Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Andi Vasluianu despre „Taximetriști“: „Dacă se dezbate filmul e mană cerească“ | INTERVIU

Publicat

pe

Andi Vasluianu despre „Taximetriști“: „Dacă se dezbate filmul e mană cerească“ | INTERVIU

Actorul din comedia lansată în cinematografe pe 20 ianuarie a vorbit despre cum sunt văzute noile filme în social media, dar și de ce sunt atât de aspru criticate comediile recente. 

Andi Vasluianu, în comedia Tximetriști Foto Adrian Bulboacă

La fel ca personajul său din filmul
„Taximetriști“, actorul a trăit Mineriada pe propria piele. Totuși, umorul
e cea mai mare calitate în viață, crede Andi Vasluianu, care consideră că
oamenii se iau astăzi mult prea mult în serios. Deși a avut, la rândul său,
parte de unele experiențe dramatice sau terifiante, și-a păstrat această mantră
și o pune în aplicare și pe scenă, și în viața de zi cu zi. Pentru că
vulnerabilitățile, fricile și umorul ne fac, până la urmă, oameni.

Într-un interviu
pentru „Weekend Adevărul“, Andi Vasluianu (48 de ani) a vorbit despre cum sunt
văzute noile filme pe social media, dar și de ce sunt atât de aspru criticate
comediile recent lansate. De asemenea, el a punctat importanța teatrului
independent, dar, dincolo de toate, importanța relațiilor bune dintre oameni și
în culise.

„Weekend
Adevărul“:
S-a lansat în cinematografe comedia „Taximetriști“, după piesa de
teatru cu același nume. Cum ați ajuns în distribuție? 

Andi
Vasluianu:
Trebuia
să joc chiar în piesa de teatru „Taximetriști“, scrisă de Bogdan Theodor
Olteanu și Adrian Nicolae. Trebuia să joc rolul lui Lică, pe care îl joacă
acum, și în piesă, și în film, Rolando Matsangos. Dar nu ni s-a potrivit
programul, pentru că eu eram implicat în alt proiect. Mi-a plăcut foarte tare
acest spectacol, iar când s-au gândit să facă și filmul, au mai scris câteva
scene. M-a sunat Bogdan și mi-a zis: „Uite, am scris scena asta pentru tine. Ce
zici? Mi-ar plăcea s-o joci!“. M-am bucurat, mi-a plăcut și m-am băgat. Am avut
doar o noapte de filmare, pentru că eu apar doar într-o scenă, mai lungă, ce e
drept, dar e una singură.

Jucați
rolul unui prezentator de talk-show. Cum v-ați documentat, ați avut o sursă de
inspirație printre realizatorii de emisiuni TV?

M-am uitat la
niște talk-show-uri politice din România. E un prezentator care mi-a atras
atenția și pe el l-am urmărit mai mult, m-a inspirat, dar nu știu dacă e bine
să zic cine e. Mai bine ca prezentatorul ăsta să rămână un mister.

În
film, personajul dumneavoastră vorbește despre Mineriadă. Aveți o experiență
personală legată de acest eveniment?

Aveam 16 ani
atunci. Întâmplător, locuiam în Centru, chiar lângă fosta Ambasadă a Statelor
Unite ale Americii, și am văzut toată nebunia de pe străzi. Treceam foarte des
pe acolo și, evident, mai căscam gura, dar eram destul de puști. Totuși, țin
minte că atunci, la Mineriadă, am fost mai speriat de moarte ca niciodată. M-a
oripilat violența și m-a speriat îngrozitor de tare. M-a speriat de moarte, la
propriu, adică am văzut niște episoade groaznice,cu ochii mei. Am văzut când au
bătut o profesoară de la Universitate și m-am crispat atât de tare, încât nu am
știut ce să mai fac. Am simțit nevoia să fug de acolo. Poate neavând nici stofă
de erou… Eu așa aș povesti Mineriada, nu cum o face personajul meu din film,
care spune că a luat bătaie de la mineri. El pare un fel de erou.

Chiar și moartea poate fi câteodată comică. Iar ridicolul iese la suprafață atunci când te iei prea mult în serios.

E
un pic arogant personajul dumneavoastră?

N-aș zice că
tocmai arogant. De fiecare dată când dau peste genul ăsta de personaje mă
întreb ce li s-a întâmplat de au ajuns așa. Pentru că trebuie să plece de undeva
toată treaba, nimănui nu i se conturează o personalitate din nimic. Iar el mai
degrabă simte frustrare, pentru cănu poate să schimbe nimic. Vede jocurile
politice la cei care ne conduc, doar face un talk-show, însă știe că nu poate
schimba nimic. Aroganța lui vine din frustrare sau, mai degrabă, încearcă să o
acopere.

„Oamenilor le
este teamă să fie ei înșiși“

Și,
cu toate poveștile care se „țes“ într-o noapte, în mașinile celor doi taximetriști,
filmul e o comedie până la urmă, ca și piesa de teatru.

Mie mi se pare
că nimic nu e serios, la modul real, în viața asta, în afară de boală și de moarte.
Chiar și moartea poate fi câteodată comică. Iar ridicolul iese la suprafață
atunci când te iei prea mult în serios, așa cum e și în cazul personajului pe
care îl interpretez. Se ia extrem de mult în serios, tocmai de aia cade în
ridicol și filmul se duce în zona de umor.

Multă
lume se ia foarte în serios, în ziua de azi…

Cred că oamenii
din ziua de astăzi sunt atât de disperați să fie apreciați, încât le e frică să
fie ei înșiși. Când ești tu însuți, ies la suprafață și vulnerabilități, și frici,
iar dacă le lași să existe, ești om. Dar dacă nu le lași să existe și tot
timpul îți pui măscuțe, pe lângă faptul că te îndepărtezi de tine și nici tu nu
mai știi cine ești, ajungi într-o zonă extrem de falsă, doar pentru că vrei să
dai bine public, doar pentru că ți-e frică că vei fi dat afară din „trib“. Toate
lucrurile astea ajung să te întrerupă de la viață. Și eu cred că cea mai mare
calitate în viața asta este umorul. Dacă ai umor, poți să vezi lucrurile mult
mai detașat și ai o imagine mai clară asupra vieții.

Personajul
dumneavoastră are o replică: spune că datul cu părerea trebuie să fie brand de
țară. Ați văzut câte opinii a generat filmul „Teambuilding“ în rețelele
sociale. Micutzu joacă și în „Taximetriști“, aveți emoții cu lansarea aceasta?

Mie mi se pare
că „Teambuilding“ nu are decât de câștigat din toată nebunia asta. Cei care vor
să defăimeze filmul nu fac altceva decât să-l ajute. Și este un lucru bun
pentru filme. În altă ordine de idei, Vivi Drăgan (n.r. – director de imagine)
a zis o chestie când am făcut „Oameni și melci“: „Dacă se vorbește de filmul ăsta
în tramvaie și metrou, atunci are succes“. Eu chiar cred că numai despre asta e
vorba în meseria noastră: dacă se dezbate filmul este mană cerească, e perfect
pentru film. Bravo celor care au făcut „Teambuilding“.

Mai
întâi, în cinematografia românească a fost valul de filme culte, cum au fost
numite, fime premiate în străinătate. Apoi, lumea se întreba când vin
comediile. Au venit, dar, odată cu ele, a venit și valul de critici. De ce reacționează
așa publicul?

Niciodată, eu
sunt convins, niciodată nu se vor schimba lucrurile acestea. Asta e de când
lumea și pământul. Dacă crezi cumva că poți să modifici felul de a fi al
oamenilor, e imposibil. Din momentul în care m-am apucat de meseria asta și
m-am expus, eu am fost pregătit de critică. Dar, exact cum apar, așa și dispar lucrurile
acestea. Mi se pare interesant că se depune atâta energie care dispare după
câteva zile.

Dar,
bănuiesc, totuși, că unele lucruri spuse vă afectează, poate chiar vă rănesc.

Fără discuție,
sunt lucruri care te afectează, care te enervează, pe moment. Înainte îmi venea
să răspund criticilor sau unor păreri total stupide. Dar mi-am zis așa: „Ok, dacă
nu răspund, ce se întâmplă? Ce schimb eu dacă răspund?“. Pentru că o părere nu
o să pot să schimb. Poate sunt câțiva oameni inteligenți care au capacitatea să
dialogheze pe bune și să asculte pe bune. Sunt unii care nu o au. Dar eu n-am
venit pe pământ să-i fac pe oameni să asculte, eu am altă treabă: să-mi fac
meseria cât pot de bine și să mă bucur.

„Sunt
oameni cu care n-aș mai lucra deloc, pentru că n-are sens să ne facem rău unul
altuia“

Reclamele
reprezintă un segment important din munca dumneavoastră. Ați reușit să creați personaje
la fel de memorabile și recognoscibile pentru public precum cele din film.

Pentru mine,
toate sunt la fel: și în teatru, și în film, și în publicitate. Orice încerci
să faci trebuie să fie veridic. 12 ani am făcut reclamă pentru o vopsea
lavabilă. Acolo a fost o legătură foarte frumoasă între agenția de publicitate,
client și noi. Ne jucam la filmări, încercam să găsim tot felul de glumițe, de
atitudini. Iar atunci când se creează mediul ăsta, când se creează o zonă de
libertate, actorii sunt foarte creativi. Dacă sunt constrânși și limitați, atunci
iese o chestie fadă, fără niciunmagnetism, cu care oamenii nu rezonează. Și nu
e bine deloc pentru produsul căruia i se face reclamă. Dar asta nu se întâmplă
numai în publicitate, asta e și în teatru, și în film.

Ați
avut astfel de experiențe? Ați avut conflicte, cum le-ați gestionat?

Păi am trecut
prin toate fazele: revoltă, indignare…Însă m-am calmat, am lăsat de la mine. Mi
s-a întâmplat de două ori în toată viața mea să ies din proiecte de teatru. Am ieșit,
pentru că mi-am dat seama că nu se poate merge mai departe, adică nu mai exista
nicio soluție să pot să fac mai departe ceva. Și în film s-a întâmplat o dată,
a fost nasol de tot, cu scandal. Dar am rămas, am mers până la capăt, însă nu
mai puteam să vorbesc cu regizorul în niciun fel. I-am zis că aș pleca de tot
și că nu am nevoie de niciun ban. Dar mi-am făcut treaba și apoi am plecat…Au
fost și momente din astea, dar sunt normale, e ca într-o relație. E nevoie,
câteodată, și de un conflict. Am avut conflicte și cu regizori pe care îi ador,
alături de care muncesc cu drag, dar au fost conflicte creative. Dar sunt și oameni
cu care n-aș mai lucra deloc, după ce am lucrat o dată, pentru că simt că nu
mergem pe același drum și n-are sens să ne facem rău unul altuia.

Nu contează
rolul, doar să fie

Vi
s-a întâmplat să aveți un blocaj pe scenă, la teatru?

Mi s-a întâmplat
chestia asta atunci când am pus prea multă presiune pe mine. Dar astea sunt gânduri
parazitare, care te blochează. Emoția setransformă în trac, te blochezi și uiți
textul.Dar, mai ales după o anumită experiență de teatru, te aduni repede, deși
sunt niște secunde care par ani. Uneori ne bufnește râsul, pe toți cei de pe
scenă. Și publicul aplaudă și râde cu noi.

Ați
fost angajat la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești imediat după terminarea
facultății, în 1999. E important pentru un actor să aibă un loc stabil în care
să joace?

După ultima
perioadă atât de nasoală, da! Vedem ce s-a întâmplat în pandemie, când toți cei
care erau independenți au avut mari probleme cu banii. Din punctul ăsta de
vedere, e un noroc. Și mai e ceva: atunci când ești angajat,ai șansa să joci
mai mult decât atunci când nu ești. Dar un actor bun, apreciat și de breaslă,
și de public, va avea tot timpul de lucru, chit că e sau nu angajat într-un
teatru. Dar se va zbate mai mult, probabil. Eu joc și în câteva spectacole
independente și am jucat în multe de-a lungul vremii. Teatrul independent e
extrem de important
, eu am crescut enorm în zona independentă, am învățat forte
multe. E o libertate enormă pe care o ai. În general, nu trebuie să stai să
aștepți să ți se dea, iar oamenii care au intrat în independent au făcut pentru
că au avut nevoie să facă. De asta e de lăudat teatrul independent.


doriți un rol, un personaj anume?

Nu, niciodată. Cred
că nu întâmplător mă întâlnesc cu anumite roluri, toate au sens, toate vin
atunci când trebuie să vină.Pentru că eu sunt pregătit pentru rolul acela în
momentul acela, dacă ar fi venit în altă perioadă, poate n-aș fi fost pregătit.

„Taximetriști“: O
nouă comedie românească

Comedia
„Taximetriști“, care poate fi văzută la cinematografele din toată țara din 20
ianuarie, prezintă viața de noapte din București văzută de doi taximetriști,
Liviu (Rolando Matsangos) și Lică (Alexandru Ion), care iau parte la o serie de
evenimente pline de umor și răsturnări de situație. Lică – taximetristul
„știe-tot“ – și Liviu – taximetristul „tace mult“ – sunt prieteni buni, deși
sunt complet diferiți. Pentru ei, o tură de noapte prin București e o adevărată
aventură în care întâlnesc oameni de toate felurile, de la corporatiști și
tineri petrecăreți, la vedete TV și interlopi. Din distribuție mai fac parte
Monica Bîrlădeanu, Maria Popistașu, Victoria Răileanu, Cosmin Nedelcu (Micutzu)
etc.

Comentarii Facebook

Actualitate

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Publicat

pe

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.

Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare

Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.

Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.

Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.

Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.

Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026

Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.

Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.

Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.

Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.

Dacia recuperează teren în fața BMW

În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.

Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.

Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.

Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.

Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.

Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.

„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.

Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10

Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.

Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.

Clasamentul complet al mașinilor noi este:

  1. Dacia – 11.673 unități
  2. Toyota – 6.031 unități
  3. Skoda – 5.447 unități
  4. Volkswagen – 4.799 unități
  5. Renault – 2.983 unități
  6. Hyundai – 2.789 unități
  7. Ford – 2.724 unități
  8. Mercedes-Benz – 2.399 unități
  9. BMW – 2.335 unități
  10. BYD – 2.140 unități

BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice

Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.

BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.

Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.

La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.

Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand

Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.

La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.

Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.

Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.

Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi

Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.

Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.

Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.

Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.


Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate

Piața diferă puternic de la un județ la altul

Preferințele regionale confirmă diferențe importante.

Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.


Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare

Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.

În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.

APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței

Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.

În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.

Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.

Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.

Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.

O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Publicat

pe

Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.

 Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.

Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video

Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.

 „Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!

Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”,
se aude Puya
comentând.

Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.

În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.

El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.

Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

Publicat

pe

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile după ce a descoperit o scară ascunsă, veche de peste un secol. Folosită odinioară de personalul locuinței, aceasta a convins-o să renunțe, cel puțin deocamdată, la demolările pe care le avea în vedere.

Casa veche de 120 de ani care ascundea un detaliu istoric foto:captura tiktok

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Nina Becht, în vârstă de 27 de ani, și-a documentat prima săptămână în casa veche de 120 de ani într-un videoclip publicat pe TikTok, care a devenit viral în rândul proprietarilor de locuințe istorice. 

La momentul cumpărării imobilului, Becht și soțul ei aveau în vedere un proiect de renovare de amploare. Planul prevedea unirea sufrageriei, bucătăriei și a camerei de serviciu într-o singură bucătărie spațioasă, precum și combinarea mai multor dormitoare pentru a crea un dormitor matrimonial mai mare, potrivit People.

„Când am cumpărat casa, intenționam să începem imediat o renovare mult mai amplă”, a declarat Nina Becht pentru People.

Casa și-a spus propria poveste

Totul s-a schimbat însă imediat după mutare. În loc să înceapă demolările, tânăra și-a petrecut prima săptămână curățând geamurile, transportând cutii și explorând fiecare încăpere.

Pe măsură ce locuiau în casă, cei doi au început să descopere numeroase detalii originale care rezistaseră mai bine de un secol. „Sincer, schimbarea de perspectivă a venit aproape imediat ce am intrat și am început să locuim aici. Pe măsură ce făceam curățenie și începeam să trăim cu adevărat în casă, descopeream tot mai multe detalii originale care supraviețuiseră mai bine de un secol”, a spus ea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Scara ascunsă care i-a făcut să renunțe la demolare

Momentul decisiv a venit odată cu descoperirea unei scări ascunse, amplasată lângă bucătărie. În urmă cu peste 100 de ani, aceasta era utilizată în principal de personalul care lucra în locuință.

„Extinderea bucătăriei, așa cum plănuiserăm, ar însemna, cel mai probabil, eliminarea acelei scări. Nu am putut să o distrug. Discuția despre demolarea ei m-a făcut să realizez că unele elemente merită apreciate înainte de a fi schimbate pentru totdeauna”, a explicat Becht.

În prezent, Nina Becht spune că încearcă să găsească un echilibru între confortul unei locuințe moderne și păstrarea identității istorice a casei.

Tânăra mărturisește că avea și o altă idee preconcepută despre viața într-o casă veche de peste un secol.

„Mă așteptam ca locuința să pară puțin bântuită. Dar este surprinzător de luminoasă, caldă și plină de viață, așa că nu am simțit nici măcar o clipă vreo atmosferă ciudată”, a spus ea.

Deși proiectul de renovare a fost regândit, Becht afirmă că nu exclude posibilitatea extinderii bucătăriei în viitor, deoarece atât ea, cât și soțul ei, sunt pasionați de gătit și le place să primească prieteni și rude.

Totuși, după numai o săptămână petrecută în locuință, anumite idei au fost deja abandonate.

„Inițial vorbeam despre transformarea casei într-un spațiu complet deschis, dar acum nu-mi mai pot imagina să renunț la sufragerie”, a declarat ea.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum 9 ore

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Actualitateacum 16 ore

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile...

Actualitateacum 22 de ore

Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui interviu publicat în presa chineză,...

Actualitateacum o zi

Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi

Pentru cei mai mulți oameni, concediul este perioada în care ar trebui să se relaxeze și să se desprindă de...

Actualitateacum o zi

Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur

Perioada petrecută de internaționalul român Radu Drăgușin în prima ligă de fotbal din Anglia se apropie de sfârșit. Potrivit presei...

Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
Actualitateacum 2 zile

Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite

Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere  afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA Peste 550 de invitați au...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro