Actualitate
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc, atrage atenția președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, care avertizează că în aceste condiții accidentele feroviare vor continua.
Gravul accident feroviar din Gara CFR Galați FOTO: Pro Lider FM
„După accidentul de la Galați s-a anunțat cu surle și trâmbițe o verificare a materialului rulant. Păi ce se verifică, ce știm deja? Că locomotivele și vagoanele sunt în marea lor majoritatea distruse tehnic? Totul a început în 2010 când s-au tăiat banii de investiții în material rulant. Așa s-a ajuns ca pentru 75% din locomotive să fi trecut de mult scadența pentru reparații mari, de tip industrial, iar vagoanele să aibă durata de viață prelungită, termen care se extinde periodic «din pix». Repet, reparațiile periodice nu se fac, trei locomotive din patru au durata de exploatare expirată și așa se ajunge la probleme precum cea de la Galați când locomotiva face ce vrea ea. Și nu este singurul caz. A mai fost unul la Craiova, în condiții aproape identice, când s-a produs o creștere instantanee a vitezei urmată de tamponarea a două locomotive, accident soldat cu decesul unui mecanic, din păcate”, explică sindicalistul.
Achiziționarea unor locomotive noi durează
Iulian Măntescu mai spune că și dacă ar avea banii, CFR Călători nu se poate dota rapid cu locomotive noi. „Electroputere nu mai există ca să spunem că se achiziționează unele noi, iar Softronic produce 10 locomotive pe an și pe alea le exportă unor parteneri suedezi. Deci singura variantă ar fi importul, dar asta durează, pentru că nimeni nu fabrică locomotive pe stoc. Locomotiva este introdusă în producție după plasarea comenzii, iar procesul de producție durează cel puțin un an. După asta urmează teste de parcurs și certificarea de către Autoritatea Feroviară Română – AFER și abia după aceea se intră în producția de serie. Ce mai, primele livrări vin în cam doi ani. Până atunci stăm cu frica de accidente pentru că acestea se pot petrece oricând”, a subliniat sindicalistul.
Acarul Păun
Acesta arată că ar mai fi varianta de reparare industrială cuplată cu o modernizare a locomotivelor, dar acest proces necesită și el timp și bani și este greu de realizat după închiderea Electroputere. „Industria pe orizontală s-a prăbușit, iar subansamblele de schimb sunt mai greu de găsit, așa că prelungirea duratei de viață a actualelor locomotive prin reparații industriale este aproape imposibilă. Asta se întâmplă când 30 de ani nu investești în parcul rulant, la un moment dat totul se prăbușește. Și este mai ușor ca în cazul unui accident să dai vina pe altcineva, să găsești un «acar Păun» în mecanic, în lucrătorii din siguranța feroviară, în general, să ceri verificarea lor. O măsură total inutilă, spun eu, pentru că, oricum, acești lucrători sunt periodic verificați din punct de vedere medical, psihologic și teoretic. Această testare propusă de ministrul Sorin Grindeanu nu va face decât să streseze în plus și să tensioneze salariații. Probabil, cei care sunt la pensie, dar mai colaborează cu CFR Călători, vor decide să stea acasă decât să fie bătaia de joc a cuiva”, a precizat președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.
Reamintim că, în nici două săptămâni, două garnituri al CFR Călători au fost implicate în grave accidente feroviare. Mai exact, după ce, pe 13 martie, trenul IR 1822, Arad-București Nord, a lovit din spate o garnitură care transporta mașini, pe 25 martie, o locomotivă a avariat grav un vagon de călători etajat, care se afla garat în Staţia CF Galaţi în aşteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galaţi-Mărăşeşti. În cel de-al doilea carambol, trei persoane au fost rănite, iar una, şeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, a decedat. Din primele cercetări a rezultat că acul vitezometrului locomotivei implicate în accidentul de la Galați a rămas blocat la viteza de 75 de kilometri la oră, iar conform unei declarații a mecanicului, locomotiva a accelerat brusc, iar el nu a mai putut acționa sistemul de frânare.
Parc rulant de muzeu
Cu câteva luni în urmă, Ministerul Transporturilor a decis modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 de vagoane de călători, totul din fonduri PNRR. Măsura este total insuficientă, dacă avem în vedere că din datele oficiale reiese că parcul de locomotive al CFR Călători SA este de peste 1.080 de unități, din care parcul activ însumează circa 440 de unități. Vârsta medie a parcului de locomotive inventariat de compania de stat este de 38 de ani la locomotive electrice, 44 de ani la locomotive diesel și 49 de ani la automotoare.
Sorin Grindeanu recunoaște subfinanțarea sistemului feroviar
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, luni, că sistemul feroviar a fost grav subfinanțat. „Este în desfășurare o anchetă și ar părea ciudat din partea mea să mă pronunț înaintea rezultatelor anchetei, dar pot să vă spun un lucru în premieră. Locomotiva care a cauzat accidentul din 25 martie a ieșit din revizie tehnică în depoul Ploiești în dimineața acelei zile. Acea locomotivă a ieșit din revizie tehnică, a făcut o cursă de la Ploiești la Galați. Toate aceste rapoarte vor fi publice și vor fi prezentate”, a spus Grindeanu, adăugând că a aflat informația abia luni după-amiază.
Conform ministrului Transporturilor, „de zeci de ani, acest sistem a fost subfinanțat”. „Standardele tehnice în sistemul ferivoar trebuie să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Tot din capul locului trebuie să spun că de zeci de ani acest sistem a fost subfinanțat. Asta e o realitate pe care nu o putem să o negăm. Rolul unui ministru al Transporturilor este să se asigure că se fac investiții în infrastructura feroviară, iar astăzi, cu permisiunea dvs, vă voi prezenta câteva din aceste investiții, sau începuturi, demarate în 2022, și bineînțeles continuate. Înainte de a intra în detalii, trebuie subliniat faptul că sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniul feroviar. Acești zeci de ani de subfinanțare ne-au adus într-o situație nu tocmai fericită și tot ceea ce înseamnă program operațional de transporturi sau PNRR înseamnă de fapt o reformă din temelii a acestui sistem feroviar”, a spus Grindeanu.
Actualitate
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil
În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.
Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare
Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.
Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.
Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.
Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.
Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026
Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.
Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.
Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.
Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.
„Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.
Dacia recuperează teren în fața BMW
În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.
Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.
Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.
Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.
Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.
„Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.
Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.
„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.
Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10
Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.
Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.
Clasamentul complet al mașinilor noi este:
- Dacia – 11.673 unități
- Toyota – 6.031 unități
- Skoda – 5.447 unități
- Volkswagen – 4.799 unități
- Renault – 2.983 unități
- Hyundai – 2.789 unități
- Ford – 2.724 unități
- Mercedes-Benz – 2.399 unități
- BMW – 2.335 unități
- BYD – 2.140 unități
BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice
Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.
Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.
BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.
Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.
La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.
Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand
Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.
La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.
Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.
Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.
Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi
Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.
Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.
Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.
Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.
Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.
Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate
Piața diferă puternic de la un județ la altul
Preferințele regionale confirmă diferențe importante.
Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.
Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare
Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.
În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.
APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței
Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.
„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.
Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.
Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.
Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.
O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).
Actualitate
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.
Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.
Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video
Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.
„Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!
Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”, se aude Puya
comentând.
Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.
În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.
El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.
Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.
Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.
Actualitate
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile după ce a descoperit o scară ascunsă, veche de peste un secol. Folosită odinioară de personalul locuinței, aceasta a convins-o să renunțe, cel puțin deocamdată, la demolările pe care le avea în vedere.
Casa veche de 120 de ani care ascundea un detaliu istoric foto:captura tiktok
Nina Becht, în vârstă de 27 de ani, și-a documentat prima săptămână în casa veche de 120 de ani într-un videoclip publicat pe TikTok, care a devenit viral în rândul proprietarilor de locuințe istorice.
La momentul cumpărării imobilului, Becht și soțul ei aveau în vedere un proiect de renovare de amploare. Planul prevedea unirea sufrageriei, bucătăriei și a camerei de serviciu într-o singură bucătărie spațioasă, precum și combinarea mai multor dormitoare pentru a crea un dormitor matrimonial mai mare, potrivit People.
„Când am cumpărat casa, intenționam să începem imediat o renovare mult mai amplă”, a declarat Nina Becht pentru People.
Casa și-a spus propria poveste
Totul s-a schimbat însă imediat după mutare. În loc să înceapă demolările, tânăra și-a petrecut prima săptămână curățând geamurile, transportând cutii și explorând fiecare încăpere.
Pe măsură ce locuiau în casă, cei doi au început să descopere numeroase detalii originale care rezistaseră mai bine de un secol. „Sincer, schimbarea de perspectivă a venit aproape imediat ce am intrat și am început să locuim aici. Pe măsură ce făceam curățenie și începeam să trăim cu adevărat în casă, descopeream tot mai multe detalii originale care supraviețuiseră mai bine de un secol”, a spus ea.
Scara ascunsă care i-a făcut să renunțe la demolare
Momentul decisiv a venit odată cu descoperirea unei scări ascunse, amplasată lângă bucătărie. În urmă cu peste 100 de ani, aceasta era utilizată în principal de personalul care lucra în locuință.
„Extinderea bucătăriei, așa cum plănuiserăm, ar însemna, cel mai probabil, eliminarea acelei scări. Nu am putut să o distrug. Discuția despre demolarea ei m-a făcut să realizez că unele elemente merită apreciate înainte de a fi schimbate pentru totdeauna”, a explicat Becht.
În prezent, Nina Becht spune că încearcă să găsească un echilibru între confortul unei locuințe moderne și păstrarea identității istorice a casei.
Tânăra mărturisește că avea și o altă idee preconcepută despre viața într-o casă veche de peste un secol.
„Mă așteptam ca locuința să pară puțin bântuită. Dar este surprinzător de luminoasă, caldă și plină de viață, așa că nu am simțit nici măcar o clipă vreo atmosferă ciudată”, a spus ea.
Deși proiectul de renovare a fost regândit, Becht afirmă că nu exclude posibilitatea extinderii bucătăriei în viitor, deoarece atât ea, cât și soțul ei, sunt pasionați de gătit și le place să primească prieteni și rude.
Totuși, după numai o săptămână petrecută în locuință, anumite idei au fost deja abandonate.
„Inițial vorbeam despre transformarea casei într-un spațiu complet deschis, dar acum nu-mi mai pot imagina să renunț la sufragerie”, a declarat ea.
-
Breakingacum 3 zileRăzboi în Ucraina, ziua 1.592. Rusia anunță că loviturile ucrainene asupra Sankt Petersburgului nu vor rămâne „fără răspuns”
-
Actualitateacum 3 zile
Se știe data la care Soarele va distruge Planeta Pământ. Ce au descoperit oamenii de știință
-
Breakingacum o ziEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum o zi
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite





