Connect with us

Actualitate

7 mai: Ziua în care „Steaua” Bucureşti cucerește, pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni

Publicat

pe

7 mai: Ziua în care „Steaua” Bucureşti cucerește, pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni

În acest an, în data de 7 mai este marcată Ziua mondială a râsului, fiind prima duminică a lunii mai. Tot în această zi se împlinesc 198 de ani de la moartea compozitorului italian Antonio Selieri. În aceeași dată, dar în 1840, se naște compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. De asemenea, pe 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua București cucerește Europa, devenind prima echipă din România care câștigă Cupa Campionilor Europeni.

1825 – A murit compozitorul și dirijorul italian Antonio Salieri, compozitor şi
dirijor italian

A fost maestru al Capelei
Imperiale din Viena și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul
dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări
ale sale sunt: „Europa recunoscută”, „Danaidele”, „Falstaf”.

Se bănuiește și astăzi
că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a
muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea
este total nefondată.

1833 – S-a născut  compozitorul romantic, pianistul şi dirijorul Johannes Brahms

Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg, Confederația Germană – d. 3 aprilie 1897 Viena, Austro-Ungaria) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena.

A compus un număr de opere
importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru
pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și
ampla lucrare corală „Un recviem german” („Ein deutsches Requiem”).

Brahms a fost
considerat de către mulți  „succesorul” lui Beethoven, iar
prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui
Beethoven (supranume folosit și astăzi).

7 mai 1840 – S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici
Ceaikovski 

Piotr Ilici Ceaikovski, s-a născut la
Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski și a decedat pe 6 noiembrie 1893,
în Sankt Petersburg. A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept
și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa
de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea vreun
interes, și de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de
la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein. În 1866, după ce
a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a
oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul
Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878.

Începand cu
anul anul 1876 Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili timp de
13 ani o pensie anuala de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile
materiale. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este
dedicată doamnei von Meck.

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt „Evgheni Oneghin” și „Dama de pică”, permanent prezente în repertoriul mondial al
spectacolelor de opera. Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră
pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial.
Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost
descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus.
Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au
luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr
Nevsky din Sankt Petersburg.

1937 – A murit poetul român George Topârceanu

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București, România – d. 7 mai 1937, Iași, România) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Din anul 1898 scriitorul își face studiile la liceul „Matei Basarab” din București, urmând ca în 1901 să se transfere la liceul „Sf. Sava”.

George Topârceanu debutează în literatură în 1904, publicând primele versuri în revista umoristică Belgia Orientului, sub pseudonimul „G. Top”. Se face remarcat în lumea literară cu parodia „Răspunsul micilor funcționari”, publicată în 1909 în revista „Viață românească”.

În anul 1911 George Topârceanu se stabilește la Iași, devenind secretar de redacție la revista „Viață românească”. Publică în 1916 primele volume de poezii, „Balade vesele” și „Parodii originale”. Redactează în anul 1919 revista „Însemnări literare”, împreună cu Mihail Sadoveanu.

A mai publicat volumul de versuri „Migdale amare” (1928), un volum de proză „Scrisori fără adresa” (1930), „Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate” (1936) și romanul umoristic „Minunile Sfântului Sinoe”, neterminat, publicat postum în 1938.

George Topârceanu devine în anul 1926 laureat al Premiului Național de Poezie, și Membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Poetul a decedat la 7 mai 1937, și este înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Iași.

1986 – Echipa de fotbal Steaua București a cucerit Europa, devenind prima echipă din România ce câștigă Cupa Campionilor Europeni

Sub
conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund),
Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de
șase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul
românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe
RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală
europeană.

Pe
7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din
Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată
cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul
portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv
la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a
devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară
comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a
trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând
în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.

2000 – A avut loc ceremonia de investitură a lui
Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26
martie 2000

Vladimir Putin (n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS) este un om politic rus, fost membru PCUS, cu vederi conservatoare. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse. A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.

În timpul celui de-al patrulea mandat de președinte, guvernul său a răspuns la pandemia de COVID-19. Putin a prezidat, de asemenea, o consolidare militară la granița cu Ucraina, din 2021 până în februarie 2022, când a ordonat o invazie pe scară largă a Ucrainei, ceea ce a condus la condamnarea internațională și la impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv împotriva lui Putin însuși, provocând o criză financiară. Invadarea a dus la apeluri pentru urmărirea sa penală sub acuzația de criminal de război.

7 mai 2007 – A murit Octavian Paler, prozator, jurnalist şi om politic

Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, județul Făgăraș (actualmente în județul Brașov), într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Alexandru și al Anei.

A urmat școala primară în satul natal, apoi, între anii 19037-1944, a fost admis ca bursier la Colegiul Spiru Haret din București.

Deşi a părăsit localitatea natală, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper moral şi imagine mitologică a copilăriei, pentru tot restul vieţii.

În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut un conflict cu George Șerban, directorul școlii, nimeni altul decât unchiul său, fratele mamei. Drept urmare, a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultimul an de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. S-a remarcat prin pasiunea cu care a studiat filosofia, latina şi elina.

În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laude. Între anii 1945-1949, urmează, simultan, cursurile Facultății de Litere și Filosofie și pe cele ale Facultății de Drept din București.

După absolvire este recomandat de Tudor Vianu, pentru a primi un post la catedra de Estetică, însă Octavian Paler va declina oferta, întreptându-se către Radiodifuziune.

Între  anii 1949 – 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română, unde a fost corespondent special, apoi redactor şef adjunct la redacţia culturală. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.

A debutat editorial în anul 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”. Au urmat jurnalele de călătorie sau volume de literatură parabolică, precum „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)”, 1972, „Drumuri prin memorie II (Italia)”, 1974, „Mitologii subiective, 1975, „Apărarea lui Galilei”, 1978,  „Scrisori imaginare”, 1979, „Caminante”, 1980, „Viața pe un peron”, 1981, „Polemici cordiale”, 1983, „Un om norocos”, 1984, „Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului”, 1986, „Viața ca o coridă”, 1987, „Don Quijote în est”, 1993, „Rugați-vă să nu vă crească aripi”, 1994, „Vremea întrebărilor”, 1995, „Aventuri solitare”, 1996, „Deșertul pentru totdeauna”, 2001, „Autoportret într-o oglindă spartă”, 2004, „Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului”, 2005, „Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican”, 2005,  şi „Convorbiri cu Octavian Paler” (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007

  A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.  

Comentarii Facebook

Actualitate

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Publicat

pe

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.

Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.

Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.

Direcțiile principale ale reformei europene

Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.

În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.

Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.

Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.

Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.


A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică

Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:

– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;

– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;

– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;

încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.

Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri

Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.

Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.

În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.

România: adaptare instituțională și provocări de implementare

În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.


Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia

Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.

Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.

Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.

Articol susținut de eMag

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Publicat

pe

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.

FOTO: IPJ Mureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.

„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.

Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.

Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.

Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor

Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.

Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Actualitateacum 6 ore

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026 Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
Actualitateacum 8 ore

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Actualitateacum 13 ore

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare „Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Actualitateacum 19 ore

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Actualitateacum o zi

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur

Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Actualitateacum o zi

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie

Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
Actualitateacum 2 zile

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate

O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro