită. A fost înființat de haiduci, care se refugiau aici cu prăzile luate din ținuturile învecinate. Acum, se numără printre cele mai pitorești locuri din Ținutul Pădurenilor.
Povestea satului Meria, din comuna Lunca Cernii de Jos, aflat pe o culme deasupra luncii Cernii (video)
din județul Hunedoara aduce aminte de cele mai vechi mărturii despre dacii care
locuiau în zonele mai puțin prielnice din munții Poiana Ruscă.
„Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub
conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile
vecine ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”, informa
istoricul latin Anneus Florus (sec. I – II d. Hr.).
Satul Meria, ascuns de ceață, se află pe coama dealului, deasupra luncii Cernei. Foto: Daniel Guță
Aflat pe o coamă din munții Poiana Ruscă, la
hotarele Ținutului Pădurenilor cu Țara Hațegului, despărțit prin văi adânci de
așezările învecinate, Meria ar fi fost înființată de haiduci, în secolul al
XV-lea.
În trecut, așezarea era considerată unică în Ardeal, atât prin originea
ei, cât și prin graiul aparte și felul de a fi mai sălbatic al localnicilor,
rar vizitați din cauza lipsei drumurilor.
Imaginea 1/10:
Meria Foto Daniel Guță (11) JPG
„În vremea copilăriei mele, nu era drum. Urcau
oamenii cu calul sau pe jos, pe poteci puțin știute, în sat. Apoi cu căruțele
trase de boi puternici, care țineau drumul abrupt, spre coama înconjurată de pădure”,
își amintește Aurel Seleșan, unul dintre localnici.
Satul legendar al lotrilor
Povestea haiducilor refugiați în acest ținut,
aflat la aproape 1.000 de metri altitudine, o cunosc mai mulți săteni. Au
relatat-o, în detaliu, unii dintre oaspeții din trecut ai așezării.
Satul Meria, învăluit în ceață. Foto: Daniel Guță
„Tradiția spune
că în vechime era un sat format mai mult din colibe de fugari, lotri (n.r. hoț
de codru) și hoți și chiar țigani retrași la scuteală în acest ascunziș, de
unde se scoboreau prin Țara Hațegului și prin Banat ca să fure și să prădeze și
apoi, încărcați de câștigul acestei urâte meserii, se întorceau iar la odihnă
și trai fără de griji și fără de frica de a fi urmăriți de panduri, care nu
știau drumul prin codrii pustii ce vor fi fost atunci sau se temeau de măciuca
ce ușor le-o puteau îndoi pe spinare acești hoțomani îndrăzneți”, relata
preotul Jacob Radu, în „Istoria vicariatului greco-catolic din Țara Hațegului”
(1909).
Preotul a urcat
în satul Meria în vara anului 1909, îndoțindu-l pe episcopul greco catolic de
atunci al Lugojului, Vasile Hossu.
Munții Poiana Ruscă. zona Meriei. Foto: Daniel Guță
Amintirea haiducilor care trăiau în acel ținut încă
le era încă vie localnicilor, astfel că oaspeții locului au putut afla cum s-a
sfârșit povestea fugarilor din munți, care își găsiseră refugiul în ținutul de
la poalele Vârfului Lotrului (1.266 metri).
„Odată, se zice, s-a pus capăt acestui mod de viață puțin cinstit, prin
puterea armată trimisă asupra lor. Soldații au înconjurat satul din toate
părțile și locuitorii au fost somați să își facă locuințe statornice și să
înceapă o viață pașnică, altfel vor fi tratați ca făcătorii de rele și
pedepsiți cu moarte. Ei au ascultat sfatul părintesc al oblăduirii, au
întemeiat sat cum e datina și s-au apucat de economia câmpului și mai ales de
creșterea vitelor”, relata preotul Jacob Radu.
Satul ocolit de drumuri până în ultimii ani
În următoarele
decenii, satul Meria a rămas un sat aproape inaccesibil, populat de sute de oameni,
care se ocupau cu creșterea animalelor și cu munca în pădure și cu „bocșitul”
(arderea lemnelor pentru a produce cărbune).
Pe străzile Meriei. Foto: Daniel Guță
Satul a fost electrificat prin
anii ’60, își amintesc localnicii, însă nu toate gospodăriile au fost legate la
rețeaua electrică. În anii următori o mină de fier a fost înființată în Vadu
Dobrii, care a funcționat până la sfărșitul anilor ’80, aducându-le localnicilor alte locuri
de muncă.
„Oamenii din
Meria au lucrat, mai ales, la exploatările forestiere din zonă. Unii au muncit
în mina de la Vadu Dobrii, care a funcționat însă vreo zece ani. Alții au trăit
din creșterea animalelor. Acum mai sunt vreo 200 de oameni în sat, mulți
vârstnici, pensionari”, povestește unul dintre săteni.
În ultimii trei
ani, drumul de opt kilometri care urcă din satul Lunca Cernii de Jos în Meria a
fost asfaltat, ultima dintre porțiuni, de circa doi kilometri, și cea mai
abruptă, a fost finalizată în toamna anului trecut.
Meria. Foto: Daniel Guță
De la intrarea în sat, un
drum de pământ greu accesibil, de vreo opt kilometri, urcă spre Vârful Muncelu,
în satul Vadu Dobrii. Iarna, ultima porțiune a drumului spre Vadu Dobrii,
devine greu accesibilă, iar ninsorile îl acoperă adesea cu troiene.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 20 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





