Actualitate
Un român și-a obligat familia să se rupă de lume. Fără școală, internet și medicamente, doar cu Biblia
Un bărbat din Hațeg este acuzat că și-a obligat soția și cei doi copii să trăiască rupți de lume. Și-a retras fiul de la școală, a interzis medicamentele și socializarea, și le-a impus să respecte la literă unele învățături biblice.
Biblia, cel mai de preț lucru din casa familiei din Hațeg. Foto: ARHIVĂ. ADEVĂRUL
Părinții
a doi copii din Hațeg sunt cercetați penal pentru împiedicarea accesului la
învățământul general obligatoriu, rele tratamente aplicate minorului și lipsire
de libertate în mod ilegal.
În
luna februarie, o percheziție la domiciliul familiei cu doi copii, cu vârste de
cinci ani și nouă ani, a scos la iveală o situație neobișnuită, care i-a
determinat pe procurori să îl pună sub învinuire pe „capul familiei”, în vârstă
de 34 de ani, și să solicite instanței efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice în cazul acestuia.
Judecătoria
Hațeg a respins solicitarea Parchetului cu privire la încuviințarea expertizei
psihiatrice, însă ancheta penală continuă. În acest timp, soția
tânărului și cei doi copii au fost plasați la un centru maternal.
Copil retras de la școală
Bărbatul
a fost acuzat că nu și-a lăsat unul dintre copii să meargă la școală.
„De
asemenea, din discuțiile cu vecinii acestora a reieșit că numiții au doi copii pe care
îi cresc în condiții precare (lipsa alimentație icorespunzătoare și condiții
mizere), fapt ce afectează dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a
minorilor”, arătau anchetatorii.
Un
vecin le-a declarat procurorilor că familia este foarte retrasă și nu
socializează în niciun fel cu nimeni din scara blocului sau din oraș, se arată
în dosar. Acesta a adăugat că soții fac parte dintr-un cult religios și nu au
venituri.
„Fiind vecin cu aceștia a observat că cei doi soți își cresc copiii în
condiții mizere, insalubre, întâmplător când cei doi au ieșit din apartament a
văzut mizeria care se afla în apartamentul lor, mai mult de atât geamul apartamentului
acestora este mereu deschis, chiar și zilele trecute când au fost înregistrate
– 15 grade Celsius”, se arată în dosar.
Vecinul a declarat că părinții ies cu cei doi
copii la plimbare prin oraș doar seara, ținându-i foarte strâns de mână și nu
le permit să intre în discuții sau să se joace cu alți copii. O altă vecină
audiată de procurori a susținut și ea că familia este retrasă și nu
socializează cu nimeni de pe scara blocului sau din oraș.
Trăiesc din mila localnicilor
Anchetatorii
au audiat-o, în prezența unui psiholog, și pe soția tânărului. Aceasta le-a
spus că și-a cunoscut soțul în urmă cu aproape 11 ani și la scurt timp s-au
căsătorit și au împreună doi copii. De câțiva ani, afirma aceasta, bărbatul a intrat într-un
cult religios și, cu timpul, și-a schimbat radical atitudinea față de familie.
„Cei
patru locuiesc într-o singură cameră a apartamentului cu două camere, în care
se află două paturi și o canapea, paturile fiind improvizate cu cartoane. Soțul
său spunea că le pune în scopul de a nu îi ajunge curentul, iar pe timp rece,
camera o încălzeau cu un radiator electric, celălalt dormitor fiind folosit ca
depozit pentru alimente. Pe toate geamurile apartamentului există lipit un autocolant
mat care împiedică vederea în exterior. Apartamentul nu are apă caldă, iar când
făceau baie, încălzeau apă pe aragaz. De cinci ani, suspecta precizează faptul
că trăiesc în condiții de trai grele, dar ea se află în imposibilitatea de a-și
exprima voința prin aceea că soțul său îi spune că femeia trebuie să fie supusă”,
declara aceasta, potrivit anchetatorilor.
Fără medicamente în casă
Potrivit
femeii, în 2021 și-a înscris unul dintre copii la școală, dar soțul ei nu l-a
lăsat pe copil să meargă nicio zi la cursuri. În schimb, în fiecare zi, bărbatul
avea un ritual la care întreaga familie era obligată să participe: citea din
cărți religioase și cânta partituri bisericești.
„Chiar
dacă locuiesc împreună în apartament, atitudinea soțului său era foarte
drastică, atât asupra sa, cât și asupra copiilor, prin aceea că pentru orice
acțiune pe care o făcea era obligată să îi ceară consimțământul, inclusiv
socializarea cu alte persoane din exterior sau achiziționarea de alimente,
putea ieși afară din apartamentul menționat mai sus doar cu acordul lui, timpul
fiind de aproximativ o oră, iar dacă depășea o oră sau o vedea în compania
altor persoane devenea foarte irascibil”, declara femeia.
Bărbatul a interzis
medicamentele în casă, cu excepția nurofenului, pe motiv că nu crede în ele, ci
crede în Dumnezeu.
Explicațiile bărbatului: își crește copiii după „învățături biblice”
Bărbatul
de 34 de ani a fost și el audiat și a explicat că modul lor de trai este
unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale.
A relatat că
a făcut parte dintr-un cult religios, dar a renunțat să frecventeze adunările
religioase, pe motiv că este corupție în țară, atât religioasă, cât și politică.
Din 2011, după ce a fost internat în spital, având hepatită, a renunțat
definitiv la tratament și medicamente.
„Consideră că totul este în mâna lui
Dumnezeu si doar El îl ajută să se vindece, nu prin tratamente, nu crede în așa
ceva, asta a încercat să implementeze și familiei sale, fapt reușit”, a
declarat bărbatul.
Din
2015, arăta acesta, a rupt legătura cu toate persoanele din jurul său și nu a
vrut ca familia sa să fie influențată în alt mod decât „biblic”.
„De
când sunt căsătoriți nu au nici o sursă de venit, trăiesc din alocația
minorilor, 255 lei de copil, și din mila persoanelor care le dau alimente și
diferite sume de bani”, adăuga acesta.
Bărbatul
spune că a lipit autocolante pe geamurile apartamentului pentru a se bucura de
mai multă intimitate.
„Conform
Bibliei, consideră că soția trebuie să fie supusă soțului ei, iar copiii supuși
părinților. Suspectul menționează faptul că în luna iunie a anului 2021, l-a
înscris pe fiul minor în clasa pregătitoare la o școală din Hațeg, însă în luna
august 2021 a decis să îl retragă pe acesta de la unitatea de învățământ, din
cauza principiilor biblice care nu sunt respectate de sistemul de învățământ. El afirmă că modul de trai al lor este unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale”, declara suspectul.
Nu își va mai lăsa copiii la școală
Bărbatul
nu a acceptat ca și copiii săi să socializeze sau să se joace cu alți copii,
deoarece a considerat că îi poate influența în mod negativ și anticreștin și nu
a vrut ca ei să meargă la școală pe motiv că școlarizarea este o decizie
„anticreștină” a statului.
„Mai
precizează faptul că digitalizarea îi influențează viitorul copiilor, deoarece
este într-o continuă schimbare, multe locuri de muncă dispar și nu are garanția
că aceștia vor putea să profeseze într-un anumit domeniu. De asemenea,
suspectul declară verbal că nu crede în medicină, copii săi sunt sănătoși,
singurele probleme de sănătate au fost gripă sau răceală, pe care le trata cu
Nurofen, ceaiuri, supozitoare, tratament ales de el, nu de medici”, se arată în
dosar.
Când
polițiștii s-au prezentat la ușa locuinței sale, bărbatul a refuzat să comunice
cu ei, pe motiv că îi sunt încălcate drepturile părintești.
Bărbatul le-a
declarat anchetatorilor că, după ce soția și cei doi copii ai săi vor reveni
acasă din centrul maternal, își va menține decizia de a nu-și lăsa copii
la școală și grădiniță și va aborda aceeași atitudine în creșterea și educarea
acestora.
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
Actualitate
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil
În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.
Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare
Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.
Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.
Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.
Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.
Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026
Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.
Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.
Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.
Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.
„Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.
Dacia recuperează teren în fața BMW
În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.
Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.
Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.
Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.
Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.
„Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.
Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.
„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.
Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10
Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.
Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.
Clasamentul complet al mașinilor noi este:
- Dacia – 11.673 unități
- Toyota – 6.031 unități
- Skoda – 5.447 unități
- Volkswagen – 4.799 unități
- Renault – 2.983 unități
- Hyundai – 2.789 unități
- Ford – 2.724 unități
- Mercedes-Benz – 2.399 unități
- BMW – 2.335 unități
- BYD – 2.140 unități
BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice
Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.
Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.
BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.
Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.
La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.
Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand
Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.
La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.
Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.
Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.
Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi
Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.
Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.
Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.
Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.
Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.
Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate
Piața diferă puternic de la un județ la altul
Preferințele regionale confirmă diferențe importante.
Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.
În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.
APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței
Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.
„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.
Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.
Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.
Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.
O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).
Actualitate
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.
Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.
Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video
Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.
„Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!
Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”, se aude Puya
comentând.
Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.
În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.
El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.
Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.
Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Breakingacum o ziEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi





