Statul român nu ezită să confiște orice mic obiect dintr-un metal prețios nemarcat, vândut într-un anticariat, dar ezită să dea o lege care să-i permită să scaneze manuscrisele scoase la licitație ale unor personalități românești. La 4 ani de la scandalul manuscriselor Eliade nimic nu s-a schimbat.

În cazul
obiectelor care pot deveni parte a patrimoniului mobil al României, dacă nu
sunt din metale prețioase, legislația are atât de multe lacune, încât putem
spune că este chiar inexistentă. În cazul vânzărilor, Statul închide ochii din
cauza lipsei banilor, iar casele de licitații pot scoate în vitrină obiecte
fără obligația prezentării actelor sau istoricului acestora. Cazul recent al
scoaterii la licitație a unui așa-zis jurnal intim al Reginei Maria și
ambiguitatea răspunsurilor date presei de către firma care se ocupă de vânzare
ne fac să ne întoarcem la problema patrimoniului mobil, pusă pe tapet, mai ales
în mediul online, în urmă cu patru ani.

„Weekend Adevărul“ a făcut o analiză a legislației și a discutat despre
aceste probleme stringente cu istoricul Eugen Ciurtin, unul dintre cei mai
activi intelectuali care au atras atenția asupra licitațiilor cu privire la
manuscrisele unor personalități precum Mircea Eliade și George Enescu, dar și
cu un colecționar „de la firul ierbii“, Alin Samochiș, deținătorul unui mic
anticariat.  

Legea spune: Nu e
metal prețios, nu are valoare

Să luăm un
exemplu. Dacă un anticariat intenționează să vândă o linguriță de argint în
România, pe obiectul din metalul prețios trebuie să existe o marcă de stat,
adică un semn specific aplicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor (ANPC). Vânzarea sau expunerea spre vânzare a acestei lingurițe
fără semnul amintit te lasă fără obiect, care este confiscat, indiferent că
ești persoană fizică sau juridică, în ultimul caz riști și o amendă usturătoare
și retragerea autorizației de a face tranzacții cu obiecte din metale prețioase
(Ordonanţa de Urgenţă nr. 10/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi
pietrelor preţioase în România).

Dacă cumpărătorul dorește să treacă granița cu
lingurița respectivă, acesta trebuie să completeze un formular special la vamă,
pentru a putea scoate lingurița din țară. În caz contrar, dacă obiectul va fi
găsit asupra lui, acesta va fi confiscat.

În schimb, dacă
găsești, să zicem, o ladă cu manuscrise ale unei personalități a culturii
mondiale, precum Mircea Eliade, le-ai putea duce la o casă de licitație,
care să le scoată la vânzare fără ca vreun organ al statului român să fie
deranjat de această situație. Aceasta nu este o situație ipotetică, chiar s-a
întâmplat în 2019, când casa de licitații Historic a scos la vânzare mai multe
loturi de manuscrise, documente și fotografii care i-au aparținut lui Mircea
Eliade.

Pentru prima dată se scotea la licitație un lot semnificativ de piese
manuscrise din colecția lui Mircea Handoca, un istoric literar român care a
primit în custodie mii de pagini de manuscrise de-ale lui Eliade, cu precădere
din anii 1920-1940, dintre care cele mai multe nu au fost niciodată consultate
de altcineva în afară de posesor. Licitația s-ar fi desfășurat fără probleme,
dacă nu s-ar fi sesizat o serie de istorici ai religiilor, indianiști, critici
și istorici, filosofi și scriitori care au tras un semnal de alarmă prin
intermediul petiției „Salvați manuscrisele lui Eliade!“.

Autoritățile s-au
trezit din adormire și au oprit licitația. Statul român, prin intermediul
Muzeului Exilului Românesc de la Craiova, și-a valorificat dreptul de
preempțiune, care-i permite să aibă prioritate la achiziționarea bunurilor de
patrimoniu, a negociat un preț cu casa de licitații, care a rămas confidențial,
și astfel manuscrise esențiale pentru cultura românească nu s-au pierdut.

Situația s-a
repetat în 2021, când aceeași casă de licitații Historic a scos la vânzare
aproape o sută de loturi Eliade din colecția Handoca: alte zeci și zeci de file
și documente manuscrise. Licitația blocată în decembrie 2019 a fost relansată
în martie 2021. De data aceasta, a mers mai departe. Academia Română a
achiziționat, în 7 aprilie 2021, în cadrul licitației, 17 manuscrise semnate de
autorul Istoriei Religiilor, aparţinând perioadei sale de adolescenţă şi
tinereţe. De asemenea, au fost cumpărate mai multe scrisori primite de Eliade
și câteva schițe și desene originale semnate de intelectualul român .

Patrimoniul, scos
la vânzare ca la talcioc

Peste câteva luni,
un nou scandal a izbucnit în legătură cu o licitație pentru mai multe loturi de
bunuri care au aparținut marelui muzician George Enescu, printre care
manuscrisul operei „Oedipe“ și o vioară pe care
compozitorul ar fi primit-o cadou din partea Familiei Regale a României.
Protagonista scandalului a fost aceeași casă de licitații Historic. Mai mulți
istorici și cercetători au contestat originalitatea acestora, mai ales a viorii.
Câteva luni mai târziu, după ce vioara a fost cumpărată de un om de afaceri
(care a preferat să rămână anonim), Ministerul Culturii a
respins expertiza făcută ca fiind neconcludentă.

În prezent, poți
cumpăra, de exemplu, patru pagini din manuscrisul unui studiu al lui Mircea
Eliade asupra conflictului dintre religia greacă oficială și religiile mistice,
licitația online începând de la 1.200 de euro. De asemenea, poți face o ofertă
pentru manuscrisul cursului de logică ținut de Mircea Eliade la catedra de Logică
a Facultății de Litere și Filosofie din București, pe când acesta era conferențiar al profesorului Nae Ionescu, licitația online începând
de la 5.000 de euro. Sau poți să achiziționezi scrisoarea lui Eliade pentru
tatăl său, datată 16 iulie 1931, licitația începând de la 800 de euro. În timp
ce citiți acest articol sunt în pregătire alte manuscrise ale lui Mircea Eliade
sau ale altor mari personalități ale culturii românești, care se vor vinde pe
bucățele și vor ajunge, cel mai probabil, în colecții private.

Această situație
este „inacceptabilă și revoltătoare“, susțin semnatarii
petiției „Salvați manuscrisele lui Eliade!“,
care precizează că în colecția Handoca sunt mii de pagini manuscrise. „Cum am
reacționa dacă mari clădiri de patrimoniu ar fi scoase la licitație cărămidă cu
cărămidă? Poate fi cineva îndrituit să vândă sau să posede o bucată din Ateneu,
când Ateneul însuși ar deveni o neclară amintire?“, se arată în petiție.

O problemă legală

Revenim la
exemplul de la care am pornit: un obiect dintr-un metal prețios și un simplu
manuscris. Diferența ține de reglementarea diferită a acestor bunuri. Ambele
sunt bunuri ale patrimoniului cultural național mobil. Un astfel de obiect are
o definiție foarte largă, dar, în principiu, trebuie să aibă, conform legii,
valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică
şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică,
bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale
evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului
creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale
la civilizaţia universală.

În funcție de
valoarea lor, fac parte din Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil,
alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate, cum ar
fi manuscrisele lui Eliade. Bunurile culturale cu valoare deosebită pentru
România fac parte din Fondul patrimoniului cultural naţional mobil.

Pentru ca un bun
mobil să intre în patrimoniul cultural național și să se bucure de protecția pe
care o oferă Legea 182/2000 pentru Protejarea patrimoniului cultural național
mobil, trebuie ca acesta să treacă printr-o procedură de clasare. Practic,
experții trebuie să certifice faptul că, într-adevăr, avem de-a face cu un bun de
patrimoniu.

O clasare cu
portițe

Clasarea se face
din oficiu, atunci când se dorește vânzarea publică, prin licitație sau prin
intermediul unei firme autorizate, sau, la cererea persoanei fizice sau
juridice, proprietară a bunului respectiv. Primul pas în cadrul procedurii de
clasare este realizarea unui raport de expertiză întocmit de experţi sau
specialişti acreditaţi de Ministerul Culturii. Aici, legea a lăsat o portiță,
care a fost folosită de casa de licitații Historic la prima licitație din 2019
privind manuscrisele lui Eliade. Astfel, raportul expertului acreditat ajunge
la instituția din cadrul Ministerului Culturii care decide dacă bunul va face
sau nu parte din patrimoniul național – Comisia Națională a Muzeelor și
Colecțiilor – în funcție de punctajul acordat de acest specialist. Sunt
situații în care, interesat sau nu, acest expert va lua o decizie mai puțin
inspirată. De exemplu, la licitația din 2019, menționată mai sus, Ministerul
Culturii a anunțat că expertul acreditat al casei Historic a acordat fiecărui
manuscris scos la licitație un punctaj sub pragul care permite clasarea.
Astfel, manuscrisele nu au mai ajuns la Comisia Națională a Muzeelor și
Colecțiilor și au rămas neclasate.

Legislația prevede
că dacă expertul acreditat concluzionează că punctajul acordat este până la
150, bunul cultural mobil expertizat nu este susceptibil de a fi clasat. Bunul
ajunge la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor doar dacă punctajul este
cel puțin 150 (Hotărârea 886/2008). Printre criteriile generale luate în
considerare în acordarea acestui punctaj sunt vechimea, frecvenţa, starea de
conservare. Apoi, mai sunt criterii specifice fiecărui domeniu în parte. Astfel,
Legea nu prevede o sancțiune pentru casa de licitație în acest caz și bunurile
pot fi vândute fără ca Statul să-și poată exercita dreptul de preempțiune,
deoarece acest drept poate avea efecte doar față de bunurile clasificate ca
fiind de patrimoniu.

Așadar, se pare că
Historic a încălcat o altă obligație prevăzută de lege, aceea de a anunța, în
cinci zile de la data ofertei, Direcția de Patrimoniu a municipiului București.

„În
cazul unor asemenea bunuri, susceptibile de a fi clasate, agentul economic
Historic ar fi fost obligat să înștiințeze Direcția pentru Cultură a
Municipiului București despre manuscrisele lui Mircea Eliade în vederea
declanșării procedurii de clasare și să transmită serviciului nostru
deconcentrat cererile de clasare, rapoartele de expertiză întocmite de un
expert acreditat […] am fost informați că nu a fost transmisă documentația
pentru clasarea manuscriselor. Statul Român nu poate achizitiona prin
exercitarea dreptului de preempțiune decât bunuri de patrimoniu mobil clasate“, a precizat atunci Ministerul, în 2019.

Astfel, având
în vedere această încălcare a Legii, s-a decis anularea licitației. În acest
caz, casa de licitație a comis o contravenție, iar sancțiunea este amenda între
4.000 și 20.000 de lei. Ministerul nu a precizat dacă a emis sau nu amenda.

Chiar dacă ar fi
vândut toate manuscrisele din loturile scoase la licitație fără ca statul să
poată exercita dreptul de preempțiune, Historic ar fi fost pasibilă doar
de o amendă (de la 6.000 de lei la 24.000 de lei), fiind vorba despre o
contravenție. Astfel, dacă statul nu ezită să confiște o linguriță de argint de
la comerciantul care nu respectă legea, în cazul unor manuscrise de valoare
universală poate aplica o amendă și va negocia vânzarea cu contravenientul.

Cât mai valorează
astăzi „ineditul“?

Istoricul Eugen
Ciurtin, directorul Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei
Române, și unul dintre cei mai activi intelectuali în ceea ce privește
denunțarea practicilor cel puțin dubioase ale caselor de licitații în ceea ce
privește manuscrisele unor mari personalități ale culturii, a venit cu o
soluție salvatoare, în contextul în care Ministerul Culturii refuză de multe
ori să achiziționeze bunuri de patrimoniu, din cauza lipsei finanțării.

Astfel, istoricul
care a alertat autoritățile în 2019, cu privire la licitația de la casa
Historic, care până la urmă a fost anulată, susține că soluția este
digitalizarea tuturor manuscriselor care ajung să fie scoase la licitație.

„Digitalizarea obligatorie, sistematică, profesionistă, transparentă,
centralizată și gratuit accesibilă a tuturor pieselor care se întâmplă să
treacă printr-o licitație. Prin orice licitație. Cu atât mai mult a oricărei
piese manuscrise inedite. Un fel de Administrație a Fondului Licitat Național“, a precizat Eugen Ciurtin, în mai multe rânduri, în
presă.

Colecționar, nu om de afaceri

Directorul
Historic, Cezar Florea, declara, în 2021, că digitalizarea manuscriselor ar
avea ca efect o reducere a valorii acestora: „Un manuscris inedit este mult mai
valoros decât unul cunoscut. De exemplu, Eliade a scris în tinerețe «Romanul
adolescentului miop» (care a rămas timp de 60 de ani în manuscris). Cartea a
fost publicată de Mircea Handoca abia în 1989, cu câteva zile înainte de
Revoluție. Manuscrisul a rămas în posesia familiei Handoca, bănuiesc. Dacă acea
carte nu era publicată, iar manuscrisul complet, inedit, ar fi scos azi la
licitație, el valora de o sută de ori mai mult“.

Sfatul lui pentru cercetători
este cinic: „Cercetătorii să strângă și ei bani, cum strângem noi, ani buni, ca
să cumpărăm obiecte de valoare. Asta este pasiunea noastră, a colecționarilor“.

În schimb, Alin
Samochiș, un colecționar pasionat din Cluj-Napoca, deținătorul unui mic anticariat
în centrul orașului, susține că, dimpotrivă, posibilitatea ca manuscrisele să
fie studiate poate să determine o creștere a valorii acestora: „Cercetarea
manuscriselor permite descoperirea unor noi perspective asupra autorului și
asupra operei, perspective care pot să ne ofere noi dimensiuni fascinante
imposibil de descoperit dacă manuscrisul zace într-o bibliotecă privată,
neutilizat“.

Samochiș crede că, mai mult, o digitalizare ar reprezenta o
asigurare în caz că se întâmplă ceva cu suportul fizic al manuscrisului, iar pe
de altă parte, tehnologia modernă permite o scanare fără a se aduce atingere
integrității documentului.

Deși au trecut circa patru ani de la primul scandal privind manuscrisele lui
Mircea Eliade și în fiecare an mai apare câte o licitație controversată, statul
nu a venit cu o soluție care să permită, în condițiile lipsei fondurilor pentru
achiziționarea unor manuscrise esențiale pentru cultura românească, o studiere
a acestora de către cercetători prin intermediul digitalizării.

Proiectul de lege
privind Codul Patrimoniului Cultural, aflat în dezbatere publică din februarie
2020, nu prevede nimic despre digitalizarea unor astfel de manuscrise.

Eugen Ciurtin, istoric: „Eliade ne-ar bate obrazul“

Ca moștenirea lăsată de intelectualii vremurilor trecute să fie completă, avem nevoie de specialiști care să îi descifreze sensul. Istoricul Eugen Ciurtin spune pentru „Weekend Adevărul“ că însăși lipsa de expertiză duce la pierderea patrimoniului mobil

„Weekend Adevărul“: Încă de la primul scandal cu privire la manuscrisele lui Mircea Eliade, ați avansat ideea salvatoare de obligare a caselor de licitații de a scana înainte de a vinde toate manuscrisele din patrimoniul național. S-a concretizat ceva în acest sens?

Eugen Ciurtin: Un patrimoniu păstrat de multe ori nevolnic și înstrăinat câteodată vinovat se cuvine protejat din răsputeri. Trecem din plin, nu-i așa, spre epoca digitală, majoritar digitală chiar. Aceasta e torsiunea de epocă la care trebuie să ne adecvăm..

CITEȘTE AICI ÎNTREGUL INTERVIU

„O cantitate incomensurabilă de bunuri de patrimoniu a plecat deja din România“

„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă și cu Alin Samochiș, un colecționar pasionat care are un mic anticariat în centrul Clujului. Clujeanul cunoaște situația de la „firul ierbii“, de la Negreni, unde are loc cel mai mare târg de vechituri din Europa de Est, și până la zonele rarefiate de colecționari care lucrează cu marile case de licitații

„Weekend Adevărul“: Cum apreciați că reușește statul român să controleze comerțul cu bunuri mobile susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național?

Alin Samochiș: Problema este că nu prea îl controlează. Dacă tu ai un bun susceptibil de a face parte din patrimoniul național și îl duci la o casă de licitație, acesta trebuie verificat de către un expert – dacă e original, o copie, o copie autorizată etc. Casa de licitații trebuie să informeze statul cu mult timp înainte de vânzare, în caz că poate exista interes. De obicei, statul vrea, dar nu poate, și când poate, este un organizator prost. De exemplu, gândiți-vă la „Cumințenia Pământului“ a lui Brâncuși. Statul a blocat vânzarea, deși nu dispunea de suma cerută de proprietar. I-a cerut acestuia să aștepte să se facă acea subscripție publică, dar nu s-au strâns banii necesari, astfel că s-a fâsâit totul.

CITEȘTE AICI ÎNTREGUL INTERVIU
 

Patrimoniu furat
și ignorat

„Weekend Adevărul“  a încercat să
afle câte dosare a avut în lucru Poliția Română privind delicte contra Patrimoniului
cultural naţional mobil din 1990 până în prezent. Statistici sunt abia din
2010, iar acestea nu sunt defalcate pe tipuri de patrimonii. Există o singură
categorie de dosare, anume cele din domeniul protejării patrimoniului cultural
național: au fost înregistrate 370 de infracțiuni în 2010, 362 în anul 2011,
311 în anul 2012, 372 în anul 2013, 411 în anul 2014, 729 în anul 2015, 624 în
anul 2016, 570 în anul 2017, 577 în anul 2018, 657 în anul 2019, 640 în anul
2020, 479 în anul 2021 și 434 în anul 2022.

„Cele mai multe
infracțiuni, înregistrate în fiecare an, au fost cele prevăzute de Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
infracțiunile de furt și cele prevăzute de Legea nr. 182/2000 privind
protejarea Patrimoniului cultural național mobil, republicată“, se arată într-un răspuns pentru „Weekend Adevărul“.