În acest an, în data de 7 mai este marcată Ziua mondială a râsului, fiind prima duminică a lunii mai. Tot în această zi se împlinesc 198 de ani de la moartea compozitorului italian Antonio Selieri. În aceeași dată, dar în 1840, se naște compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. De asemenea, pe 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua București cucerește Europa, devenind prima echipă din România care câștigă Cupa Campionilor Europeni.

1825 – A murit compozitorul și dirijorul italian Antonio Salieri, compozitor şi
dirijor italian

A fost maestru al Capelei
Imperiale din Viena și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul
dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări
ale sale sunt: „Europa recunoscută”, „Danaidele”, „Falstaf”.

Se bănuiește și astăzi
că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a
muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea
este total nefondată.

1833 – S-a născut  compozitorul romantic, pianistul şi dirijorul Johannes Brahms

Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg, Confederația Germană – d. 3 aprilie 1897 Viena, Austro-Ungaria) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena.

A compus un număr de opere
importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru
pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și
ampla lucrare corală „Un recviem german” („Ein deutsches Requiem”).

Brahms a fost
considerat de către mulți  „succesorul” lui Beethoven, iar
prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui
Beethoven (supranume folosit și astăzi).

7 mai 1840 – S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici
Ceaikovski 

Piotr Ilici Ceaikovski, s-a născut la
Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski și a decedat pe 6 noiembrie 1893,
în Sankt Petersburg. A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept
și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa
de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea vreun
interes, și de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de
la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein. În 1866, după ce
a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a
oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul
Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878.

Începand cu
anul anul 1876 Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili timp de
13 ani o pensie anuala de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile
materiale. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este
dedicată doamnei von Meck.

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt „Evgheni Oneghin” și „Dama de pică”, permanent prezente în repertoriul mondial al
spectacolelor de opera. Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră
pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial.
Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost
descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus.
Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au
luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr
Nevsky din Sankt Petersburg.

1937 – A murit poetul român George Topârceanu

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București, România – d. 7 mai 1937, Iași, România) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Din anul 1898 scriitorul își face studiile la liceul „Matei Basarab” din București, urmând ca în 1901 să se transfere la liceul „Sf. Sava”.

George Topârceanu debutează în literatură în 1904, publicând primele versuri în revista umoristică Belgia Orientului, sub pseudonimul „G. Top”. Se face remarcat în lumea literară cu parodia „Răspunsul micilor funcționari”, publicată în 1909 în revista „Viață românească”.

În anul 1911 George Topârceanu se stabilește la Iași, devenind secretar de redacție la revista „Viață românească”. Publică în 1916 primele volume de poezii, „Balade vesele” și „Parodii originale”. Redactează în anul 1919 revista „Însemnări literare”, împreună cu Mihail Sadoveanu.

A mai publicat volumul de versuri „Migdale amare” (1928), un volum de proză „Scrisori fără adresa” (1930), „Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate” (1936) și romanul umoristic „Minunile Sfântului Sinoe”, neterminat, publicat postum în 1938.

George Topârceanu devine în anul 1926 laureat al Premiului Național de Poezie, și Membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Poetul a decedat la 7 mai 1937, și este înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Iași.

1986 – Echipa de fotbal Steaua București a cucerit Europa, devenind prima echipă din România ce câștigă Cupa Campionilor Europeni

Sub
conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund),
Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de
șase ani. A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul
românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe
RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală
europeană.

Pe
7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din
Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată
cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul
portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv
la victoria Stelei cu 2-0. Steaua a
devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară
comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a
trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând
în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.

2000 – A avut loc ceremonia de investitură a lui
Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26
martie 2000

Vladimir Putin (n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS) este un om politic rus, fost membru PCUS, cu vederi conservatoare. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse. A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.

În timpul celui de-al patrulea mandat de președinte, guvernul său a răspuns la pandemia de COVID-19. Putin a prezidat, de asemenea, o consolidare militară la granița cu Ucraina, din 2021 până în februarie 2022, când a ordonat o invazie pe scară largă a Ucrainei, ceea ce a condus la condamnarea internațională și la impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv împotriva lui Putin însuși, provocând o criză financiară. Invadarea a dus la apeluri pentru urmărirea sa penală sub acuzația de criminal de război.

7 mai 2007 – A murit Octavian Paler, prozator, jurnalist şi om politic

Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, județul Făgăraș (actualmente în județul Brașov), într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Alexandru și al Anei.

A urmat școala primară în satul natal, apoi, între anii 19037-1944, a fost admis ca bursier la Colegiul Spiru Haret din București.

Deşi a părăsit localitatea natală, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper moral şi imagine mitologică a copilăriei, pentru tot restul vieţii.

În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut un conflict cu George Șerban, directorul școlii, nimeni altul decât unchiul său, fratele mamei. Drept urmare, a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultimul an de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. S-a remarcat prin pasiunea cu care a studiat filosofia, latina şi elina.

În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laude. Între anii 1945-1949, urmează, simultan, cursurile Facultății de Litere și Filosofie și pe cele ale Facultății de Drept din București.

După absolvire este recomandat de Tudor Vianu, pentru a primi un post la catedra de Estetică, însă Octavian Paler va declina oferta, întreptându-se către Radiodifuziune.

Între  anii 1949 – 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română, unde a fost corespondent special, apoi redactor şef adjunct la redacţia culturală. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.

A debutat editorial în anul 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”. Au urmat jurnalele de călătorie sau volume de literatură parabolică, precum „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)”, 1972, „Drumuri prin memorie II (Italia)”, 1974, „Mitologii subiective, 1975, „Apărarea lui Galilei”, 1978,  „Scrisori imaginare”, 1979, „Caminante”, 1980, „Viața pe un peron”, 1981, „Polemici cordiale”, 1983, „Un om norocos”, 1984, „Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului”, 1986, „Viața ca o coridă”, 1987, „Don Quijote în est”, 1993, „Rugați-vă să nu vă crească aripi”, 1994, „Vremea întrebărilor”, 1995, „Aventuri solitare”, 1996, „Deșertul pentru totdeauna”, 2001, „Autoportret într-o oglindă spartă”, 2004, „Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului”, 2005, „Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican”, 2005,  şi „Convorbiri cu Octavian Paler” (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007

  A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.