Insecticidele folosite în Delta Dunării, foarte periculoase. Cercetător: „Ani de zile vom avea prezența lor în sol“

0
260

Folosirea insecticidelor în practicarea agriculturii în Delta Dunării a ajuns în atenția procurorilor. Specialiștii spun că folosirea acestor substanțe este foarte periculoasă și mai mulți ani se va constata prezența acestora în sol.

Delta Dunării FOTO: AMDTDD

Delta Dunării FOTO: AMDTDD

Timp de mai mulți
ani, mii de hectare de teren agricol din Delta Dunării au fost tratate cu
substanțe toxice interzise
(insecticide precum Laser 240 SC, Decis 25 WG,
Proteus OD110, Karate Zeon și Vantex 60CS) în scopul creșterii producției.
Totul s-a făcut cu girul unor persoane aflate la conducerea rezervației.

Adrian Bîlbă,
cercetător științific în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului, spune că practicarea agriculturii în deltă prezintă
dezavantajul de a se face pe un sol care are o textură ce nu permite o bună
aerare deoarece este un sol mlăștinos, care prin desecare începe să se
aerisească, dar în timp. În schimb, este foarte nutritiv.

Există o sursă foarte mare de insecte, și în
acel mâl, și în jur. De aceea este nevoie de chimizare, care este foarte
periculoasă în deltă deoarece acolo sunt multe specii. Nu doar chimizarea cu
insecticide este periculoasă, ci și cea cu ierbicide, cu substanțe împotriva
vietăților de tip vegetal care, în deltă, constituie principala bogăție. Există
o populație piscicolă foarte legată și foarte sensibilă la aceste insecticide.
Există insecte acvatice care constituie hrană pentru populația piscicolă, și
aici avem o altă problemă cu folosirea insecticidelor
”, spune Adrian Bîlbă.

El arată că pe
acele terenuri trebuie să se facă verificări, să se facă analize prin care să
se identifice orice fel de poluant din sol. Înjumătățirea unui insecticid (perioada
la care, dintr-o anumită cantitate, găsim jumătate din ea în sol) depinde de
factorul de mediu și de cantitatea inițială. „Ani de zile vom avea prezența acestuia în pământ”, explică cercetătorul.

Fost guvernator, judecat pentru utilizarea insecticidelor

Procurorii
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au trimis-o în judecată pentru
abuz în serviciu pe Viorica-Fănica Bîscă, fost guvernator al Deltei Dunării, în
momentul de față director executiv în cadrul Administrației Rezervației
Biosferei Delta Dunării (ARBDD). În același dosar mai sunt trimise în judecată,
tot pentru abuz în serviciu, Gabriela Bucur (consilier superior și șef serviciu
Reglementare Autorizare ARBDD) și Cornelia Benea (director adjunct Direcția
Management Economic și șefă a Serviciului de Reglementare Autorizare – acum
pensionată).

Cele trei
inculpate sunt acuzate că în anii 2009, 2012 și 2015 au creat cu intenție un
cadru de reglementare ilegal, care contrazice Legea 82/1993 de constituire a
Rezervației, întocmind și aprobând liste cu produse toxice (insecticide) care
să poată fi folosite în agricultura din deltă pentru a spori culturile. De asta
au profitat, spun anchetatorii, SC Delta-Rom Agriculture SRL și SC Anglo Rom
Agriculture SRL, firme care aveau concesionate 13.000 de hectare de teren
agricol în interiorul ARBDD și care acum fac obiectul unor cercetări penale.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here