Actualitate
Decizia criminală a lui Ceaușescu de a opri consolidările blocurilor avariate de cutremur
Nicolae Ceaușescu a dat ordinul de a opri
consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase, pentru a folosi
toate resursele la construirea faraonicei „Case a Poporului”.
1977, martie. București. Blocul „Scala”. ANR, SANIC, Fond CC al PCR
Imediat după cutremurul din martie 1977, inginerul
Gheorghe Ursu, cu o bogată experienţă în lucrări de rezistenţă, inclusiv
anti-seismică, a fost desemnat că şef de proiect de consolidare la blocul
Patria / ARO de pe Bulevardul Magheru. În această calitate, el a participat pe
4 iulie 1977 la o şedinţa cu şeful statului, Nicolae Ceaușescu.
Șeful statului a adunat la respectiva
ședință toţi factorii de răspundere din construcţii, de la ministru până la
şefii de proiecte, pentru a le da ordinul de a opri consolidările blocurilor
avariate, cu consecinţe dezastruoase.
Dictatorul a dat acel ordin pentru a folosi toate resursele
interne, dar şi ajutoarele din afară, la construirea faraonicei „Case a
Poporului”.
Bani ar fi fost pentru consolidare. Imediat după cutremur, Nicolae
Ceauşescu a hotărât să deschidă „Contul refacerii, solidarităţii şi omeniei“,
cunoscut sub numele de „Omenia“, unde toţi oamenii muncii trebuiau să doneze
bani pentru reconstrucţia ţării. În ajutorul României au sărit atunci şi ţările
străine, care au trimis sume mari de bani pentru reconstrucţia Bucureştiului,
oraşul cel mai afectat de cutremur.
Lucrările trebuiau terminate până la 23 August
Suprafeţele blocurilor avariate de cutremur
trebuiau tencuite şi majoritatea şantierelor eliminate până la 23 august 1977. Evident,
serbările grandioase nu puteau avea loc printre ruine.
Notele lui Gheorghe Ursu din acea şedinţa
sunt concludente:
„N. Ceauşescu: Se opreşte orişice echipă de verificare, am
dat ordine la Miliţie şi Procuratura să-i bage la închisoare. Cine le da voie
să între în domiciliul cetăţenilor?… Nu se mai admite nici o reparaţie
capitală”.
Prin „sursele” infiltrate în institutele de proiectări şi
construcţii (inginerii „rezidenţi”, adică plătiţi atât de instituţia unde
lucrau, cât şi de Securitate), D.S.S. avea cunoştinţă directă despre
prăbuşirile care au urmat „după ce au fost scoşi popii [schelele de
susţinere temporară]” şi despre „riscul pierderii a mii de vieţi omeneşti”
în cazul unui alt cutremur, chiar de magnitudine mai redusă.
Inginerul Gheorghe Ursu
Securitatea i-a urmărit pe inginerii şi locatarii care s-au
împotrivit ordinului criminal. Unul dintre ei a fost Gheorghe Ursu.
Proiectele iniţiale, din martie-iunie 1977
(care urmăreau că la clădirile vechi să se asigure „cel puţin la situaţia
dinainte cutremurului din 1940“, iar la cele noi „siguranţă prevăzută în
proiect“) fuseseră comentate pe larg în presă, la radio şi televiziune.
Cu privire la schimbarea dramatică de după
şedinţa din 4 iulie 1977, „sursa” Securităţii – un inginer – nu face însă
referire la ordinul lui Ceauşescu. El se referă doar la „nouă dispoziţie de la Inspectorat,
împreună cu ICPDC“, care ar fi interzis „luarea unor măsuri de asigurare suplimentară
a clădirii la sarcini seismice“.
Autorul chiar explică, în termeni tehnici, de ce „reparaţiile
locale“ (doar pentru „fisurile vizibile“) care „practic s-au aplicat la
majoritatea clădirilor“, „nu asigura construcţia la sarcini orizontale“.
Blocul de pe strada Sahia. ANR, SANIC, Fond CC al PCR
Prăbușiri de stâlpi și scări interioare după
cutremur
Explicaţia inginerului e confirmată de o
serie de avarii grave care, conform documentului Securităţii, au apărut după
cutremur, dar mai ales după sistarea consolidărilor – prăbuşiri de stâlpi şi
scări interioare, inclusiv la clădiri centrale, chiar din vecinătatea
Comitetului Central al PCR.
Informarea evidenţiază nemulţumirea
locatarilor şi a populaţiei în general, care luaseră la cunoştinţă de
proiectele asiguratoare iniţiale. Locatarii făcuseră „memorii la CC” şi au
introdus şi „acţiuni în instanţa”.
Un caz unic printre inginerii nemulţumiţi îl
reprezintă ing. Gheorghe Ursu care, în calitate de şef de proiect la blocul Patria, a
afirmat că va cămășui (a acoperi un
element de construcție cu beton, metal) doi stâlpi chiar dacă suportă
costul lucrării. Rezultă fără dubiu că în acel moment, Securitatea îl avea deja
în vizor pe Gheorghe Ursu.
Inginerul care a informat decizia
dictatorului la Europa Liberă
Printr-o scrisoare trimisă la postul de radio Europa Liberă,
Gheorghe Ursu a informat opinia publică asupra rolului dictatorului în oprirea
consolidărilor şi asupra riscurilor legate de lăsarea blocurilor neconsolidate.
Scrisoarea a fost citită de Virgil Ierunca pe 4 martie 1979. Consecinţa?
Gheorghe Ursu a fost încadrat cu o reţea informativă.
Jurnalul sau a fost
rechiziţionat de Securitate. El a încercat
chiar să-i convingă pe anchetatori, apelând la ceea ce speră să fie o urmă de
umanitate în aceştia, de justeţea poziţiei sale, pentru a-i face să înţeleagă „riscul
pierderilor de vieţi omeneşti“.
Blocul „Casata”. ANR, SANIC, Fond CC al PCR
Nu a reuşit. Din contra, i s-a cerut să declare că scrisoarea ar
fi scris-o pentru „remuneraţie materială”. Cu o astfel de declaraţie,
Securitatea ar fi putut să-i raporteze Comandatului Suprem că acuzaţiile de la
Europa Liberă erau, iată, neadevărate, aparţinând unui „mercenar” al
„agenturilor ostile din străinătate”.
Gheorghe Ursu a rămas ferm: „Considerând ca
la acea data s-au luat hotărâri care nu corespundeau realităţii, eu m-am gândit
ca trebuie sa fac ceva ca să se reia unele consolidări… prin prezentarea punctului
meu de vedere la Europa Liberă”.
Poza lui Gheorghe Ursu făcută de Securitate
Determinarea lui Gheorghe Ursu a determinat
Securitatea să continue ancheta „cu alte mijloace”. Disidentul a fost arestat sub un pretext de drept
comun, sub acuzaţia că deţine valută, fiind vorba de suma de 16 dolari, găsiţi
la domiciliul său în urma unei percheziţii, la 21 septembrie 1985. Pentru că
tot nu a acceptat să-şi „divulge prietenii” şi să declare „ce bani a luat”
pentru scrisorile la Europa Liberă, inculpaţii
Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile au continuat să-l ancheteze din ce în ce mai
sălbatic, supunându-l unui regim sistematic de tortură. La
data de 17.11.1985, Gheorghe Ursu a murit în cadrul sistemului penitenciar.
Actualitate
Presa britanică: Keir Starmer ar putea demisiona zilele următoare. Premierul, sub presiune după scăderea dramatică a popularității
Premierul britanic Keir Starmer s-ar putea retrage din funcție în zilele următoare, potrivit unui articol publicat de un ziar britanic, care susține că liderul laburist ar urma să anunțe luni un calendar pentru plecarea sa. Informația nu a fost confirmată oficial, iar o sursă guvernamentală a declarat că Starmer rămâne concentrat asupra atribuțiilor sale de guvernare.
Keir Starmer s-ar putea retrage din funcție în zilele următoare. FOTO: AFP
Speculațiile privind viitorul politic al premierului s-au intensificat după ce rivalul său din interiorul Partidului Laburist, Andy Burnham, a câștigat vineri un loc în Parlament, ceea ce îi oferă posibilitatea de a lansa o provocare oficială pentru conducerea formațiunii.
Potrivit ziarului The Observer, Starmer și-ar fi petrecut weekendul la reședința oficială de la Chequers, unde ar fi analizat situația împreună cu soția sa înainte de a lua o decizie finală. Publicația susține că mai multe persoane importante din Partidul Laburist se așteaptă la o declarație clară privind viitorul său politic chiar de luni.
Cu toate acestea, premierul a transmis vineri că nu intenționează să cedeze fără luptă și a avertizat că disputele interne riscă să destabilizeze partidul aflat la guvernare.
Popularitatea premierului, în cădere liberă
Keir Starmer a condus Partidul Laburist către victorie în alegerile din 2024, însă popularitatea sa s-a erodat rapid pe fondul unor scandaluri și al mai multor schimbări de direcție politică. Criticii susțin că guvernul nu a reușit să livreze îmbunătățirile economice și sociale promise în campania electorală.
Potrivit unei analize Reuters, peste 100 de parlamentari laburiști – aproximativ un sfert din grupul parlamentar al partidului – au cerut public demisia lui Starmer sau stabilirea unui calendar clar pentru retragerea sa.
Dacă și-ar părăsi funcția, Marea Britanie ar ajunge la al șaptelea prim-ministru în puțin peste un deceniu, o situație fără precedent în ultimele aproape două secole și care reflectă instabilitatea politică și nemulțumirea publică față de performanțele guvernelor succesive.
Andy Burnham, favorit pentru succesiune
În cazul unei retrageri a lui Starmer, Andy Burnham este considerat principalul favorit pentru preluarea conducerii Partidului Laburist și a guvernului. În vârstă de 56 de ani, acesta și-a consolidat influența politică în ultimii ani în calitate de primar al Manchesterului.
Victoria sa în alegerile parțiale de vineri a fost interpretată de mulți observatori drept un pas important către o eventuală candidatură la șefia partidului. Deși nu și-a anunțat oficial intenția de a-l provoca pe Starmer, Burnham a promis în discursul său de victorie „o nouă direcție” pentru Regatul Unit.
Totodată, fostul ministru al Sănătății, Wes Streeting, a declarat că este dispus să intre într-o competiție pentru conducerea partidului. Presa britanică speculează deja asupra unui posibil guvern condus de Burnham. The Times a relatat că acesta ar intenționa să o înlocuiască pe ministrul Finanțelor, Rachel Reeves.
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
-
Actualitateacum 3 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Breakingacum 3 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Breakingacum o ziSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Actualitateacum 3 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal
-
Actualitateacum 2 zile
Limitele puterii americane în Orientul Mijlociu: Ce spune acordul cu Iranul despre noua strategie globală a SUA
-
Actualitateacum 2 zileÎnchiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?





