Secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksi Danilov, a declarat la Radio Svoboda, că destrămarea Federației Ruse a început deja, chiar dacă Occidentul încă nu vrea să fie de acord cu acest lucru.

„Prognozele și analizele noastre ajung la concluzia că fragmentarea Rusiei este un proces care a început deja. Occidentul nu vrea să fie de acord cu acest lucru”, a spus Danilov.

Dar o astfel de poziție este greșită. El consideră că este necesar ca Occidentul să se pregătească pentru acest lucru și nu exclude faptul că armele nucleare de care dispune Federația Rusă ar putea ajunge în orice moment în mâinile unor formațiuni militare private ruse.

„Atâta timp cât Rusia nu este fragmentată, până nu vom fi fericiți cu acest vecin nebun, niciun război nu se poate opri”, a conchis Danilov.

Miercuri, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a mers chiar mai departe, afirmând că Rusia va „dispărea” dacă va pierde războiul din Ucraina, pe care l-a pus pe seama SUA.

„Dacă Rusia oprește operațiunea militară specială fără a obține victoria, Rusia va dispărea, va fi făcută bucăți”, a declarat Medvedev într-o postare pe Telegram, folosind eufemismul pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Boris Bondarev, singurul diplomat rus care l-a sfidat pe liderul de la Kremlin și a demisionat în semn de protest față de invazia rusă în Ucraina, spune că invadarea Ucrainei la sfârșitul lunii februarie a pus Rusia pe un traseu care ar putea în cele din urmă să ducă la schimbarea președintelui de la Kremlin, declanșa un război civil sau chiar destrămarea țării.

„Rusia se va dezintegra”, a prezis recent și fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, un aristocrat proeminent și un vechi confident al lui Václav Havel. „Mari părți din ea vor căuta independența imediat ce vor putea”.

În timp ce majoritatea experților spun că predicția lui Schwarzenberg rămâne puțin probabilă, riscul ca Rusia să explodeze sub presiunea asaltului său eșuat asupra Ucrainei a declanșat totuși semnale de alarmă de la Berlin la Washington, în timp ce strategii militari și diplomatici contemplă un scenariu postbelic în care țara se fracturează într-un mozaic de fiefuri controlate de războinici, asemănător celor care au dominat Afganistanul în anii 1990 sau Libia de astăzi, scrie politico.eu.

„Când în istorie s-au confruntat rușii cu o înfrângere cu adevărat majoră și politica lor a rămas intactă?”, s-a întrebat Peter Rough, un fost oficial din administrația președintelui american George W. Bush, care acum conduce Centrul pentru Europa și Eurasia din cadrul Hudson Institute, un think tank cu sediul la Washington. „Nu văd cum o înfrângere militară majoră i-ar putea permite lui Putin să rămână la putere, iar Federația Rusă să-și păstreze granițele de astăzi.”

Scenariile variază de la revolte în rândul celor peste 20 de teritorii etnice ale Rusiei și până la o prăbușire pe scară largă în genul de conflict și anarhie care au cuprins Libia de la căderea dictatorului său Muammar Gaddafi. Oricare dintre acestea ar reprezenta amenințări grave la adresa stabilității regionale, cu potențiale consecințe profunde pentru Europa, inclusiv perturbarea în continuare a lanțurilor de aprovizionare, ciocniri între facțiuni înarmate nuclear și noi valuri de refugiați care fug dintr-o Rusie destabilizată.

Subiectul este atât de sensibil, încât oficialii refuză să vorbească public despre deliberările lor sau chiar să recunoască planurile lor de contingență, de teamă de a nu-i oferi președintelui rus Vladimir Putin un subiect de discuție binevenit și de a alimenta sprijinul rusesc pentru război. (De exemplu, un eveniment recent și un raport al Institutului Hudson pe această temă au provocat un răspuns furios din partea ministrului rus de externe Serghei Lavrov).

„S-ar putea întâmpla? Cu siguranță”, a declarat Ivan Krastev, un politolog și președinte al Centrului pentru Strategii Liberale din Bulgaria, care a consiliat o serie de lideri europeni. Krastev a subliniat că dezintegrarea „nu este probabilă, dar nici imposibilă”.

„Dar concentrarea pe această opțiune este total contraproductivă”, a adăugat el. „Dacă spui: «suntem aici pentru a dezmembra Rusia», aduci un argument puternic pentru narațiunea lui Putin că Occidentul este agresorul.”

De fapt, președintele rus a revenit din nou la această temă marți, într-un discurs adresat establishmentului politic și militar al țării cu privire la starea națiunii înainte de prima aniversare a invaziei. „Elitele din Occident nu-și ascund scopul”, a spus el, sugerând că SUA și aliații săi urmăresc să distrugă Rusia.

Revolte

Acest mesaj rezonează într-o țară zguduită în mod repetat de conflicte militare și încă traumatizată de prăbușirea Uniunii Sovietice.

Suferințele Rusiei în timpul Primului Război Mondial au ajutat la declanșarea Revoluției Ruse și a unui război civil care i-a opus pe bolșevicii lui Vladimir Lenin unui grup pestriț de regaliști, capitaliști și alte forțe politice cunoscute sub numele de Armata Albă. Războiul, unul dintre cele mai sângeroase din istoria Rusiei, a inclus o serie de pogromuri care i-au vizat pe evrei. S-a încheiat în 1923, cu victoria Armatei Roșii, dar a lăsat diviziuni profunde în societate.

Dizolvarea Uniunii Sovietice în anii 1990 – care a dus la desprinderea unor țări precum Ucraina, Belarus și Kazahstan, precum și a unor state membre ale UE precum Estonia, Letonia și Lituania – s-a desfășurat mai pașnic, dar nu este deloc sigur că o agitație similară din periferii nu ar fi întâmpinată astăzi cu un răspuns mai energic.

Structura Uniunii Sovietice a făcut ca destrămarea acesteia să fie relativ simplă din punct de vedere juridic. În schimb, Federația Rusă este o singură țară cu o administrație centrală foarte puternică. Spre deosebire de Uniunea Sovietică, unde jumătate dintre cetățeni nu erau ruși, 80% din populația Rusiei de astăzi se identifică ca fiind rusă.

Cel mai important factor care a împiedicat vărsarea de sânge în 1991 a fost faptul că Rusia nu a obiectat la destrămarea Uniunii Sovietice. Este greu de imaginat că Putin sau un potențial succesor ar sta cu mâinile în sân – sau că o majoritate a populației le-ar permite acest lucru – dacă regiuni precum Bașkortostanul din sudul Uralilor sau Siberia, „cufărul cu comori” al Rusiei, unde sunt îngropate majoritatea resurselor sale naturale, ar încerca să se desprindă.

O îngrijorare a planificatorilor occidentali este că, dacă războiul din Ucraina se va încheia cu înfrângerea Kremlinului – așa cum speră majoritatea – soldații ruși se vor întoarce acasă și vor continua lupta acolo, contribuind la alimentarea dezintegrării țării.

Mulți dintre bărbații care luptă pentru Rusia în Ucraina provin din teritorii rusești defavorizate, inclusiv din munții din estul Siberiei, unde o mare parte din populație are legături etnice și culturale cu Mongolia, și din Caucazul de Nord, o zonă cu etnii diverse care include Cecenia și Daghestanul.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a jucat un rol central în zdrobirea revoltei islamiste din Cecenia la începutul anilor 2000, a declarat recent că intenționează să înființeze o armată privată după modelul Grupului Wagner, forța brutală de mercenari controlată de aliatul lui Putin, Evgheni Prigojin.

Vorbind în 2011 în Caucazul de Nord, Putin nu și-a ascuns prea mult dezgustul față de mișcările de independență în curs de dezvoltare din această zonă.

„Dacă acest lucru se întâmplă, atunci, în același moment, nici măcar o oră, ci într-o secundă, vor apărea cei care vor dori să facă același lucru cu alte entități teritoriale ale Rusiei… și va fi o tragedie care va afecta fiecare cetățean al Rusiei, fără excepție”, a spus el.

Acest lucru sugerează că orice mișcare a regiunilor de a se elibera de sub controlul Moscovei ar fi sângeroasă, atât între guvernul central și potențialii secesioniști, cât și între regiuni.

„Noile statalități s-ar lupta între ele pentru granițe și active economice”, a scris într-un eseu recent Marlene Laruelle, care conduce Institutul de Studii Europene, Ruse și Eurasiatice de la Universitatea George Washington. „Elitele de la Moscova, care controlează un imens arsenal nuclear, ar reacționa cu violență la orice secesionism.”

Lupte interne

Ceea ce face ca posibilitatea unui colaps rusesc să fie atât de alarmantă este, bineînțeles, arsenalul nuclear al țării – un as în mânecă strategic pe care Putin l-a menționat în mod repetat în ultimele 12 luni. Marți, președintele rus a anunțat că suspendă participarea Rusiei la Noul Tratat START, ultimul pact de control al armelor nucleare rămas în vigoare între Moscova și Washington.

În perioada premergătoare prăbușirii Uniunii Sovietice, SUA și aliații săi erau departe de a fi încrezători în ceea ce privește amenințarea nucleară. Serviciile secrete americane au avertizat la acea vreme că armele nucleare tactice, inclusiv așa-numitele bombe de valiză, ar putea ajunge pe piața neagră a teroriștilor dacă nu se iau măsuri pentru a le securiza.

În timp ce Washingtonul a salutat independența statelor baltice, exista o îngrijorare profundă că părți din arsenalul nuclear sovietic ar putea cădea în mâini greșite în alte colțuri ale imperiului, inclusiv în Kazahstan și Ucraina, cu consecințe dezastruoase.

Potrivit analiștilor occidentali, aceasta este o amenințare mai mică în Rusia de astăzi pentru simplul motiv că nu există arme nucleare în potențialele regiuni separatiste.

Perspectiva mai îngrijorătoare este izbucnirea unui conflict între membrii establishmentului rus și o luptă pentru controlul forțelor armate. Lupte politice interne au izbucnit deja între șeful Grupului Wagner, Prigojin, și ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major al forțelor armate, Valeri Gherasimov.

Marți, Prigojin – ai cărui soldați au luptat în apropierea orașului ucrainean Bahmut – și-a acuzat rivalii că au reținut muniția și transportul aerian, adăugând că acțiunile lor ar putea echivala cu „trădarea”.

Un mare semn de întrebare în orice scenariu de dezintegrare a Rusiei este ce rol ar juca China. Chiar dacă instabilitatea vecinului său bogat în resurse ar oferi Beijingului o serie de oportunități pentru a-și alimenta apetitul vorace pentru materii prime, de la gaze naturale la potasă, majoritatea observatorilor cred că nu va căuta să redeseneze granițele Rusiei.

„China va fi foarte atentă”, a declarat Krastev.

De asemenea, nu este probabil să existe o cerere prea mare din partea populațiilor locale rusești din Siberia sau din alte părți pentru a căuta dominația chineză. Regiunile exterioare ale Rusiei sunt în general sărace și se bazează foarte mult pe administrația centrală de la Moscova pentru bani, un motiv în plus pentru ca acestea să rămână cu „diavolul” pe care îl cunosc.

Ceea ce este clar este că, deși prăbușirea Rusiei ar putea fi încă un eveniment cu probabilitate scăzută, nu este unul pe care planificatorii occidentali își pot permite să îl ignore. În timp ce observatorii Rusiei dezbat perspectivele „decolonizării” țării, ei nu ar trebui să respingă posibilitatea ca încercarea lui Putin de a reasambla imperiul pierdut al Kremlinului să sfârșească prin a o costa cel puțin o parte din teritoriu.

„Tragedia Rusiei este că nu știe unde sunt granițele sale”, a declarat Schwarzenberg, a cărui familie a fugit din Cehoslovacia controlată de sovietici în 1948.

Pericolul este că acest lucru ar putea deveni rapid tragic nu doar pentru Rusia, ci și pentru restul lumii.

Dar pentru țările baltice, Polonia, Ucraina sau în oricare dintre celelalte teritorii care au suferit de-a lungul secolelor sub represiunea rusă, scenariul ar putea suna ca o izbăvire.