Aritmiile cardiace nu țin cont de vârstă sau de sex, însă la copii și tineri mai frecvent decât în populația generală sunt mediate genetic sau în strânsă legătură cu stilul de viață. De obicei, tulburările de ritm și de conducere pot fi depistate la o simplă electrocardiogramă, analiză recomandată a fi realizată anual. 

„Weekend Adevărul“: Ce sunt aritmiile cardiace?

Dr. Radu Vătășescu: Pentru a vă explica, trebuie să vă povestesc cum funcționează inima. Ea este o pompă, se ocupă de circulația sângelui în corp și, pentru a fi eficientă, are o instalație electrică care îi asigură o funcționare secvențială și ordonată. Aritmiile cardiace sunt defectele acestei instalații electrice care generează fie ritmuri foarte lente, fie foarte rapide, în care eficiența de pompă a inimii se pierde sau, uneori, inima nu mai funcționează deloc. Tratamentul presupune adesea protezarea inimii fie cu dispozitive, fie prin eliminarea unor focare care generează ritmuri nefirești. Acest aparat electric care există în inimă la un moment dat se defectează și fie poate produce prea mulți curenți, fie prea puțini. E ca atunci când la un aparat electric nu mai intră curent în el și se oprește din funcționare sau, dimpotrivă, are un scurtcircuit care îl face să funcționeze la frecvențe sau la ritmuri nefirești, incontrolabile.

Aritmiile, identificate prin puls

Care este ritmul normal al unei inimi?

În repaus, un adult care nu este supraponderal, condiționat, conform datelor actuale, are o frecvență cardiacă de repaus între 50 și 85 de bătăi pe minut. Clasic, frecvența era considerată normală ca fiind între 60 și 100. Evident, frecvența cardiacă variază în funcție de vârsta pacientului. Copiii, mai ales cei foarte mici, au frecvențe cardiace în mod firesc mai rapide, atât în repaus, cât și la efort. Cei mai în vârstă au frecvențe mai joase. De asemenea, frecvențe mai joase au sportivii, pentru că inima lor este antrenată și atunci pompează mai cu putere la o singură bătaie și nu au nevoie de frecvențe cardiace ca un om neantrenat.

Care este diferența dintre tensiune și puls?

Tensiunea este presiunea sângelui în artere, iar pulsul este numărul de activități cardiace pe unitatea de timp, măsurate, în mod obișnuit, pe minut.

Aritmiile cardiace unde se văd, pe tensiune sau pe puls?

În mod obișnuit se văd pe puls, dar au consecințe și asupra tensiunii. Este un aspect important, pentru că nu toți oamenii simt că activitatea inimii lor nu mai este normală – unii simt foarte puțin, alții deloc. Un aparat, mai ales unul care poate înregistra activitate electrică, dar și cele care înregistrează activitatea mecanică, precum tensiometrele care detectează undele de puls, poate estima relativ corect frecvența cardiacă. Un semnal de alarmă ar fi scăderea sau creșterea inadecvată a frecvenței cardiace, însă activitatea inimii, în special când este foarte rapidă, se reflectă și asupra tensiunii: când frecvența cardiacă este foarte mare, inima nu se mai umple bine cu sânge și tensiunea poate scădea atât de mult încât oamenii să leșine sau să își piardă conștiența sau pot ajunge chiar până la moarte subită. Cele mai frecvente morți subite de origine cardiacă sunt aritmice.

Din cauze „emoționale“

Se poate spune că un pacient suferă de aritmie cardiacă dacă are pe parcursul unei zile un puls de 75–80 și la un moment dat pulsul ajunge la 100 din nimic?

Poate fi un semn că suferă de aritmie. Trebuie definit „din nimic“. Nu numai efortul fizic este generator de o creștere a frecvenței cardiace. Și emoțiile cresc frecvența cardiacă în mod normal.

Și stresul?

Și stresul, în special cel acut. Emoțiile, în general, se încadrează la stres. De obicei, frecvența cardiacă ne atrage atenția și o percepem când e înaltă sau foarte joasă, dar contează și regularitatea activității cardiace. Inima, în mod obișnuit, funcționează ritmic, la o frecvență relativ regulată. Când crește frecvența, crește progresiv, iar ritmul este relativ constant pe unități de timp foarte scurte. Uneori, aritmia se manifestă nu prin creșterea frecvenței cardiace, ci prin neregularitatea ei. Sunt aritmii care sunt caracterizate nu numai prin creștere, ci și prin neregularitate – fibrilația atrială, extrasistole atriale sau ventriculare frecvente.

Moștenirea genetică, descoperită la ECG

Sunt categorii specifice predispuse la aritmii cardiace?

În general, cele mai frecvente situații sunt ale pacienților care suferă de diverse afecțiuni cardiace structurale provocate de alte patologii – hipertensiune necontrolată, boli vasculare, infarct miocardic, boli valvulare. Toate acestea duc la modificarea structurii inimii și/sau dilatarea acesteia sau îngroșarea pereților și pot genera secundar aritmii cardiace. Atunci când structura generală a inimii se strică, se strică și instalația ei. O altă situație care devine tot mai bine studiată este situația bolilor înnăscute, transmise genetic. Acolo, aparent din nimic, ai o genă anormală (moștenită sau înnăscută) care duce la apariția anumitor boli, uneori de la vârste foarte fragede (din copilărie sau chiar din viața intrauterină), alteori la maturitate, chiar și la vârsta a treia. Aceste boli fie generează modificări de ritm pure, fie sunt o combinație de modificări structurale și modificări de ritm generate de anomalia genetică – apărută spontan sau moștenită de la părinți.

Această anomalie genetică poate fi semnalată de examenul ECG?

Uneori, electrocardiograma este anormală și ne duce cu gândul la diverse lucruri, alteori ecografia ne atrage atenția – vedem pereți ai inimii mai groși, o inimă mai dilatată sau o inimă cu o structură neobișnuită. O metodă utilă minimă este ECG, o investigație relativ ieftină, care ar trebui să fie folosită pentru screening, dar uneori nu este suficientă.

Cum ne afectează viața aritmiile cardiace

În momentul în care un pacient suferă de aceste aritmii cardiace, cum i se schimbă viața?

Depinde. Unii sunt complet asimptomatici, eventual sunt expuși la efectele pe termen lung ale aritmiei, alții sunt extrem de simptomatici și devin complet nefuncționali, încât nu își mai pot face nici activitățile de zi cu zi.

Care sunt simptomele?

Sunt foarte obosiți, amețiți, respiră greu, mai ales dacă fac efort sau dacă se ridică în picioare. Pot avea chiar și simptome mai severe – sincope sau chiar stopuri cardiace. În această situație, dacă nu este cineva în preajmă să facă manevrele de resuscitare, pot chiar muri.

Este recomandat să facem și un control cardiac anual chiar dacă nu prezentăm simptome?

Absolut. În țările occidentale, în continuare, principala cauză de deces este reprezentată de bolile cardiovasculare. Astfel, screeningul, examenul ECG, în special după vârsta de 35–40 de ani, și un control anual la medicul cardiolog probabil nu ar fi un exces. Ecografia nu este musai, a devenit mult mai accesibilă, dar nu este obligatorie. Ea poate fi o metodă adițională atunci când clinic sau electrocardiografic apar suspiciuni. Screeningul poate începe de la o vârstă foarte mică. Sunt țări în care ECG la nou-născut se face de rutină și consider că este o strategie foarte sănătoasă. Sunt multe boli care fie sunt genetice, fie alte anomalii înnăscute, punctiforme și vindecabile. Se pot diagnostica de la vârsta de nou-născut, nemaiexpunând copilul acela la potențialele riscuri ale bolii lui cum se întâmplă când diagnosticul este pus târziu. Astăzi, în multe astfel de situații, putem administra un tratament care, cel puțin pentru niște boli care în urmă cu zeci de ani erau cronice. Înseamnă vindecare! Screeningul este de pus pe lista anuală dincolo de 35–40 de ani, dar măcar o dată în perioada copilăriei, cât mai aproape de momentul nașterii. Nu spun că la copii trebuie să facem screening cardiologic anual, dar măcar la început, pentru a identifica anumite boli.

Educația și prevenția, armele tinerilor

Fumatul, alimentația nesănătoasă pot declanșa sau induce aceste aritmii?

Toți acești factori de risc induc boli cardiace și vasculare. Orice boală cardiovasculară se poate asocia cu aritmii cardiace. Sunt adversar declarat al fumatului. În societatea în care trăim, alimentația nesănătoasă și excesivă, obezitatea, sedentarismul tind însă să devină factori de risc mai importanți pentru bolile cardiovasculare, mai ales să afecteze populația foarte tânără – copiii și adolescenții. Trebuie să ne concentrăm și asupra acestor lucruri care țin de stilul nostru de viață, care necesită un efort susținut de educație a populației de la vârste fragede.

Există o preponderență de pacienți tineri care ajung la dumneavoastră cu aceste aritmii sau nu contează vârsta?

Depinde. Acum sunt diverse tipuri de aritmii. Unele sunt tradițional prezente la copii, adolescenți și oameni tineri și scapă screeningului sau nu se manifestă decât rareori. Întâlnim frecvent infarct la oameni tineri care fumează, au dislipidemii din cauza unui stil de viață nesănătos. Întâlnim tot mai des aritmii care sunt specifice adultului peste 50 de ani – cum ar fi fibrilația atrială sau aritmii ventriculare maligne – la adulți mai tineri de 30–40 de ani, uneori cu o componentă genetică, alteori fără nicio predispoziție genetică evidentă, ci strict legată de stilul de viață – anumiți factori de risc care au fost complet neglijați și netratați, care au dus la afectarea structurii inimii de la vârste precoce.

Cum facem să nu ajungem în astfel de situații?

În primul rând, să avem niște părinți înțelepți care să ne ducă la un screening obișnuit și un sistem de sănătate care să facă screening la toți nou-născuții. Sistemul de sănătate trebuie educat și reformat pentru a putea elimina toate afecțiunile diagnosticabile și vindecabile. În formarea mea, am fost prin țări unde anumite boli, pe care astăzi le vedem din belșug la adulții români, acolo nu le mai vedeai pentru că erau diagnosticate și eliminate din copilărie și doar pediatrii mai tratau așa ceva. În al doilea rând, să ducem o viață cât mai sănătoasă, cu controale periodice. De ce controale periodice? Oricât de sănătos am trăi noi, putem avea probleme – anomalii genetice, de exemplu – care nu se manifestă din copilărie, ci la vârstă adultă. Dacă nu faci controale, nu afli că s-a schimbat ceva pe ECG care să ducă la un control mai amănunțit. Acest lucru nu trebuie să ducă la ipohondrie și să vizităm cardiologul în fiecare săptămână, dar din când în când ar fi util, iar oamenii care fac sport foarte intens, mai ales după vârsta de 30-40 de ani, au nevoie de controale mai frecvente. Faci controale la 30–40 de ani, n-ai nicio problemă genetică progresivă, iar în rest ține doar de stilul tău de viață să controlezi bine bolile pe care le ai.

Egalitate după 50 de ani

Ați observat ce oameni sunt mai predispuși spre aceste aritmii, femeile sau bărbații?

Statistic vorbind, până la menopauză, când femeile sunt protejate de bolile cardiovasculare de către hormonii sexuali, ele sunt mai puțin predispuse la boli cardiovasculare și la aritmii. După vârsta de 50 de ani, lucrurile se egalizează și nu mai există neapărat o predispoziție clară. Dacă ar avea un stil de viață similar, probabil că bărbații ar fi mai precoce afectați de bolile cardiace. Sunt și boli care au o componentă genetică, în care diferențele de sex sunt mai importante – în general boli de nișă, care nu au o pondere atât de mare în populația generală. Nu suntem atât de diferiți când vine vorba de bolile cardiace obișnuite.

Nu știu de ce s-a format acest clișeu mental că femeile sunt predispuse mai mult la anumite boli…

Cred că sunt afectați în aceeași măsură bărbații și femeile. Există zone în care adresarea pentru situația punctuală a fibrilației atriale arată că femeile se adresează mai greu unor terapii intervenționale din motive care probabil țin și de cultura locului. În România, așa pare. Am putea face educație și decidenților politici, pentru că asta este o zonă în care potențialul de a trata oameni care să fie vindecați sau net ameliorați și care să devină productivi pentru societate, să nu consume resurse prezentându-se tot timpul la spital sau la doctor, este foarte mare. Frecvent, terapiile noastre înseamnă minim invaziv, spitalizări reduse, oameni redați rapid societății. Societatea poate investi mai mult în astfel de terapii care dau rezultate imediate.

„Ablația previne aritmia în cazul oamenilor cu anomalii structurale“

Din punctul de vedere al tratamentului, cum rezolvați aceste aritmii? Dacă tratamentul se face din timp, se poate ajunge la vindecare?

Sunt unele pe care astăzi le vindecăm. Cu unele ne naștem, nu au o componentă genetică și mecanismul lor principal este legat de o zonă extrem de limitată din inimă care generează aritmia. La acești pacienți, folosim o intervenție numită ablație, care în aceste cazuri reprezintă o cauterizare sau o înghețare, după caz, depinde ce energie folosim, punctiformă, care vindecă majoritatea cazurilor. Este bine să facem acest lucru pentru a nu ne deteriora calitatea vieții sau să fim din nou la risc. Sunt alte aritmii la care mecanismul de generare nu mai implică o zonă limitată din inimă, ci zone mai extinse și deci este nevoie de cauterizări ale unor arii cardiace mai extinse. Atunci, terapiile noastre percutane sunt mai puțin de succes – prin comparație cu cele de mai sus, acestea se ameliorează sau uneori se vindecă într-o măsură semnificativ mai mică. Și acolo, adresarea către medicul aritmolog intervenționist și efectuarea acelei proceduri într-o fază mai puțin avansată a bolii duc la rezultate superioare. La un moment dat, este un amestec, un fel de cascadă sau cerc vicios: boala structurală generează aritmie, aritmia recurentă generează modificări structurale, iar atunci se creează un cerc vicios care se autoîntreține și duce la cronicizare. Întreruperea lui prin anumite intervenții – ablațiile, de exemplu – poate duce la staționarea progresiei bolii și, uneori, un pic de regres.

Intervenții minim invazive percutane

Ce înseamnă această ablație?

Ce facem noi, cardiologii intervenționiști, aritmologi, sunt intervenții minim invazive percutane, nu chiar chirurgicale. Ablația în sine înseamnă distrugerea prin radiofrecvență, înghețare sau, mai nou, și cu laser, a unor zone limitate din inimă care sunt implicate în generarea acelor ritmuri anormale și crearea unor cicatrici inerte din punct de vedere electric, care nu mai pot contribui la apariția sau persistența aritmiei.

Mai există și alte tipuri de intervenții minim invazive?

Sigur. Ablațiile sunt dedicate ritmurilor rapide, încercăm să eliminăm zonele care le produc. Dispozitivele sunt, în general, de trei tipuri mari. Unele au efectul de a stimula inima încercând să combată ritmurile lente sau să corecteze o tulburare de contractilitate a inimii, bradicardie sau insuficiență cardiacă. Altele sunt dispozitive capabile să termine aritmii ventriculare maligne. Sunt pacienți la care există riscul ca aceste aritmii neoprite să ducă la decesul pacientului, iar dispozitivele care opresc aritmiile se numesc defibrilatoare. O a treia categorie include dispozitive extrem de mici, strict pentru monitorizarea de lungă durată. Acestea nu fac nimic terapeutic, dar ne ajută să stabilim diagnosticul în cazul unui pacient care are simptome pe care nu le putem explica prin metodele uzuale de diagnostic. Dispozitivele se implantează sub piele, printr-o procedură relativ simplă, și pot monitoriza pacientul până la câțiva ani, până are simptome și vedem exact atunci ce s-a întâmplat. Astăzi, avem dispozitive care pot combina aceste lucruri. Orice defibrilator care tratează în mod normal ritmuri ventriculare maligne poate să facă și terapie antibradicardică – să oprească acele ritmuri lente. Sunt forme de defibrilator care au inclus concomitent și terapia de ameliorare a contractilității inimii – resincronizare. Pentru unele aritmii, metodele se întrepătrund. De exemplu, ritmurile ventriculare rapide beneficiază și de ablație în anumite situații, dar și de implantul de defibrilator. Ritmurile lente le tratăm cu stimulatoare cardiace standard.

Spitalizare de o zi

Cât de repede își revine pacientul după o astfel de intervenție?

În general, sunt intervenții cu spitalizare de o zi, atunci când sunt elective, adică intervenția s-a făcut din timp. În intervenții mai complicate, pot fi necesare spitalizări mai prelungite. Ar fi și în interesul sistemului de sănătate să susțină intervențiile elective, pentru că ele sunt foarte eficiente pentru societate: cu cât intervenția este mai puțin invazivă, cu atât mai repede pacientul este readus la o viață normală sau cvasinormală.

După aceste intervenții, pacientul își poate relua viața. Ce nu mai are voie să facă?

Depinde de boală. Dacă vorbim de pacienți care au o structură a inimii normală și care au avut o anomalie punctiformă pe care am eliminat-o, atunci pot face orice, inclusiv sport de performanță. Noi tratăm și pacienți care au anomalii ce le-ar putea pune viața în pericol, dar asupra cărora intervențiile sunt foarte importante pentru că îi recalifică pentru profesia pe care și-au ales-o. În cazul oamenilor cu anomalii structurale, terapia noastră previne aritmia, dar nu vindecă în întregime inima. Lucrurile sunt mai complicate în funcție de cât de avansată este boala. În cazul lor, nu vorbim numai de terapia aritmologică, ci și farmacologică, de stil de viață… Toate contribuie la un tratament complet al acestor pacienți.