Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România. Povestea așezământului Hodoş Bodrog, ctitorit în anul 1177

Publicat

pe

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România. Povestea așezământului Hodoş Bodrog, ctitorit în anul 1177

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România (ctitorită în anul 1177), Hodoş Bodrog, se află în județul Arad. În jurul ei sunt țesute multe legende pentru care pelerinii vin și în zilele noastre.  

Mănăstirea Veche FOTO arhivă mănăstire

De
exemplu, denumirea de Hodoș vine de la un taur uriaș care păștea cu o cireadă
de vite în zonă. Mai este o legendă legată de inima unui călugăr și mama sa.

Se
spune că, în acele vremuri de demult, era o cireadă de vite care păștea.
Printre acestea era și un taur uriaș, pe care localnicii îl numeau Hodoș, iar
de la o vreme, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu și numai o
văcăriță îl putea mâna seara către casă. Au trecut săptămâni întregi de când
taurul tot săpa, iar într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul
respectiv. Atunci văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar taurul,
întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit.

Capul taurului care a descoperit Icoana Maicii Domnului FOTO arhivă Adevărul

Oamenii locului au
omorât taurul, dar s-au gândit să meargă totuși să vadă totuși de ce tot săpa
taurul.
Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din
pământ, iar săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane.

Atunci au
săpat cu grijă în continuare și au găsit o icoană imensă, cu Fecioara Maria și
Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au
sfătuit toți oamenii acelor locuri ce să facă și din acei galbeni au zidit o
mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoș-Bodrog. Hodoș după numele taurului, iar
Bodrog, înseamnă împunsătură cu cornul: bod- împunsătură, iar rog-corn.

Icoana Făcătoare de Minuni FOTO arhivă mănăstire

Se
mai spune că, galbenii din căldare s-au terminat chiar înainte de a tencui
zidul din spatele mănăstirii și zadarnic încercau oamenii să tencuiască cu alți
bani, căci tot ce puneau pe Mănăstire nu stătea, ci cădea. Cum intri în mănăstire,
deasupra Altarului se găsește acea icoană găsită de Taur, iar lângă aceasta se
găsesc chiar coarnele taurului Hodoș.

Blestemul
mamei

La
această Mănăstire au slujit mulți călugări de-a lungul vremurilor, dar în acele
vremuri îndepărtate, să fi călugăr în aceste locuri însemna mare lucru. Și un
călugăr a fost vizitat într-o zi de mama sa, o femeie simplă, ce era de la țară,
care nu-și văzuse fiul de multă vreme și a mers pe jos două zile să ajungă la
el, să-i aducă niște nuci și câțiva bănuți pe care-i strânsese.

Aceasta
a bătut la poarta Mănăstirii și întrebă de fiul ei. Femeia era îmbrăcată
sărăcăcios și era obosită de drum, iar un alt călugăr a condus-o la chilia fiului ei, spunându-i acestuia că i-a venit mama. Acesta când și-a văzut mama
care arăta, după atâta drum, care era precum o cerșetoare, i-a spus celuilalt
călugăr că el nu o cunoaște pe femeia asta și să o scoată afară, că-l face de
rușine.

Scoasă cu forța afară, mama călugărului blestemă: „Să nu te primească
pământul, așa cum nu m-ai primit tu pe mine!”. 

Inima călugărului blestemat de mama sa zidită pe zidul mănăstirii arhivă Adevărul

După
ce acesta a murit, a fost îngropat cum se cuvine, însă a doua zi, ceilalți
călugări i-au găsit trupul azvârlit afară, deasupra pământului. Zadarnic au tot
încercat sa-l îngroape, iar într-o dimineață i-au găsit trupul neînsuflețit lângă
groapă, iar inima lângă el, atât de tare l-a aruncat pământul. Atunci,
călugării i-au îngropat trupul, iar inima i-au zidit-o pe zidul mănăstirii,
unde se află și acum, iar dacă îți lipești urechea de beton, încă se mai aude
cum bate.

Despre
legende au auzit foarte mulți. Avem pelerini din toate părțile țării care vin.
Cei mai mulți participă la Drumul Crucii care se săvârșește de două ori pe an în
Vinerea Mare și la Adormirea Maicii Domnului, când în ajun, 14 august, după
slujba de Priveghere se face Drumul Crucii”,
a declarat Dr. Iustin Popovici,
consilier cultural la Centrul Eparhial Arad şi vieţuitor în această Sfântă
Mănăstire.

Cei mai mulți credincioși vin la Drumul Crucii FOTO arhivă Adevărul

Actuala
mănăstire, situată pe șoseaua Arad – Periam, la numai 15 km nord de Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, după tradiție, ar fi o continuare a alteia mai
vechi din Cenad (pe Mureș) de la începutul secolului XI. Cercetările
arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe
vestigii care dovedesc existența unei așezări monahale pe acest loc încă de la
inceputul mileniului II.

Cu
voia lui Dumnezeu suntem un popor creștin încă din primele veacuri ale creștinismului,
ne-am format ca popor român și creștin deodată. De aceea, în ființa noastră
românească, de la început a fost implantată și trăirea morală creștină. Am fost
și suntem un popor care niciodată nu a căutat să domine pe alții, ba din contră
a fost îngăduitor, a dat dovadă de înțelepciune, credință puternică în Dumnezeu
și răbdare desăvârșita, apărându-și cu demnitate interesele religios-morale și
naționale, aceasta datorită credinței noastre creștin-ortodoxe, care ne-a
călăuzit de-a lungul a doua milenii de existență. Bisericile și Mănăstirile
noastre Ortodoxe sunt cele mai grăitoare dovezi ale trecutului nostru. Din șirul
acestora face parte și Mănăstirea Hodoș – Bodrog, cea mai veche așezare
monastică din țara noastră, cu viață monahala neîntreruptă”
, sunt cuvintele
rostite de starețul Protosinghel Grigorie Timiș.

Călugari
greci de rit răsăritean

Prima
atestare documentara a mănăstirii, apare într-o diploma emisă de Regele Bela al
III-lea, de la 1177, prin care se atesta proprietățile monahale și vecinii acesteia.
Se spune ca vechimea mănăstirii ar fi mult mai mare, pentru că aici ar fi
sălășluit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul secolului al XI-lea, călugări
greci de rit răsăritean. Într-un alt document din 1216 Mănăstirea Hodoș –
Bodrog, sub numele de „Mănăstirea Ciala” este menționată în rândul altor
mănăstiri de rit răsăritean aparținând de sistemul monastic teodosian cu centrul
la Ierusalim.

Din anul 1446 se generalizează denumirea de Bodrog, iar din anul
1784 apare denumire a de Hodoș-Bodrog. În secolul al XII-lea mănăstirea avea o
biserică de lemn, actuala biserică de zid existând din a doua jumătate a
secolului al XlV-lea.

 Biserica mănăstirii cu hramul „Intrarea în
Biserica a Maicii Domnului”
(21 Noiembrie), datează din a doua jumătate a
sec. XIV, și este o construcție din piatră și cărămidă romană, cu ziduri foarte
groase, fiind construită în stilul triconic bizantin. În decursul timpului
biserica a trebuit să fie de mai multe ori restaurată, păstrându-se însă forma
ei inițiala, intervenindu-se doar la acoperiș care, în sec. XVIII, a primit o
formă barocă.

După anul 1766 s-a executat tencuirea bisericii în exterior, cu
tencuiala de var și nisip cu influențe baroce. Pentru a putea fi mai bine
protejată și pentru a-i mări interiorul, în anul 1790 s-a mai adăugat un
pridvor, care era prevăzut a fi cu turlă, dar din lipsă de fonduri nu a mai
putut fi terminat. Catapeteasma din lemn a fost executata de starețul Ieronim
Balinton, în 1940.

 Pictura interioară este realizata în frescă și
datează din secolele XVI-XVII. în decursul timpului, s-au mai făcut unele
restaurări, dintre care cea mai recentă a fost executată între 1938-1940, de
pictorii Al. Demian si C. Cenan.

Construirea
unei noi biserici

În
anul 1989 obștea mănăstirii în frunte cu starețul Timotei Iftimie, au început
construirea unei noi biserici, lucrările fiind finalizate abia în anul 1997, la
28 septembrie, când Prea Sfințitul Părinte Timotei a săvârșit slujba târnosirii
bisericii. Pictura în tehnică „fresco” a fost executată de pictorii Radu și
Alexandrina Jitariu, mozaicurile exterioare au fost realizate de pictorul Victor
Jurca din Lugoj, iar lucrările de sculptura din interior de Gavriloaia Vasile
din Târgu Neamț. Hramul bisericii noi este „Pogorârea Duhului Sfânt”.

În
latura de răsărit a incintei se află o clădire de care este lipit altarul de
vară, iar pe latura de apus, o mare clădire de care este lipită biserica noua,
construită după anul 1990. Dintre clădirile vechi se mai păstrează
turnul-clopotniță, care este foarte înalt, clădirea stăreției (din a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea) și o parte a zidului de incinta pe latura din nord.

Personalități
de seamă

Mai
multe personalități de seamă și-au adus contribuția la dăinuirea acestui
monument: Sava Brancovici (1607), Sofronie, Episcop de Lipova si Gyula (1651),
Isaia Diacovici (1690), Eugeniu de Savoia, care a acordat protecție mănăstirii
în 1716, călugarul Naum Râmniceanu (1788) și Nicolae Iorga (1905). În secolele
XIX-XX, aici și-au primit tunderea în monahism personalități bisericești
precum: Miron Romanul, Ioan Metianu, Miron Cristea, Nicolae Bălan, Grigore
Comșa, Andrei Magearu, Policarp Morusca.

Ateleriere
în care lucrează călugării

În
prezent, mănăstirea are mai multe ateliere în care lucrează călugării. Mai
important este atelierul de croitorie, unde se confecționează potcapuri și
mitre arhierești. Mănăstirea poseda o colecție de artă veche bisericească și
multe obiecte de patrimoniu din secolele XIV-XIX (icoane, cărți vechi și alte
obiecte).

Așezarea
mănăstirii

Din
punct de vedere geografic Mănăstirea Hodoș – Bodrog se află în județul Arad
(județ situat la granița de vest a României), la vest de municipiul Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, la o distanță de 12 km, pe drumul (DJ682) ce duce
de la Arad la Felnac – Secusigiu – Periam.

Venind
din Arad se merge spre Timișoara (pe DN 69) 
și înainte de benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor – se virează la
dreapta pe Str. Ogorului (exista si indicator pt. Mănăstire). Se trece de cele
trei sensuri giratorii de la capătul Str. Ogorului, urmărind de fiecare dată
direcția Zădăreni pe DJ682. La primele doua sensuri giratorii există și
indicatoare maro pentru Mănăstire.

Cum
se ajunge la Hodoş Bodrog

Venind
dinspre Timișoara, pe DN 69, după benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor se
merge la stânga si apoi pe DJ682 spre Zădăreni.

Venind
dinspre Timișoara pe Autostrada A1, se iese la a doua ieșire spre Arad (Arad
Est 1) și se urmărește direcția Zădăreni pe DJ682. La ieșirea de pe autostradă
există de asemenea și indicatoare maro cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

Dupa
Zădăreni urmează Bodrogu Nou și aproape de ieșirea din Bodrogu Nou se merge la
dreapta (există indicator pt Mănăstire pe ambele părti ale drumului). De la
indicator mai sunt aproximativ 2 Km până la Mănăstire.

Se
poate ajunge și cu trenul Regiotrans pe relația Arad – Bodrogu Nou. La câteva
sute de metri de gară se afla drumul care duce la mănăstire.

Manastirea, în zilele noastre FOTO Facebook Mănăstire Hodoș Bodrog

Comentarii Facebook

Actualitate

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Publicat

pe

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.

Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.

România nu depinde integral de petrolul din
import

Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.

În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.

În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.

Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.

Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.

Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții

Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.

Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.

„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.

Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”
, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării

Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.

Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.

În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.

Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.

Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective

Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.

Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.


Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie

În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.

Situația este diferită în cazul benzinei.

Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.

Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De ce motorina se scumpește mai repede

Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.

Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.

Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.

Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.

Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol

Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.

Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.

Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”
, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.

În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.


Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”

„Nu e normal, asta nu e concurență”

Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.

„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.

Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.

În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor
”, a adăugat acesta.

Ce măsuri ar putea stabiliza piața

În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.

Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Publicat

pe

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.

Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.

„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.

Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.

„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”

Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.

„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.

Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.


Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale

Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate

Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).

„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.

Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.

„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.

De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.

„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”

Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.

„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.


7 riscuri majore pentru România

Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara

Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.

Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.

„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial

Publicat

pe

Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real susțin examenul la Matematică, iar cei de la Uman susțin examenul la Istorie. Candidații sunt așteptați în centrele de examen cu actele de identitate și instrumentele de scris necesare, într-o zi în care termometrele vor indica din nou temperaturi ridicate. Proba începe la ora 9:00 în toate centrele de examen, iar accesul în săli este permis până la ora 8:30.

Bacalaureat 2026. Examenul continuă cu proba scrisă obligatorie a profilului. FOTO: Unsplash

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pentru a participa la probele scrise, elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil, care este verificat la intrare. Sunt acceptate cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau pașaportul, în cazuri speciale.

Fără un document valabil, candidatul nu poate intra în sala de examen. În ceea ce privește materialele de scris, regulile sunt stricte: elevii pot folosi doar pix cu pastă albastră, creion, radieră și riglă transparentă, iar redactarea lucrărilor se face exclusiv cu cerneală albastră.

Obiectele interzise: telefoane, ghiozdane și materiale ajutătoare

Regulile
de organizare a Bacalaureatului interzic categoric introducerea în sala
de examen a oricăror obiecte care nu sunt strict necesare. Astfel,
ghiozdanele, rucsacurile, gențile și poșetele trebuie lăsate în sala de
depozitare amenajată special, iar refuzul depozitării atrage
neacceptarea în examen. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile,
căștile audio, dispozitivele tip IoT și orice alte mijloace electronice
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Materialele
ajutătoare precum manuale, notițe, fițuici, dicționare sau calculatoare
sunt la fel de interzise, la fel ca orice formă de comunicare între
candidați, copiere sau schimb de informații.

Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă și atrage sancțiuni severe. Candidații prinși cu obiecte interzise, chiar dacă nu le folosesc, sunt eliminați din examen, iar notele obținute la probele promovate anterior eliminării, inclusiv cele de la probele de competențe, nu le mai sunt recunoscute. Mai mult, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului, excepție făcând sesiunea specială. Înainte de începerea probei, asistenții prezintă candidaților regulile, iar aceștia semnează un proces-verbal prin care confirmă că le-au luat la cunoștință.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video, iar candidații care doresc să părăsească sala înainte de expirarea timpului pot preda lucrarea, dar nu primesc subiectele înapoi. La finalul probei, toate lucrările sunt evaluate de profesori conform baremelor oficiale. De asemenea, orice comportament care perturbă desfășurarea normală a examenului sau nerespectarea instrucțiunilor supraveghetorilor poate duce la eliminare, indiferent de circumstanțe.

Structura probelor scrise la Bacalaureat 2026

Examenul
național de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2026 include patru
probe scrise, fiecare cu o pondere specifică în media finală.

Proba E.a –
Limba și literatura română – este obligatorie pentru toți candidații,
indiferent de profil sau specializare.

Proba E.b – Limba și literatura
maternă – se adresează doar elevilor care au urmat cursurile liceale în
limba maternă.

Proba E.c – proba obligatorie a profilului – constă în
Matematică pentru elevii de la mate-info, științe ale naturii, filiera
tehnologică sau profilul pedagogic, și Istorie pentru cei de la filiera
teoretică, profil umanist sau filiera vocațională.

În final, proba E.d –
proba la alegere a profilului și specializării – poate fi susținută la
discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie,
logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.

Calendarul complet al Bacalaureatului 2026

Primele
două probe scrise au avut loc pe 29 iunie (Limba și literatura română)
și 1 iulie (proba obligatorie a profilului).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Proba la alegere a
profilului și specializării este programată pentru 2 iulie, iar proba la
Limba și literatura maternă pentru 3 iulie.

Rezultatele inițiale vor fi
afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor și
depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00 și
18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie.

Contestațiile se
soluționează în perioada 9-10 iulie, iar rezultatele finale vor fi
publicate pe 13 iulie.

Elevii care obțin cel puțin nota 5 la fiecare
probă scrisă și media generală 6 sunt declarați „reușiți”, iar cei care
nu îndeplinesc aceste condiții sunt declarați „respinși”, cu excepția
cazurilor de eliminare din examen pentru fraudă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 12 ore

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Actualitateacum 19 ore

Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial

Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real...

Actualitateacum o zi

„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte...

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii
Actualitateacum o zi

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii

Pentru un angajat dintr-un oraș mic, un beneficiu este cu adevărat util doar dacă îl poate folosi aproape de casă...

Actualitateacum o zi

Olanda, eliminată de la Mondial! Maroc s-a calificat în optimi după ce a produs șocul la penalty-uri. Ratări incredibile

Maroc a produs o nouă surpriză la Cupa Mondială 2026 și a eliminat Olanda în optimi, după o victorie dramatică la loviturile...

Actualitateacum 2 zile

Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”

O imagine cu patru cuburi de gheață vândute cu aproape cinci dolari într-un supermarket a devenit virală pe internet, adunând...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro