Actualitate
LIVE TEXT | Război în Ucraina. O țară europeană confiscă mașinile șoferilor beți și le oferă Ucrainei. Rusia încearcă să copieze armele americane capturate în Ucraina

Este a 381-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Letonia a decis să trimită pe frontul din Ucraina mașinile confiscate de la șoferii prinși beți în trafic. Rusia a capturat pe câmpul de luptă în Ucraina unele arme fabricate de SUA şi de alte state din NATO şi le-a expediat Iranului pentru ca industria militară a acestei ţări să încerce să le copieze.
Foto Shutterstock
UPDATE 07:00 Letonia confiscă mașinile șoferilor beți și le trimite în Ucraina
Parlamentul din Letonia a aprobat o lege prin care le va confisca mașinilor soferilor prinși beți la volan și le va oferi ucrainenilor pe post de vehicule militare sau medicale.
„Este de fapt înfricoșător când realizezi câte mașini circulă cu șoferi în stare de ebrietate”, a spus Reinis Poznaks, fondatorul ONG-ului cunoscut sub numele de Twitter Convoy.
Decizia vine și pe fondul numărului uriaș de mașini sechestrate care au ocupat aproape în totalitate spațiile special amenajate. De la începutul anului au fost confiscate două sute de mașini de la șoferii prinși la volan cu alcoolemie de peste 0.15%, în Letonia, o țară cu doar 1.9 milioane de locuitori.
UPDATE 05:00 Autorităţile au ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev
Oficialii ucraineni au ordonat vineri unei aripi istorice aliniate cu Rusia a Bisericii Ortodoxe să părăsească un complex mănăstiresc din Kiev, cea mai recentă decizie împotriva unei confesiuni privite cu profundă suspiciune de guvern, informează Reuters.
Kievul ia măsuri drastice împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), aflată sub autoritatea patriarhului Moscovei după ce Rusia şi-a lansat invazia anul trecut, pe motiv că este pro-rusă şi colaborează cu patriarhul Chiril I al Moscovei, care a sprijinit ferm invazia.
BOU susţine că a rupt legăturile cu Rusia şi cu patriarhia Moscovei şi se declară victima unei vânători politice de vrăjitoare.
Ministerul Culturii din Ucraina a declarat că BOU a primit ordin să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev, vechi de 980 de ani, unde îşi are sediul. Într-o declaraţie, ministerul a spus că o anchetă a dezvăluit că BOU „a încălcat termenii acordului privind utilizarea proprietăţii de stat”, fără a oferi alte detalii.
BOU, care are drept termen limită pentru a elibera sediul până pe 29 martie, a declarat într-o postare pe Facebook că rezultatele anchetei sunt „evident părtinitoare şi încalcă grav normele legale”.
UPDATE 04:00 Kievul a început discuțiile cu Norvegia despre posibilitatea unei misiuni de antrenament pentru piloții ucraineni
Volodimir Zelenski a anunțat, în timpul discursului său de vineri seară, că s-a întâlnit cu ministrul apărării norvegiene, Bjorn Arild Gram. Cei doi au discutat despre măsurile suplimentare pe care cele două țări le-ar putea lua în această perioadă pentru a asigura succesul apărării ucrainene, dar și pespectivele securității paneuropene.
„Am discutat măsuri suplimentare pe care le putem lua împreună cu Norvegia pentru ca această primăvară să fie un succes atât pentru apărarea ucraineană, cât şi pentru perspectivele securităţii paneuropene”, a afirmat Zelenski.
„În general, am obţinut o relaţie extrem de puternică cu Norvegia în multe domenii. Acest lucru se referă, de asemenea, la arme: datorită Norvegiei, ne-am consolidat apărarea aeriană, artileria şi alte tipuri de trupe. De asemenea, Norvegia a lansat un program de sprijin bugetar pe termen lung pentru Ucraina – 7 miliarde de dolari pentru cinci ani – care poate şi ar trebui să devină un exemplu pentru ceilalţi parteneri ai noştri”, a adăugat liderul ucrainean.
Premierul Finlandei a luat parte la ceremonia organizată în cinstea soldatului „Da Vinci”
Premierul Finlandei, Sanna Marin, a luat parte alături de președintele Ucrainei la ceremonia organizată în memoria celebrului soldat „Da Vinci”.
Zelenski a afirmat că Finlanda e una din țările care sprijină Ucraina în mod activ. În timpul vizidei premierului finlandez la Kiev, liderul ucrainean i-a mulțumit pentru ajutorul oferit țăriii sale și a discutat despre noi oportunități de consilidare a apărării pentru a crește presiunea asupra forțelor ruse.
„Am vorbit, de asemenea, despre cooperarea în cadrul structurilor Uniunii Europene şi despre sprijinirea iniţiativelor noastre de pedepsire a criminalilor ruşi”, a afirmat Zelenski.
UPDATE 03:00 Rusia a trimis Iranului arme americane capturate în Ucraina pentru a încerca să le copieze
Rusia a capturat pe câmpul de luptă în Ucraina unele arme fabricate de SUA şi de alte state din NATO şi le-a expediat Iranului pentru ca industria militară a acestei ţări să încerce să le copieze, relatează vineri postul CNN, citând mai multe surse americane.
De când Rusia a declanşat anul trecut războiul contra Ucrainei, iar aceasta a primit în acest timp mari cantităţi de armament din partea aliaţilor săi occidentali, au existat mai multe situaţii când trupele ruse au reuşit să captureze arme precum lansatoare de rachete antitanc Javelin sau sisteme antiaeriene portabile Stinger pe care trupele ucrainene au fost nevoite să le abandoneze pe câmpul de luptă, potrivit Agerpres.
Unele dintre aceste echipamente, afirmă sursele de la Washington citate de CNN, au fost trimise apoi în Iran pentru a fi demontate şi analizate de inginerii iranieni, cu scopul de a concepe arme asemănătoare. Motivaţia Moscovei de o oferi aceste arme Teheranului ar fi de a stimula Iranul să continue sprijinul oferit Rusiei în războiul din Ucraina, unde armata rusă a folosit masiv drone iraniene Shahed.
Ucraina raportează Pentagonului pierderile de arme americane suferite pe front, dar amploarea reală a acestor pierderi este dificil de urmărit. Totuşi, oficialii americani nu cred că este vorba despre transferuri semnificative sau sistematice către Iran ale unor arme capturate de Rusia în Ucraina.
UPDATE 02:00 Zelenski a vorbit despre eroii țării, după ce a luat parte la funeraliile unui soldat celebru
Liderul ucrainean a vorbit despre eroii Ucrainei și i-a remarcat pe soldații care luptă în regiunea Donețk, acolo unde au loc lupte acerbe în fiecare zi.
„Aş dori să le mulţumesc astăzi soldaţilor din unitatea de informaţii a apărării Şaman – pentru Bahmut, pentru participarea lor puternică la apărarea oraşului. Mulţumesc soldaţilor brigăzii 44 de artilerie, care luptă în apropiere de Zaporojie. Distrugeţi cu îndemânare poziţiile şi echipamentele inamicului. Vă mulţumim băieţi pentru asta!” a spus președintele ucrainean.
Zelenski avorbit și despre funerariile la care a luat parte pe parcursul zilei de vineri. El i-aînmânat mamei lui Dmitro Koțiubailo Crucea Meritul Militar. „Da Vinci”, așa cum era cunoscut celebrul militar a murit pe front zilele trecute.
„Astăzi, am avut onoarea de a-i înmâna mamei lui „Da Vinci” Dmitro Koţiubailo Crucea Meritul Militar. Despărţirea de Dmitro a avut loc astăzi. Şi le mulţumesc tuturor celor care au venit la ceremonia de rămas bun pentru „Da Vinci”, tuturor celor care ar fi vrut să vină, dar în prezent sunt pe front, în armată, în spital.
Este foarte important. Este important ca Ucraina să îşi onoreze eroii şi să demonstreze lumii ce fel de oameni îşi dau viaţa pentru libertatea poporului nostru şi a întregii Europe. Sunt recunoscător tuturor. Amintiţi-vă astăzi de Dmitro, vă rog să vă amintiţi de toţi cei care ne-au fost luaţi de acest război – de la 24 februarie, din 2014. Veşnică amintire eroilor!”, a spus preşedintele Zelenski.
UPDATE 00:00 Fostul preşedinte georgian Saakaşvili salută ”rezistenţa” manifestanţilor în faţa ”forţei brutale” şi influenţei ruse
Fostul preşedinte georgian aflat în detenţie Mihail Saakaşvili a salutat vineri „rezistenţa” manifestanţilor în faţa „forţei brutale” a autorităţilor şi a influenţei ruse, după ce guvernul de la Tbilisi a abandonat un proiect de lege comparat de criticii săi cu o legislaţie represivă rusă, informează AFP.
„În calitate de vechi revoluţionar, pot spune că ei (manifestanţii) au rezistat în mod strălucit în faţa forţei brutale utilizate împotriva lor”, a declarat Saakaşvili într-un mesaj postat pe Facebook.
„Nicio Rusie cu oligarhul său brutal nu este în măsură să-i învingă”, a adăugat el, cu referire la miliardarul Bidzina Ivanişvili care a înfiinţat partidul aflat în prezent la putere în Georgia, Visul Georgian, după ce făcuse avere în Rusia.
Rusia a calificat vineri drept „o tentativă” de lovitură de stat occidentală manifestaţiile masive din Georgia, care au constrâns guvernul de la Tbilisi să renunţe la acest proiect de lege.
Zelenski: Ucraina nu are nicio legătură cu sabotajul asupra conductelor Nord Stream, este o dezinformare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat vineri orice legătură a ţării sale cu exploziile care au avariat anul trecut în septembrie gazoductele Nord Stream, după ce publicaţia americană New York Times şi cea germană Spiegel au scris, invocând ceea ce au susţinut a fi noi date ale serviciilor de informaţii ale SUA, că un „grup pro-ucrainean” ar fi autorul sabotajului.
„Nu avem nimic de-a face cu asta”, a răspuns Zelenski, potrivit agenţiei EFE, unei întrebări ce i-a fost adresată pe acest subiect la o conferinţă de presă comună la Kiev cu şefa guvernului finlandez, Sanna Marin.
Mai mult, Zelenski a semnalat că apariţia unor asemenea „dezinformări” ar putea avea drept scop „încetinirea ajutorului oferit Ucrainei” de statele occidentale în războiul pornit de Rusia, relatează Agerpres.
„Cred că este foarte periculos ca unele mass-media independente, pentru care am avut mereu un mare respect, să facă astfel de paşi”, a deplâns preşedintele ucrainean. „Cred că este o greşeală, şi ea serveşte doar Federaţiei Ruse” sau unor „grupuri economice care sunt interesate să nu se adopte sancţiuni puternice” împotriva Rusiei, şi-a continuat Zelenski raţionamentul. El nu a precizat la ce grupuri se referă, menţionând doar că acestea sunt cele care ar putea fi afectate de sancţiuni şi „pot fi de asemenea în afara teritoriului Rusiei”.
Actualitate
Cum să îți transformi balconul cu plante verticale

Plantele pot adăuga nu doar un element estetic încântător pe o terasă sau într-un balcon, ci pot aduce multe beneficii pentru starea de bine. Descoperă cum să creezi un balcon cu plante verticale impresionant, care să contribuie la un aer mai curat dar și la o energie pozitivă! Articolul de mai jos te va ghida pas cu pas în alegerea plantelor și suporturilor adecvate, pentru a te bucura de un balcon verde și plin de viață!
Cum poți transforma balconul cu plante verticale
Unul dintre cele mai mari beneficii ale plantelor verticale pe balcon este transformarea estetică pe care o oferă. Ele pot aduce mai multă verdeață într-un spațiu mic, transformând un balcon simplu într-un spațiu de relaxare și deconectare. În plus, ocupă un spațiu minim pe sol sau pe pardoseală și pot fi folosite pentru a crea un loc perfect pentru meditație, citit sau pur și simplu pentru un mic refugiu de aer curat în mijlocul agitației urbane.
- Alege plantele potrivite pentru balconul tău
Pentru a transforma un balcon obișnuit într-o oază urbană poți utiliza diferite tipuri de plante cu creștere verticală naturală, cât și plante agățătoare care pot fi cultivate pe jardiniere înalte. Există o varietate de plante care pot fi cultivate vertical.
Alege plante precum iedera, clematis sau caprifoi, care iubesc lumina, dacă balconul tău este expus la soare. Dimpotrivă, dacă balconul este mai umbros, optează pentru plante ca petuniile sau tomatele cherry. Oricare dintre aceste pot oferi un grad potrivit de intimitate și pot îmbunătăți calitatea aerului.
- Folosește structuri și suporturi potrivite pentru plantele verticale
Suporturile folosite în amenajarea unui balcon cu plante verticale trebuie să fie robuste, capabile să susțină greutatea plantelor și să reziste la condițiile meteo. De asemenea, trebuie să fie suficient de mari pentru a permite plantelor să crească.
Poți opta pentru diverse tipuri de suporturi: jardiniere înalte, grilaje, panouri perforate, sisteme de suspendare, rafturi. Verifică dacă acestea sunt bine fixate, stabile și sigure pe balcon. Ține cont și de faptul că fiecare plantă are nevoi specifice. Unele plante se prind de suport cu ajutorul tulpinilor, în timp ce altele au nevoie de un suport pe care să se cațăre.
- Optimizează spațiul pe balcon folosind plantele verticale
Dacă vrei să te bucuri de natură într-un spațiu restrâns, plantele verticale sunt soluția optimă! Ele pot fi cultivate în jardiniere suspendate, pe trellisuri sau pe pereți verticali, oferind posibilitatea de a economisi spațiul orizontal. Planifică aranjamentul plantelor în funcție de locul disponibil pe balcon, dar și de condițiile de lumină și umiditate. Aranjează plantele într-un mod care să permită circulația aerului și a luminii și asigură-te că le oferi un sistem de irigare adecvat, pentru a permite creșterea și dezvoltarea lor corespunzătoare. Poți crea un design armonios cu un mix de culori, texturi și înălțimi care va transforma un simplu balcon într-un colț de rai verde!
Mai mult, balconul poate deveni un loc perfect pentru relaxare sau chiar pentru a lua masa. Instalează o masă mică și un scaun confortabil printre plantele verticale, pentru a te bucura de o cafea în diminețile de vară și a crea un cadru pitoresc. Cu o planificare atentă și îngrijire corespunzătoare, balconul tău se poate transforma într-o oază de liniște și frumusețe naturală!
Actualitate
Novakid explică, de Ziua Internațională a Limbii Engleze, cum ajută inteligența artificială la dezvoltarea competențelor lingvistice

O limbă străină permite interacțiunea cu oameni din culturi diferite și, cel mai important, sprijină dezvoltarea personală și profesională. Iar cunoașterea limbii engleze face totul mai ușor, de la explorarea unor pasiuni, la dorința de a vizita locuri noi ori progresul academic.
Tocmai de aceea, în fiecare an, pe 23 aprilie, este sărbătorită Ziua Internațională a Limbii Engleze.
Pentru copii, învățarea unei limbi secundare este un pas esențial. La vârste fragede ei asimilează mai ușor informațiile, mai ales când au parte de un mediu interactiv și adaptat nevoilor lor, în care avantajele tehnologiei sunt valorificate. Ca atare, Novakid, platforma online de engleză pentru juniori cu vârste între 4-12 ani, îți aduce în atenție modul în care inteligența artificială (AI) poate sprijini procesul de învățare când vine vorba despre limba lui Shakespeare.
Simplifică sesiunile de practicare
Inteligența artificială e din ce în ce mai prezentă în educație, fiind utilizată în multiple arii de activitate. De la consolidarea cunoștințelor până la personalizarea experienței, ea poate deveni un aliat valoros. Prin urmare, poate ajuta la:
- Exersarea vorbirii: AI permite juniorului să aibă discuții în engleză, să pună întrebări și, totodată, să primească răspunsuri, încurajându-l să își dezvolte încrederea în vorbire.
- Îmbunătățirea ascultării: o soluție eficientă e reprezentată de platformele care pot genera transcrieri. Grație lor, copilul poate asculta podcasturi sau videoclipuri în limba engleză, urmărind textul generat de AI pentru a înțelege mai bine.
- Consolidarea scrierii: există aplicații care sprijină verificarea gramaticii, ortografiei și structurii propozițiilor. Dacă cel mic se luptă cu alegerea cuvintelor, aceste instrumente sugerează și opțiuni de vocabular, făcând scrisul mai natural.
- Simularea conversațiilor reale: cel mic poate exersa dialoguri și poate răspunde la solicitări, primind îndrumare cu privire la pronunție și fluență.
Conturează un mediu de studiu accesibil și eficient
Platformele care utilizează inteligența artificială au făcut învățarea mai ușoară și accesibilă atât pentru elevi, cât și pentru părinții din întreaga lume. Unele dintre cele mai mari avantaje ale acestora sunt feedbackul instant, învățarea personalizată, adaptată nevoilor individuale, dar și accesibilitatea, întrucât cursanții pot studia la orice oră și în orice zi, fără a avea nevoie de un profesor.
O aplicație care integrează într-o manieră facilă instrumentele de inteligență artificială este Novakid Junior, gândită pentru micuții de 2 până la 6 ani. Conținutul acesteia este organizat pe tematici și presupune diverse activități interactive. Printre aspectele cheie ale platformei se numără simulatoarele de conversație, dar și exercițiile de practicare a vorbirii, care utilizează recunoașterea vocală.
Despre importanța ghidării oferite de profesori
Deși reprezintă un adevărat sprijin pentru asimilarea cunoștințelor, relația dintre AI și educație nu e lipsită de provocări. Una dintre ele este chiar lipsa interacțiunii umane. De aceea, este de dorit să se apeleze în paralel și la îndrumare din partea profesorilor, întrucât ei asigură suportul necesar pe durata întregului proces.
Novakid oferă o gamă largă de servicii, inclusiv sesiuni de practicare a vorbirii în grupuri internaționale, în cadrul World Kids Academy, cu până la 6 cursanți, dar și lecții 1:1, în care toată atenția profesorului este îndreptată către elevul participant.
Prin aceste alternative, cel mic are parte de un univers complet, în care este stimulată atât învățarea limbii engleze pe cont propriu, prin jocuri interactive, cât și studierea ghidată, prin intermediul unui cadru didactic specializat. Pentru a vedea cum se desfășoară o astfel de oră, poți programa chiar acum o lecție de probă gratuită pentru copilul tău!
Actualitate
Schimb valutar la aeroport vs. bancă: ce variantă este mai avantajoasă?

Când călătorești în străinătate sau te întorci în țară, schimbul valutar devine o necesitate. Două dintre cele mai comune opțiuni sunt casele de schimb valutar din aeroporturi și băncile comerciale. Deși ambele oferă servicii de conversie valutară, există diferențe semnificative în ceea ce privește cursul valutar, comisioanele, disponibilitatea și siguranța.
Schimb valutar la aeroport
Schimbul valutar la aeroport implică utilizarea caselor de schimb valutar situate în terminalele de plecare sau sosire ale aeroporturilor internaționale. Acestea sunt accesibile și funcționează de obicei în regim extins, chiar și 24/7.
Caracteristicile schimbului valutar la aeroport
- locație convenabilă, situată în zona de tranzit sau sosire;
- disponibilitate non-stop în majoritatea aeroporturilor internaționale;
- posibilitatea de a schimba valute diverse;
- schimb rapid, fără necesitatea unui cont bancar.
Avantajele schimbului valutar la aeroport
- acces imediat la valută, util mai ales pentru turiști sau călătorii de afaceri;
- disponibilitate extinsă, inclusiv în weekenduri și sărbători legale;
- proces rapid, fără birocrație sau documente suplimentare.
Dezavantajele schimbului valutar la aeroport
- curs valutar nefavorabil: în general, diferențele între cursul de cumpărare și cel de vânzare sunt semnificativ mai mari decât în alte locații;
- comisioane ascunse sau taxe suplimentare;
- sume limitate disponibile în anumite valute sau momente aglomerate;
- siguranță scăzută în caz de tranzacții mari, din cauza mediului public.
Schimb valutar la bancă
Schimbul valutar la bancă presupune utilizarea serviciilor de conversie valutară oferite de instituțiile bancare. Poți efectua schimburi la ghișeu, prin aplicațiile bancare ce prezintă cel mai bun curs valutar azi sau la bancomatele speciale.
Caracteristicile schimbului valutar la bancă
- necesită de obicei deschiderea unui cont bancar sau prezentarea unui act de identitate;
- băncile oferă cursuri valutare mai stabile și transparente;
- posibilitatea de a schimba valute online sau prin aplicația mobilă.
Avantajele schimbului valutar la bancă
- curs valutar mai bun, cu diferențe mai mici între cumpărare și vânzare;
- transparență și siguranță, datorită reglementărilor bancare stricte;
- posibilitatea de a rezerva cursul valutar online înainte de tranzacție;
- acces la mai multe servicii financiare: economii, transferuri internaționale etc.
Dezavantajele schimbului valutar la bancă
- program limitat de lucru, în general doar în timpul săptămânii și în intervale orare restrânse;
- timp de așteptare mai mare la ghișeu;
- documentație necesară pentru sume mari;
- comisioane bancare posibile, mai ales pentru clienții nerezidenți sau pentru tranzacții în numerar.
Recomandări practice pentru alegerea celui mai bun curs valutar
- pentru sume mici sau urgențe, schimbul valutar la aeroport poate fi justificat;
- pentru sume mari, este întotdeauna recomandat să folosești o bancă sau un serviciu de schimb valutar cu reputație bună;
- verifică cursul valutar BNR înainte de tranzacție, pentru a evalua corect diferențele;
- folosește aplicații mobile bancare care oferă schimb valutar instant, uneori chiar la cursul BNR.
Alegerea între schimb valutar la aeroport și schimb valutar la bancă depinde de nevoile tale specifice: urgență, sumă, locație și confort. Aeroportul oferă comoditate și acces rapid, dar la un preț mai mare, în timp ce banca vine cu cursuri mai bune și siguranță sporită, dar necesită planificare. Înainte de a călători sau de a efectua un schimb valutar semnificativ, este important să compari opțiunile disponibile și să alegi ce este mai avantajos pentru tine.
-
Actualitateacum 3 zile
Schimb valutar la aeroport vs. bancă: ce variantă este mai avantajoasă?
-
Politicaacum 3 zile
Victor Ponta cere declararea unei zile de doliu național în memoria Papei Francisc: „Un gest de respect din partea României”
-
Lifeacum 2 zile
Sfaturi pentru a crea o atmosferă de cinema acasă folosind tehnologia modernă
-
Sanatateacum 3 zile
Bruxismul la copii – e doar o fază sau motiv de îngrijorare?
-
Actualitateacum o zi
Novakid explică, de Ziua Internațională a Limbii Engleze, cum ajută inteligența artificială la dezvoltarea competențelor lingvistice
-
Breakingacum 14 ore
Victor Ponta lansează un atac dur la adresa lui Crin Antonescu: „Un leneș notoriu și trădător de profesie”
-
Actualitateacum 14 ore
Cum să îți transformi balconul cu plante verticale
-
Lifeacum o zi
Cum să-ți creezi un colț de relaxare în grădină cu ajutorul canapelelor de exterior