Actualitate
Bucureștiul necosmetizat surprins de fotografi străini. Cu ce le dau românii peste nas FOTO
Un ghid străin de călătorii alternative, care prezintă informații și imagini din locurile mai puțin frumoase din întreaga lume, a scris și despre ghetourile bucureștene, ceea ce a suscitat vii reacții.
Imagini cu zonele rău famate ale Bucureștiului Foto Rotten Trips jpg
După cum îi este și numele „Rotten Trips” (rotten este un termen care semnifică ceva stricat, putred, depravat, iar trips – călătorii) este un site care arată doar părțile și zonele întunecate ale lumii în care trăim, de pe tot globul.
Într-o postare de la finele săptămânii trecute apare un bloc din București, cu următoarea explicație: „Capitolul 7. București,
România… Bine ați venit la București, „Parisul Europei de Est”, dar și orașul cartierelor muncitorești: Obor, Rahova, Pantelimon și, mai ales, Ferentari…”.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Într-una dintre ele, un român demonstrează că lucrurile sunt total diferite față de ceea ce străinii susțin că ar fi Bucureștiul necosmetizat. Mulți s-au arătat deranjați de faptul că cel dintâi oraș al țării este promovat doar prin fațetele sale urâte și că nu se menționează cât de vechi sunt imaginile ori dacă ele mai sunt de actualitate.
Imaginea 1/10:
Blocurile reabilitate din Pantelimon București imagine din 2023 vs 2012 Foto Radu Ion jpg
Ce spun străinii despre „zona infamă” a Bucureștiului
Postarea
face trimitere la un material publicat în urmă cu doi ani în ghidul / blogul online de călătorii alternative, unde mai multe imagini din București sunt însoțite de
următorul text: „Bucureștiul este capitala României și cel mai mare oraș
industrial și comercial din țară. Întemeierea Bucureștiului este mitologică.
Legenda povestește despre un cioban, pe nume Bucur, care s-a oprit pe un câmp
fertil cu turma sa și a hotărât să întemeieze orașul. În secolul al XIX-lea,
arhitecții francezi au transformat centrul orașului. De aceea, Bucureștiul este
supranumit „Parisul Estului”. Nu urmăm sfaturile ghidurilor turistice oficiale.
Rotten Trips este ghidul tău către o nouă experiență de călătorie creată pentru
acei turiști care doresc să simtă realitatea, partea întunecată a unor locuri extraordinare
de pe planetă. De aceea, vă recomandăm o excursie în cartierele Obor, Rahova,
Pantelimon și mai ales Ferentari. Acestea sunt considerate zona infamă a Bucureștiului, cunoscute sub numele de «tărâm al criminalității»”.
„Din poză se vede clar diferența 2012 – 2023, by Google Street View”
Internautul a demonstrat cu fotografii că imaginile prezentate de străini sunt de fapt unele vechi de peste un deceniu, care nici măcar nu mai sunt de actualitate. Omul a copilărit chiar într-unul dintre blocurile din ghetourile Bucureștiului care între timp și-au schimbat complet înfățișarea.
„Din poză se vede clar diferența 2012 – 2023, by Google Street View: Șoseaua Pantelimon 225, bloc 66, la 300 m de Mega Mall. Blocul cel lung din intersecția Iancului – Pantelimon. Național Arena la circa 600 m se vede superb noaptea de la acele balcoane. Toate blocurile sunt reabilitate acum, iar cartierul arată chiar foarte bine. În poză am evidențiat cu roșu fix zona care apare în imaginea autorului. Sper acum că nu o să-mi șteargă postarea, că mi-au mai șters una”, a mărturisit Radu I..
Acesta a explicat și cât de uimit a fost să vadă imaginile și cum și-a dat seama cât de vechi sunt: „Am fost șocat… La prima vedere am crezut că este o farsă. Și da, acolo m-am născut eu! Rufele acelea mici si colorate sunt ale nepotului meu, care acum are 14 ani. Am recunoscut imaginea după acel RAPID (inscripția de pe unul dintre balcoane – n.red.)… altfel treceam peste postare fără să-mi dau seama. La acel apartament a locuit un prieten de-al meu din copilărie. Imaginile sunt de acum 10 – 11 ani. Îmi dau seama după mărimea hăinuțelor (puse la uscat pe balcon – n.red.). Nepoțelul are acum 14 ani, iar acele hăinuțe sunt pentru un copil de aproximativ 4 ani…”
Imaginea României apărată inclusiv de internauți din străinătate
Nu este singurul internaut care a menționat că Bucureștiul arată diferit față de acum 10 ani: „Foarte multe blocuri s-au reabilitat și foarte multe zone numite „ghetouri” acum arată altfel. Nu neg că nu mai există cartiere gen ”ghetou”… dar unde nu există?! De unde atâta ”hate” (ură) față de București?”.
Postarea a strâns mii de comentarii, atât din partea românilor, cât și a străinilor. Unii dintre cei din urmă au recunoscut că ne-au vizitat țara și chiar au locuit sau mai locuiesc încă aici, tocmai datorită părților frumoase pe care le are România de oferit.
Cele mai multe dintre reacții au condamnat postarea celor de la Rotten Trips, considerând-o denigratoare și că incită la ură, iar unii nostalgici și-au amintit cât suflet se afla în „blocurile gri”, cât de săritori și de sociabili erau locatarii lor pe vremuri.
„Fiecare cartier are și bune și rele…”
Mulți, deranjați de inițiativă, au ținut să sublinieze dar și să demonstreze prin imagini că zone urâte există peste tot în lume, în toate capitalele
și orașele lumii, inclusiv în țările considerate dezvoltate și civilizate, care-și au propriile ghetouri, dar și munți de gunoaie, precum: Anglia, Germania, Italia, Franța, SUA etc.. Și au amintit cum s-au format cartierele muncitorești, recunoscând că în ciuda faimei s-au schimbat radical în ultimul deceniu, dar încă mai au de lucrat la imaginea lor: „Fiecare cartier are și bune și rele…”.
Alții au dorit să arate cât de frumoasă este România, postând imagini atât din Capitală cât și din țară sau să amintească cât de sigură este țara noastră, în comparație cu multe alte țări de pe glob. „Dacă
întrebi o albină ce a văzut după o zi de ieșit din stup, va spune flori, dacă
întrebi o muscă…”, au mai remarcat internauții.
„Dacă vrei să vezi cum arată cu adevărat o țară, mergi în zonele suburbane”
Au
existat însă și voci care au considerat corect demersul celor de la Rotten Trips. Un străin, spre exemplu, consideră că nu știm să ne promovăm la adevărata valoare: „Eu personal cred că
frumusețea, caracterul și unicitatea unui oraș se află în toate chipurile
lui… nu doar cele lustruite… adaugă diversitate și farmec, fie el chiar
unul strâmb. Ar fi bine să vă gândiți să arătați și cealaltă față a monedei,
fie că e frumosul modern, fie că sunt fascinantele clădiri istorice ale
Bucureștiului și ale altor orașe românești… sau natura care îți taie
răsuflarea și viața sălbatică… cultura și tradițiile uimitoare… și chiar
frumusețea (interioară/exterioară) poporului român însuși”.
Unii dintre internauți au ținut să amintească despre gradul de corupție din țara noastră: „Tu
crezi că țara asta se îndreaptă într-o direcție bună? Ard oamenii în spitale ca
șobolanii, se sinucid pentru că nu au bani să-și plătească facturile,
pensionarii mor cu zile înghețați în case, în spitale te mănâncă balaurii,
infrastructură 0, educație 0 (50% dintre adolescenți sunt analfabeți
funcțional), țara e condusă de impostori, plagiatori, oameni de nimic. Dar hei,
să nu denigrăm țara!”.
„Oamenii
reali nu trăiesc în centrul orașului. Dacă vrei să vezi cum arată cu adevărat o
țară, mergi zonele suburbane”, au ținut să reamintească unii internauți.
„Promovăm partea întunecată, găsim farmecul și fascinația în decadență”
Cât despre site-ul de călătorii aceștia au ținut să menționeze despre misiunea lor: „Nu
ar trebui să luați personal nici una dintre postările noastre. Credem în dragoste și unitate între favele, ghetouri și banlieues
ale lumii (denumirea suburbiilor rău – famate din mai multe zone ale globului – n.red.). Credem
într-o adevărată experiență de călătorie, opusă ghidurilor și rutelor turistice
mainstream (tradiționale – n.red.). Din
Brazilia până în Cambodgia, din Cairo până în Paris, vrem să promovăm partea
întunecată a fiecărui oraș. Găsim
farmecul și fascinația în decadență, în fiecare colț haotic, supraaglomerat sau
loc pustiu al acestei planete”.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului




