Actualitate
Românii merg și în spitalele de stat, și în cele private. De ce le aleg pe cele din urmă
Șapte din 10 români care solicită un serviciu medical într-o unitate privată au nevoie de o consultație în regim ambulatoriu. Aceasta este una dintre concluziile studiului „Impactul economic al segmentului de sănătate privat din România“, realizat de EY România, la solicitarea Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.
A crescut numărul persoanelor care au abonamente în cadrul clinicilor din sistemul privat
Potrivit aceleiași surse, 20% dintre pacienții care se adresează clinicilor private accesează servicii de imagistică medicală. De altfel, studiul arată că unitățile private au făcut investiții consistente în achiziționarea de echipamente de imagistică medicală, laboratoare și centre stomatologice.
Din totalul consultațiilor realizate în clinicile private, 0,5% au fost prin sistemul de telemedicină. În medie, în 2021, un pacient care s-a adresat unei clinici private a efectuat 1,5 consultații și peste patru analize de laborator.
Studiul mai dezvăluie că, în timp ce sistemul de sănătate de stat este mai degrabă curativ, cel privat are un rol preventiv. Ratele mortalității evitabile prin prevenire și prin cauze tratabile au scăzut cu 9,4%, respectiv 8,4% pe parcursul ultimilor 6 ani, pe fondul creșterii veniturilor populației, al accesului la educație, dar și al campaniilor de informare, se mai arată în raport.
Prezent la lansarea raportului, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, a precizat că foarte curând și sistemul public de sănătate va trebui să se reorienteze mai mult către prevenție: „Odată și odată trebuie să se rupă această pisică și să rezolvi problema. Încă un lucru care trebuie făcut este introducerea bugetului multianual, pentru că asta ar rezolva foarte multe probleme, inclusiv la nivelul sistemului privat“.
Câți bani a făcut sistemul privat
Sistemul privat de sănătate din România contribuie cu aproximativ 20% la sistemul de sănătate prin plățile directe pe care pacienții le fac pentru serviciile medicale solicitate, dar şi prin abonamentele medicale sau asigurările voluntare.
Piața abonamentelor medicale a înregistrat creșteri mari în ultimii ani ajungând la o cotă de piață de 4,1% din piața serviciilor private de sănătate. Cea mai mare parte a abonamentelor medicale este suportată de către angajator, ca beneficiu extrasalarial.
În 2020, plata serviciilor medicale private a crescut cu 95%, comparativ cu anul 2015, exceptând serviciile medicale stomatologice.
Cifra de afaceri a companiilor active pe piață a fost de 2,6 miliarde de euro, în 2022, adică 0,7% din cifra de afaceri la nivel național. La aceasta se adaugă și piața serviciilor stomatologice care s-a ridicat tot în 2020 la 448 de milioane de euro.
Statul român finanțează doar în proporție de 5% piața serviciilor stomatologice, comparativ cu media europeană care este de 31%. Media consultațiilor stomatologice este de 0,3 pe an în România, comparativ cu media UE de 0,9. Mai rău decât noi este Cipru, cu 0,1, la polul opus fiind Olanda, cu 2,5.
Raportul mai arată că România duce lipsă acută de medici și asistenți medicali ca urmare a emigrării în alte țări a acestor profesioniști, dar că politica salarială aplicată din 2018 a redus din amploarea fenomenului.
Actualitate
Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot
Deja o mare victorie pentru Bad Unicorn, distribuitorii premiați: Monica Felea și Ștefan Bradea, care au avut și au curajul să aducă producții rare și de valoare.
Actualitate
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
Rusia ar fi pierdut, doar în luna decembrie 2025, aproximativ de două ori mai mulți soldați decât a pierdut Uniunea Sovietică pe parcursul întregului război sovieto-afgan, a declarat pe 10 februarie fostul șef al serviciului britanic de informații externe.
Aproximativ 30.000 de militari ruși au fost uciși în Ucraina în luna decembrie FOTO Profimedia
Sir Richard Moore a făcut declarațiile într-un interviu acordat jurnalistei Yalda Hakim, în cadrul podcastului World de la Sky News, pe 10 februarie. Potrivit acestuia, aproximativ 30.000 de militari ruși au fost uciși în Ucraina în luna decembrie, un bilanț pe care l-a descris drept „uluitor”.
Moore a comparat acest număr lunar de morți din rândul armatei ruse cu pierderile suferite de Uniunea Sovietică în războiul din Afganistan, conflict care a durat zece ani (1979–1989) și s-a soldat cu moartea a aproximativ 15.000 de soldați sovietici.
„Pierderile sunt îngrozitoare, iar chiar și rușilor le va fi greu să înlocuiască un asemenea nivel de pierderi. Cu toate acestea, continuă să se descurce extrem de prost pe câmpul de luptă”, a spus Moore.
El a adăugat că, în pofida acestor pierderi, președintele rus Vladimir Putin „se simte mai confortabil decât ar trebui”.
„Ar trebui să exercităm o presiune mai mare. Ar trebui să-i sprijinim pe ucraineni mult mai mult decât o facem în prezent. Ar trebui să le acordăm mai multe permisiuni decât le oferim acum”, a mai declarat fostul șef al MI6.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, în decembrie 2025 pierderile Rusiei au depășit pentru prima dată numărul noilor soldați angajați pe bază de contract. Rusia a recrutat 27.400 de militari în acea lună, în timp ce pierderile au ajuns la 33.200 de soldați morți și răniți.
În lunile anterioare, balanța fusese mai favorabilă Kremlinului, conform datelor ucrainene.
În noiembrie 2025, pierderile s-au ridicat la aproximativ 31.000, în timp ce peste 33.300 de persoane au fost recrutate pe bază de contract. În octombrie, cifrele indicau 31.500 de pierderi, față de 35.600 de noi soldați contractuali.
În luna septembrie, Moore avertizase că nu vede „nicio dovadă” că președintele rus Vladimir Putin ar fi interesat de o pace negociată în Ucraina, în afara unei capitulări totale.
Declarația a fost făcută în contextul anunțului potrivit căruia MI6 urma să lanseze un portal pe dark web destinat contactării potențialilor spioni din Rusia și din alte țări rivale, transmite Kyiv Independent.
Serviciul britanic de informații a precizat că utilizează dark web-ul pentru prima dată, cu scopul de a reduce riscurile pentru spioni. MI6 a publicat, de asemenea, instrucțiuni de utilizare a platformei pe YouTube, în mai multe limbi, inclusiv în limba rusă.
Actualitate
Cea mai abruptă cale ferată din lume, care sfidează gravitația și oferă peisaje spectaculoase: „O călătorie înfricoșătoare, dar fantastică”
Cu o coborâre la un unghi de 52 de grade, Scenic Railway din Australia deține recordul pentru cea mai abruptă cale ferată pentru pasageri din lume. Situată în Munții Albaștri, această linie ferată unică atrage anual mii de turiști dornici de adrenalină și priveliști spectaculoase.
O călătorie cu trenul, care coboară la un unghi amețitor de 52 de grade, este considerată cea mai abruptă linie ferată pentru pasageri din lume. Este vorba despre Scenic Railway, situată în Munții Albaștri din Australia, o atracție care îmbină adrenalina pură cu peisaje naturale impresionante, scrie express.
Scenic Railway se află în complexul turistic Scenic World, la marginea Văii Jamison, și deține Recordul Guinness pentru cea mai abruptă cale ferată pentru pasageri. Trenul coboară cu o viteză de aproximativ patru metri pe secundă, la un unghi de 52 de grade, traversând tuneluri săpate în stâncă și zone de pădure tropicală.
Scenic Railway din Australia FOTO: captura instagram
Deși astăzi este una dintre cele mai populare atracții turistice din Australia, calea ferată nu a fost construită inițial pentru agrement. Linia a fost realizată în 1878, ca parte a tramvaiului minier din Katoomba, fiind folosită pentru transportul cărbunelui și al șistului din munți în vale.
În 1945, antreprenorul Harry Hammon a transformat traseul într-o atracție turistică. De atunci, Scenic Railway este deținută și operată de familia Hammon. Din 2013, vagoanele au fost modernizate și dotate cu acoperișuri din sticlă, pentru ca vizitatorii să poată admira peisajele într-o experiență panoramică.
De la deschidere, peste 25 de milioane de turiști au călătorit cu Scenic Railway. Trenul poate transporta 84 de pasageri simultan și pleacă la fiecare 10 minute.
Complexul Scenic World mai include un teleferic cu podea de sticlă, un skyway peste vale și trasee pietonale prin pădurea tropicală.
Cei mai mulți vizitatori susțin că experiența este una memorabilă.
Experiența a stârnit reacții puternice în rândul turiștilor.
„Scenic Railway oferă o călătorie palpitantă și puțin înfricoșătoare, dar merită. Este fantastic”, a scris un vizitator pe TripAdvisor.
„Coborârea pe cea mai abruptă cale ferată din lume, plimbarea prin pădure, totul a fost incredibil. Peisaje sălbatice, naturale. Merită fiecare dolar”, a spus un turist.
„O experiență fantastică. Peisajele sunt pur și simplu uluitoare. O modalitate excelentă de a vedea pădurea tropicală”, a adăugat un alt turist.
-
Actualitateacum o ziCe îi preocupă pe părinți când vine vorba despre învățarea englezei? Novakid răspunde curiozităților frecvente
-
Actualitateacum o ziCrimă incredibilă în Texas: o tânără de 23 de ani a fost împușcată de tatăl său după o ceartă legată de Donald Trump
-
Actualitateacum o ziCFD explicat simplu: cum funcționează, costuri și riscuri
-
Actualitateacum o zi„Remarcăm pentru a n-a oară impostura”. De ce refuză România să-și privatizeze marile companii de stat
-
Actualitateacum 3 zileUK: Școlile cer ajutor în „lupta solitară” împotriva țigărilor electronice
-
Actualitateacum 3 zileRacheta „Oreșnik” a lui Putin și tunurile lui Ivan cel Groaznic: cum folosește Moscova mitul armelor-minune
-
Actualitateacum o ziStrategii prin care companiile își reduc costurile fără riscuri inutile
-
Actualitateacum o ziMituri despre „dinți ficși” și ce este posibil în realitate




