Actualitate

Lecții de stil de acum două secole: Cum ți-era statutul așa ți-era și veșmântul

Publicat

acum 3 ani

mai 20, 2023

Nationalul

Lecții de stil de acum două secole: Cum ți-era statutul așa ți-era și veșmântul

Moda a avut adepți indiferent de epocă, stârnind controverse, dar și pasiuni. Cu peste două secole în urmă, în Transilvania se trecea de la stilul sobru la moda vieneză, luxul făcându-și loc și în rândul celor care nu și-l permiteau. Așa a apărut „Regulamentul ținutei și poliției“, o încercare de a stăvili tendința spre opulență.

Accesoriile dictate de modă au devenit indispensabile FOTO: A.M.

Tendința de a afișa o bunăstare pe care, în fapt, nu o ai nu este specifică vremurilor noastre, goana după produse de lux, chiar dacă asta însemna ca oamenii să se înglodeze în datorii, fiind prezentă și în secolele trecute. În secolul al XVIII-lea, la Sibiu, pentru a se stăvili luxul și opulența aduse de moda vieneză, în 1752, magistratul orașului Sibiu a emis „Regulamentul ținutei și poliției“, un document descoperit în arhivele statului și adus în fața publicului de cercetătorii Muzeului Național Brukenthal. Acesta stabilea modul în care populația avea voie să se îmbrace, conform rangului. Astfel, în funcție de clasa socială (existau nouă categorii), începând de la juzii de scaun, primarii și senatorii (prima clasă) și terminând cu servanții și slujnicele, săpătorii de fântâni, birjarii și alții, care făceau parte din ultima categorie, cu toții erau nevoiți să respecte aceste prevederi. Prin regulament se dictau tipul de stofă care era accesibil fiecărei categorii conform rangului social, materialele din care să fie făcute bijuteriile de purtat etc.

Obiecte de podoabă autentice, expuse la Slatina FOTO: A.M.

O expoziție cu veșminte, podoabe și accesorii din acea perioadă, purtate de patricienii sași din zona Sibiului, poate fi în prezent vizitată la Muzeul Județean Olt. În expoziție se regăsesc, de asemenea, tablouri din aceeași perioadă, acestea constituind, spun autorii expoziției, o adevărată „revistă de modă“ care a permis reconstituirea a două costume de patrician, respectiv de patriciană, din acea vreme. Deși veșmintele sunt, în general, rare în colecțiile muzeelor, Muzeul Național Brukenthal deține o colecție însemnată. Expoziția „Sobrietate și stil în moda transilvană a secolelor VIII-XIX“ reunește în total 77 de obiecte deosebite (dintr-o colecție de aproximativ 1,7 milioane de obiecte câte deține în total Muzeul Național Brukenthal), multe dintre acestea cu valoare de tezaur. Expoziția a pornit cu 12 ani în urmă într-un periplu prin țară, poposind pe rând la Satu Mare, Iași, Constanța, Craiova etc. În Slatina, la Muzeul Județean Olt, a ajuns în luna martie 2023 și poate fi vizitată până spre finele lunii mai.

Bijuteriile-tezaur, transmise din generație în generație

Privitorul are în față obiecte care au trecut proba timpului și încântă și astăzi: ace de voal, paftale, cingători din aur și argint bătute cu pietre prețioase, accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice a transilvănenilor. Piesele de inspirație medievală și renascentistă, realizate de făurarii sibieni care foloseau diferite tehnici – turnare, ciocănire, ajurare, filigran – și le permiteau doar cei mai bogați. Însă cum și săracii își doreau să dețină astfel de minunății, recurgeau la surogate. Unele piese, cum sunt paftalele, au fost purtate, inițial, de către bărbați, făcând parte din vestimentația preoților, ulterior acestea intrând și în moda feminină.

Dimensiunile panglicilor care putea fi purtate erau stabilire clar FOTO: A.M.

„Când zicem bijuterii, în general ne gândim la doamne, dar în expoziție avem și câteva tipuri de bijuterii speciale care erau purtate de către domni, în cadrul patriciatului săsesc din perioada secolelor XVIII-XIX. Poate vă întrebați de ce totuși sunt piese și din secolul XVII sau chiar mai vechi. Cel mai vechi obiect din expoziție este paftaua cu frunziș realizată în jurul anului 1600. De ce? Pentru că aceste piese erau atât de valoroase încât erau transmise din generație în generație, din mamă în fiică, astfel încât unele dintre ele au fost purtate și peste 300 de ani. Bijuteriile apar încă din preistorie, pe diferite tipuri de statuete antropomorfe sau zoomorfe, însă ce le individualizează pe acestea este faptul că fac parte din așa-zisa modă sibiană. Meșterii aurari din Sibiu au preluat motive ornamentale care erau folosite în special în marile centre istorice din lumea austriacă și germană, în special de la Viena, preluând inspirația modei vieneze, care se regăseștre atât în bijuterii, cât și în piesele de vestimentație“, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ muzeograful Raluca Teodorescu, şefa Muzeului de Istorie Casa Altemberger, secție a Muzeului Național Brukenthal.

Bijuteriile păstrate până astăzi au valoare de tezaur FOTO: A.M.

Inițial, bijuteriile erau apanajul membrilor de rang înalt al societății, dar moda se difuzează, iar reprezentanții altor categorii sociale mai joase au început să preia diferite motive și, neavând posibilitatea financiară să realizeze obiecte cu cost ridicat, au folosit arama sau sticlă normală în realizarea motivelor vegetale sau florale, a mai precizat muzeograful. Costumația pentru o apariție publică la sărbători sau evenimente speciale putea să cântărească, cu tot cu bijuterii, până la 20 de kilograme – cingătorile, de exemplu, realizate din metale prețioase, având și peste un kilogram.

Vârstnicii, cu tradiția, literații, cu moda

Barocul, aflat în plină dezvoltare în Europa secolului al XVII-lea, în Transilvania pătrunde de-abia în secolul următor. „Influența modei vieneze a fost hotărâtoare pentru patriciatul sibian“, spun muzeografii. În literatura vremii se consemna: „Sașii poartă două feluri de haine: pe cele tradiționale și pe cele noi. Pe cele din prima categorie le îmbracă persoanele vârstnice, pe când funcționarii și literații, pe cele noi“. Chiar și hainele tradiționale suferă transformări, fiind adaptate noii mode. În portul bărbătesc pătrunde bastonul, în timp ce femeile care urmează noile influențe nu se mai pot lipsi în aparițiile publice de evantai, umbreluță şi poșetă.

Evoluția modei și transformările sociale sunt, de altfel, surprinse în cele 43 de tablouri care aparțin Galeriei de Artă Românească a Muzeului Național Brukenthal. „Dintre cele mai valoroase piese, în expoziție sunt și două tablouri de la începutul secolului al XVIII-lea, în care regăsim tendințele vestimentare specifice perioadei, un fel de revistă de modă de atunci. Avem 43 de tablouri în care toate entitățile sociale sunt reprezentate: de la țăranul sas până la boierul valah. Am trecut și peste munți“, explică, la rândul său, muzeograful Raluca Frâncu în ce fel s-au putut reconstitui ținutele specifice acelei perioade pentru a putea fi aduse în fața publicului.

Mai puțini copii în peisaj

Cel mai rar se regăsesc în inventarul muzeelor veșmintele de copil. În expoziția despre care vorbim s-a reconstituit și un astfel de costum, după un portret al singurului copil al baronului Samuel von Brukenthal și al soției sale Sophia, Elisabetha Sophia. Tabloul este, se pare, singurul portret de copil cunoscut la jumătatea secolului al XVIII-lea în sud-estul Transilvaniei. Fetița a fost botezată la Sibiu pe data de 1 mai 1749, decedând în decembrie 1753. Un pictor austriac a fost special comisionat pentru a realiza acest portret, fetița fiind portretizată chiar înaintea părinților ei, ceea ce susține ideea că părinții știau că are o sănătate șubredă.

Portretele de copil erau o raritate în acea vreme FOTO: A.M.

Copiii erau, în general, reprezentați prin picturi, pentru panopliile familiilor, la vârste mari, după ce deveneau adolescenți, spun muzeografii, bogații vremii apelând la portretizarea copiilor mici doar în cazurile în care aveau afecțiuni care le puteau fi fatale.

Costum de copil FOTO: A.M.

Și hainele de copii s-au păstrat rar, în inventarul Muzeului Național Brukenthal existând doar câteva. Cel expus este realizat din mătase și se află într-o stare foarte bună, calitatea materialelor uimind privitorii.

Cheltuieli exagerate pe îmbrăcăminte și accesorii

La „Regulamentul ținutei și poliției“, emis în 1752, s-a ajuns ca o măsură disperată de a stăvili cheltuielile exagerate pentru îmbrăcăminte și accesorii, care riscau să sărăcească populația. La opt ani de la primul regulament în care populația era diferențiată în nouă clase sociale se emite unul nou, „mai sintetic și mai moderat“.

În 1766 se reiau, însă, la Viena, discuțiile despre necesitatea acestor reguli, breslașii făcând presiune ca regulile să se mențină, promovând astfel textilele locale, însă împărăteasa Maria Tereza interzice dispozițiile și astfel apune epoca recomandărilor stricte.

Ținută de patrician FOTO: A.M.

Cheltuielile nu se mai temperează, ducând chiar la sărăcirea populației. Într-un document datat 1781, atribuit lui Michael von Brukenthal, nepotul guvernatorului Samuel von Brukenthal, se menționa: „Dependența dintre situația socială și cea materială a cetățeanului a fost nesemnificativă în trecut, prin folosirea produselor autohtone pentru confecționarea îmbrăcămintei; în zilele noastre, tendința spre lux ce crește în fiecare zi nu poate fi satisfăcută de produsele interne“.

Haina face omul: „Regulamentul ținutei și poliției“

„Regulamentul ținutei și poliției“ împărțea sibienii în nouă clase sociale pentru a ține în frâu dorința oamenilor de a se alinia modei vestimentare de la Viena.

Prima clasă socială era formată din consilierii gubernali, înalții funcționari și proconsulii. Acestora nu le era impusă nicio regulă, fiindu-le permis să se îmbrace după bunul plac.

Ținută purtată în ziua nunții FOTO: A.M.

A doua clasă socială era compusă din juzii de scaun, primarii sași, notarul și senatorii. Bărbaților le era interzisă purtarea hainelor cusute cu flori de aur sau de argint și căptușite cu blană de samur. Femeilor le erau interzise hainele cu fir de aur și de argint, fustele de catifea, căptușeala din blană de samur și dantelele olandeze.

A treia clasă îi includea pe oratorul orașului, medicul, pârcălabul, vice-notarul, secretarii consulari, patricienii judecători și căpitanii. Acestora le era interzis să poarte hainele bărbătești „cu căptușeală de lup sau râs sau cu garnitură din această piele“. Pentru soții erau interzise bonetele tari și prea împodobite, fustele de mătase cusute cu flori de mătase și dantelele. De asemenea, „nu era îngăduit să se arate pulpele la biserică și pe străzile orașului“.

Ținuta care putea fi purtată era impusă prin regulament FOTO: A.M.

Din cea de-a patra clasă socială făceau parte restul patricienilor care aveau funcții publice –oamenii de litere, persoanele cu studii academice, bărbații de frunte din localități ai căror părinți din ambele sexe avuseseră cândva servicii publice onorifice. Bărbaților le era interzis să poarte șerpare bătute cu ținte de argint. Femeile nu puteau umbla cu panglici foarte bogate, ace de cap, coliere, panglici de gât, diamante, pietre prețioase sau brățări.

Din cea de-a cincea categorie făceau parte breslașii și alți funcționari ai comunității. Ei aveau interdicțiile din clasele superioare, la care se adăugau altele. Bărbații aveau voie să îmbrace: pălărie de samur, haine din postavuri de culori închise cu butoni cusuți cu puțin argint, butoni suflați în argint sau aur și, în zilele de sărbătoare, garnisite cu cozi și lăbuțe de vulpe. Femeile aveau voie cu scufiță și broboadă de mătase, panglici modeste, nu prea late, „de cel mulți cinci coți lungime“, ace de cap din argint cu perle sau pietre prețioase. În jurul gâtului și la mâini nu se purta nimic, iar pe piept cel mult o copcă de argint. Cordoanele erau brodate din mătase cu fir de argint. Cojoacele erau de culoare albastră sau maro, căptușite cu blană de iepure, cu aplicații din dantele sau ciucuri de mătase. Vara se purtau mănuși și „nu era îngăduit să se arate pulpele la biserică și pe străzile orașului“.

Obiectele expuse la Slatina sunt unice FOTO: A.M.

Cea de-a șasea clasă socială îi cuprindea pe comercianții veniți din afară, fiii de consilieri și de preoți, membrii celor mai de seamă bresle, precum și cei ce se trăgeau din neam nobil. Bărbații purtau pălării sau căciuli din blană de samur, podoabe, nasturii hainelor puteau fi căptușiți cu mătase sau îmbrăcați în argint aurit. Din garderoba femeilor făceau parte scufița și broboadele, panglicile din mătase. Acele de păr trebuiau să fie din argint și cu aplice de mărgele. Gâtul, mâinile și pieptul erau împodobite ca la clasa de mai sus. Mantalele, cojoacele și mânecile se identificau cu cele purtate de persoanele încadrate în straturile precedente. Căptușeala admisă era din blană.

Ținutele au fost reconstituite pe baza tablourilor FOTO: A.M.

A șaptea clasă socială avea și alte constrângeri. Bărbaților le era permis să poarte pălării doar din blană de jder sau de dihor, haine din postav cu nasturi albi, de argint sau auriți. Cordoanele ce puteau fi utilizate erau confecționate din ață. „Femeile aveau scufiță și voal din mătase albă sau galbenă. Panglicile erau realizate din mătase netedă sau înflorată. Acele de păr din argint cu perle erau purtate cu mare mândrie. Cojoacele erau executate din blană de iepure sau de veveriță. Iarna se purtau mănușile din piele căptușite sau împletite din lână. Laibărul era tivit cu o catifea simplă, galbenă sau cenușie, cu franjuri. Cordoanele pentru zilele de sărbătoare erau lucrate din ață sau argint“.

În cea de a opta clasă socială erau cuprinși cetățenii veniți de la sate, alături de funcționarii care nu aveau origini orășenești. „Pălăriile bărbătești erau simple, stofa folosită avea culoarea verde sau albastră. Materia folosită la executarea hainelor era lâna sau ața împletită cu mătase. Din mătase erau lucrate și scufiile femeilor. Acele de păr erau confecționate din argint și încrustate cu perle false. Blana și pieptarul din stofă de bună calitate, șnururile din mătase, franjuri verzi de mătase, căptușeală din piele, cordoanele din ață sau argint, bluza și vesta din lână, bumbac sau stofă brașoveană. Papucii negri din piele de capră compuneau frumusețea costumului popular“, mai spun muzeografii care au studiat regulamentul;

O lume captivantă descoperită în expoziția de la Slatina FOTO: A.M.

În cea de-a noua categorie socială intrau servanții și slujnicele, dorobanții, zilierii, cioclii, portarii, săpătorii de fântâni, birjarii, scuturătorii, ucenicii veniți de la sate, torcătorii.

„Stofa costumelor era albastră, obișnuită. Căptușeala era pentru toată lumea din piele de miel albă sau neagră. Șnururile și nasturii sau butonii se făceau din cânepă sau din bumbac. Cizmele erau întotdeauna din piele neagră de capră sau de vită, cu șnururi din bumbac. Scufițele femeilor erau lucrate din bumbac alb. Acele de păr trebuiau să fie mai mult argint, împodobite cu perle de argint sau de sticlă. Panglicile aveau ca dimensiuni: lățime 2-3 degete și lungime 3 coți. Blănile și pieptarul erau executate din stofă simplă și căptușeala din piele de miel cu bordură de blană de vulpe sau jder. Cordoanele, în zilele lucrătoare, aveau să fie din ață albastră sau cânepă, iar în zilele de duminică și sărbători mari se folosea un cordon negru ornat cu alamă. Cojoacele erau produse din piele de miel cu aplicații de piele de mânz. Bluzele și laibărele se asemănau cu cele de la clasa precedentă. Papucii erau din piele de capră sau de bovine, cu ornamentație de sârmă“, mai stipula regulamentul.

Comentarii Facebook

Articole pe aceiasi tema:acum aşa Cum de Două Lecții prima secole Şi statutul stil țiera veșmântul

Urmatorul

Patru turiști echipați necorespunzător au fost salvați de pe creasta muntelui spre Vârful Omu

Nu ratati

Întrebările cruciale legate de livrarea avioanelor F-16 în Ucraina după semnalele pozitive ale SUA

Nationalul

Comenteaza si tu

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

acum o zi

ianuarie 30, 2026

1SEO

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

acum o zi

ianuarie 30, 2026

1SEO

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 29, 2026

1SEO

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare