Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Vacanțele la munte, mai ieftine în această perioadă. Prețurile cazărilor sunt mai accesibile, susțin oamenii din turism

Publicat

pe

Vacanțele la munte, mai ieftine în această perioadă. Prețurile cazărilor sunt mai accesibile, susțin oamenii din turism

În această perioadă a anului, când mulți români au terminat concediile, există și persoane care caută vacanțe la munte sau în alte zone ale țării, încercând să profite de tarifele mai avantajoase ale hotelierilor.

Peisaj Bucovina SURSĂ FOTO Cătălin Urdoi

Conform specialiștilor în turism, în această perioadă a anului, cel puțin la munte, cazările sunt mult mai ieftine decât vara sau pe perioada sezonului rece, când încep să își facă apariția pasionații de sporturi de iarnă.

Care sunt zonele avantajoase

Agenții de turism susțin că vacanțele sunt foarte accesibile în această perioadă a anului, mai ales la munte. O zonă foarte frumoasă și frecventată de turiști este cea a Bucovinei, unde tarifele au scăzut simțitor.

,,Putem opta pentru zona Bucovinei, o zonă extrem de frumoasă, o zonă de munte, care este destul de accesibilă. Aceasta oferă peisaje frumoase și condiții foarte bune, fiind accesibilă mai ales pentru locuitorii din regiunea Moldovei. Aici, putem găsi cazări de la 150  de lei pe noapte, camera dublă. Totodată, pentru grupurile mai mari sunt disponibile și pensiuni sau cabane ce pot fi închiriate integral, iar prețurile sunt foarte avantajoase. Pentru grupuri de 10-12 persoane, o cabană cu cinci sau șase camere poate fi închiriată cu prețuri cuprinse între 800 și 1500 de lei pe noapte. Astfel, prețurile sunt foarte avantajoase iar stațiuni precum Gura Humorului sau Vatra Dornei pot oferi activități interesante și trasee montane foarte frumoase„, a precizat Bogdan Diaconu, agent de turism din Iași. 

Când vor crește tarifele de cazare

Conform specialiștilor în turism, tarifele scăzute vor mai fi disponibile doar o perioadă scurtă de timp. La început de iarnă, pensiunile și hotelurile de la munte vor fi luate cu asalt de turiștii care iubesc sporturile specifice sezonului rece.

,,Aceste tarife, pentru cazare, vor crește considerabil de la 1 decembrie. Atunci, împătimiții sporturilor de iarnă își vor face apariția în stațiunile montane, dar totul depinde și de condițiile meteorologice. Dacă vremea va permite deschiderea pârtiilor, cu siguranță tarifele vor crește simțitor. Totodată, prețurile vor fi extrem de piperate în perioada sărbătorilor de iarnă. Chiar și acum este aproape imposibil să mai găsim cazări în stațiunile montane pentru Crăciun sau pentru Revelion„, a încheiat Bogdan Diaconu.

Comentarii Facebook

Actualitate

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Publicat

pe

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.

Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.

„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”

Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.

„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.

Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.

Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.

În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Publicat

pe

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio, iar în 1937 Amelia Earhart și Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unui zbor istoric.

Amelia Earhart a dispărut în 1937 FOTO Arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1504 – A murit Ștefan cel Mare

La 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători din istoria românilor. Domn al Moldovei timp de aproape 47 de ani, el a condus țara între 1457 și 1504, remarcându-se prin numeroase victorii militare împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și Poloniei. S-a născut în jurul anului 1433 și este considerat simbol al rezistenței și independenței Moldovei medievale.

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 FOTO Arhivă

În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a consolidat statul moldovean, a întărit administrația și a susținut construirea a zeci de biserici și mănăstiri. Pentru rolul său în apărarea creștinătății, a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.

1698 – A fost brevetat primul motor cu abur

La 2 iulie 1698, inginerul și inventatorul englez Thomas Savery a obținut brevetul pentru ceea ce este considerat primul motor cu abur utilizabil practic. Născut în jurul anului 1650, Savery a conceput o mașină destinată evacuării apei din mine, o problemă majoră pentru industria extractivă a vremii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Invenția sa, cunoscută sub numele de „The Miner’s Friend”, a reprezentat un pas important către Revoluția Industrială. Deși avea limitări tehnice și nu era foarte eficientă, creația lui Savery a deschis drumul pentru dezvoltările ulterioare realizate de inventatori precum Thomas Newcomen și James Watt.

1897 – Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio

La 2 iulie 1897, inventatorul anglo-italian Guglielmo Marconi a primit la Londra un brevet pentru sistemul său de telegrafie fără fir, considerat unul dintre momentele fondatoare ale radioului modern. Marconi se născuse la 25 aprilie 1874, în Italia, și încă din tinerețe a experimentat transmiterea semnalelor prin unde electromagnetice.

Realizarea sa a revoluționat comunicațiile la nivel mondial, permițând transmiterea mesajelor fără cabluri pe distanțe din ce în ce mai mari. În anii următori, tehnologia dezvoltată de Marconi a fost utilizată pe scară largă în navigație și telecomunicații, iar inventatorul a primit, în 1909, Premiul Nobel pentru Fizică 1909.


12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață

1914 – A murit scriitorul Emil Gârleanu

La 2 iulie 1914 a murit Emil Gârleanu, prozator, publicist și ofițer român cunoscut pentru operele sale dedicate naturii și lumii copilăriei. Născut la 5 ianuarie 1878, la Iași, Gârleanu a devenit una dintre figurile importante ale literaturii române de la începutul secolului al XX-lea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Emil Girleanu FOTO Wikipedia

Cea mai cunoscută lucrare a sa este volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, o colecție de schițe și povestiri despre animale. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase publicații și a contribuit la promovarea literaturii române, lăsând în urmă o operă apreciată și astăzi.

1934 – S-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi

La 2 iulie 1934 s-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi, operațiunea de epurare ordonată de Adolf Hitler împotriva adversarilor și rivalilor săi politici. Printre victime s-a aflat și Ernst Röhm, născut la 28 noiembrie 1887, comandantul organizației paramilitare SA.

Desfășurată între 30 iunie și 2 iulie 1934, operațiunea a dus la uciderea a zeci de persoane, consolidând controlul lui Hitler asupra regimului nazist. Eliminarea lui Röhm și a altor lideri SA a întărit poziția armatei germane și a contribuit la transformarea dictaturii naziste într-un regim și mai autoritar.


18 iunie: Dincolo de „Formele fără fond”: peste un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, fondatorul „Junimii”

1937 – Amelia Earhart și Fred Noonan au fost declarați dispăruți

La 2 iulie 1937, aviatoarea americană Amelia Earhart și navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unei tentative de a înconjura globul pe calea aerului. Earhart, născută la 24 iulie 1897, era deja celebră pentru că devenise prima femeie care a traversat singură Oceanul Atlantic cu avionul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dispariția aeronavei a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din perioada interbelică, fără niciun rezultat concludent. Misterul soartei celor doi a rămas nerezolvat până în prezent și a alimentat numeroase teorii, de la prăbușirea în ocean până la ipoteze privind o aterizare forțată pe insule izolate din Pacific.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și județele Ilfov și Ialomița, precum și o avertizare de Cod portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea. În zonele vizate au fost transmise și mesaje RO-Alert.

FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit ANM, primul Cod roșu este valabil între orele 18:00-18:45, fiind vizată Capitala. Va fi o vijelie puternică cu rafale de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

Cetățenii au fost avertizați și prin RO-Alert.

FOTO: Mesaj RO-Alert pentru bucureșteni

Al doilea Cod roșu este valabil între orele 17:50-18:40, fiind vizate următoarele localități din Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Afumați, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Dascălu.

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 20–40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Al treila Cod roșu este valabil între orele 17:35 – 18:20, fiind vizate două localități din Ialomița (Fierbinți-Târg, Sinești) și patru din Ilfov (Găneasa, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu).

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula între 20 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Ultimul cod, cel portocaliu, este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 17:20 și 18:30, pentru localități din județele Constanța (Gârliciu, Saraiu) și Tulcea (Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Meteorologii anunță averse torențiale ce vor acumula între 35 și 40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm), frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 55–70 km/h.

Recomandările DSU

Dată fiind avertizarea de Cod roșu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a transmis cetățenilor următoarele recomandări:

  • Să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
  • Să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
  • Să închidă ferestrele locuințelor și ale altor categorii de construcții;
  • Să nu atingă stâlpii sau conductoarele electrice căzute la pământ.

„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, adaugă sursa citată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala...

Actualitateacum 8 ore

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a...

Actualitateacum 15 ore

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum 21 de ore

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum o zi

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Actualitateacum o zi

Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial

Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real...

Actualitateacum 2 zile

„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro