Actualitate

Delta Dunării, raiul fotografilor de wildlife

Publicat

acum 3 ani

mai 9, 2023

Nationalul

Delta Dunării, raiul fotografilor de wildlife

Fotografiile spectaculoase care surprind detalii nemaiștiute din viața animalelor și care parcă le pun la microscop trăsăturile, coloritul și expresiile ascund în spatele lor povești personale, ale necuvântătoarelor și ale fotografului, deopotrivă. În cazul de față, toate puse cap la cap, ilustrează povestea Deltei Dunării, având ca personaj principal obiectivul aparatului foto.

Imaginea 1/8:
Delta Dunării privită de sus. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Mi-o plăcea mie să mă plimb prin lume, să explorez Scoția, Islanda, America, Cipru și alte țări nordice ori exotice, dar niciuna nu poate să-mi întreacă dragostea pentru Delta noastră. E o dragoste născută în clasa a IV-a, când învățătoarea vorbea așa frumos despre ea, încât a devenit rapid cel mai frumos loc din imaginația mea. Era un vis să mă plimb printre nuferi și sute de păsări rare, cum nu se găsesc altundeva. Mă gândeam cum momesc cu pâine pești gigantici, mă lupt cu ei, mă doboară greutatea lor, pic în fund în barcă, dar cu forța mea reușesc să-i pescuiesc cu măiestrie. Apoi îmi imaginam că stau cuminte și privesc pelicanii, pescarii mei concurenți, care pe atunci îmi păreau niște vietăți extraterestre – cum e posibil ca în punga de sub ciocul lor să încapă atâtea kilograme de pește?

Chiar și când am crescut, Delta Dunării a rămas în mintea mea un loc de poveste, dar greu accesibil. Mi se părea atât de departe și atât de scump, după spusele celor din jur, încât abia în 2015 am reușit să ajung pentru prima oară. Doar că entuziasmul meu a scăzut în timp și, în plus, nici mujdei nu mai aveam voie să mănânc. Pe scurt, a fost o vacanță frumoasă, dar fără amintiri speciale. Și cu mulți țânțari.

Revederea a venit odată cu primăvara lui 2020, cu pandemia și cu pasiunea renăscută pentru fotografie. A fost un milestone pentru mine – momentul în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă wildlife. Mi-am învins fobia de țânțari și am înlocuit-o cu plăcerea pentru descoperit natura. La cazare mă întorceam doar ca să-mi odihnesc corpul amorțit, după ce toată ziua îl chinuiam în poziții nefirești pe barcă.

Imaginea 1/2:
Piciorongul sau cowboy-ul cu picioare lungi. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Emoția, sfatul „cowboy-ului cu picioare lungi“

Delta a fost ca vinul pentru mine – cu fiecare vizită, m-a făcut să devin mai bun. La primele întâlniri am descoperit-o, am explorat fiecare canal în parte, m-am minunat de toate speciile de păsări și m-am lăsat copleșit de frumusețea ei. La următoarele, am început să fiu și mulțumit de cadre. Deja știam ce se întâmplă în fiecare moment al zilei (pe anotimpuri), știam păsările, cum le cheamă, ce sunete scot și ce tabieturi au – aveam chiar și preferate. Canalele fără nume aveau acum o logică în mintea mea. Știam traseul până la pescărașul albastru, aflasem unde stau pelicanii și unde se ascunde egreta mică.

Doar în 2021 am fost de peste șapte ori în Deltă, iar unul dintre acele tururi foto mi-a adus cadrul cu piciorongul (sau cowboy-ul cu picioare lungi, cum îmi place mie să-i spun), fotografia care mi-a descris drumul către ceea ce am devenit astăzi. A fost prima imagine care am simțit că strigă la mine și-mi zice să nu mă opresc din a căuta momente ca acesta – când în minte mi s-a derulat un întreg scenariu și o poveste complexă despre ce îmi transmite piciorongul. Îl vedeam călare pe un cal în Vestul Sălbatic și în cap îmi răsuna „L’estasi dell’oro“ a lui Ennio Morricone. Tot drumul de la Mahmudia la București m-am gândit la povestea lui. „Cowboy-ul cu picioare lungi“ mi-a spus să nu mai alerg după diversitate, ci după emoție. De atunci o caut peste tot, și dacă nu o găsesc, fotografia ajunge în coșul de gunoi.

Dragoste la prima vedere cu ciocîntorsul

În Deltă m-am îndrăgostit iremediabil de înaripate. Îmi place comportamentul lor, cum se hrănesc, cum își fac siesta, cum se feresc de pericole, cum se apără uneori. Mi-am rezervat zile întregi ca să le studiez. Am improvizat un ascunziș din nouă bețe și două plase de camuflaj, în așa fel încât să pot fotografia și în lateral, am căutat insulițe care nu se inundă repede și am stat la pândă cu orele.

M-am împrietenit atât de tare cu ciocîntorsul, încât s-a apropiat de mine până când nu a mai focalizat obiectivul. Nu știam atunci, dar am aflat apoi că este un actor desăvârșit și de multe ori apelează la trucuri atunci când simte că are cuibul în primejdie. Se preface ori că e șchiop, ori că e rănit, atrăgând atenția atacatorului, care uită de ouăle din cuib sau de puiuți și caută să-l atace pe adult. Iar atunci, surpriză, ciocîntorsul își revine brusc și fuge vitejește. Am în plan să-i mai dedic niște ore din viața mea, pentru că, între timp, am descoperit cât de spectaculos e ritualul de împerechere, atât la el, cât și la piciorong. Femela stă pe loc câteva secunde, cu capul nemișcat, întins în față, ca și cum ar vrea să-și ia zborul. În tot acest timp, masculul îi dă târcoale, stropește cu ciocul în apă de mai multe ori și își face toaleta. La final, după ce actul propriu-zis se încheie, cei doi își apropie ciocurile și fac câțiva pași de dans împreună. Așa se încheie spectacolul.

Imaginea 1/2:
Corcodeii din Delta Dunării. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Dorul de părinți de pe aripile corcodeilor

Corcodeii au avut un alt spectacol pentru mine și prima oară l-am văzut când puiuții se plimbau fără griji pe spatele părinților. A fost o imagine care a reușit să mă întoarcă în copilărie, să-mi transmită stările demult uitate, să-mi facă dor de mama. Corcodeii mari își duc puii în spate atunci când sunt mici și drumul e prea greu. Iar când ei devin prea grei, părinții fac schimb și îi poartă celălalt pe umeri. Îi cară cu grijă, sub penele lor călduroase și sigure, de părinți iubitori, ocrotitori. E și un mod de a-i învăța să înoate, lăsându-i în urmă la un moment dat, ca să vină apoi spre ei. Din când în când, mai fac cu toții o scufundare, dar fără să se desprindă unul de altul.

Corcodeii au fost motivul pentru care m-am hotărât să-mi cumpăr „hide“ plutitor (o plută ce mă ajută să nu mai simt greutatea echipamentului și nici să risc „să-l înec“). E ca atunci când le vorbești copiilor de sus – te simt ca o autoritate, iar tu nu poți simți conexiunea adevărată. La fel cred că e și cu păsările. În apă, parcă sunt unul de-ai lor. Deși sunt printre cele mai chinuitoare ore din meseria asta, merită cu vârf și îndesat tot efortul. Când luciul apei devine prim-plan în fotografie, știi că ai făcut o treabă bună și uiți că ai pielea de găină, că ți-e frig, că te strânge costumul ori că nu-ți mai simți picioarele de la mersul pe ciuci prin apa mică.

Popândăilor le place soarele. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Prigoria cu soarele și popândăul… cu umbra lui

Noroc că Delta Dunării nu e doar despre canale și vântul rece din barca de dimineață! Când sunt obosit de la prea multă apă, caut un mal și îmi clătesc ochii cu prigoriile. Nici aici nu-i chiar ușor, că sunt cele mai mari iubitoare de soare și e o provocare să găsești un petic de umbră de unde să le fotografiezi. Dacă ai noroc și malul e bine poziționat, poți sta chiar și în mașină. E important să găsești un loc confortabil, pentru că sunt păsări foarte active și ai nevoie de mult timp să le surprinzi în toate momentele lor. Bine, o bună parte din timp mănâncă – se spune că se hrănesc cu până la 250 de albine pe zi. Tot cu o albină se „momește“ și partenera, ritualul de împerechere presupunând ca masculul să-i ofere femelei insectele cele mai mari, iar ea să-l iubească numai pe el, că doar sunt păsări monogame. Bine, cât timp cresc puii, îi mai ajută un mascul din neam (dar ei se jură că-i doar atât între ei!).

După ce prigoriile și-au etalat frumusețea în soare și în obiectivul meu, de cele mai multe ori dau o fugă la popândăi, să văd ce flori mai miros. Și lor le place soarele la fel de mult, așa că mă echipez cu pălărie și cagulă pentru țânțari, mă dau cu Autan să fugă căpușele de mine și mă întind la copt, pe iarbă. Cine a zis că iepurele e cel mai fricos animal nu l-a văzut pe popândău! Umbra îi e clar cel mai mare inamic și îi câștigi destul de greu încrederea. E mereu sceptic, în gardă, întoarce capul puțin câte puțin, ca și cum ar vrea să vadă doar o parte din pericol și nu ar face față să-l privească cu totul. Iar dacă simte ceva, fuge mai iute ca o rachetă. Îmi place să spun că e ca un ghiocel timid și plăpând, sau o floare între flori. Mă amuză mișcările lui bruște, sacadate, și ochii disproporționat de mari, care mă duc cu gândul la un extraterestru mic și blănos, dar incredibil de simpatic. Popândăii sunt printre animalele care mă încarcă cel mai mult cu energie.

Pescărașul mai este denumit și Ivan Pescar. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Pescărașul cel albastru și scump la vedere

Cu bateriile încărcate, mă trezesc a doua zi la răsărit și plec din nou pe barcă. Caut „săgeata albastră“ sau pescărașul albastru mic și iute și colorat. Ivan Pescar, cum i se spune mai spune în Deltă, este, probabil, cea mai impresionantă pasăre din România și cu siguranță visul oricărui fotograf. I se spune albastru, deși la fel de bine poate fi numit și verde. În funcție de direcția razelor de soare, penajul își schimbă culoarea și poți să juri că ai în față un alt personaj. În schimb, diferența dintre mascul și femelă e ușor de făcut, pentru că cea din urmă are o pată roșie la baza ciocului, care te duce cu gândul la o urmă de ruj.

Pescărașul are mișcări rapide, e agitat și fuge dintr-un loc în altul ca o săgeată. Zboară în linie dreaptă, foarte aproape de apă, de parcă vrea să demonstreze cât e de capabil. Noroc că i-am învățat țiuitul, altfel aș risca să treacă pe lângă mine fără să-l observ. Când l-am văzut prima oară, am crezut că nu-i adevărat. Frumusețea lui m-a lăsat mut și m-am simțit provocat să-l pun și eu într-o lumină bună, pe măsura lui. A devenit, în timp, pasărea Deltei pe care am fotografiat-o cel mai des. L-am prins singur, cu partenera (împreună, dar și separat), l-am surprins cu peștișorul în cioc și am realizat ce obiceiuri ciudate are: după ce capturează peștișorul, îl lovește de mai multe ori, înainte să-l înghită cu capul înainte. Dar hrana asta, pe care el o capturează așa de sadic, îi dă forță să sape în casa lui din mal un tunel de până la un metru, în capătul căruia își crește puii în siguranță, pe un pat din oase de pește.

Imaginea 1/3:
Codalbii sunt greu de fotografiat. Sursă FOTO: Rareș Beșliu

Trofeul

În Deltă nu trăiesc numai păsări sau animale mici. Aici e și casa codalbului, cea mai mare răpitoare din România și nu numai. Baiul e că mai avem doar câteva exemplare, destul de greu de văzut și, mai ales, de fotografiat. Lor le place să stea în vârfurile copacilor, de unde să poată vedea bine prada, iar mie nu îmi place să-i fotografiez printre crengi. Codalbii și vidrele sunt motivul principal pentru care în fiecare an merg în Scoția. Sunt specii pe care le avem și noi, însă în număr mult mai mic și în condiții vitrege de fotografiat.

Următorul pe lista mea de priorități e pițigoiul de stuf și abia aștept primăvara ca să-i vin de hac și să-l surprind cum stă ca Van Damme, agățat de două bețe subțiri. Dacă îți sună și ție bine și nu te sperie țânțarii ori șacalii (da, până și ei stau în Deltă), te aștept cu mine în următorul tur foto!

Mai multe fotografii wildlife minunate puteți găsi pe site-ul raresbesliu.com sau îl puteți urmări pe pagina personală de Instagram.

Comentarii Facebook

Articole pe aceiasi tema:de Delta Dunării fotografilor prima raiul wildlife

Urmatorul

Culise. Cum s-a ajuns la numirea lui Valeriu Zgonea, „coleg cu Mihai Viteazul“, la șefia ANCOM

Nu ratati

Cine este polițistul găsit mort într-un apartament din Capitală

Nationalul

Comenteaza si tu

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 29, 2026

1SEO

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare