Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Alergiile alimentare, rețetă de evitat complicațiile. Medic: „Orice aliment poate provoca o reacţie alergică“

Publicat

pe

Alergiile alimentare, rețetă de evitat complicațiile. Medic: „Orice aliment poate provoca o reacţie alergică“

Alergiile
alimentare sunt reacții ale sistemului imunitar care apar la scurt timp după ce
o persoană a mâncat un anumit aliment. Pe lista
alimentelor cu potenţial alergenic crescut găsim, printre altele, laptele şi
produsele derivate, ouăle şi produsele pe bază de ouă, peştele, precum și
fructele de mare.

Simona Băjenaru este medic primar alergologie și imunologie clinică

Chiar și o cantitate foarte mică din acel aliment care cauzează alergia poate declanșa semne și simptome cum ar fi: problemele digestive, urticarie sau umflarea căilor respiratorii. Reacțiile alergice
la alimente pot avea consecințe serioase și trebuie luate în serios pentru a
evita complicații grave, avertizează medicii. 

Cauză și efect

Alergia este o reacţie disproporţionată
şi exagerată a sistemului imunitar la contactul cu anumite alimente, iar
manifestările sale pot fi gastrointestinale, cutanate, respiratorii sau sistemice.

Conform dr. Simona Băjenaru, medic primar alergologie și imunologie clinică în cadrul Spitalul Județean de Urgență Buzău, manifestările clinice ale alergiei alimentare pot fi
diverse. Acestea pot include sindromul alergic oral și proctocolita sau enterocolita
ca reacții gastrointestinale, urticarie, angioedem și dermatita de contact ca
reacții cutanate, precum și manifestări respiratorii și anafilaxie ca reacții
sistemice. De asemenea, alergenii alimentari pot contribui la agravarea
dermatitei atopice și a astmului bronșic.

Deși reacțiile
alergice pot fi declanșate de ingestia alimentelor, acestea pot apărea și în urma
inhalării sau contactului direct cu alergenul alimentar. Prin urmare, este
important ca persoanele cu alergii cunoscute să fie conștiente de posibilele
surse de expunere și să ia măsuri de precauție adecvate. 

Anafilaxia, risc letal

Neglijarea sau
ignorarea alergiilor alimentare poate avea consecințe serioase asupra sănătății.
Reacțiile alergice severe, cum ar fi anafilaxia, pot pune viața în pericol și
necesită intervenție medicală de urgență. De asemenea, exacerbările dermatitei
atopice și ale astmului bronșic pot afecta în mod semnificativ calitatea vieții
și bunăstarea pacienților.

Diagnosticarea și
evaluarea corectă a alergiilor alimentare pot fi realizate prin intermediul
testelor specifice, precum testele cutanate sau analiza nivelului de anticorpi
IgE. Pe baza rezultatelor obținute, medicii pot dezvolta un plan de gestionare
personalizat, care poate implica evitarea alimentelor alergenice și administrarea
de medicamente în cazul reacțiilor alergice acute.

Atunci când vine
vorba de alergii alimentare, este important să fim conștienți de alimentele
care pot provoca reacții alergice. „Teoretic, orice aliment poate provoca o
reacţie alergică”
, spune Simona Băjenaru, medic primar alergologie și
imunologie clinică în cadrul Spitalul Județean de Urgență Buzău. 

Alimentele cu potențial alergenic crescut

Sunt însă
câteva categorii de alimente cu potențial alergenic crescut, care merită o
atenție specială.

Laptele și
produsele pe bază de lapte
: Alergiile la lapte și produsele lactate sunt
comune, în special în rândul copiilor. Reacțiile pot varia de la simptome
ușoare, cum ar fi erupții cutanate sau disconfort gastrointestinal, până la
reacții severe, cum ar fi dificultăți respiratorii sau anafilaxie.

Ouăle și produsele
pe bază de ouă
: Ouăle sunt un alt alergen alimentar comun, cu potențial de a
provoca reacții alergice. Manifestările pot include erupții cutanate,
mâncărimi, umflături sau chiar dificultăți respiratorii.

Peștele și
produsele pe bază de pește
: Alergiile la pește sunt adesea persistente pe
termen lung și pot provoca reacții alergice moderate sau severe. Simptomele pot
include mâncărimi, umflături, dificultăți respiratorii și chiar șoc
anafilactic.

Peștele afumat, gustos, dar cu riscurile sale SURSA Shutterstock

Fructele de mare:
Fructele de mare, cum ar fi creveții, crabii și scoicile, sunt cunoscute pentru
potențialul lor alergenic. Reacțiile pot varia de la simptome ușoare, cum ar fi
mâncărimi sau urticarie, până la reacții severe, inclusiv anafilaxie.

Arahide și alte
fructe cu coajă
: Arahidele și alte fructe cu coajă, cum ar fi nucile, migdalele
sau caju, pot provoca reacții alergice importante. Anafilaxia este o preocupare
majoră în cazul alergiilor la arahide.

Cereale care conțin
gluten
: Grâul, secara, orzul și ovăzul sunt cereale care conțin gluten și pot
provoca alergii la persoanele sensibile la gluten. Acest lucru poate duce la
simptome gastrointestinale, cum ar fi dureri abdominale, diaree sau greață.

Soia și produsele
pe bază de soia:
Soia este un alt alergen alimentar comun, cu potențial de a
provoca reacții alergice.

Din ce în ce mai
multe persoane se confruntă cu reacții adverse la alimente, fie sub forma
alergiilor alimentare, fie a intoleranțelor alimentare. Diagnosticarea corectă
a acestor afecțiuni este esențială pentru a identifica alimentele problematice
și a gestiona simptomele în mod adecvat.

Anamneza joacă un rol crucial

Evaluarea atentă a simptomelor și a relației acestora cu ingestia
anumitor alimente poate oferi indicii importante în stabilirea unui diagnostic
preliminar. Pentru alergiile imediate IgE-mediate, teste precum testele
cutanate prick și dozarea de IgE specifică pot oferi informații relevante și
pot contribui la confirmarea diagnosticului de alergie alimentară.

În cazul alergiilor
non-IgE-mediate, care implică manifestări tardive ale reacțiilor, dr. Băjenaru
subliniază că diagnosticul de certitudine poate fi susținut doar prin
intermediul testului de provocare orală. Această procedură constă în
administrarea controlată a alimentului suspect și monitorizarea reacțiilor
pacientului sub supraveghere medicală.

Pe de altă parte, intoleranța alimentară se deosebește de alergie prin natura sa

„Spre deosebire de
alergia alimentară, care este declanşată direct de sistemul imunitar,
intoleranţa alimentară reprezintă o reacţie a sistemului digestiv provocată de
dificultăţi în digerarea unui aliment, cel mai frecvent datorată unui deficit
de enzime sau din cauza unor substanţe chimice din aliment, care sunt greu de
procesat. De exemplu, intoleranţa la lactoză apare când intestinul nu produce
enzimele necesare digestiei zaharurilor din produsele lactate”,
declară dr.
Simona Băjenaru.

Simptomele
intoleranțelor alimentare pot varia de la dureri de stomac, balonare,
flatulență, crampe și dureri de cap la erupții cutanate, oboseală sau stări
generale de rău. Aceste simptome, deși mai puțin grave decât cele ale
alergiilor alimentare, pot afecta calitatea vieții persoanelor afectate.

Comentarii Facebook

Actualitate

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Publicat

pe

Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.

Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.

Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.

În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”

După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.

„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;

Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”,
a cerut Eugen Nicodim Lupea.

Motivul invocat

În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.


Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.

Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.

„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”,
a scris acesta în documentele înaintate instanţei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”,
a
completat el.

Cine este Eugen
Nicodim Lupea

Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.

Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.

La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

Publicat

pe

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp. 

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.

„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată. 

Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.

Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.

Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Publicat

pe

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.

Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.

„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”

Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.

„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.

Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.

Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.

În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Un bărbat din Brașov a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL, USR și UDMR, susţinând...

Actualitateacum 8 ore

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii...

Actualitateacum 15 ore

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala...

Actualitateacum 21 de ore

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a...

Actualitateacum o zi

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum o zi

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 2 zile

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro