Actualitate
Noua față a marilor monumente istorice restaurate în România stânește ironii și controverse VIDEO
Unele dintre cele mai valoroase monumente istorice din România au avut nevoie de lucrări ample de reabilitare și restaurare, însă adesea rezultatul intervențiilor a stârnit controverse. În
Hunedoara, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor și Amfiteatrul din Ulpia Traiana
Sarmizegetusa se alătură unui lung șir de monumente transformate de lucrări.
Incinta I sau Palatul Princiar din Cetatea Devei, după restaurare. Foto: Primăria Deva.
Ferestre tremopan pe clădiri medievale, elemente de beton în locul unor blocuri de calcar antice, schele metalice ridicate peste construcții emblematice, extinderi pe orizontală și verticală a unor clădiri de epocă și alte „intervenții moderne” au schimbat complet înfățișarea unor monumente istorice din Hunedoara și au stârnit controverse.
Castelul Corvinilor din Hunedoara, Cetatea medievală Deva, Sarmizegetusa romană și Sarmizegetusa Regia se numără printre monumentele istorice din Hunedoara a căror reabilitare și restaurare au fost „reclamate” de-a lungul timpului, atât de localnici și turiști, cât și de unii oameni de știință.
De critici nu au scăpat nici monumente istorice din Hunedoara, mai puțin importante, ca Biserica medievală Colț sau Cetatea Mălăiești, restaurate în anii trecuți.
Pavajul din curtea Castelului Corvinilor, motiv de nemulțumire
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost clădit în secolul al XV-lea și, de-a lungul istoriei sale de șase secole a trecut prin numeroase transformări.
Familia Huniazilor, primii ctitori ai castelului medieval din Hunedoara, ar avea dificultăți în a recunoaște fortăreața pe care a ridicat-o pe Dealul Sânpetru din Hunedoara, deasupra râurilor Zlaști și Cerna.
Curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara, după lucrări. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Cele mai recente transformări sunt datorate lucrărilor de restaurare începute în 2019, cu fonduri europene.
Fațadele Castelului Corvinilor și cele mai multe dintre spațiile interioare ale edificiului au fost restaurate și redate circuitului turistic, însă unele lucrări nu au fost pe placul tuturor.
Una dintre intervenții a vizat reamenajarea curții interioare, necesară, potrivit reprezentanților castelului, pentru a răspunde nevoilor unui număr tot mai mare de vizitatori.
Curtea cCstelului Corvinilor, înainte de restaurare. Foto: Daniel Guță
În anii ’90, cea mai mare parte din suprafața curtea castelului a fost acoperită cu nisip și pietriș, așezat pe platoul stâncos de fundare a monumentului medieval.
Pietrișul a fost înlăturat, iar curtea a fost acoperită cu pavaje de piatră naturală, lucru care a stârnit nemulțumirea unor localnici, care au considerat că noul aspect al curții este prea „modern” pentru edificiul medieval.
„Curtea interioară a Castelului Corvinilor a fost pavată, dar nu în întregime – pintenul de stâncă ce definește acest spațiu va fi păstrat și vizibil. Această lucrare se adresează, printre altele, persoanelor cu dizabilități, care întâmpinau dificultăți la vizitarea Castelului Corvinilor. Ele vor fi înlăturate prin amenajarea acestui pavaj, care va facilita accesul spre Turnul vechi de poartă, spre Turnul Alb, iar de acolo la întreg parterul Aripii Bethlen. Totodată accesul spre fântână și spre lapidarul renascentist va fi mult mai facil, dar și, cu ajutorul unor rampe mobile, în sala Cavalerilor și în Bastionul de tortură”, declara arheologul Sorin Tincu, director la Muzeul Castelului Corvinilor.
Pavimentul va contribui la păstrarea curățeniei în Castelul Corvinilor din Hunedoara, preciza acesta.
„Sedimentele care erau transportate pe tălpile vizitatorilor au dus cu timpul la degradarea, în unele cazuri ireversibilă, a pavajelor din Sala cavalerilor”, a adăugat arheologul Sorin Tincu.
Cetatea Devei, pavată cu dale
Lucrările de reabilitare a Incintei I din Cetatea medievală Deva (video) au ajuns la final, fiind realizate de municipalitate cu fonduri europene.
Noua înfățișare a palatului medieval din secolul al XIII-lea a stârnit numeroase comentarii negative pe rețelele sociale, la fel cum în anii trecuți, reabilitarea incintelor II și III a fost reclamată de numeroși localnici, dar și de unii specialiști în istorie și arheologie.
Cetatea Devei. Foto: Primăria Deva.
„Ce s-a făcut acolo nu mai are nimic de-a face cu reabilitarea și conservarea. Este tragic să constați că nu mai există oameni calificați pentru așa ceva în România sau că aceștia nu au fost aduși la Deva, nici macăr la a doua „reabilitare”. Și mai tragic este modul în care ministerele și instituțiile corespunzătoare dau aviz la așa ceva și acompaniază astfel de lucrări. Grotescul esteticului realizat aici, aberant de îndepărtat de autenticitatea istorică, a depășit cu mult neîndemânarea și fantezia ieftină de la primele reabilitări. Cetatea a devenit o butaforie ridicolă, care nu mai păstrează nici nostalgia și nici farmecul vremurilor trecute și nici nu redă formatul istoric inițial”, reclama un pasionat de istorie din Deva.
Peste 23 de milioane de lei au fost investite în refacerea așezării, iar rezultatul lucrărilor a fost prezentat ca fiind unul spectaculos, de primarul Florin Oancea.
Cetatea Devei, înainte de lucrări. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
„Lucrările de reabilitare şi amenajare a Incintei I din Cetatea Deva, partea din vârful monumentului istoric, un proiect spectaculos, sunt aproape de a fi terminate. Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, vor determina funcționalitatea întregului monument istoric, creând premisele dezvoltării turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști. Mare parte din evenimentele din 2024 vor fi organizate în incintele I, II și III ale Cetății”, a declarat primarul Florin Oancea.
Primarul Florin Oancea susține că proiectul a primit avizele necesare ce pot fi acordate după evaluările făcute de specialiști din Comisia Națională a Monumentelor Istorice.
Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, dotat cu tribune metalice
Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video) a fost restaurat și dotat cu tribune metalice, detașabile, ce vor fi folosite pentru spectatorii care vor asista la evenimentele plănuite în arena romană după finalizarea lucrărilor de restaurare.
Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
„S-a propus realizarea de gradene pe câteva sectoare ale laturilor sudice și nordice, din structură metalică zincată, independentă de structura istorică, sprijinită pe dale de beton prefabricat așezate pe pat de pământ și susținute de stâlpi care să asigure panta arenei romane. Așadar, gradenele noi nu vor fi reconstruite pe structura istorică existentă și vor fi amplasate doar spre interiorul amfiteatrului. Extragerea acestora se va putea realiza fără a produce daune asupra monumentului istoric, fiind astfel o intervenție reversibilă”, arăta Consiliul Județean Hunedoara, beneficiarul proiectului de restaurare a monumentului, derulat cu fonduri europene.
În proiectul inițial, propunerea de restaurare a uneia dintre laturile tribunelor amfiteatrului viza refacerea acesteia cu marmură – material folosit în trecut la construcția monumentului.
Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, înainte de lucrări. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Studiile necesare elaborării Proiectului tehnic au arătat că vechea structură a amfiteatrului nu ar fi putut susţine o nouă construcţie peste tribună, de aceea au fost preferate structurile metalice.
Gradenele vor putea găzdui până la 500 de spectatori, iar arena va fi amenajată, la rândul ei, cu pământ stabilizat. Unii localnici, dar și istorici au contestat soluția aleasă pentru a revitaliza Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Amfiteatrul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost descoperit în secolul al XIX-lea, iar de-a lungul timpului a trecut prin mai multe etape de cercetare, restaurare și conservare, cele mai ample fiind derulate în anii ’60.
Actualitate
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.
Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!
Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?
Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.
Câțiva factori care influențează gustul:
- Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
- Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
- pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
- Dezinfectanții – în special clorul.
- Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.
Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.
Geologia zonei și compoziția minerală
Apa dură vs. apa moale
Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.
- Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
- Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.
Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.
Mineralizarea și gustul asociat
Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:
- Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
- Fier – poate genera un gust metalic.
- Sulfați – pot da un gust ușor amar.
Sursa apei și sistemul de distribuție
Apă de suprafață vs. apă subterană
Furnizorii folosesc două surse principale:
- Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
- Apă subterană – puțuri și izvoare.
Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.
Rețeaua de conducte
După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.
- Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
- Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.
De ce simți uneori gust de clor?
Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.
Gustul de clor depinde de:
- Distanța față de stația de tratare.
- Temperatură (vara se ajustează dozajul).
- Timpul petrecut în rețea.
Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.
De ce apa îmbuteliată este diferită?
Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.
Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.
Această opțiune oferă:
- Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
- Mai puțin plastic de unică folosință.
- Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.
Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:
Verifică informațiile oficiale
Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.
Aplică soluții simple
- Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
- Curăță periodic aeratorul robinetului.
- Păstrează apa la frigider pentru consum.
Alege un sistem de filtrare potrivit
Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.
Evaluează alternativele
Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.
Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.
Actualitate
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.
Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu
Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.
Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.
Paul va studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.
De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin
„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.
Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.
Citește mai departe pe Click!
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 2 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Breakingacum 2 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 3 zile
Cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc: dubla lui Răducioiu și cele cinci minute până la visul semifinalei
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur





