Actualitate
Efectul neașteptat al recensământului pentru orașele mari. Mai puțini bani pentru „orașele-magnet”
Orașele mari precum București, Cluj, Timișoara au rămas fără zeci de mii de locuitori conform rezultatelor recensământului. Acestea vor primi mai puține fonduri din bugetul de stat și vor exista probleme la proiectele supradimensionate precum metroul clujean, spune sociologul Norbert Petrovici.
În ciuda unei dezvoltări imobiliare fără precedent, populația Clujului ar fi scăzut. FOTO: PCN
Conform rezultatelor făcute publice zilele trecute de Institutul Național de Statistică (INS), Cluj-Napoca și-a redus numărul locuitorilor cu aproape 40.000 de persoane față de recensământul din 2011. Conform recensământului din 2021, în oraș locuiesc circa 286.000, în condițiile în care în 2011, erau circa 324.576. Situația este similară în orașele mari precum Timișoare (scăderea de 70.000 de persoane) și București (scădere de 166.000 de persoane).
Cauza principală a acestei situații este migrația internă, adică oameni care locuiesc în Cluj-Napoca, dar nu și-au schimbat în buletin domiciliile, susține sociologul Norbert Petrovici, conferențiar la UBB și director al Centrului Interdisciplinar de Studiu a Datelor din universitate. El arată că, de exemplu, la două multinaționale din oraș, cu 1.000-1.500 de angajați, a constatat că 65% din personal are buletinul în alte localități, deși efectiv angajații trăiesc în Cluj-Napoca.
Sociologul susține că în Cluj, populația este subevaluată cu circa 20-30.000 de persoane. Un efect imediat și negativ al acestei subevaluări este faptul că anumite proiecte cu finanțare europeană depind de numărul populației, cel mai evident fiind metroul din Cluj-Napoca, completează el.
Pe de altă parte, primarul Emil Boc a declarat pentru „Adevărul” că, de fapt, această scădere nu afectează foarte mult proiectele Primăriei deoarece populația zonei metropolitane a crescut.
Zoltan Coraian, director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana (ADI-ZMC) Cluj a susținut că cifrele sunt preliminare și există o discrepanță între acestea și datele privind creșterea numărului de locuințe și, de asemenea, a numărului de abonamente active de telefonie mobilă. El crede că datele recensământului trebuie coroborate cu datele privind construcțiile și cele privind abonații la telefonie mobilă.
„Dacă cifrele nu reflectă situația reală, se va ajunge la realizarea unor strategii și proiecte care nu sunt adaptate la populația reală”, a concluzionat Coroian.
Norbert Petrovici susține că împărțirea administrativă din România este depășită în orașe este depășită, având în vedere că practic orașele mari funcționează împreună cu localitățile din jurul acestora- -zonele metropolitane. De exemplu, în cea mai mare comună din țară, Florești – peste 90% dintre locuitori de fapt muncesc și trăiesc la Cluj-Napoca.
„Adevărul” a realizat un interviu cu sociologul Norbert Petrovici, conferențiar la UBB și director al Centrului Interdisciplinar de Studiu a Datelor din universitate.
Mai puțini bani pentru orașele-magnet
Adevărul: În ansamblu, cum vi se par rezultatele recensământului din perspectiva efectelor pe care le produc, cum ar fi schimbarea numărului de consilieri locali/județeni, dimensiunea unor proiecte de dezvoltare sau alocarea unor fonduri guvernamentale? Sunt rezultatele într-o marjă de eroare tolerabilă?
Norbert Petrovici: Cred că recensământul e corect mai puțin pentru orașele mari, orașele-magnet peste 200.000 de locuitori, acolo lucrurile sunt serios distorsionate. Între 100.000 și 200.000 de locuitori există niște distorsiuni, iar în rest sunt OK. Într-adevăr este o problemă deoarece modul în care se redistribuie banii la nivel județean din bugetul național se face și pe baza populației. Într-un fel sau altul, recensământul va avea ca efect o formă de redistribuție inter și intrajudețeană a acestor fonduri. Per total, din punct de vedere statistic și administrativ nu e o problemă decât pentru categoriile de localități-magnet, care concentrează populație mare, categoriile de localități de destinație a migrației interne, care sunt puține. Dacă rămâne ca atare acest recensământ, va avea aceste efecte de redistribuție.
Credeți că vor rămâne finale aceste date?
Nu par a fi datele finale. Vom vedea.
Principala problemă: oamenii nu și-au schimbat domiciliul în buletin
De unde există această diferență între rezultatele recensamântului și percepția pe care o avem de exemplu la Cluj-Napoca, unde s-a construit foarte mult în ultimii 10 ani și prețurile sunt în continuă creștere, dovadă a faptului că există și cerere?
Cred că datele recensământului nu reflectă complet realitatea din teren. În cazul orașelor mari, București, Timișoara, Cluj, datele nu surprind dinamica din teren pentru că datele administrative nu reușesc să prindă partea de migrație în aceste mari orașe.
În Timișoara, în mod particular, a fost mai vizibil acest lucru pentru că nu au avut un număr suficient de recenzori în teren. Chiar dacă am avut o proporție destul de mare de autocompletări online, nu a fost suficient pentru a recenza întreaga populație. Același lucru s-a întâmplat la Cluj și la București. Pentru că nu s-au găsit recenzori, INS s-a bazat în proporție mare pe datele administrative.
Există vreo problemă că s-au bazat pe aceste date administrative?
Marea problemă a datelor administrative este că nu reușesc să surprindă populația care nu și-a schimbat domiciliul în buletin. Per total, la nivel național, e corectă cifra, mi se pare rezonabilă, inclusiv ajustările la nivel de județ cred că reflectă realitatea. Însă atunci când vorbim despre localități, nu cred că reflectă realitatea din teren.
A fost o problemă faptul că studenții nu au fost trecuți în statistici?
Studenții nu au fost trecuți nici în celelalte recensăminte. INS a încercat și data trecută să estimeze populația rezidentă de studenți în aceste orașe, ceea ce , conform metodologiilor, mi se pare absolut rezonabil. O mare parte dintre studenți nu respectă cel puțin definiția oficială a populației rezidente. E normal să nu fie în cadrul orașelor, fiind o populație tranzitorie.
Oficial, sunt 77.000 de studenți înscriși la universitățile din Cluj. Dacă nu luam în calcul studenții din alte orașe, deoarece multe universități din Cluj dețin sedii în alte orașe, atunci calculăm 50.000 de studenți. Tipul acesta de informații l-am avut, îl avem. E util să fie raportat ca atare.
„Metrou supradimensionat la Cluj”
Aceste cifre sunt importante atunci când se fac diferite strategii, când se analizează diferite proiecte? De exemplu, proiectele de infrastructură pentru Cluj-Napoca pot să aibă de suferit dacă se adeverește că populația este mai mică cu circa 40.000 comparativ cu situația de acum 10 ani?
Sigur. În cazul Clujului este absolut evidentă implicația în ceea ce privește metroul. Metroul este oricum calculat pentru o cifră care nu a fost rezonabilă nici înainte de publicarea datelor recensământului. Ar fi trebuit luat în considerare tot județul pentru a fi 600.000 de locuitori. După datele publicate de INS în 2011 erau 324.000 de locuitori în oraș. Recensământul din 2021 ne arată că nu ar fi nici măcar atât.
E clar că pentru proiectele mari aceste cifre nu ajută. În același timp, eu cred că datele reflectă și o realitate, nu e doar un dezastru. Unele proiecte se bazează pe populații mult prea mari datorită modului în care funcționează proiectele de finanțare europeană.
Se crește un pic numărul populației în vederea accesării unor astfel de proiecte?
Sigur, ele nu bat cu zona de populație existentă. Pe de altă parte, împărțirea administrativă actuală nu ține cont de faptul că orașele funcționează unitar cu zonele periurbane, cu ceea ce numim zone metropolitane.
65% din angajații de la multinaționale nu au buletin de Cluj
În aceste condiții, credeți că se mai pot ajusta cifrele și corobora cu alte date, de exemplu, cu datele de la operatorii de telefonie mobilă sau datele privitoare la dezvoltarea imobiliară a orașului?
INS are o limită metodologică, putându-se mișca între niște granițe trasate legal cu privire la ce tipuri de informație poate folosi. INS nu poate folosi orice fel de informații, pentru că legea este strictă în acest sens. Tot prin lege este stipulat cum poate folosi datele administrative și cu ajutorul regresiei matematice să completeze datele bazându-se pe estimări probabilistice, cu marje mari de încredere având în vedere eșantioanele mari. Cu toate astea, nu poate face orice. Indiscutabil, poate folosi datele de exemplu de telefonie mobilă, dar ele nu sunt date administrative. Partea cea mai complicată pentru INS este evident cea legată de migrația internă.
Detaliați vă rog?
De exemplu, am lucrat cu date instituționale ale unor firme mari din Cluj, care au 1.500-2.000 de angajați, dintre care 65% (în aceste două organizații cu care am lucrat) conform buletinului nu locuiesc în Cluj-Napoca, ci în tot felul de localități, pentru nu și-au făcut schimbarea de buletin. Având în vedere că datele administrative se bazează, de exemplu, pe domiciliu, ei vor fi puși în altă parte a României, chiar dacă locuiesc la Cluj-Napoca.
Pe de altă parte, recensământul nu ne-a ajutat să corectăm aceste date, din cauză că nu a fost un grad mare de participare?
Nu e atât de grav, în sensul că am avut doar 1,2 de milioane de situații în care s-a apelat la datele administrative, în lipsa recenzării. Nu e atât de dramatic, dar efectul este concentrat spațial în sensul în care acest lucru se vede foarte bine tocmai în orașele mari, acolo avem o concentrație mare de populație care nu apare scriptic și atunci, neapărând scriptic și nerăspunzând la aceste chestionare, au apărut discrepanțe.
Cazul Clujului probabil nu vorbim de cifre atât de mari. Aș putea estima grosso modo o cifră – 20 -30.000 de oameni sunt subraportați. În cazul Timișoarei, situația e mult mai gravă, recensământul a relevat o scădere cu echivalentul unui oraș precum Târgoviște, ceea ce ar însemna să dispară un cartier din Timișoara, prețurile imobiliarelor ar fi trebuit să cadă drastic. De asemenea, în Cluj ar fi trebuit ca prețul imobiliarelor să scadă dacă am avea o scădere atât de radicală a populației.
În toate aceste mari orașe avem schimbări dramatice legate de compoziția gospodăriilor și asta e iarăși foarte important de remarcat și de aceea se vede de altfel, creșterea din periurban, de exemplu, cum este creșterea Floreștiului, din apropierea Clujului.
Recensământul surprinde acest lucru, avem un ciclu de viață teritorializat, respectiv familiile se duc să locuiască în suburbii, de aceea, avem o schimbare a domiciliului familiilor care se vede în buletine. O mare parte a populației însă nu și-a schimbat buletinul.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului




