Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cele mai multe femei au un job neplătit. Ce nu s-a schimbat în România nici în secolul 21

Publicat

pe

Cele mai multe femei au un job neplătit. Ce nu s-a schimbat în România nici în secolul 21

Chiar și atunci când ambii parteneri dintr-un cuplu muncesc, iar veniturile sunt aproximativ egale, femeile alocă mai mult timp treburilor casnice în raport cu bărbații, arată ultimele studii. Experții subliniază că femeile tind să își asume că au un al doilea job neplătit, mai ales în societățile cu mentalități tradiționale, unde femeile sunt presate să își asume rolul de „gospodină”.

Foto: Shutterstock

„Cu toate că contribuţiile financiare au devenit mai egale în căsnicii, modul în care cuplurile îşi împart timpul între munca plătită şi viaţa de familie rămâne dezechilibrat”, se precizează în noul studiu al Pew Research Center. Potrivit acestuia, în 29% dintre căsătoriile heterosexuale din prezent în SUA, femeile şi bărbaţii câştigă aproximativ la fel, totuși, bărbații investesc „cu aproximativ 3,5 ore mai mult pe săptămână pentru activităţi de agrement” decât femeile.

În schimb, ele petrec aproximativ 2,5 ore mai mult decât bărbații pentru a se ocupa de treburile casnice. De asemenea, studiul mai arată că bărbaţii petrec mai mult timp îngrijind casa și copiii, doar atunci când soţiile lor sunt cele care aduc banii în casă, adică în 6% din cazuri. Cu toate că femeile își asumă de multe ori că au un al doilea job neplătit, studiul arată că o mare parte din americani (77%) consideră că este mai bine atunci când ambii părinţi se concentrează în mod egal pe locul de muncă şi pe îngrijirea copiilor. Doar 19% au spus că copiilor le este mai bine atunci când mama lor se concentrează mai mult pe viaţa de familie şi tatăl lor se concentrează mai mult pe slujba sa. 

Legat de studiul din SUA, psihologul Mihai Copăceanu spune că „dacă ar fi să-l replicăm în Romania, diferențele ar indica un procentaj mult mai ridicat al bărbaților care sunt absenți de la îngrijirea copiilor și treburile casnice comparativ cu femeile”.

El susține că în unele situații, bărbații „nu se implică deloc în educația copiilor sau au un dialog zilnic minim cu ei și lasă, oarecum, în sarcina mamelor această preocupare deosebit de solicitantă”.

Psihologul precizează că, dincolo de anumite explicații legate de disponibilitatea pe care o au bărbații, de implicarea lor în extra joburi, vorbim, totuși, și de o „gravă iresponsabilitate a bărbaților, care aduc în discuție replica <ea s-a ocupat de creșterea lor, eu am adus banii în casă>”, astfel că  „eșecul în educarea unui copil este văzut unanim ca eșecul mamei de a-l educa”, iar presiunea de pe umerii femeii crește și mai mult.

Ce arată statisticile din România

Șapte din zece femei care locuiesc cu partenerul de viață susțin că sunt responsabile și de treburile casnice, precum și de pregătirea copiilor pentru diverse activități. Pentru o treime dintre ele, aceste sarcini ocupă mai mult de patru ore pe zi, arată un sondaj BestJobs efectuat în februarie 2023. Potrivit sondajului, pe lângă slujbă, femeile se ocupă de: contabilitatea casei, fiind însărcinate cu administrarea bugetului gospodăriei (63%), pregătirea meselor pentru familie (59%), organizarea petrecerilor aniversare (32%).

Sondajul mai arată că, în gospodăriile mixte, rolurile sunt împărțite în funcție de gen. Bărbații își asumă roluri precum: responsabil cu reparațiile în casă (78%), șoferul familiei (56%), contabilul gospodăriei (39%) educator pentru cei mici (39%). Dintre bărbații care se ocupă de întreținerea casei și a familiei, se mai arată în comunicat, aproape 83% alocă, în medie, între o oră și trei ore acestor activități și doar 17% depășesc acest timp. 

În medie, o femeie din România petrece peste cinci ore pe zi muncind în propria gospodărie și având grijă de familie, spun datele Eurostat. Asta înseamnă 35 de ore pe săptămână și 140 de ore pe lună. Prin comparație, bărbații români dedică mai puțin de trei ore pe zi pentru aceleași activități.  Având în vedere situația, tot mai multe femei nu mai au timp și de alte preocupări. Astfel doar 6% susțin că se implică în activități de voluntariat sau caritabile, măcar o dată pe lună, în vreme ce media europeană este de 12%. Procentul bărbaților implicați în activități de voluntariat (8%) se apropie de media europeană (11%). Lucrurile stau mult mai rău în ce privește alte activități, sportive sau recreative în afara casei, zilnic, sau de câteva ori pe săptămână. Doar 6% dintre femeile românce și 8% dintre bărbați ies din casă pentru astfel de activități, în vreme ce media europeană este de 27%, respectiv 31%.

De asemenea, un raport Eurostat a arătat că aproape 30% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani din România nu au o slujbă și nici nu caută una. Pentru majoritatea (17,8%), primează grija față de membrii familiei și îndatoririle casnice. Spre deosebire de ele, doar 0,6% dintre bărbați invocă acest motiv.

Legat de acest lucru, Miruna Pantel, membră a Centrului FILIA spune că „datele sunt destul de îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât România nu are o tradiție a casnicelor”. În plus, ea precizează trebuie „analizate cauzele acestui procent ridicat de casnice, dar și ce rol joacă responsabilitatea îngrijirii atunci când vorbim despre participarea femeilor pe piața muncii. În lipsa unor măsuri și  politici privind îngrijirea deseori femeile sunt nevoite să renunțe la locul de muncă pentru a asigura această activitate”

Mentalități tradiționale 

Mihai Copăceanu susține și că România este în continuare o țară unde mentalitățile tradiționale încă sunt predominante și că, fie că „ne place sau nu, trăim încă într-o societate unde discriminarea de gen este în top, unde există o superioritate a bărbatului față de femeie și de aici această infimă și insuficientă implicare a bărbatului în activitățile casnice și cele de familie”. 

Experta de la Centrul FILIA, spune că prin menținerea acestor stereotipuri de gen, societatea pierde. „Oamenii sunt mult mai complecși și diverși și punerea lor într-o cutiuță a rolurilor de gen limitează foarte mult potențialul fiecărui om. Niciun om nu este un singur lucru — mamă, tată, soție — și este profund nedrept ca societatea să dicteze locul unui om sau ce ar trebui să-l împlinească în funcție de gen”. Ea mai spune că, „vorbim adeseori despre importanța natalității, despre cât de mult ne dorim viitori cetățeni responsabili, dar când vine vorba despre responsabilitatea îngrijirii lor o plasăm aproape exclusiv în atribuțiile femeilor, care, din păcate plătesc un preț ridicat pentru maternitate — discriminare pe piața muncii, renunțarea la locul de muncă sau epuizare fizică și emoțională”

Efecte și soluții

Experta Miruna Pantel o citează pe jurnalista americană Amy Westervelt și spune că aceasta sumarizează foarte bine așteptările pe care societatea le are de la mame: „să lucreze ca și când nu ar avea copii și să crească copii ca si când nu ar lucra”. Traducerea acestei presiuni constă, printre altele, în probleme de sănătate mintală și oportunități profesionale ratate. „Dubla zi de muncă este un fenomen bine documentat în literatura de specialitate și este considerată a fi printre principalele obstacole întâlnite de femei pe piața muncii”, spune experta.

Pentru această muncă în plus a femeilor, există soluții, astfel că una dintre ele ar fi renumerația. Cu toate acestea, feminista precizează că „trebuie avut în vedere că o astfel de măsură ar putea contribui la consolidarea unor roluri de gen stereotipice” și oferă și alte exemple de metode eficiente de sprijin, precum: „promovarea educației pentru egalitate de gen și parteneriat, bugetarea semnificativă a creșelor și grădinițelor sau promovarea flexibilității la locul de muncă”. Și psihologul Mihai Copăceanu consideră că este esențial ca femeile să fie sprijinite pentru „a simți că este vorba de o echilibrare a sarcinilor, de un respect mutual”, astfel că bărbații ar trebui să fie mult mai implicați. El precizează că, „încurajarea taților de a intra în concediu paternal este o măsură bună”, la fel și participarea acestora la activitățile educaționale, ședințele cu părinții și chiar și ajutorul în gospodărie pe care îl pot oferi partenerei/soției.

În ceea ce privește casnicele, feminista trage un semnal de alarmă și spune că „în conditiile unei valorizări aproape exclusive a muncii platite, în relația de cuplu poate apărea un dezechilibru semnificativ de putere și o dependența financiară a femeilor, care este cu atat mai nociva în cazurile de violență domestică”. Ea subliniază că „este foarte dificil să schimbi situația fără să adresezi problema ingrijirii și stereotipurilor de gen fără promovarea parteneriatului în cuplu și fără bugetarea adecvată a serviciilor de îngrijire (creșe, grădinițe)” și că este nevoie de o asumare la nivelul întregii societăți (inclusiv politicieni, autorități, angajatori) pentru a rezolva această problemă.

Comentarii Facebook

Actualitate

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

Publicat

pe

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.

Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi

Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia

A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.  

La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.

Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.

1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.

Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.

A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.

1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte

„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.

A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.

Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.

1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști

Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.

Bonnie și Clyde/FOTO: FBI


Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea

Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.

FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.

Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.

În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.

Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.

Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.

La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.

Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes. 

Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.

Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.

1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București

Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.

FOTO: Inquam photos/David Muntean

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.

Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari. 

Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.


„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului

1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă

Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.

Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.

Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.

Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.

Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.

La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.

Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.

Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.

Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Publicat

pe

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.

„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.

Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:

„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.

Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.

„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”  

Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.

„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.

Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.


„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”
.

Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Publicat

pe

De

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea in spitale private, pierderea bagajelor, intarzierile, furtul si schimbarile neasteptate ale planurilor. Caldura, deshidratarea si imbolnavirile gastrointestinale sunt, de asemenea, riscuri frecvente, asa ca verifica daca sunt incluse tratamentele, analizele si medicamentele. Nu trece cu vederea acoperirea pentru evacuare, regulile privind afectiunile preexistente si excluderile pentru excursiile in desert sau pentru inchirieri. Politica potrivita poate reduce mult stresul, iar exista inca multe de stiut despre cum sa o alegi bine.

Acoperire pentru Asigurarea de Calatorie in Africa de Nord

Cand calatoresti prin Africa de Nord, asigurarea potrivita iti poate oferi o adevarata liniste sufleteasca. Poti explora cu mai multa incredere atunci cand polita ta acopera intarzierile de calatorie, bagajele pierdute si schimbarile bruste ale planurilor. Te ajuta si cand te confrunti cu riscuri de furt, constientizarea acestora in pietele aglomerate, gari si hoteluri, unde sa ramai atent conteaza. Daca te indrepti spre coasta, cauta sprijin pentru urgente pe mare, ca sa nu ramai sa gestionezi singur o problema neasteptata. O acoperire buna iti permite sa te concentrezi asupra oamenilor, locurilor si experientelor din jurul tau. Te vei simti mai pregatit, mai conectat si mai putin stresat atunci cand asigurarea ta se potriveste realitatilor din regiune. Asa iti protejezi calatoria si iti mentii sentimentul de apartenenta intact.

De ce conteaza acoperirea pentru spitalul privat

Protectia pentru calatorie este doar o parte din a te simti in siguranta in strainatate; vrei, de asemenea, sa stii unde vei merge daca ai nevoie de ingrijiri medicale. In Egipt si in Africa de Nord, spitalele private ofera adesea servicii mai rapide, personal mai bine pregatit sa vorbeasca engleza si spatii mai curate, astfel incat calatoria ta sa fie mai putin stresanta. Cand polita ta include aceasta optiune, poti alege ingrijirea cu mai multa incredere, in loc sa te ingrijorezi de sistemele publice mai putin cunoscute. De asemenea, te ajuta la selectarea clinicii, deoarece nu esti limitat la cea mai ieftina locatie. Daca ai nevoie de internare de urgenta, asiguratorul te poate indruma catre locul potrivit si iti poate explica procesul de rambursare. Acest sprijin conteaza, deoarece meriti ajutor care sa se simta organizat, respectuos si la indemana atunci cand te afli departe de casa.

Cele mai frecvente despagubiri de asigurare de calatorie in Africa de Nord

Cand calatoresti in Africa de Nord, urgentele medicale in strainatate se numara printre cele mai frecvente cereri de despagubire din asigurare, asa ca te ajuta sa iti cunosti acoperirea inainte sa pleci. Vei dori, de asemenea, protectie pentru bagajele pierdute, deoarece bagajele intarziate sau care nu ajung la timp iti pot perturba rapid planurile. Cu politica potrivita, poti gestiona aceste neplaceri cu mai putin stres si te poti intoarce la a te bucura de calatorie.

Urgente medicale in strainatate

Urgentele medicale pot aparea oriunde, iar Africa de Nord nu face exceptie. De aceea, este important sa stii cum te ajuta asigurarea de calatorie daca te imbolnavesti sau te ranesti in strainatate. Nu esti singur(a) daca o febra brusca, o problema digestiva sau o entorsa te incetinesc; o acoperire buna te poate ghida catre ingrijire rapid. Tine la indemana aceste elemente esentiale:

NecesitateCe faci
Ajutor rapidSuna la linia de urgenta a asiguratorului
Vizita la clinicaUrmeaza pasii aprobati pentru ingrijirea locala
Suport pentru recuperareSalveaza chitantele si rapoartele
PreventieTine-te hidratat(a) si noteaza contactele de urgenta

Cand actionezi rapid, iti protejezi calatoria si linistea. Cu un sprijin clar, te poti concentra sa te simti mai bine si sa revii la planurile tale cu incredere.

Revendicari pentru bagaje pierdute

Daca geanta iti dispare pe drum spre Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, asigurarea de calatorie poate reduce o parte din stres, ajutandu-te sa urmaresti pierderea si sa acoperi inlocuirea articolelor esentiale. Nu esti singur—cererile pentru bagaje pierdute se numara printre cele mai frecvente reclamatii la asigurarile de calatorie aici. In primul rand, anunta problema imediat la compania aeriana si pastreaza toate chitantele, numerele de referinta si notitele. Apoi urmeaza pasii procesului de revendicare cu asiguratorul tau cat mai curand posibil. Daca este doar o intarziere a bagajului, polita ta poate rambursa articole precum produse de igiena, haine si alte lucruri de baza, ca sa poti continua calatoria confortabil. Stai calm, ramai organizat si pastreaza copii ale tuturor documentelor. Cu acoperirea potrivita, te poti simti sprijinit, increzator si gata sa te bucuri din nou de calatorie.

Acoperire pentru boli gastrointestinale si deshidratare

Gastroenteritele pot aparea oriunde, dar reprezinta un risc real atunci cand calatoresti prin Egipt si Africa de Nord, mai ales daca organismul tau nu este obisnuit cu apa, mancarea sau caldura locale. Cu o asigurare potrivita, poti primi ajutor pentru consulturi medicale, analize si medicamente daca apar disconfort intestinal sau deshidratare. Acest lucru conteaza atunci cand problemele simple pot deveni o boala care iti opreste calatoria. Ar trebui sa respecti totusi masurile de preventie: alege mese sigure, spala-te pe maini si bea doar apa potabila. Igiena alimentara buna iti scade riscul, dar acoperirea iti ofera un sprijin suplimentar daca simptomele apar oricum. Te ajuta sa te simti mai putin singur, pentru ca stii ca exista sprijin daca ai nevoie de ingrijire rapida si increzatoare.

Acoperirea pentru insolatie si expunere la soare in Africa de Nord

Cand calatoresti in Africa de Nord, insolatia poate aparea rapid, asa ca ajuta sa cunosti semnele de avertizare, precum ameteala, confuzia si greata. Asigurarea de calatorie potrivita poate acoperi ingrijirea medicala de care ai putea avea nevoie dupa prea multa expunere la soare, inclusiv tratamentul pentru deshidratare sau arsuri severe. Cu planul potrivit, poti explora mai increzator si poti primi ajutor rapid daca caldura devine prea mare.

Simptomele si riscurile insolatiei termice

Insuficienta calorica (insolatia) se poate instala rapid in Africa de Nord, mai ales daca petreci ore lungi la soare direct sau vizitezi zone calde si uscate fara suficienta apa sau umbra. Poti sa te simti ametit, slabit sau confuz, iar pielea ta poate deveni fierbinte si uscata. Urmareste simptomele insomniei, semnele deshidratarii, riscurile insolatiei si complicatiile febrei, deoarece aceste semne se pot suprapune si pot agrava situatia.

  1. Dureri de cap, greata si batai rapide ale inimii
  2. Crampe, oboseala si dificultati de concentrare
  3. Lesin sau confuzie brusca

Daca observi aceste semne de avertizare, ia-le in serios si muta-te imediat intr-un loc mai racoros. Nu exagerezi; te protejezi. Ramanand atent(a), te poti bucura de calatorie cu incredere si te poti simti sustinut(a) oriunde ai merge.

Ingrijire medicala prin expunere la soare

Daca soarele te pune la incercare in Egipt sau in Africa de Nord, asigurarea de calatorie te poate ajuta sa primesti rapid ingrijiri medicale pentru afectiuni cauzate de caldura si expunere severa la soare. Ar trebui sa faci o evaluarea politei medicale inainte sa pleci, ca sa stii costuri tratamentului si ce este inclus. Planurile bune iti ofera acces la o retea clinici, plus spitalizare acoperita daca ai nevoie de monitorizare mai atenta. De asemenea, poti obtine medicamente prescrise, autorizatii pentru rambursare si transporturi de urgenta atunci cand starea ta necesita actiune rapida. Cu asistenta nonstop, nu va trebui sa gestionezi singur o criza. Acest sprijin conteaza cand esti departe de casa si ai nevoie de ajutor clar, raspunsuri calme si ingrijire care se potriveste calatoriei tale.

Vaccinuri si efecte secundare

Inainte sa calatoresti in Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, verifica ce vaccinuri iti recomanda medicul si discuta despre posibile efecte secundare ca sa te poti planifica cu incredere. Daca ai afectiuni preexistente, mentioneaza-le din timp, deoarece ele pot influenta programul de vaccinare si raspunsul organismului tau la imunitate. Adu cu tine orice documente necesare, mai ales daca un cabinet sau un control de frontiera cere dovada. Cele mai multe efecte secundare sunt usoare, cum ar fi o durere la nivelul bratului, oboseala sau o febra usoara, si de obicei trec rapid. Te poti simti linistit cu pasi simpli:

  1. Programeaza vaccinarile din timp, astfel incat dozele sa se potriveasca cu calendarul tau.
  2. Intreaba ce simptome sunt normale si cand trebuie sa ceri ajutor.
  3. Tine evidenta documentelor la indemana, ca sa fii pregatit si sustinut.

Cu putina pregatire, te vei simti informat si binevenit.

Cum sa alegi asigurarea de calatorie pentru Africa de Nord

Atunci cand alegi o asigurare de calatorie, acoperirea pentru evacuare medicala, deoarece in zone indepartate si pe distante lungi chiar si problemele mici pot deveni mari. Apoi, analizeaza limitele de acoperire pentru ca ingrijirile medicale, furtul si intarzierile de calatorie sa fie suficiente pentru planurile tale. Nu sari peste regulile privind afectiunile preexistente, deoarece o excludere ascunsa poate ramane sa te lase neasigurat chiar atunci cand ai cel mai mult nevoie de ajutor. Citeste cu atentie excluderile din polita pentru activitatile de aventura, excursiile in desert si masinile inchiriate. Daca te alaturi altor calatori, alege o polita care se potriveste itinerariului comun si ofera tuturor liniste. Cu polita potrivita, te poti concentra pe calatorie si te poti simti increzator, sprijinit si pregatit pentru Africa de Nord. pentru Africa de Nord, incepe prin a potrivi polita cu calatoria ta, nu doar prin a alege cea mai ieftina optiune. Verifica mai intai

Intrebari frecvente

Aceasta asigurare este valabila daca fac o escala in alta tara?

Da, de obicei este valabil si la escala, daca polita acopera tranzitul; verifici insa conditiile pentru companiile aeriene, daune conexiuni, pierdere bilete si intarziere zboruri, ca sa te simti linistit.

Acopera polita pierderea pasaportului sau a actelor?

Da, polita poate acoperi pierderea pasaportului sau a actelor, daca include acest beneficiu. Verifica conditiile, iar pentru Pierderea bagajelor si despagubire urgenta, primesti sprijin rapid si te simti in siguranta.

Este Inclusa Asistenta In Limba Romana?

Da, de multe ori ai asistenta in limba romana, daca polita o include. Verifici limba asistentei si acoperirea pentru comunicare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si inteles.

Poti extinde asigurarea dupa ce am plecat in calatorie?

Da, poti solicita prelungirea politei dupa data plecarii, dar depinde de conditiile de acoperire si de aprobarea asiguratorului. Verifica cate zile raman si trimite o notificare insurerului cat mai repede; uneori este necesara acceptarea inainte de expirare.

Acopera asigurarea sporturile nautice sau safariul?

Da, uneori, dar tu trebuie sa verifici polita: sporturile nautice si safari-ul pot avea limitari. Cauta Riscuri de sanatate, acoperire medicala, Costuri evacuare si repatriere urgenta, ca sa calatoresti linistit.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de...

Actualitateacum 12 ore

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea...

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut
Actualitateacum 13 ore

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea...

Actualitateacum 18 ore

Desemnarea viitorului premier trebuie să ţină cont de problemele urgente ale României

Sper că aşa îşi pun problema desemnării viitorului premier preşedintele Nicușor Dan şi consilierii săi. Ce trebuie să rezolve viitorul...

Actualitateacum o zi

Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA

Teheranul a reluat deja o parte din producția de drone pe parcursul armistițiului de șase săptămâni început la începutul lunii...

Actualitateacum o zi

AUR a dat în judecată Guvernul pentru a modifica legea finanțării partidelor. Soluția Curții de Apel București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a încercat să obțină în instanță anularea unor articole din normele de aplicare ale Legii...

De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta   De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta  
Actualitateacum 2 zile

De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta  

Companiile trebuie să transmită date către ANAF aproape în timp real. e-Factura și SAF-T implică formate stricte și termene clare....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro