Poveștile de iubire ale Irinei Petrescu cu actori celebri VIDEO

0
331

Actriţa Irina Petrescu a
fost iubită de unii dintre cei mai talentaţi bărbaţi din teatrul românesc.

Irina Petrescu, o mare actriță

Irina Petrescu, o mare actriță

Irina Petrescu a trăit o frumoasă poveste de dragoste Adrian Pintea. Cei doi au avut o relaţie specială, care a durat mai mult de un deceniu. „Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea, la un moment dat, actorul.

La rândul ei, actriţa a mărturisit ceea ce a însemnat Adrian Pintea pentru ea. „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egală. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“, a spus ea la moartea lui Adrian Pintea, în 2007, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), când a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă.

image

Apropiaţii celor doi spun că Liviu Ciulei a fost unul dintre bărbaţii care au iubit-o pe Irina Petrescu. „Se vedea cu ochiul liber că se iubesc”, a dezvăluit Irina Margareta Nistor, într-un interviu mai vechi. Timp de mai mulţi ani s-a implicat într-o relaţie cu Virgil Ogășanu.

O altă mare poveste de dragoste a trăit-o alături de Ştefan Iordache, care şi-a dorit-o de soţie. Actorul îi fusese coleg în timpul studiilor la Institutul de Teatru pe care l-a absolvit în 1963. Această iubire cu Ştefan Iordache a început cu un gest surprinzător făcut de ea.

image

„Am primit o scrisoare, la început nici nu ştiam de la cine e. Îmi scria că îi e dor de mine şi că vrea să mă vadă. Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?»”, a povestit actorul în volumul „Regele Scamator Ştefan Iordache”, al Ludmilei Patlanjoglu.

image

Irina Petrescu s-a născut la 19 iunie 1941. Una dintre cele mai distinse prezenţe ale cinematografiei româneşti, Irina Petrescu a fost descoperită la 19 ani de faimosul regizor Liviu Ciulei, care i-a oferit rolul principal în pelicula „Valurile Dunării“ (1959).

Actriţa s-a impus în lumea artistică prin ţinuta şi eleganţa sa, dar şi pentru frumuseţea, seriozitatea şi rigurozitatea cu care îşi făcea meseria.

La Teatru Bulandra – care i-a fost a doua casă vreme de aproape cinci decenii – a întruchipat personaje ca Lena în „Leonce şi Lena” de Georg Buchner, Cecil în „Elisabeta l” de Paul Foster, Jennifer în „Ferma” de David Storey, Cecilia în „Casa cea nouă” de Carlo Goldoni, Cristina în „Judecată în noapte” de Buero Vallejo, Ines în „Cu uşile închise” de Jean Paul Sartre, Ea în „O, ce zile frumoase!” de Samuel Beckett, Margot în „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu, Milordino în „Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello, Celimene în „Mizantropul” de Molière, Beatrice în „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, Caesonia în „Caligula”, Doamna Diderot în „Libertinul” de E. E. Schmitt, Regina mamă în „Thomas a Becket” de Jean Anouilh, Maria Vasilievna Voiniţkaia în „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Maria Mihailovna în „Oblomov”, după I. A. Goncearov, Arina Panteleimonovna în „Căsătoria” de Gogol.

De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distincţii şi premii. Astfel, în decembrie 2011, a primit premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru „creaţia teatrală şi cinematografică”.

În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

image

De asemenea, în anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate.

În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României.

Irina Petrescu a murit la 19 martie 2013 la Spitalul Elias. A fost înmormântată în Cimitirul „Reînvierea” din Colentina.

Irina Petrescu a avut o şansă rară pentru actorii din cinematografia română, aceea de a juca la Hollywood. A refuzat oferta. „Nu este o legendă. Irina Petrescu a fost la Hollywood şi i s-a propus să rămână acolo”, spunea criticul de film Irina Margareta Nistor într-un interviu prilejuit de moartea actriţei, pe 19 martie 2013.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here