Actualitate
15 ianuarie: Ziua în care s-a născut Mihai Eminescu, geniul poeziei românești
Pe 15 ianuarie s-au născut nenumărate personalități istorice, precum marele nostru poet național Mihai Eminescu. Tot în această zi a fost încoronată regina Elisabeta I a Angliei, domnia sa fiind recunoscută ca era elisabetană sau epoca de aur.
Mihai Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti Foto: Arhivă
1559: Elisabeta I a Angliei este încoronată regină a Angliei
Elisabeta I a Angliei s-a născut pe 7 septembrie 1533, la Palatul Placentia, fiind fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn.
Elisabeta devine regină pe 15 ianuarie 1559, după moartea surorii sale, fiind încoronată Westminster Abbey din Londra, de episcopul de Carlisle, cu ritualul latin.
Elisabeta I, care nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, devenind cunoscută drept Gloriana sau Regina Fecioară, a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor.
Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Regina Elisabeta I a Angliei a murit pe 24 martie 1603, la Richmond Palace.
Elisabeta I a Angliei Foto: Arhivă
1622: S-a născut dramaturgul francez Molière, părintele marii comedii
Molière (Jean-Baptiste Poquelin) s-a născut pe 15 ianuarie 1622 la Paris, a fost scriitor francez de teatru, director și renumit actor de comedie.
În 1643 a hotărât să devină actor, a adoptat pseudonimul Moliere şi a întemeiat, cu actriţa Madeleine Bejart, trupa „Ilustrul teatru”, cu care a susţinut turnee timp de 12 ani, iar în 1650, a preluat conducerea teatrului. În această perioadă, a compus primele sale comedii de valoare sunt: „Nechibzuitul” (1655) şi „Dragoste cu toane” (1656), notează Agerpres.
La 24 octombrie 1658, Moliere şi trupa sa au jucat, la Luvru, în faţa regelui şi a curţii, tragedia „Nicomede”, a dramaturgului Pierre Corneille, iar în 1660, Moliere a obţinut protecţia fratelui regelui şi dreptul de a folosi fosta sală de teatru din Palatul lui Richelieu, denumit „Palais-Royal”.
Moliere Jean-Baptiste Poquelin a murit la 17 februarie 1673, operele sale fiind jucate cu succes și acum pe scenele din întreaga lume.
Foto Wikipedia
1850: S-a născut poetul naţional Mihai Eminescu
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani (și a copilărit la Ipoteşti) fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Eminovici.
A publicat primul său poem („La mormântul lui Aron Pumnul“) la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Eminescu a făcut parte din societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la „Timpul“, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Operele lui Eminescu precum „La Steaua“ sau „Făt-Frumos din Lacrimă“ sunt și acum printre cele mai citite. Dar cea mai cunoscută poezie din literatura română este Luceafărul, care a văzut tiparului în 1883, când a fost publicată în Almanahul Societăţii Studenţeşti ”România Jună” din Viena. Biografii lui Eminescu au descoperit faptul că poemul a fost început în 1873. De-a lungul anilor, poezia a fost scrisă, rescrisă şi finisată de mai multe ori până la publicarea din 1883.
Eminescu a fost internat la 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. La 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. La 17 iunie 1889, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti.
1883: A apărut revista Recreații științifice, care a marcat dezvoltarea matematicii în România
Revista Recreații științifice a fost a apărut la Iași în perioada 15 ianuarie 1883, având ca obiectiv să facă educație științifică tineretului român.
Revista a apărut lunar, fără întrerupere, timp de șase ani. Inițial fiecare număr avea 32 de pagini, cuprinzând articole cu subiecte variate, ca aritmetică, algebră, geometrie, geometrie analitică, trigonometrie, calcul diferențial și integral, istoria matematicii, mecanică, topografie, cosmografie, astronomie, chimie, geografie și diverse. În ultima perioadă de apariție a avut 24 de pagini sau numere comasate, potrivit recreaţiimatematice.uv.
1918: S-a născut Gamal Abdel Nasser, președinte al Egiptului
Gamal Abdel Nasser s-a născut pe 15 ianuarie 1918 la Dene Mor, provincia Asiut. A fondat, în 1942, mişcarea clandestină „Ofi ţerii liberi”, ce îşi propunea să lupte împotriva corupţiei politice şi a dominaţiei străine în Egipt. A fost maior în războiul arabo-israelian (1948). Ulterior, a desfăşurat o susţinută activitate naţionalistă. În 1951, a fost ridicat la gradul de locotenent-colonel iar, în iulie 1952, a condus lovitura de stat în urma căreia regele Farouk al Egiptului, a fost detronat, potrivit biography. yourdictionary.com. Generalul Neguib a fost desemnat şef al noului guvern.
În 1956, a fost ales, fără contracandidat, preşedinte al Republicii Egipt. În acelaşi an, refuzul englezilor şi americanilor de a mai acorda credite l-a determinat pe Nasser să naţionalizeze Canalul de Suez şi, deşi Egiptul a fost pentru scurt timp invadat de trupe franceze, britanice şi israeliene, naţionalizarea a reuşit, contribuind la sporirea prestigiului lui Nasser. Tot el, a propus unirea Egiptului cu Siria, care s-a concretizat, la 1 februarie 1958, prin crearea Republicii Arabe Unite, el devenind preşedintele acesteia, potrivit www.history.com. În octombrie 1961, uniunea s-a destrămat, Siria recăpătându-şi independenţa. În volumul „Eliberarea Egiptului”, publicat în 1956, Nasser a pledat pentru fraternitatea arabilor şi solidaritatea africană. Duşman al monarhiilor din Orientul Mijlociu, în 1962 a trimis trupe de sprijin revoluţionarilor din Yemen. A fost atacat în forţă de Iordania şi Arabia Saudită. Gamal Abdel Nasser a murit la 28 septembrie 1970.
1981: S-a născut rapperul american Pitbull
Pitbull (Armando Christian Pérez) s-a născut pe 15 ianuarie 1981,în Miami, fiind un cântăreț, compozitor și rapper american.
El a devenit cunoscut pe plan internaţional graţiei piesei „I Know You Want Me“, pe care a lansat-o în 2009. Pitbull a cântat alături de nume celebre precum Chris Brown, DJ Khaled, Lil Jon, David Rush, Sean Paul, Shakira, Enrique Iglesias, Akon Kesha, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez, J Balvin, Camila Cabello, și a colaborat și cu artista româncă INNA, și alături de formația muzicală românească Mandinga. De altfel rapperul american a susţinut un concert şi în Bucureşti, în iulie 2010.
Pentru cariera sa Rapperul a primit steaua cu numărul 2.584 pe Hollywood Walk of Fame, după ce a produs hituri No. 1, a primit un premiu Grammy pentru cel mai bun album rock latino, urban sau alternativ, și a scris şi înregistrat imnul oficial al Cupei Mondiale 2014, „We Are One (Ole Ola)”, cu Jennifer Lopez şi Claudia Leitte.
1990: Se reînfiinţează oficial Partidul Naţional-Liberal
Partidul Naţional Liberal este cel mai vechi partid politic din România, înfiinţat la 24 mai 1875, sub conducerea lui Ion C. Brătianu (1875-1891). În 1947, PNL şi-a întrerupt activitatea ca urmare a desfiinţării pluralismului politic de către regimul comunist. Partidul s-a reînfiinţat la 15 ianuarie 1990, președinte fiind Radu Câmpeanu, conform Agerpres.
De altfel, printre cei care au repus bazele PNL după 1989 s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, Radu Câmpeanu. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic, fapt consfinţit prin Decizia nr. 4 a Tribunalului Bucureşti din 15 ianuarie 1990.
2018: A murit solista trupei rock „The Cranberries”, Dolores O’Riordan
Cântăreaţa şi compozitoarea irlandeză Dolores O’Riordan s-a născut pe 6 septembrie 1971, la Ballybricken North, Munster, Irlanda.
Dolores O’Riordan a devenit o artistă apreciată după ce a început să cânte alături de trupa The Cranberries, la vârsta de 18 ani. Cântăreaţă şi compozitoare, ea a avut o influenţă uriaşă asupra muzicii rock şi pop atât din Irlanda, cât şi la nivel internaţional.
Dolores O’Riordan a murit pe 15 ianuarie, la Londra, la vârsta de 46 de ani. Ea a concertat la Bucureşti, alături de The Cranbberies, de două ori, în 2010 şi 2012.
Dolores O’Riordan (1971- 2018) Foto: Arhivă
Actualitate
U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea
Formația antrenată de Mihai Silvăşan a reușit în acest an competițional tripla: titlul național, Cupa şi Supercupa României. U BT Cluj s-a impus cu 3-1 în finala cu CSM Oradea.
În faţa a 10.000 de fani, campiona en-titre a câştigat „la mustață” (74-72, 33-36 la pauză), astăzi (miercuri, 3 iunie), al 4-lea meci cu rivala sa tradițională.
Principalii marcatori ai partidei au fost Russell 23 puncte, Molinar 17p, Creek 10p, respectiv, Bropleh 16p, Nzekwesi 15p și Richard 12p.
În precedentele meciuri ale finalei s-au înregistrat rezultatele 84-87, 88-83 şi 103-78.
Al 11-lea titlu național pentru clujeni
Cele două echipe au jucat finala Ligii Naţionale de baschet, la masculin, pentru a 5-a oară în ultimii 6 ani. Şi precedentele finale au fost câştigate de U BT Cluj: 4-2 în 2022/2023, 4-1 în 2023/2024 și 3-2 în 2024/2025.
Acesta este titlul cu numărul 11 pentru formațiile din Cluj (după cele din 1992, 1993, 1996 pentru Universitatea Cluj, 2011 pentru U Mobitelco Cluj, 2017 şi 2021-2025 pentru U BT Cluj), tot atâtea având Asesoft Ploiești. Pe primele două locuri se află Dinamo București – 22 de titluri și Steaua București – 21. CSM Oradea a câștigat de 3 ori campionatul (2016, 2018 şi 2019).
Craiova a cucerit medalia de bronz
Antrenorul orădenilor, Cristi Achim, a anunţat că acest campionat a fost ultimul în care s-a aflat pe banca tehnică (era din 2009, fiind cel mai longeviv în funcţie din Liga Naţională) și că va prelua o funcţie în conducerea clubului.
Medalia de bronz a fost câştigată, în premieră, de SCMU Craiova, 2-1 „la general” (94-102, 101-62, 105-101), cu Dinamo Bucureşti.
Actualitate
Remus Pricopie propune un „armistițiu politic” și un premier independent până în februarie 2027
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susține că România are nevoie de un „armistițiu politic” pentru depășirea blocajului actual și formarea unui guvern stabil, propunând desemnarea unui premier independent și constituirea unui executiv cu mandat limitat până la 15 februarie 2027.
Remus Pricopie propune un premier independent și un „guvern de armistițiu” temporar. FOTO: FB
„Instituțiile statului nu pot funcționa la nesfârșit în așteptarea unor decizii politice. Cu fiecare zi care trece, costul blocajului crește, iar România pierde timp într-un moment în care are nevoie de stabilitate, credibilitate și capacitate de acțiune”, a scris Pricopie pe Facebook.
Potrivit acestuia, noua formulă guvernamentală ar trebui să fie susținută de principalele forțe democratice și pro-europene din Parlament și să includă un cabinet parțial tehnocratizat.
„Poate că a venit momentul să vorbim despre un armistițiu politic. Nu despre o alianță politică definitivă și nici despre renunțarea la competiția dintre partide”, a afirmat rectorul SNSPA.
Pricopie propune păstrarea continuității în ministerele unde există politici și proiecte aflate deja în derulare, precum Dezvoltarea, Afacerile Interne, Finanțele, Educația sau Fondurile Europene, în timp ce alte portofolii ar putea fi ocupate de specialiști independenți.
De asemenea, acesta consideră că programul de guvernare ar trebui să rămână, în linii mari, cel aprobat deja de Parlament la instalarea Guvernului Bolojan, cu eventuale actualizări determinate de evoluțiile economice și sociale.
„Politica democratică nu este arta ultimatumului. Este arta compromisului în interes public”, a mai transmis Remus Pricopie.
Actualitate
Planul B al Chișinăului: Moldova ia în calcul unirea cu România în cazul în care procesul de aderare la UE intră în impas. „Va exista un preț”
Vicepremierul Republicii Moldova a afirmat că unirea cu România rămâne un scenariu posibil dacă negocierile de aderare la Uniunea Europeană nu vor avansa conform planului.
Steaguri România și R. Moldova Foto: arhivă, adevărul
Republica Moldova ar putea recurge la scenariul unirii cu România în cazul în care parcursul său de aderare la Uniunea Europeană ar fi îngreunat sau blocat, a declarat viceprim-ministrul Eugen Osmochescu într-un interviu acordat Euractiv. Oficialul a descris această opțiune drept un „plan B”, în contextul în care Chișinăul își propune semnarea unui tratat de aderare la UE până la sfârșitul anului 2028.
„Planul B” pentru scenariul unui blocaj european
Osmochescu, aflat în funcție din noiembrie anul trecut, a subliniat că prioritatea guvernului rămâne integrarea europeană, însă a avertizat că lipsa unor progrese concrete din partea Bruxelles-ului ar putea forța autoritățile să ia în considerare alternative.
„Trebuie să transmitem un semnal populației”, a afirmat acesta, făcând referire la presiunile și operațiunile hibride atribuite Rusiei, menite să reducă sprijinul public pentru integrarea europeană.
Vulnerabilități de securitate în fața Rusiei
Vicepremierul a menționat și vulnerabilitatea Republicii Moldova, precizând că țara nu are capacitatea de rezistență militară a Ucrainei. „Nu suntem la fel de rezistenți ca ucrainenii. Nu avem industrie militară, nu avem producție militară, nu avem o armată comparabilă”, a declarat el.
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor regionale și al unor incidente recente, inclusiv un atac rusesc asupra centralei hidroelectrice de la Nistru, care a provocat o scurgere de petrol și poluarea râului Nistru – sursă esențială de apă pentru Republica Moldova și sud-vestul Ucrainei.
În plan european, Osmochescu a confirmat că Moldova își dorește deschiderea primelor „clustere” de negocieri de aderare și alinierea accelerată la legislația UE.
Potrivit unor informații citate de Euractiv, primele negocieri oficiale ale UE cu Ucraina și Republica Moldova ar putea avea loc pe 16 iunie, moment considerat de Chișinău un semnal politic important.
„Dacă se va întâmpla în iunie, atunci acesta ar fi un semnal clar. Acesta este obiectivul nostru”, a spus vicepremierul.
Oficialul a susținut și ideea unor forme de integrare graduală sau „aderare asociată”, propuse recent de cancelarul german Friedrich Merz, care ar permite participarea statelor candidate la reuniuni ale instituțiilor europene fără drept de vot.
Osmochescu consideră că astfel de etape intermediare ar putea consolida reformele și ar transmite un semnal pozitiv către populație.
Scenariul unirii cu România
„Avem teme de făcut, trebuie să le facem”, a afirmat el, adăugând că astfel de inițiative ar trebui privite ca o oportunitate, nu ca un blocaj pentru statele membre ale UE.
În ceea ce privește scenariul unirii cu România, vicepremierul a spus că legăturile culturale și familiale dintre cele două state sunt deja foarte strânse, iar un număr semnificativ de cetățeni moldoveni dețin deja pașapoarte românești – aproximativ 850.000 din totalul populației de 2,4 milioane.
El a mai precizat că sprijinul pentru reunificare se situează în jur de 40% în Republica Moldova, în timp ce în România acesta ar ajunge la aproximativ 70%.
„Va exusta un preț. Acesta va trebui suportat de România și de UE. Dar costul nu ar fi la fel de mare ca cel înregistrat în cazul fostelor Germanii [de Est și de Vest] atunci când s-au reunificat”, a spus acesta.
-
Breakingacum 3 zile„Am imagini cu soția alergată de urs în curte”. Teroare în Bușteni
-
Actualitateacum 3 zile
De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri
-
Actualitateacum 3 zile
Secretele MAE de după 1989. Istoricul Cosmin Popa: „Ion Iliescu a guvernat prin război hibrid înainte ca acesta să fie inventat oficial”
-
Actualitateacum 2 zile
Polițist din Neamț, înjunghiat mortal de propriul fiu. Tragedia s-a petrecut în plină stradă
-
Breakingacum 3 zileSUA au lansat un nou atac asupra unei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Pacific. Bilanțul total al operațiunii împotriva narcotraficanților urcă la 205 morți
-
Actualitateacum 2 zile
O femeie a murit iar un copil de cinci ani este grav rănit, după ce au fost loviți de tren în timp ce traversau calea ferată
-
Actualitateacum 2 zile
De la Londra la un cătun din Apuseni. Andy Hertz, omul din spatele comunității „Mutat la țară”, demolează mituri: „Nu stați doar în iarbă”
-
Breakingacum 20 de ore(P) Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatului





