Andy Rourke, basistul fostei trupe The Smiths, a murit la 59 de ani după o luptă grea cu cancerul VIDEO

0
157

Andy Rourke, basistul fostei trupe The Smiths, a murit la vârsta de 59 de ani, a anunţat unul dintre colegii săi din componenţa originală a grupului britanic, chitaristul Johnny Marr, informează DPA, citată de Agerpres.

Vestea tragică a fost anunțată vineri dimineață. 

„Cu mare tristeţe, vă anunţăm moartea lui Andy Rourke după o luptă îndelungată cu cancerul pancreatic„, a precizat Johnny Marr într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.

Andy Rourke și Johnny Marr. FOTO Facebook Johnny Marr

Andy Rourke și Johnny Marr. FOTO Facebook Johnny Marr

 Johnny Marr a făcut apel la respectarea intimității familiei lui Andy Rourke.

Andy va rămâne ca un suflet bun şi frumos în amintirile celor care l-au cunoscut şi ca un muzician extrem de talentat în amintirile fanilor muzicii. Cer ca intimitatea familiei sale să fie respectată în acest moment trist”, a adăugat chitaristul englez.

The Smiths, trupă a cărei componenţă originală a fost alcătuită din solistul Morrissey, chitaristul Johnny Marr, basistul Andy Rourke şi toboşarul Mike Joyce, a lansat mai multe piese de mare succes în anii 1980, precum „Heaven Knows I’m Miserable Now” şi „Girlfriend In A Coma”.

Destrămarea acestei trupe din Manchester a fost una dintre cele mai spectaculoase şi mai mediatizate din industria muzicală britanică, după ce Mike Joyce şi Andy Rourke i-au dat în judecată pe Morrissey şi Johnny Marr din cauza veniturilor obţinute din drepturile de autor, în cadrul unui proces ce a avut loc în 1989.

Stimulată de un parteneriat extrem de creativ între Johnny Marr şi Morrissey, despărțirea s-a produs în 1987, după lansarea albumelor „The Smiths” (1984), „Meat is Murder” (1985), „The Queen is Dead” (1986) şi „Strangeways, Here We Come” (1987). Trei dintre piesele sale au ajuns între primele 10 locuri ale topului din Regatului Unit.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here