Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cât îi costă pe români masa de Paște – Prețul mediul al coșului de cumpărături pentru sărbători

Publicat

pe

Cât îi costă pe români masa de Paște – Prețul mediul al coșului de cumpărături pentru sărbători

În zilele rămase până la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, învierea Domnului, românii au început să facă primele cumpărături pentru masa tradițională de Paște. În piețe, produsele de sezon își așteaptă clienții.

Carne de miel FOTO: arhiva Adevărul

Românii pun pe masa de Paște ouă încondeiate, miel, pască, produse lactate și verdețuri de sezon. toate acestea, spun oamenii, s-au scumpit față de anul trecut, de aceea cumpărătorii își schimbă obiceiul de consum. 

Carnea de miel a început să apară în spațiile special amenajate din piețe, iar un kilogram se vinde cu 40 de lei. Prețuri asemănătoare la carnea de miel au fost și anul trecut.

De exemplu, dacă și-ar lua o pulpă din spate, undeva la trei kilograme, înseamnă 120 de lei. 40 de lei kilogramul. Jumătate de miel are undeva la 5 -6 kilograme, cu tot cu organe, adică 240 de lei. Sau un miel întreg, la 10 kilograme, așa cum îl preferă în general clienții, undeva la 480 de lei – 500 de lei”, a declarat Marin Grasu, proprietarul unei măcelării, citat de Pro Tv.

În fața acestor prețuri, cumpărătorii aleg de multe ori să achiziționeze cantități mai mici deoarece nu-și mai permit să cumpere o jumătate de miel sau chiar unul întreg. 

Ouăle sunt acum în piețe cu prețuri care pleacă de la 1,20 lei/bucată, în funcție de producător și mărime. 

Pentru pască, gospodinele au nevoie de brânză, iar un kilogram costă în jur de 35 de lei, la fel ca și kilogramul de nucă. 

Verdeața se găsește din abundență pe tarabe, iar o legătură de ceapă verde costă în jur de 1,5-2 lei. Și în acest caz, prețul diferă de la o piață la alta sau de la un vânzător la altul. 

Desigur, pentru cei care nu doresc să meargă în piață există varianta cumpărăturilor online. 

De Paște, la fel ca și de Crăciun, un coș mediu depășește 350 de lei cu TVA, iar printre cele mai căutate categorii sunt ouăle. Avem în ofertă inclusiv ouă vopsite, carne, în special carnea de miel, dulciurile pentru cadouri”, spune pentru PRO TV Andrei Popescu, directorul general al unui supermarket online.

Credincioșii ortodocși vor sărbători Paștele pe 16 aprilie, iar catolicii pe 9 aprilie. 

Comentarii Facebook

Actualitate

Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România

Publicat

pe

Romaero a semnat două memorandumuri de înțelegere cu grupurile WB GROUP și Leonardo, acorduri care vizează dezvoltarea unor capacități industriale locale pentru producția de sisteme fără pilot și servicii de mentenanță pentru elicoptere.

Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Documentele au fost semnate în cadrul BSDA 2026, eveniment dedicat industriei de apărare și securitate din regiunea Mării Negre.

Producție de drone și muniții „loitering” la București

Primul memorandum, semnat cu WB GROUP, prevede colaborarea pentru producția și asamblarea în România a unor sisteme aeriene fără pilot destinate Armatei României.

Potrivit acordului, Romaero și compania poloneză vor coopera pentru fabricarea sistemelor de muniție de tip „loitering” WARMATE în facilitățile companiei din București.

Sistemele de tip „loitering” sunt drone capabile să identifice și să lovească ținte la distanță. Modelul WARMATE este utilizat de Forțele Armate Poloneze și de alte state membre NATO.

Acordul este legat de programul european SAFE (Security Action for Europe), instrument prin care Uniunea Europeană finanțează dezvoltarea capacităților de apărare și producție militară în statele membre.

Parteneriat pentru mentenanța elicopterelor

Al doilea memorandum a fost semnat cu Leonardo și vizează dezvoltarea în România a unor servicii de mentenanță, reparații și overhaul (MRO) pentru elicoptere.

Parteneriatul este asociat viitorului program al Ministerului Afacerilor Interne privind achiziția de elicoptere multirol.

În cadrul acestui program, Leonardo propune modelul Leonardo AW139, utilizat în mai multe state europene pentru misiuni de salvare, securitate și intervenție. AW139 înregistrează în prezent peste 1.500 de unități vândute către 300 de operatori din peste 90 de țări, dintre care peste 1.300 sunt deja în serviciu la nivel global. Printre operatorii care au ales sau utilizează deja AW139 pentru astfel de misiuni se numără structuri din Bulgaria, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Estonia, Danemarca, Italia, Grecia, Cipru, Olanda, Slovenia și Croația.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit companiilor, în cazul selectării modelului AW139 de către MAI, Romaero ar putea asigura servicii locale de mentenanță și suport tehnic pentru flotă.

Statele europene își majorează investițiile în apărare

Semnarea celor două acorduri are loc într-un context în care statele europene își majorează investițiile în apărare și încearcă să dezvolte capacități industriale locale, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor de securitate din regiune.

România a crescut în ultimii ani cheltuielile pentru apărare și încearcă să atragă proiecte industriale și transfer de tehnologie în sectorul militar.

Romaero este una dintre principalele companii de stat din industria aerospațială și de apărare din România, activând în domeniul întreținerii aeronavelor civile și militare și al producției de componente aerospațiale.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate

Publicat

pe

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate

Mașina se oprește brusc, apare o cheltuială medicală neplanificată sau descoperi că trebuie să plătești urgent o factură restantă. În astfel de momente, întrebarea nu este dacă ai nevoie de bani, ci cât de repede îi poți obține și la ce cost.

În România, există mai multe variante prin care poți face rost de bani în aceeași zi sau în câteva zile. Diferențele apar la nivel de dobândă, comisioane, condiții de eligibilitate și riscuri. În rândurile de mai jos găsești 7 soluții concrete, cu timp estimativ, avantaje și aspecte la care trebuie să fii atent. 

Scopul este să alegi informat, în funcție de suma necesară și de capacitatea ta reală de rambursare.

1. Credit online rapid (IFN) – bani în aceeași zi

Timp estimativ: 15 minute – câteva ore

Creditele online oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) se numără printre cele mai rapide opțiuni. Completezi un formular online, trimiți actul de identitate și, în majoritatea cazurilor, dovada veniturilor. Răspunsul vine rapid, iar semnarea contractului se face electronic.

Acest tip de credit este potrivit pentru sume mici și medii, de regulă rambursabile în 30 de zile până la câteva luni. Dacă aplici în timpul programului bancar și ai documentele pregătite, banii pot intra în cont în aceeași zi.

Totuși, verifică atent DAE (dobânda anuală efectivă). Acesta arată costul total al creditului, incluzând dobânda și comisioanele. La creditele rapide, DAE poate fi ridicat, mai ales pentru perioade scurte.

Dacă ai nevoie, de exemplu, de o sumă fixă pentru o reparație urgentă, poți vedea ce opțiuni există pentru 1.500 lei și să compari costurile înainte să semnezi. Analizează oferta disponibilă și, dacă este ce ți se potrivește, verifică graficul de rambursare și condițiile, apoi accesează împrumutul de 1,500 lei

Atenție la:

  • penalitățile pentru întârziere;
  • comisioanele de administrare;
  • posibilitatea de prelungire a termenului și costul acesteia.

Folosește această variantă dacă știi clar că poți rambursa suma la termen.

2. Descoperit de cont (overdraft) – acces instant dacă îl ai deja

Timp estimativ: instant (dacă este activ) / 1–3 zile pentru aprobare

Overdraft-ul îți permite să cheltuiești peste soldul disponibil din cont, până la o limită stabilită de bancă. Dacă banca ți-a aprobat deja această facilitate, ai acces imediat la bani prin cardul de debit.

Plătești dobândă doar pentru suma utilizată și pentru perioada în care rămâi în descoperit. Pentru utilizare pe termen foarte scurt, poate fi mai convenabil decât un credit rapid.

De exemplu, dacă ai nevoie de 800 lei pentru o factură scadentă mâine și știi că în două săptămâni încasezi salariul, overdraft-ul poate acoperi rapid diferența.

Verifică:

  • dobânda aplicată;
  • comisionul de acordare sau reînnoire;
  • ce se întâmplă dacă depășești limita aprobată.

Dacă nu ai încă overdraft, procesul de aprobare durează câteva zile și implică analiză de venit și verificare în Biroul de Credit.

3. Card de credit – soluție rapidă pentru plăți urgente

Timp estimativ: instant dacă îl ai deja / 3–7 zile pentru emitere

Cardul de credit îți oferă o linie de finanțare pe care o poți utiliza pentru plăți la comercianți sau online. Multe bănci oferă o perioadă de grație de până la 50–60 de zile, timp în care nu plătești dobândă dacă rambursezi integral suma utilizată.

Pentru o urgență precum plata unor analize medicale sau a unei piese auto, cardul de credit poate fi eficient, cu condiția să restitui integral suma până la scadență.

Retragerea de numerar de la bancomat implică, de obicei:

  • comision fix sau procentual;
  • dobândă aplicată din prima zi.

Dacă nu rambursezi integral suma la finalul perioadei de grație, dobânda se aplică conform contractului și poate crește costul total considerabil.

4. Amanet sau vânzarea rapidă a unor bunuri

Timp estimativ: 30 minute – câteva ore

Dacă deții bunuri de valoare (bijuterii din aur, telefoane, laptopuri), le poți amaneta sau vinde pentru a obține numerar rapid. Procesul este simplu: evaluatorul stabilește o sumă, semnezi un contract și primești banii pe loc.

La amanet, ai un termen în care poți răscumpăra bunul, plătind suma primită plus un comision. Dacă nu îl răscumperi la timp, pierzi obiectul.

De regulă, primești între 50% și 70% din valoarea de piață. Este o soluție potrivită pentru urgențe pe termen scurt, mai ales dacă știi că vei putea recupera bunul rapid.

Alternativ, poți vinde direct pe platforme online. Telefoanele și electronicele se tranzacționează cel mai repede.

5. Avans salarial sau „salary on demand”

Timp estimativ: 1–3 zile

Unele companii permit acordarea unui avans din salariul deja muncit. Această sumă se reține la următoarea plată. De regulă, nu implică dobândă.

În ultimii ani, au apărut platforme care oferă acces la salariul acumulat până în acel moment. În multe cazuri, percep un comision fix, transparent.

Această opțiune este potrivită dacă:

  • ai contract de muncă stabil;
  • urgența este temporară;
  • preferi să eviți un credit.

Discută direct cu angajatorul sau verifică politica internă a companiei.

6. Împrumut de la familie sau prieteni

Timp estimativ: în aceeași zi

Pentru sume mici, sprijinul familiei sau al prietenilor poate fi cea mai rapidă variantă. Nu implică dobândă și nu necesită verificări.

Stabilește clar:

  • suma împrumutată;
  • termenul de rambursare;
  • modalitatea de plată.

Chiar și un acord simplu, scris, reduce riscul de neînțelegeri. Respectă termenul stabilit și comunică din timp dacă apar dificultăți.

7. Platforme de comparație și brokeri de credite

Timp estimativ: câteva ore – 1 zi pentru identificarea opțiunilor 

Dacă nu știi ce soluție ți se potrivește, o platformă de comparare a ofertelor te poate ajuta să economisești timp. Completezi un singur formular și primești acces la mai multe opțiuni adaptate profilului tău. 

Un credit de la Credilink îți permite să analizezi ofertele disponibile în funcție de venit, sumă și perioadă de rambursare. Platforma funcționează ca intermediar între tine și instituțiile financiare partenere, iar tu vezi transparent costurile înainte să iei o decizie. 

Această abordare te ajută să:

  • compari DAE și ratele lunare;
  • eviți aplicările multiple care îți pot afecta scorul de credit;
  • alegi varianta potrivită fără să navighezi pe zeci de site-uri.

Pentru informații suplimentare despre cum funcționează diferite tipuri de credite, poți consulta articolele din zona educațională, precum cele dedicate diferențelor dintre IFN și bancă sau ghidurile despre gestionarea bugetului lunar, disponibile pe blogul Credilink. 

Cum alegi varianta potrivită?

Înainte să iei o decizie, răspunde la câteva întrebări simple:

  • De ce sumă ai nevoie exact? Evită să împrumuți mai mult decât este necesar.
  • Cât poți rambursa lunar fără să îți afectezi cheltuielile de bază?
  • Care este costul total al finanțării? Verifică DAE și valoarea totală de plată.
  • Ce se întâmplă dacă întârzii? Citește clauzele privind penalitățile.

Pentru sume foarte mici și termen scurt, sprijinul personal sau vânzarea unor bunuri pot fi suficiente. Pentru sume medii, soluțiile digitale rapide sau cardul de credit pot acoperi nevoia, dacă gestionezi corect rambursarea.

Dacă situațiile urgente apar frecvent, analizează bugetul și creează un fond de rezervă. Specialiștii recomandă economii echivalente cu 3–6 luni de cheltuieli.

Greșeli frecvente în situații de urgență

Mulți oameni aleg prima ofertă găsită, fără să compare. Alții solicită mai multe credite simultan, ceea ce crește gradul de îndatorare și riscul de întârziere.

Evită:

  • ofertele neautorizate sau neclare;
  • semnarea unui contract fără să citești toate costurile;
  • împrumuturile pe care nu le poți rambursa realist.

Verifică întotdeauna dacă instituția este autorizată și analizează impactul financiar total. Pentru decizii importante, discută cu un consilier financiar. 

Dacă te confrunți cu o urgență financiară, oprește-te câteva minute și compară opțiunile disponibile. Analizează costurile, termenul și capacitatea ta de rambursare. Explorează ofertele disponibile prin Credilink, informează-te din articolele educaționale și alege soluția care îți oferă echilibru între viteză și responsabilitate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Kim Jong Un transformă granița cu Coreea de Sud într-o „fortăreață de nepătruns”. Phenianul își întărește trupele la frontieră

Publicat

pe

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat consolidarea trupelor de la granița cu Coreea de Sud și întărirea altor unități-cheie ale armatei, într-o nouă demonstrație de forță a regimului de la Phenian.

Granița dintre cele două Coreii/FOTO:EPA/EFE

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit agenției oficiale KCNA, citată de Reuters, Kim Jong Un a făcut aceste declarații în timpul unei reuniuni cu comandanți de divizii și brigăzi militare, desfășurată duminică. Liderul nord-coreean a cerut transformarea frontierei dintre cele două state într-o „fortăreață de nepătruns”, capabilă să descurajeze orice posibil conflict.

În același timp, liderul de la Phenian a solicitat schimbări în pregătirea militară și organizarea mai multor exerciții adaptate „realităților războiului modern”. Kim Jong Un a insistat asupra necesității modernizării tacticilor armatei și a cerut militarilor să rămână permanent vigilenți în raport cu Coreea de Sud, pe care regimul nord-coreean continuă să o considere „un dușman feroce”.

Tensiunile dintre cele două Corei rămân ridicate, în condițiile în care războiul din perioada 1950–1953 s-a încheiat doar printr-un armistițiu, fără semnarea unui tratat oficial de pace. Din punct de vedere tehnic, cele două state se află și astăzi în stare de război.

Între timp, Statul Major Întrunit al Coreei de Sud a anunțat că armata nord-coreeană și-a intensificat lucrările de fortificare de-a lungul frontierei terestre încă din luna martie. Potrivit militarilor sud-coreeni, Phenianul construiește ziduri și alte structuri defensive în apropierea graniței.

Expertul sud-coreean Hong Min, cercetător principal în cadrul Institutului Coreean pentru Unificare Națională din Seul, consideră că declarațiile lui Kim Jong Un indică intenția Phenianului de a-și întări prezența militară atât la frontiera terestră, cât și în apropierea limitei maritime disputate dintre cele două state.

Potrivit analistului, referirile liderului nord-coreean la „războiul modern” și la noile tactici militare sunt influențate de lecțiile învățate din războiul din Ucraina și din conflictele recente din Orientul Mijlociu.

„În special, este vorba despre utilizarea dronelor, atacurile de precizie și războiul electronic”, a explicat Hong Min.

Nu este pentru prima dată când Kim Jong Un adoptă un discurs agresiv la adresa Seulului. La începutul anului, liderul nord-coreean a declarat oficial că South Korea este „cel mai ostil stat” pentru Coreea de Nord și a avertizat că orice provocare va avea „consecințe severe”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tot atunci, Kim Jong Un a reafirmat că statutul nuclear al North Korea „nu va putea fi schimbat niciodată” și a promis că regimul de la Phenian va continua să se opună tuturor „forțelor ostile” care amenință țara.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România

Romaero a semnat două memorandumuri de înțelegere cu grupurile WB GROUP și Leonardo, acorduri care vizează dezvoltarea unor capacități industriale...

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate
Actualitateacum 6 ore

Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate

Mașina se oprește brusc, apare o cheltuială medicală neplanificată sau descoperi că trebuie să plătești urgent o factură restantă. În...

Actualitateacum 8 ore

Kim Jong Un transformă granița cu Coreea de Sud într-o „fortăreață de nepătruns”. Phenianul își întărește trupele la frontieră

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat consolidarea trupelor de la granița cu Coreea de Sud și întărirea altor unități-cheie...

Actualitateacum 15 ore

GAESA, conglomeratul opac care controlează economia Cubei

Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat joi o vizită în Cuba, în cadrul căreia a cerut guvernului de la Havana...

Actualitateacum 21 de ore

Planul cu care România poate da șah mat Rusiei. General NATO: „Am făcut mult mai multe pentru SUA ca alții”

SUA au anunțat că vor retrage 5.000 de militari din Germania, iar România și Polonia se înghesuie să-i primească. Generalul...

Actualitateacum o zi

Petrișor Peiu îi atacă pe Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu: „Unele glume se scriu singure”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, acuză Guvernul că prezintă drept sprijin pentru economia românească o discuție a premierului Ilie Bolojan...

Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei
Politicaacum o zi

Adrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei

Într-un moment în care alianța transatlantică se confruntă cu cel mai serios test din ultimele decenii, leadershipul nu este doar...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro