Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Franţa: Autoritățile au reținut 322 de persoane iar violențele sunt în scădere VIDEO

Publicat

pe

Franţa: Autoritățile au reținut 322 de persoane iar violențele sunt în scădere VIDEO

Autoritățile franceze au reținut
un total de 322 persoane, dintre care 126 la Paris și în suburbiile sale,
potrivit Ministerului de Interne, în timp ce violenţele declanşate de moartea
tânărului Nahel, ucis marţi de un poliţist, dau semne clare de scădere,
transmite AFP, scrie Agerpres.

Justiție pentru Nahel FOTO: Profimedia

Marsilia a fost scena unor
incidente majore și a unor jafuri motiv pentru care un important dispozitiv de
securitate susţinut în special de forţele de elită ale Raid şi GIGN a
intervenit pentru dispersarea grupurilor de tineri mai puțin numeroase decât în
ziua precedentă. Conform autorităților un total de 56 arestări au fost
înregistrate în jurul miezului nopții în cel de-al doilea oraș ca mărime din
Franța.

În Paris, un număr important de forțe de ordine au fost
desfășurate de-a lungul Bulevardului Champs-Elysees, zona fiind folosită ca
punt de întâlnire pe mai multe postări din mediul online, a observat un jurnalist
AFP, scrie Agerpres.

De-a lungul celebrului bulevard,
mai multe grupuri mici de tineri îmbrăcați în negru s-au plimbat sub
supravegherea polițiștilor prin fața magazinelor, ținte favorite ale
protestatarilor din orașe, ale căror vitrine erau protejate cu grilaje sau
placaje din lemn.

La Nanterre, în suburbiile
Parisului, principalul punct de 
izbucnire a revoltelor după moartea adolescentului de 17 ani, nu a mai
fost raportat niciun incident major. În Lyon, foarte afectat în urmă cu o zi de
violențe, autoritățile au arestat 21 de persoane, conform unui raport comunicat
de  Ministerul de Interne.

Comentarii Facebook

Actualitate

Scandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”

Publicat

pe

Scandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”

În 2019, Mihail
Neamțu și Theodor Paleologu făceau parte din aceeași echipă politică. Astăzi, cei
doi intelectuali se lovesc sub centură, iar dialogul lor depăşeşte cu mult
limitele unei dispute ideologice, transformându-se în atac la persoană.

Theodor Paleologu şi Mihai Neamţu, în 2019, când „pumnii” erau doar mimaţi. Foto: actualdecluj

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Foști colaboratori pe
vremuri şi colegi de partid, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu sunt din nou în
centrul unui scandal public.

Cea mai recentă rundă
a „meciului” dintre Mihail Neamțu și Theodor Paleologu a pornit de la o
afirmație făcută de fostul ministru al Culturii în emisiunea matinală de la
Digi FM, pe 19 octombrie. Vorbind despre furturi și despre românii implicați în
astfel de fapte în străinătate, Theodor Paleologu a declarat: „Când e vorba de furat este imposibil să nu
fie cel puțin și un român”.

Afirmația lui l-a
făcut pe deputatul AUR Mihail Neamțu să reacţioneze extrem de dur. El l-a
acuzat pe fostul ministru că generalizează și pune într-o lumină negativă
milioane de români, inclusiv pe cei care muncesc cinstit în diaspora. Într-un
comunicat publicat pe 22 octombrie, după ce a atras atenţia asupra acestui
aspect, Mihai Neamțu a reluat acuzaţii mai vechi care nu îl privesc doar pe
Theodor Paleologul, ci şi pe tatăl acestuia, Alexandru Paleologu.

Deputatul a readus în
atenție premiul de 50.000 de dolari primit de Alexandru Paleologu de la
fundația lui Sorin Ovidiu Vîntu în martie 2000, cu puţin înainte de prăbușirea
Fondului Național de Investiții, ocazie cu care sute de mii de români şi-au
pierdut economiile.

În acest context, Theodor Paleologu nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns în acelaşi ton printr-un mesaj pe Facebook.

Acuzațiile lui Mihai
Neamțu

În comunicatul său,
intitulat „Paleologu îi face «hoți» pe români! Să vorbim, atunci, despre hoți”,
deputatul AUR a criticat declarația de la Digi FM și a contestat autoritatea
morală a fostului ministru de a vorbi despre furt.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Luni, 19 octombrie, în matinalul Digi FM, Theodor
Paleologu a decretat: «când e vorba de furat este imposibil să nu fie cel puțin
și un român». Douăzeci de milioane de oameni, puși la zid într-o singură frază:
ingineri, medici, profesori, muncitori din diaspora care trimit acasă, an de
an, miliarde de euro câștigați cinstit, copii din școlile Franței și părinți
care le plătesc chiria. Toți, în logica domnului Paleologu, suspecți de
serviciu.

Nu este o analiză, ci o prejudecată rostită cu accent de
catedră. Pe ce date se sprijină? Pe niciuna. Un om care intră în dezbaterea
publică are obligația să aducă fapte și cifre. Dacă există cetățeni români care
au comis infracțiuni în Franța, ei răspund individual, în fața legii. Vinovăția
se stabilește pe baza probelor, nu a pașaportului.

Dar, de vreme ce domnul Paleologu a deschis subiectul
furtului, să-l ducem până la capăt. Cu nume, date și locuri.

La 1 martie 2000, la Ateneul Român, în prezența șefului
statului, Alexandru Paleologu, tatăl lui Theodor Paleologu, primea un premiu în
valoare de 50.000 de dolari. Banii veneau de la fundația lui Sorin Ovidiu
Vîntu. Două luni mai târziu, în mai 2000, Fondul Național de Investiții se
prăbușea, înghițind economiile a sute de mii de români modești, oameni care își
puseseră bătrânețile la adăpost cu încredere în stat și în presa care le lăuda
fondul. Pentru această devalizare, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat
definitiv la opt ani de închisoare. Hoț, cu sentință judecătorească.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La vremea aceea, o profesoară de limba română câștiga 79
de dolari pe lună. Premiul încasat de familia Paleologu valora peste cincizeci
de ani de salariu al unui dascăl. Alexandru Paleologu a spus-o el însuși, cu
franchețe, în Revista 22: nu consacrarea îl interesa, ci banii, pentru că,
nemaicandidând, voia să lase familiei «o condiție materială bună». Un an mai
târziu, fiul pleca la Harvard.

Nu punem la îndoială școlile lui Theodor Paleologu. Punem
o singură întrebare: cu ce autoritate morală vorbește despre hoți un om a cărui
familie a beneficiat, public și ostentativ, de generozitatea celui mai mare hoț
al tranziției românești, în chiar lunile în care păgubiții FNI își pierdeau
agoniseala? Victimele FNI nu au primit nimic înapoi. Familia Paleologu a primit
50.000 de dolari și, se pare, o lecție de superioritate pe care o predă de
atunci poporului român.

Mihai Neamțu, un nou derapaj. Le-a calificat „vrăjitoare” și „cățele” pe trei femei din conducerea UE

Istoria recentă a familiei nu se oprește aici. Alexandru
Paleologu și-a recunoscut public colaborarea cu Securitatea comunistă. Nu îi
reproșăm fiului păcatele tatălui. Îi reproșăm însă disprețul cu care,
moștenitor al acestei biografii, îi tratează pe românii care n-au turnat pe
nimeni, n-au luat bani de la nimeni și au muncit cinstit, în țară sau în
străinătate, ca să-și crească familiile.

Prin urmare, cerem public domnului Theodor Paleologu două
lucruri.

Întâi, să-și retragă afirmația din 19 octombrie și să
prezinte scuze românilor pe care i-a insultat în bloc.

În al doilea rând, să restituie celor păgubiți de
prăbușirea FNI cei 50.000 de dolari primiți de familia sa din banii lui Sorin
Ovidiu Vîntu. Există asociații ale victimelor, există dosare, există oameni în
viață care așteaptă de un sfert de secol o reparație. Gestul ar fi, în sfârșit,
o lecție de moralitate pe care românii ar putea-o lua în serios.

Până atunci, domnul Paleologu ar face bine să nu mai
pronunțe cuvântul ‘furat’ în public. Românii știu ce înseamnă furtul mai bine
decât el: spre deosebire de el, l-au plătit din propriul buzunar”,
a declarat Mihail Neamțu.

Replica lui Theodor
Paleologu

Acuzațiile legate de
banii primiți de familia Paleologu și de studiile fostului ministru al Culturii
în Statele Unite nu sunt noi, iar Theodor Paleologu le-a negat şi a explicat şi
în trecut cum a ajuns la Harvard. Aşa încât, de data aceasta, a trecut direct
la atac.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„O canalie cretină care nu demult se ducea să cerșească
cu punga la Becali tot repetă că Sorin Ovidiu Vântu m-a trimis la Harvard. Așa
își imaginează troglodiții auriști că merg lucrurile peste tot în lume. La
Harvard am fost research assistant al profesorului Harvey Mansfield în
1999-2000 și postdoctoral fellow în 2002-2003. Am lucrat acolo și am fost
remunerat. Dar trăim într-o epocă în care orice imbecilitate, orice minciună,
orice mârșăvie ajunge să fie preluată și trâmbițată de un partid antiromânesc,
trădător și extremist, încolonat în spatele unui șarlatan dement și al unui
golan de cea mai joasă speță”,
a
scris vineri, Theodor Paleologu pe Facebook.

Deputatul AUR Mihai Neamțu își toarnă cenușă în cap după derapajul de limbaj. „Regret sincer, dar avem și o limită”

De la colaborare la atacuri personale

Cei doi intelectuali
nu au fost dintotdeauna adversari. În 2019, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu
au colaborat în cadrul Partidului Mișcarea Populară, în timpul campaniei
prezidențiale a lui Paleologu, când Neamțu a fost purtător de cuvânt al
partidului și al campaniei electorale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În anii următori,
relația a început însă se deterioreze, iar schimburile de replici au ajuns să
includă atacuri personale. În martie 2025, Paleologu a cerut înlăturarea lui
Neamțu de la conducerea Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților, după ce
deputatul AUR folosise un limbaj vulgar la adresa criticilor săi. Neamțu a
răspuns atunci printr-un mesaj în care a făcut referiri la trecutul tatălui lui
Paleologu, Alexandru Paleologu, inclusiv la colaborarea acestuia cu
Securitatea.

În octombrie 2025, războiul
a continuat cu acuzațiile privind „finanțarea” de către Sorin Ovidiu Vîntu a
studiilor lui Theodor Paleologu la Harvard.

Acum, conflictul a
revenit în prim-plan după declarația lui Paleologu despre furturile în care
sunt implicați români și reacția lui Neamțu, care a readus în discuție premiul
primit de Alexandru Paleologu de la fundația lui Vîntu.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-23T18:08:08.910Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/scandalul-mihail-neamtu-theodor-paleologu-2566185.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”scandalul-mihail-neamtu-theodor-paleologu-2566185.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/scandalul-mihail-neamtu-theodor-paleologu-2566185.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Publicat

pe

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă credibilă.

Ilie Bolojan, liderul PNL Foto: Captură Facebook ReThink Romania

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prezent vineri, 24 octombrie, la un eveniment organizat de ReThink România, președintele PNL a afirmat că votul antisistem din ultimii ani a fost unul „de avertizare” și a atras atenția că repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave.

Fostul premier a criticat ceea ce a numit „aristocrația bugetară”, despre care spune că a construit de-a lungul anilor un sistem de privilegii greu de reformat.

În opinia sa, anumite formațiuni politice vor accepta „doar cu spatele la zid”  „restructurări și renunțarea la niște privilegii”.

Fostul premier a pledat pentru construirea unei alternative politice solide pentru electoratul pro-occidental:

„Avem obligația față de țara asta să dăm o șansă oamenilor care lucrează în România, care gândesc în România. Oamenilor care înțeleg că totuși direcția spre vest este direcția noastră”, a afirmat liderul PNL.

„Dacă partidele se restructurează, vin oameni noi, vin oameni de calitate”

Ilie Bolojan consideră că succesul depinde de capacitatea partidelor de a se reforma și de a atrage oameni noi:

„Dacă partidele se restructurează, vin oameni noi, vin oameni de calitate. N-au altă posibilitate. Pentru că, dacă nu ținem pasul cu vremurile, ne schimbă vremurile pe noi”

Fostul premier a invocat și exemplul Greciei, avertizând asupra riscurilor pe care le presupun măsurile populiste și amânarea reformelor.

„Ar fi de evitat să ajungem, într-o formă diferită, într-o guvernare de tip Tsipras”, a declarat Bolojan, adăugând că efectele unor astfel de situații se resimt „pentru mulți ani de zile”, iar recuperarea este dificilă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ilie Bolojan spune că administrarea companiilor de stat din energie necesită schimbări structurale

Tot la evenimentul ReThink România, Ilie Bolojan a atras atenția că miliarde de euro din Fondul de Modernizare rămân neutilizate sau sunt direcționate către proiecte fără impact major.

„Am avut în Fondul de Modernizare peste 10 miliarde pe care ori îi ținem în conturi bancare, pentru că Transelectrica nu-i în stare să-i consume, ori îi alocăm pe tot felul de proiecte care nu generează valoare adăugată”, a afirmat fostul premier.

În opinia sa, și administrarea companiilor de stat din energie necesită schimbări structurale. Ilie Bolojan susține crearea unor holdinguri care să integreze mai multe segmente ale pieței, astfel încât costul energiei să scadă pentru consumatori și industrie.

Ilie Bolojan a arătat că actualul mecanism de formare a prețurilor permite „niște profituri străvezii unor companii”, în timp ce multe firme românești funcționează la limita rentabilității.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-23T11:55:09.827Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/bolojan-spune-ca-votul-antisistem-a-fost-doar-de-2566060.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”bolojan-spune-ca-votul-antisistem-a-fost-doar-de-2566060.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/bolojan-spune-ca-votul-antisistem-a-fost-doar-de-2566060.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Publicat

pe

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de joi, 22 octombrie 2026. Biletul norocos a costat doar 24,50 de lei și a fost completat printr-o aplicație mobilă, potrivit Loteriei Române.

Foto: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premiul de categoria I se ridică la 17.760.754,40 de lei, iar biletul câștigător a fost jucat prin aplicația mobilă AmParcat.ro. Acesta a inclus trei variante simple la Loto 6/49, pentru care jucătorul a plătit în total 24,50 de lei.

Câștigul de joi este al treilea premiu de categoria I acordat în acest an la Loto 6/49.

Ultima dată, marele premiu al jocului a fost câștigat pe 13 august 2026. Atunci, valoarea acestuia a fost de 52.839.623,04 lei.

Potrivit regulamentului pentru organizarea și administrarea jocurilor loto tradiționale, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile de la data tragerii pentru a-și revendica premiul.

La tragerile organizate joi  de Loteria Română au fost extrase numerele câștigătoare pentru toate cele șase jocuri loto.

Celelalte numere extrase joi, 22 octombrie, au fost:

  • Noroc: 9, 1, 7, 5, 9, 3, 4
  • Joker: 6, 43, 7, 25, 26 + 18
  • Noroc Plus: 0, 6, 7, 1, 2, 8
  • Loto 5/40: 9, 33, 22, 40, 13, 14
  • Super Noroc: 8, 1, 7, 4, 4, 3

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-23T05:08:08.849Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/marele-premiu-la-loto-649-castigat-cu-un-bilet-2565926.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”marele-premiu-la-loto-649-castigat-cu-un-bilet-2565926.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/marele-premiu-la-loto-649-castigat-cu-un-bilet-2565926.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Scandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină” Scandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”
Actualitateacum 11 minute

Scandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”

În 2019, Mihail Neamțu și Theodor Paleologu făceau parte din aceeași echipă politică. Astăzi, cei doi intelectuali se lovesc sub...

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave
Actualitateacum 7 ore

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum 13 ore

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 19 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum o zi

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum o zi

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum 2 zile

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro