Un judecător din România a statuat, în premieră naţională, că un animal de companie este o fiinţă vie care nu poate fi obiectul unui partaj într-un proces de divorţ, ca un dulap sau o maşină, şi a încredinţat căţelul familiei părţii care a dovedit că l-a îngrijit şi supravegheat. 

Hotărârea a fost pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş chemată să împartă
bunurile a doi soţi aflaţi în divorţ, proces în cadrul căruia femeia a
solicitat ca bichonul familiei să nu fie considerat un bun, ci ca o fiinţă, şi
să-i fie încredinţat.

E fiinţă, nu o masă

„Trebuia lămurit dacă animalul de companie reprezintă un obiect sau vorbim
de o ființă a cărei încredințare si supaveghere trebuie stabilită in condiţii
asemănătoare celor ale copiilor proveniți din căsătorie sau din adopție”, a
explicat, pentru „Adevărul”, avocatul orădean Cristian Rusu, cel care, împreună
cu colega lui, avocata Claudia Romocea, au reprezentat-o pe orădeancă în
proces.

Concret, instanţa trebuia să califice relaţiile între părţile din dosar, cei
doi soţi aflaţi în divorţ şi animalul lor de companie. Şi anume, dacă între
aceştia sunt relaţii personale, ca cele de îngrijire, custodie, sau doar patrimoniale,
de proprietate. Şi nu a fost un caz uşor căci, potrivit lui Rusu, nici în
România şi nici în Europa nu au găsit precedente, care să susţină solicitarea clientei
lor.

„Am găsit câteva hotărâri izolate, din Franţa şi Spania. Alte Jurisdicţii
europene nu recunosc animalului de companie un statut diferit de al oricărui
alt bun mobil. De aceea, hotărârea obţinută nu e doar o premieră naţională, ci
şi pentru jurisprudenţa europeană”, spune el.

Hotărârea Judecătoriei Chișineu Criș

În final, Judecătoria Chişineu Criş i-a dat dreptate orădencei, stabilind
că animalele de companie nu pot fi asimilte notiunii de bunuri, ci este o
fiinţă vie, care are dreptul să ajungă la persoana care o iubeşte.

Potrivit hotărârii judecătoreşti, instanţa a reţinut că, ,,sub aspect
sentimental (…), cățelul (…)joacă un rol important în menținerea unui echilibru
și a unui suport sentimental în ceea ce o privește pe reclamantă. Aceasta este
persoana care se ocupă de îngrijirea acestuia, de hrana lui, de plimbările și
de toată atenția cuvenită”.

Instanţa a lămurit şi aspectele juridice, arătând că jurisprudența
internațională este neuniformă, unele instanțe socotind că ea trebuie analizată
în cadrul partajului ale soților, altele că se pune în discuție atribuirea
custodiei asupra unei ființe vii, aflate într-o puternică relație de afecțiune
cu părțile din dosar.

Iar între cele două jurisprudenţe, judecătorul a decis să opteze pentru cea
de a doua: „dispune încredinţarea câinelui (…) reclamantei”, se arată în soluţie. 

Hotărârea Judecătoriei Chişineu Criş a rămas definitivă, întrucât soţul
orădencei nu a atacat-o.

Psiholog: „Mă bucură această soluţie”

Animalele
de companie au un rol foarte important în sprijinirea copiilor şi adulţilor
ajunşi în situaţia unui divorţ iar hotărârea judecătorească, prin care s-a
stabilit să fie tratate ca membri de familie, „constituie intrarea în
normalitate”, a declarat, pentru Adevărul, psihologul orădean Nicoleta Popa. 

În opinia
specialistului, atât pentru patrupezi cât şi pentru persoanele implicate în
astfel de procese, instanţa trebuie să ia în considerare cine e mai ataşat de animal, cine îşi asumă îngrijirea
acestuia iar în cazul unor familii cu copii, animalul de companie trebuie dat celui
care primeşte şi custodia minorilor.

„Animalele
de companie ajută foarte mult copiii sau adulţii care suferă de anxietate. Studiile,
cazurile pe care le-am avut ca psiholog dovedesc acest lucru”, spune Popa.

În situaţia
familiilor fără copii, patrupezii sunt consideraţi şi trataţi ca un membri al
familiei.

„Un câine, o pisică, pot sprijini persoanele care trec prin perioade
grele, cum e şi divorţul, îi ajută să treaxă mai uşor peste separare, reprezintă
o motivaţie pentru ei. Iar dacă aceste animăluţe ne ajută, este corect să îi respectăm.
Eu mă bucur că, în sfârşit, nu vor mai fi aruncate ca jucăriile, dintr-o parte
în alta, ci vor fi considerate şi
respectate ca membri ai familiei”, mai zice psihologul.

Cum e la alţii

Potrivit studiului realizat în acest caz de cei doi avocaţi orădeni,
Cristian Rusu şi Camelia Romocea, în Franţa, de pildă, potrivit jurisprudenţei
analizate, judecătorii au luat în calcul de fiecare dată bunăstarea patrupezilor,
verificând, la fel ca în cazul tutelei copiilor, situaţia financiară a părţilor,
inclusiv dimensiunea locuinței și a spațiului, legăturile de atașament,
capacitatea de a îngriji animalul, persoana care solicită custodia trebuind să
dovedească faptul că, zilnic, poate avea grijă de el.

Totodată, atunci când reşedinţa obișnuită a copiilor este stabilită cu unul
dintre părinți, judecătorul instanței de dreptul familiei atribuie custodia
animalului acestui părinte. Prin urmare, atașamentul copiilor față de animal
este, de asemenea, luat în considerare, aşa cum a arătat şi psihologul orădean.

În România, până la cauza de la Judecătoria Chişineu Criş, jurisprudența pe
aceasta temă lipsea cu desăvârșire deşi, conform legislaţiei în vigoare, în afara
oamenilor, singurele entităţi care se pot adopta sunt animalele de companie.

„Ceea
ce ne arată că între oameni şi animalele de companie există şi relaţii
personale, nu doar de proprietate. Totuși pe plan național, sub aspect juridic,
până în prezent, situația acesteia, în cazul unui partaj, nu era diferită de
cea a unui scaun, a unei mașini”, explică Rusu.