Connect with us

Actualitate

Ucrainenii, al doilea Paște sub bombardamentele rușilor. Soldații au primit ouă roșii și pască chiar și la Bahmut, unde se duc cele mai sângeroase lupte

Publicat

pe

Ucrainenii, al doilea Paște sub bombardamentele rușilor. Soldații au primit ouă roșii și pască chiar și la Bahmut, unde se duc cele mai sângeroase lupte

Doi adolescenți au murit în Nikolaev, a anunțat guvernatorul regiunii. În Donețk, trei civili au fost răniți, inclusiv două femei care se aflau într-o farmacie în momentul bombardamentelor și un bărbat care se afla în apropierea unui centru comercial. Rușii au folosit o rachetă S-300 modificată în timpul nopții, care a avariat o unitate școlară, o întreprindere și mai multe clădiri rezidențiale, scrie Kiev Independent. Tot pe timp de noapte, bombardamentele rusești au lovit două școli, un spital, un centru cultural și mai multe clădiri rezidențiale din oraș, spun autoritățile locale.

Trupele ucrainene au sărbătorit Paștele cu pască și ouă roșii. Este al doilea an în care militarii sărbătoresc Învierea în tranșee. Soldații povestesc cum localnicii le-au adus ouă roșii și alimente tradiționale de Paște.

„Lupte sângeroase fără precedent în ultimele decenii au loc în mijlocul zonei urbane a orașului”, a declarat Serhii Cerevatîi, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar din estul Ucrainei.

„Lupte sângeroase fără precedent în ultimele decenii au loc în centrul orașului. Soldații noștri fac tot ce pot, în mijlocul unor lupte sângeroase pentru a distruge capacitățile de luptă și moralul inamicului”, a spus acesta într-un interviu televizat. „În fiecare zi, în fiecare colț al acestui oraș, reușesc să facă acest lucru cu succes”.

Între timp, rușii susțin că fac progrese în încercarea de a ocupa tot orașul. „Unitățile de asalt Wagner au avansat cu succes, capturând două cartiere la periferia de nord și de sud a orașului”, se arată într-un comunicat al miniserului rus al Apărării. Documentul adaugă că trupe aeropurtate rusești au contribuit la avansul unităților Wagner prin menținerea trupelor ucrainene pe flancuri.

130 de prizonieri de război au fost eliberați într-un „mare schimb de Paște”

Aproximativ 130 de prizonieri de război ucraineni au fost eliberați și s-au întors acasă într-un „mare schimb de Paște”, a declarat un înalt oficial pucrainean duminică, în ziua Paștelui Ortodox, scrie Reuters.

„Aducem înapoi 130 dintre oamenii noștri. Acesta (schimbul) a avut loc în mai multe etape în ultimele zile”, a scris pe Telegram Andri Ermak, șeful cancelariei președintelui Volodimir Zelenski, fără a preciza câți soldați ruși au fost eliberați în acest schimb de prizonieri.

Ermak a spus că printre cei cei care s-au întors acasă se numără militari, polițiști de frontieră, membri ai gărzii naționale, marinari.

Mesajul președintelui Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a spus că Învierea Domnului este un simbol al victoriei, în discursul său de Paște. Acesta a vorbit despre „întunericul” care s-a lăsat peste Ucraina de la începutul invaziei rusești, pe 24 februarie 2022, dar și despre „lumina din inimile ucrainenilor”. „În dimineața zilei de 24 februarie soarele nu a mai răsărit. Zorii nu au venit. În dimineața zilei de 24 februarie a început o noapte neagră. În același timp a început deșteptarea noastră. Lupta noastră”, a spus Zelenski. „Întunericul nu ne-a întunecat spiritul, dorința de libertate, dragostea pentru pământul nostru și dorința de a-l apăra. (…) Am păstrat lumina în noi înșine. Am cucerit panica, teama, certurile mărunte. Ne-am unit. Milioane de lumini în milioane de inimi ucrainene au deveni un rug uriaș. Puterea și invincibilitatea noastră au fost călite în această flacără, această flacără nu a permis ca speranța și credința să se stingă, întreaga lume a văzut această flacără”, a spus președintele ucrainean.

 „Astăzi sărbătorim Învierea Domnului. Principalul ei simbol este victoria. Victoria binelui, victoria adevărului, victoria vieții. Sărbătorim Paștele cu o credință nezdruncinată în ireversibilitatea acestei victorii. (…) În această zi, acum un an, ne rugam ca Ucraina să reziste. Astăzi, ca Ucraina să câștige”, a spus Zelenski. „417 zile. Am străbătut un drum lung. Poate cele mai dificile vârfuri de urcat sunt în fața noastră. Le vom cuceri. Și împreună vom vedea zorii. Atunci când soarele va răsări peste țara noastră. Acesta este drapelul albastru și galben. Cu siguranță va fi înălțat peste pământul nostru de la Dumnezeu. În toate teritoriile ocupate temporar de diavoli. (…) Soarele va străluci în sud, va străluci în est și va străluci în Crimeea. Soarele fierbinte și galben peste un cer albastru, iar lumina lui va fi cea a dreptății”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Putin a asistat la slujba de Paște și a făcut schimb de ouă încondeiate cu patriarhul Kirill

Președintele Rusiei Vladimir Putin a luat parte în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere oficiată de patriarhul Kirill, la Moscova. în catedrala Hristos Mântuitorul.

Putin s-a întors și la slujba oficiată duminică, iar după terminarea ei a stat de vorbă cu patriarhul Kirill și a făcut schimb de ouă încondeiate cu acesta. Patriarhul Kirill este un susținător declarat al războiului din Ucraina și un apropiat al președintelui Putin.

Comentarii Facebook

Actualitate

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Publicat

pe

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.

Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.

În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.

O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).

De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).

O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:

  • schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
  • modifice valoarea ratelor,
  • schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
  • actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).

Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.

În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Publicat

pe

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.

Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.

De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.

„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”,
a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.

Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.

* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;

* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;

* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi
(Benjamin
Netanyahu – n.r.)  pentru o săptămână;

* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.

Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.

Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.

* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”,
a comentat altul.

* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Publicat

pe

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.

Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro

Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist. 

Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.

Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.

Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate

Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.

Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Actualitateacum 6 ore

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată...

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum 12 ore

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum 19 ore

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum o zi

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum o zi

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum 2 zile

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Actualitateacum 2 zile

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat

Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro