Actualitate
3 martie: Ion Iliescu împlinește 93 de ani
Ion Iliescu, fostul președinte al României, primul după căderea regimului comunist, împlinește vârsta de 93 de ani Acesta este trimis în judecată în dosarul Revoluției din decembrie 1989, care s-a soldat cu moartea a peste 1.100 de persoane.
Ion Iliescu împlinește 93 de ani
1821: Proclamația adresată de Alexandru Ipsilanti locuitorilor Ţării Româneşti,
Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a adresat o proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti, prin care le garantează securitatea şi ordinea publică şi îi cheamă pe români să i se alăture în lupta antiotomană.
Alexandru Ipsilanti era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.
Acesta s-a aflat cu Tudor Vladimirescu, care a declanșat și condus Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821
1863: A murit poetul şi traducătorul Iancu Văcărescu
S-a născut la Bucureşti, în 1792, în familia boierilor Văcăreşti, ca fiu al poetului Alecu Văcărescu şi al Elenei Dudescu, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române. A studiat acasă, cu emigrantul francez Felix Colson, apoi a fost trimis să studieze la Viena (1804-1810), călătorind totodată şi în Italia.
Numărându-se printre boierii luminaţi ai timpului, Iancu Văcărescu participă la întemeierea învăţământului în limba română, ajutându-l pe Gheorghe Lazăr, care deschide, în 1818, Şcoala de la „Sf. Sava”. Sprijină înfi inţarea teatrului grecesc din Bucureşti şi traduce din franceză în neo-greacă „Moartea lui Cezar”, de Voltaire.
Inaugurează în aprilie 1818 prima tipografi e bucureşteană. În 1821 se refugiază la Braşov, revoluţia găsindu-l printre susţinătorii lui Tudor Vladimirescu. Iancu Văcărescu este cel care va păstra cu sfi nţenie sabia lui Tudor, pe care, mai târziu, i-a încredinţat-o lui Ion Heliade-Rădulescu.
În 1834 intră în magistratură, ca preşedinte al Divanului judecătoresc din Bucureşti (1834-1836), în 1841 ajunge deputat în Adunarea Obştească, iar la 1848 este membru al Înaltei Curţi.
1898: S-a născut Ion Talianu, actor, scenograf şi regizor.
Ion Talianu s-a născut la Târgu Ocna. „Actorul de teatru și film a fost unul dintre artiștii Companiei „Cărăbuș”, condusă de Constantin Tănase. Este considerat unul dintre cei mai mari interpreti ai rolului Nae Cațavencu din piesa „O scrisoare pierdută” I.L.Caragiale.
I.Talianu devine absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București, în 1921, fiind format la școala marilor artiști interbelici. Joacă de-a lungul vremii pe scena teatrului din Ploiești, apoi la Teatrul Bulandra și pe scena Naționalului bucureștean. (…) După perioada “Cărăbuș”, în care joacă alături de trupa lui Tănase, I.Talianu revine pe scena Teatrului de Revistă în stagiunea 1954-1955, în comedia muzicală “Visele se împlinesc”, de Nicușor Constantinescu și George Voinescu, pe muzica lui Ion Vasilescu și Henri Malineanu, avându-i în distribuție pe: Virginica Popescu, Zizi Șerban, Grigore Vasiliu Birlic, Titi Botez, Ion Antonescu-Cărăbuș.
Joacă în filme, precum: “Mitrea Cocor” (1952), “O scrisoare pierdută” (1953), unde îl interpretează pe Nae Cațavencu, “Pe răspunderea mea” (1956) sau «Afacerea Protar» (1956)“, se arată pe site-ul Teaatrului de Revistă Constantin Tănase.
1902: S-a născut marele bariton Petre Ştefănescu-Goangă
Acesta s-a născut la Brăila. Petre Ştefănescu-Goangă Și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene. Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu (1828, Craiova – 1899, Brăila[2]), absolvent al Academiei de Pictură din Roma.
La vârsta de 22 de ani debutează pentru prima dată pe scena Operei din Bordeaux, în rolul lui ‘Mefisto’, din opera Faust, de Charles Gounod, după care joacă pe mai multe scene din Franța.
Momentul trecerii de la vocea de bas la cea de bariton, se produce în anul 1926, pe scena Operei din Toulouse, unde cântărețul îl interpretează pe Tonio, din opera Paiațe, de Ruggiero Leoncavallo. Între anii 1928-1931, atinge apogeul carierei lirice în străinătate, urcând pe scena teatrului Theatre Royal de la Monnaie, din Bruxelles, precum și la Rouen, Amsterdam, Anvers, Rotterdam, Gand, Haga, Barcelona, Bruges și Namur.
Revenit în țară, între anii 1932 și 1934, a fost solist la Opera Română din Cluj, interpretând: Tosca, Paiațe, Cavalleria rusticana, Trubadurul, Traviata, Flautul fermecat, Tannhauser și Lohengrin, Rigoletto și Maeștrii cântăreți din Nürnberg.
Deși mai mulți membri ai familiei sale, printre care Mihail și Florian Ștefănescu-Goangă, au fost aruncați în închisorile comuniste ca deținuți politici, celebrul bariton a fost distins cu titlurile de Artist Emerit, în 1950, și Artist al Poporului, în 1952.[2]
1925: S-a născut criticul de film şi traducătorul Florian Potra
Acesta a fost absolvent Magna cum Laude al Facultății de Litere, Universitatea La Sapienza din Roma (1948). Cercetător la Academia Română, redactor de editură, redactor la revista „Teatrul”, redactor şi secretar general de redacţie la „Secolul 20″, secretar literar la „Teatrul Regional Bucureşti”, inspector principal la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi la Centrul Naţional al Cinematografiei. Din 1971, profesor de Filmologie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Volume:”Experiență și speranță ” (1968), „O voce din off” (1973), „Profesiune: filmul ” (1979), „Aurul filmului” (1984-1987).
1930: Ion Iliescu împlinește 93 de ani
Ion Iliescu s-a născut la Oltenița în 1930. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare.
La vârsta de un an Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgară), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui.
La scurt timp Alexandru Vasile Iliescu s-a căsătorit cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu.
Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”. Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri.
A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. În 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992. Calitatea de lider provizoriu a statului a fost recunoscută și de Consiliul Frontului Salvării Naționale care s-a constituit ulterior din membrii FSN si a partidelor noi create.
A fost de două ori președintele României (1990-1996 şi 2000-2004), senator de Bucureşti (1996-2000; 2004-2008).
Este inculpat în dosarul Revoluției, care a fost înaintat instanței în vara anului trecut. În acesta sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus. „Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN“, se arată în rechizitoriu.
1939: A murit medicul Dimitrie Gerota, membru corespondent al Academiei
Dimitrie Gerota este absolvit Facultatea de Medicină din București, după care timp de 4 ani și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota.
Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român. A înființat, în 1907, la București, un spital — Sanatoriul Dr. Gerota — în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale.
1948: S-a născut muzicianul Terence Charles „Snowy” White, chitarist în formaţiile Thin Lizzy şi Pink Floyd. El este, de asemenea, cunoscut pentru oferta sa solo din 1983, „Bird of Paradise”, care a devenit un hit în Top 10 din UK Singles Chart.
1969: Se lansează Apollo 9
Programul Apollo – NASA lansează Apollo 9 la bordul unei rachete Saturn V. Scopul misiunii este de a testa modulul lunar. Apollo 9 a fost primul zbor uman al modulului de comandă și serviciu (CSM) împreună cu modulul lunar (LM) din cadrul programului Apollo. Echipajul său de trei oameni, format din comandantul misiunii Jim McDivitt, pilotul modulului de comandă David Scott, și pilotul modulului lunar Rusty Schweickart a testat mai multe aspecte critice pentru aselenizare.
După lansarea de la 3 martie 1969, echipajul a petrecut zece zile pe o orbită joasă în jurul Pământului. Cei trei au efectuat primul zbor uman al modulului lunar, prima conectare și extragere a unui modul lunar, o ieșire în spațiu în doi, și prima conectare a două nave spațiale cu echipaj uman.
2003: A murit actorul Horst Buchholz
Acesta a fost apreciat pentru rolurile din „The Magnificent Seven” şi „Nine Hours to Rama”
Horst Buchholz s-a născut la Berlin la 4 decembrie 1933 într-un cartier muncitoresc Prenzlauer Berg. Tatăl său era cizmar și a fost omorât când Horst avea doar 9 ani. După cel de-Al Doilea Război Mondial, acesta va descoperi teatrul. Își va face debutul la vârsta de 14 ani cu „Emil și detectivii” a lui Erich Kaestner. Filmul în care va juca în anul 1957 „Conffesions of Felix Krull” va câștiga Globul de Aur pentru cea mai bună peliculă străină.
Cunoaște succesul și în afară Germaniei. Astfel, el va fi distribuit în „Cei șapte magnifici”, film regizat de John Struges, în rolul lui Chico, cel mai tânăr dintre magnifici. A fost căsătorit cu actrița franceză Myriam Bru.
2013: A murit actorul Dumitru (Titi) Rucăreanu
Actorul Dumitru „Titi” Rucăreanu s-a născut în localitatea Ghimbav, jud. Braşov. S-a îndreptat către teatru, unde a fost admis cu nota 10, de la prima încercare. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1956). Laterminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Craiova.
Mai bine de 50 de ani a jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, unde a dat viaţă personajelor în numeroase piese, dintre care: „Sfârşitul pământului” (r. Tiberiu Penţia), „Burghezul gentilom” (r. Lucian Giurchescu), „Procesul D-lui Caragiale” (r. David Esrig), „Insula” (r. Crin Teodorescu), „Un Hamlet de provincie” (r. Lucian Giurchescu), „Mandragola” (r. Dinu Cernescu), „Turnul de fi ldeş” (r. Ion Cojar), „D’ale protocolului” (r. Alexandru Darie), „Papagalul verde” (r. Lucian Giurchescu), „Scandal în culise” (r. Tudor Mărăscu).
În 2005 a avut un rol în serialul de televiziune „Cuscrele”. Fiind şi interpret de muzică uşoară, Dumitru Rucăreanu a scos albumul „Sunt vagabondul vieţii mele”, muzica Temistocle Popa şi text Aurel Storin. În cadrul Galei Festivalului Comediei Româneşti „festCO 2010”, Dumitru Rucăreanu a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. A murit la Bucureşti.
Actualitate
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din
România au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul e anchetat
ca un posibil atac cibernetic.
Atacuri cibernetice au avut loc în mai multe ţări europene, pierderile fiinc semnificative. Foto: X
Un posibil atac cibernetic
a vizat, în noaptea de 2 noiembrie, echipamentele frigorifice din șase magazine
din România. În jurul orei 1.30, temperatura din frigidere a crescut brusc,
însă problema a fost observată de angajați abia dimineața, în jurul orei 8.00.
Incidentul a fost raportat Directoratului Național de Securitate Cibernetică
(DNSC), care a verificat modul în care au fost accesate sistemele de comandă
ale instalațiilor.
Potrivit directorului
DNSC, Dan Cîmpean, echipamentele care gestionau frigiderele erau conectate la
internet prin routere GSM cu IP fix și foloseau versiuni vechi de software,
ceea ce le putea permite atacatorilor să ajungă direct la sistemele de comandă.
Specialiștii au
recomandat izolarea echipamentelor și actualizarea programelor vulnerabile.
Celelalte sisteme informatice ale retailerului nu au fost afectate.
„Pe 2 noiembrie, în
jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la
temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat
incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce
gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix,
accesibile direct din internet și rulau versiuni de software destul de vechi.
DNSC a furnizat recomandările tehnice pentru izolarea incidentului și pentru
actualizarea versiunilor de software vulnerabile. Incidentul nu s-a propagat și
la alte infrastructuri IT. Atacul este similar cu cel observat azi în mai multe
state”, a explicat Dan Cîmpean pentru Libertatea.
Atacuri similare în supermarketuri din
mai multe țări europene
Incidentul din
România a fost semnalat în aceeași zi cu alte cazuri înregistrate în Europa. În
mai multe țări, sistemele frigorifice ale supermarketurilor au fost accesate de
la distanță, iar temperaturile din vitrine și congelatoare au crescut până la
niveluri care au compromis păstrarea alimentelor.
În Belgia, problemele
au afectat zeci de magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché. Sistemele
frigorifice au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a dus la încălzirea
vitrinelor. Magazinele au retras de la vânzare produsele proaspete care nu mai
puteau fi păstrate în condiții corespunzătoare, potrivit publicației belgiene
7sur7.
Și în Suedia au fost
raportate incidente la lanțurile ICA și Coop. În unele unități, temperaturile
din vitrine au crescut de la valori negative la peste 38 de grade Celsius, iar
în anumite cazuri au ajuns la 50 de grade. Un magazin din localitatea Sjöbo a
fost închis, iar marfa alterată a fost aruncată, a relatat Sweden Herald.
Şi supermarketurile
din Franța s-au confruntat anterior cu atacuri de același tip, care au provocat
pierderi importante de produse alimentare. Probleme au fost semnalate și în
restaurante Ikea și în unele lanțuri de măcelării, unde alarmele instalațiilor
frigorifice au pornit în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții.
Sistemele frigorifice
au fost reprogramate de la distanţă
Potrivit
explicațiilor oferite de compania Sabcobel, specializată în instalații
frigorifice, atacatorii au intervenit asupra vaporizatoarelor, componente care
participă la procesul de răcire. Acestea ar fi fost comandate să funcționeze
continuu în modul de dezghețare. În loc să mențină temperaturi scăzute,
instalațiile au început astfel să încălzească vitrinele și spațiile de
depozitare.
În unele cazuri,
simpla actualizare a programelor nu este suficientă pentru repararea
echipamentelor. Potrivit specialiștilor Sabcobel, poate fi necesară și
înlocuirea fizică a unităților de comandă.
Reacţia UE în faţa
atacurilor
Comisarul european
pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, a transmis un avertisment
în urma atacurilor cibernetice care au afectat supermarketuri din cel puțin
șapte țări europene, provocând creșterea temperaturilor în frigidere și
congelatoare. Acesta a catalogat repetarea acestor incidente drept „profund
îngrijorătoare” și a denunțat o „încercare deliberată de a perturba lanțul de
aprovizionare cu alimente și de a submina încrederea consumatorilor în acesta”,
potrivit trtworld.com.
„E o tentativă deliberată de perturbare a lanţului nostru
de aprovizionare alimentară şi despre subminarea încrederii consumatorilor, un
avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”, a declarat Christophe Hansen.
„Securitatea noastră alimentară nu este ameninţată pentru
moment, însă risipa alimentară şi repercusiunile sale asupra întreprinderilor
sunt reale”, mai spus el.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T19:32:06.318Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri și desemnarea unui contracandidat pentru Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean, președintele Senatului Foto: FB Mircea Abrudean
Întrebat despre solicitările liberalilor nemulțumiți, Abrudean a amintit că aceștia au avut ocazia să intre în competiție și la precedentul Congres, însă nu au propus un candidat alternativ, potrivit TVR Info.
„Au avut ocazia la precedentul Congres, la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel Congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou Congres, cred că este poate chiar benefic, pentru a lămuri definitiv, să-i spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda o decizie a unui Congres, cine ştie, vom vedea”, a declarat președintele Senatului.
Mircea Abrudean a subliniat că decizia convocării unui Congres aparține structurilor statutare ale partidului și a apreciat existența opiniilor critice în interiorul formațiunii.
„Nu văd nicio problemă cu privire la acest lucru. E, repet, foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv Congresul, care este cel mai înalt for posibil”, a afirmat liberalul.
Referindu-se la o posibilă candidatură a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru șefia partidului, Abrudean a spus că forța unui candidat se măsoară exclusiv prin votul delegaților la Congres.
„Contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi, puterea acestora se vede la votul din Congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal”, a declarat liberalul.
În opinia sa, legitimitatea unei conduceri politice este dată de rezultatul votului din forul suprem al partidului.
„Rezultatul Congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T13:10:06.793Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de aproximativ 6 miliarde de euro pe an, în perioada 2028-2034. Măsurile vizează în special platformele chineze de comerț electronic, precum Shein și Temu, și urmăresc atât creșterea veniturilor bugetare, cât și limitarea importurilor de produse ieftine care nu respectă întotdeauna reglementările europene, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul UE. Foto: Shutterstock
Amploarea fenomenului este evidențiată de datele privind importurile. Anul trecut, în Uniunea Europeană au intrat aproximativ 5,8 miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Comisia Europeană consideră că, în numeroase cazuri, valoarea mărfurilor a fost declarată sub nivelul real pentru evitarea taxelor vamale.
Începând cu 1 iulie, a fost introdusă o taxă de trei euro pentru coletele mici, iar de la 1 noiembrie a fost aplicată o taxă suplimentară de doi euro, ceea ce majorează costurile importurilor. Estimarea de 6 miliarde de euro ia în calcul și o posibilă scădere a numărului de colete, pe măsură ce retailerii își adaptează activitatea la noile reguli.
Eurodeputatul Dirk Gotink, responsabil de coordonarea reformelor vamale la nivelul UE, a susținut că măsurile vizează combaterea unui model de afaceri bazat pe importuri de mică valoare și produse neconforme cu reglementările europene. Potrivit acestuia, veniturile suplimentare ar putea contribui la modernizarea și consolidarea autorităților vamale.
Cum vor fi împărțiți banii și cum reacționează platformele chineze
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul Uniunii Europene, iar restul de 10% la statele membre. Proporțiile ar putea fi însă modificate în cadrul negocierilor privind bugetul comunitar pentru perioada 2028-2034. În prezent, statele membre rețin 25% din taxele vamale colectate.
Platformele vizate au început deja să își adapteze strategiile. Compania care deține Temu a avertizat că noile taxe vor avea un impact considerabil asupra anumitor segmente ale activității sale. Shein, care obține aproximativ o treime din venituri în Europa, a transmis că prioritatea sa rămâne menținerea prețurilor competitive și îmbunătățirea serviciilor de livrare.
La rândul său, AliExpress, deținut de grupul Alibaba, a anunțat extinderea capacităților de depozitare locală. Compania a avertizat însă că noile costuri ar putea afecta în special gospodăriile europene cu venituri mici.
„Taxa Temu”, propusă spre eliminare
Un proiect de ordonanță de urgență propune abrogarea „taxei Temu” de la 1 noiembrie 2026 și, concomitent, deschiderea unei linii de împrumuturi din venituri din privatizare de până la 300 milioane lei pentru susținerea termoficării în iarna 2026–2027. Detalii AICI.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T06:53:12.326Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 2 zilePlatforma pentru angajarea muncitorilor străini se redeschide până la 15 noiembrie: ce trebuie să știe firmele
-
Actualitateacum 3 zileTranssemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic
-
acum 3 zileReduceri Oriflame de Black Friday 2026: ce merită să pui pe wishlist
-
Breakingacum 3 zileAvangarde: AUR ar câștiga defilând alegerile parlamentare. Ce partid urcă puternic, cine scade în cel mai recent sondaj de opinie
-
Actualitateacum 3 zileRevenit din suspendare, Alibec se gândește deja la retragere. Vrea să se reprofileze: „Aș vrea să fac asta, îmi place ideea. Mă apuc acum!”
-
Breakingacum 3 zileCe a reproșat Comisiei de Etică a Universității din Iași judecătoarea care l-a trimis după gratii pe fiul lui Tudorel Toader
-
Uncategorizedacum 3 zileOrganizarea banchetului de clasa a 12-a, cum eviți cele mai frecvente greșeli
-
Breakingacum o ziRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns





