Actualitate
Blestemul mediocrității ipocrite. Sau al ipocriziei mediocre. Școala, aservită politic. În Republica Ortodoxă Română
Această carte este ultima mea luare de poziție publică, în volum tipărit, având ca subiect starea și procesualitatea, la noi în România, a celui mai important sistem public din viața oricărei societăți: Educația. Adică, unicul generator de resursă umană școlită să facă față, sau nu, nevoilor, exigențelor și provocărilor pe care le avem de gestionat, la nivel inidividual sau societal.
Apărarea apără. Sănătatea vindecă. Transporturile transportă. Justiția ar trebui să împartă dreptatea, atunci când nu e cangrenată cu sânge rece până în măduva sa, așa cum stau mărturie dosarele grele ale Țării ăsteia, precum Decembrie 1989, mineriadele, Gheorghe Ursu și câte și mai câte.
Și tot așa.
Dar unicul creuzet miraculos, menit prin natura sa să transforme națiile dându-le an de an oamenii cu caracter și competență de care ele, națiile, au nevoie sau pe care îi merită, a fost, rămâne și va fi, de-a lungul veacurilor, Educația. Așa e lăsat să fie. Și de aceea, dată fiind importanța sa strategică, în 2013-2014 am numit starea actuală a sistemului public al Educației drept amenințare la siguranța și securitatea națională a României [1]. Pentru că absolvenții inepți și incompetenți de azi vor deveni adulții inepți și incompetenți de mâine, și aceștia, printr-un pervers proces de contra-selecție bazat pe mediocritate și impostură, vor conduce, în viitor, România.
În gard, cel mai probabil.
De ce ultima carte? Deoarece simt că, în mai bine de douăzeci de ani de acțiune, am spus ce am avut de spus relevant, am scris ce am avut de scris semnificativ și am făcut ce am avut de făcut transformațional, în rolurile publice în care m-am aflat. Toate, fără prerogative decizionale explicite, politice ori de politici publice. Deopotrivă, toate, cu suficiente pârghii de influență, pe care le-am activat atât cât m-am priceput. Acum a venit timpul să pun punct eu acestei etape din viața mea profesională. Iar rezultatele specifice și măsurabile ale proceselor pe care le-am facilitat – dintre care cele mai semnificative sunt școlile-pilot [2,3], focalizate, din 2021 începând, pe pilotări de arhitecturi curriculare de secol XXI și, respectiv, consacrarea legislativă, în 2023, a sintagmei curriculum la decizia elevilor din oferta școlii, căreia i-am dat formă și fond cu peste 15 ani în urmă [4] – vorbesc prin ele însele despre valoarea adăugată a muncii mele în câmpul public al Școlii ca sistem. Pentru conformitate, reiterez aici că nu am afiliere politică, fapt ce a avut atât beneficii importante – permițându-mi să mențin mereu conversația despre Educație în echilibru cvasi-stabil, poziționând-o de fiecare dată în centrul câmpului de forțe politice –, cât și costuri severe – de pildă, acces la poziții de decizie formală (cum să pui în funcție, aici la noi, pe unul pe care nu-l poți controla / șantaja politic?!… Vade retro!…)
Acest volum – jurnal de blog [5] și, de această dată, mult mai mult decât atât [6] – explicitează, sine ira, două teze de fond pe care eu le-am identificat a defini și determina, în rău și nu în bine, starea curentă și de viitor a Educației în România: aservirea politică structurală a Școlii ca sistem și, respectiv, prevalența premeditată a jocului de putere și influență religios, ambele în detrimentul unui sistem educațional modern, deschis, laic, caracterizat de subsidiaritate europeană autentică și nu de hiper-control și centralizare aberantă, ca acum – expresia cea mai grotescă a hiper-controlului și aberantei centralizări fiind nefericitele planuri-cadru unice pe cicluri, alcătuiri de ev mediu educațional, de care Sistemul încă ține strașnic, cu dinții, test de turnesol dur al curajului establishment-ului de schimbare a paradigmei Educației în România, test picat sistemic de establishment, de treizeci de ani încoace.
În deceniul 2014-2023, cel al actualei Administrații Prezidențiale, România a ales să-și construiască un sistem public al Educației definit, în analiza mea, de un singur atribut dominant: mediocritate. Personaje politice mediocre au generat un proces politic și de politici publice mediocru, pe numele său România Educată, care a condus la promovarea, elaborarea, adoptarea și promulgarea unor legi ale Educației mediocre – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 [7] și Legea învățământului superior nr. 199/2023 [8]. A doua lege este, înainte de orice, despre împărțirea feudelor de bani, putere și influență în universități, iar prima lege, covârșitor, despre cosmetizarea unor stări de fapt din școala preuniversitară, care cosmetizare eludează cinic, meschin și total neprofesionist marile proiecte de schimbare a paradigmei Educației, menite să dea României secolului XXI o Școală ca sistem de secol XXI. Proiecte importante, foarte bune în esența lor, precum regândirea învățământului dual, consacrarea sintagmei de proces curriculum la decizia elevilor din oferta școlii (în loc de curriculum la decizia școlii) ori consolidarea mecanismelor de inovare (în primul rând, inovare curriculară) oferite școlilor care decid să aleagă statutul de școli-pilot riscă să devină forme fără fond ori forme cu fond foarte scăzut, în absența marilor proiecte transformaționale – inadmisibil, laș, ignorate legislativ: arhitectură curriculară autentică de secol XXI; carieră didactică autentică de secol XXI; formare inițială autentică de secol XXI, pentru viitorii profesori, pe filiera didactică, prin programe de LICENȚĂ oferite de universități; subsidiaritate managerială, curriculară, financiară și de resurse umane autentică, de secol XXI, pentru directorii școlilor publice; inspecție școlară și instituțională autentică, de secol XXI, nu ca acum. Așa cum au probat, cu asupra de măsură, școlile-pilot ce funcționează începând cu anul școlar 2021-2022, în baza HG nr. 559 / 2020 [9] și OMEC nr. 4811 / 2020 [10] fac bine și foarte bine ceea ce fac, și reprezintă excelente modele de bune practici, în frunte cu celebrul, de-acum, Colegiu Național “Gheorghe Lazăr” din București: începând cu anul școlar 2022-2023, peste jumătate din liceele care au decis să devină școli-pilot au ales să piloteze… ce? Modelul “Lazăr”, bineînțeles!… Or, dacă așa stau lucrurile, ce cusur am fi avut – în afară de cel inept, al calculului politicianist hrănit meschin de mediocritate viscerală – să construim o școală cu fața spre viitorul croit de școlile-pilot și nu, ca acum, cu fața în pământ ori întoarsă încă spre trecut, alegând opțiunea sindicalistă a prevalenței titularizării pe viață, a normelor și salariilor profesorilor, în locul unei construcții educaționale croite pe merit pe bune, și nu mediocru, cum e acum?
De ce consacrăm Școală aservită politic, în loc de Școală pe bune pentru România pe bune?
Răspuns sec și dur: pentru că, în fapt, nu vrem Școală pe bune pentru România pe bune.
Doare, știu.
Dar ăsta este adevărul crud, nefardat.
Povestea Republicii Ortodoxe Române este mult mai subtilă, mult mai profundă și mult mai tristă. Când luni și luni și luni la rând, în dezbaterea publică dspre legile aflate în durerile facerii singura conversație despre arhitectura curriculară pe care noua legislație ar fi urmat s-o consacre este conversația despre obligativitatea orei de Religie în trunchiul comun preuniversitar, de sus până jos, și despre prezența Religiei în cadrul examenului național de bacalaureat, atunci noi, ca nație avem o uriașă problemă de politici publice naționale. Ultima dată când am verificat, Biserica nu era Școală și Școala nu era Biserică. A planta, înainte de toate celelalte, Religia în trunchiul comun al planurilor-cadru și apoi om mai vedea noi ce-om mai face cu ele de planuri-cadru este un eșec fundamental de politici publice, pe care toți îl știm bine de tot și despre care cei mai mulți au ales sa tacă public, laș – asurzitoarea tăcere a complicității vinovate. Toți politicienii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi, cu care am discutat subiectul au admis, off the record, cu mai mult sau mai puțin de jumătate de gură, că, în fapt, chestiunea consacrării orei de Religie drept obligatorie pe întreaga verticală curriculară preuniversitară este un brut(al) joc de putere, influență și control al cultului religios majoritar din România. Toți politicienii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi, cu care am discutat subiectul au admis că Educația spirituală [11]este o alternativă onestă la ora obligatorie de Religie, pentru a asigura copiilor exact ceea ce numele îi spune, educație spirituală adică, în cheia, de pildă a Recomandării nr. 1720 din 2005 [12] a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (ultima dată când am verficiat, România era stat membru al Uniunii Europene), și nu îndoctrinare ori prozelitism. Și toți politicenii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi despre care am făcut vorbire mai sus, TOȚI, au ales, laș, conivența, tăcând public asurzitor atunci când aveau a vorbi și a pune lucrurile pe făgașul unei Școli laice de secol XXI, așa cum ar fi avut nevoie a fi Școala ca sistem, din 2023 încolo.
De atât este în stare intelighenția românească, decidentă politic ori nu, acum.
Atât putem, ca societate, laș și ipocrit, acum.
Încă un gând despre frică, lașitate și mediocritate date în fapt acum, sub ochii noștri, în vara 2023, în câmpul critic de acțiune strategică educațională – ați ghicit, nu-i așa? Exact: arhitecturile curriculare ale Școlii ca sistem în România!… Deunăzi, edupedu.ro titra astfel [13]: Noile planuri-cadru pentru liceu ar trebui să fie aprobate până pe 29 februarie 2024, iar programele școlare noi ar ajunge la elevii care încep clasa a IX-a în 2025 – proiect / Patru generații de liceeni, cu reforma curriculară suspendată de politicieni. Scrie sursa citată, negru pe alb:
Mai exact, abia din anul școlar 2025-2026 vor exista programe școlare noi pentru elevii care vor intra atunci în clasa a IX-a. Prevederea se regăsește în proiectul de ordin de ministru [14] care va reglementa datele limită până la care alte ordine de ministru (OME) și hotărâri de guvern (HG) să fie aprobate pentru aplicarea noilor legi ale educației
Adică, iar date la vale, hăt, cât mai departe de asumarea politică de acum!…
Eu monitorizez chestiunea curriculară de cincisprezece-douăzeci de ani, cu atenție sporită cam de pe vremea mandatului ministerial al lui Remus Pricopie (adică din 2013) încoace. Zicea atunci ministrul RP, într-o declarație pe care am citat-o [15], la vremea ei:
“În 17 septembrie 2013, am adresat ministrului Educaţiei două întrebări de leadership, formulate în contextul următor:
CONTEXT. Fără excepţie, evaluările internaţionale din ultimele două decenii constată starea sistemului public al Educaţiei din România drept una structural, endemic sub-performantă. Rezultatele la examenele naţionale de bacalaureat din ultimii trei ani confirmă incontestabil inadecvarea profundă a sistemului public al Educaţiei la realitatea României de azi şi, cu atât mai mult, de mâine.
ÎNTREBĂRI. CÂND şi CUM, specific, veţi iniţia procesul schimbării paradigmei actuale a Educaţiei în România?
Dacă doriţi să ascultaţi răspunsul complet, click aici [16], şi acordaţi-vă răgazul cuvenit, de la minutul 39 la minutul 47.
Din răspunsul care a durat şapte minute mult prea lungi, secvenţa cea mai relevantă pentru mine a fost aceasta:
„Repet, fără să am pretenţia unei schimbări de filosofie – pentru că şi schimbarea de filosofie a modului în care noi organizăm şcoala românească trebuie să fie, de fapt, rezultatul unei dezbateri foarte mari, apoi această schimbare de filosofie trebuie să se reflecte într-o nouă lege a educaţiei… Ăăăă… Ce credeţi că se va întâmpla astăzi dacă eu acum în acest interviu spun într-un an de zile vom avea o nouă lege a educaţiei, care va avea o nouă filosofie? Păi, evident că va începe o agitaţie, şi în special politică, de nemăsurat. Prin urmare, nu spun acest lucru… Eu spun că trebuie să avansăm gradual, că trebuie să conservăm tot ceea ce s-a facut bun în sistem de-a lungul timpului şi pe măsură ce corectăm aceste deficienţe de-ale sistemului să încercăm să ne gândim şi la şcoala de mâine…”
Întregul răspuns este dominat inadmisibil de frica organică a asumării, la vârf, a celui mai important proiect al României anilor 2013-2020: aşezarea corectă a Şcolii pe premisele secolului XXI. Vezi-Doamne, va începe o agitaţie politică de nemăsurat – brrrr!… Deci, în subtext, dă-o-ncolo de educaţie, important e să nu se agite politicienii – că tot au rezolvat ei de minune, neagitaţi, teme precum Oltchim, CFR Marfă, câinii maidanezi, Roşia Montană, fondurile europene 2014-2020, România-a doua economie subterană ca mărime în Europa, şi încă vreo alte câteva asemenea, de să cadă poporul pe spate, uimit de performanţa stelară a politicienilor care nu trebuie agitaţi mai mult şi cu şcoala asta care, brusc, ne stă în gât!… Ce să spun, aici era marea problemă: profilaxia agitării ineptei noastre politichii, şi nu înapoierea ruşinoasă, descalificantă a sistemului public al Educaţiei în raport cu standardele internaţionale în materie. Halal clasă politică! Halal leadership de mucava!…”
În fapt, răspunsul ministerial de cu zece (zece!…) ani în urmă – să avansăm gradual, să conservăm binele, să încercăm să gândim … bla-bla-bla!… – definește impecabil conduita de struți (urgent, capetele în nisip!…) a tuturor miniștrilor Educației, de-a lungul tuturor anilor scurși până acum, în raport cu spinoasa, transformaționala, schimbătoare-de-paradigmă chestiune curriculară-cartof hiper-ultra-ucigător de fierbinte: pasarea pe cartul următorului diriguitor, amânarea, aruncarea dincolo de gardul propriu – fie la altul, nu la mine!…
Cu o singură, nefastă, rușinoasă ca rezultat, excepție: planurile-cadru pentru gimnaziu aprobate în 2016, în mandatul fostului ministru Curaj. Am fost parte din proces [17] și l-am caracterizat după cum urmează:
“Frica ministrului Curaj [18]
SAU ACT RATAT. Sau împăratul e gol. Iar cel mai sinistru în toată ecuația asta împiedicată în fără-de-snaga propriei sale neputințe e că împăratul știe bine că e gol. El, împăratul, știe.
Când spun ministrul Curaj, am în vedere explicit întreaga verticală a establishment-ului educațional, care a cauționat laș un plan-cadru pe care răposatul academician Solomon Marcus, fie-i numele venerat, deja l-a inclus, în iterațiile sale oficioase anterioare, în clasa „caricaturilor”. Iată paragraful ucigător, verbatim, dintr-un mesaj datat 29 decembrie 2015:
„Suntem invitați să evaluam programe de gimnaziu, de fapt niște caricaturi de programe, reduse la combinații de posibile repartizări de ore. Sursa acestor programe este aceeași care anterior a produs ceva similar pentru școala primară și din care au rezultat manualele așa zise noi, de primară, pe baza cărora problema a fost considerată rezolvată pentru școala primară și trecem mai departe. În acea fază, nimeni nu ne-a întrebat, nu ne-a chemat, am fost puși în fața unui fapt împlinit. Proiectul meu constă în a ataca problemele DE LA RĂDĂCINĂ.”
Și mai zice academicianul, pe 4 ianuarie 2016, la fel de ucigător, la fel de fără echivoc:
„S-a pierdut și se pierde timpul cu o treabă de o utilitate îndoielnică, număr de ore pentru diverse materii, ignorându-se faptul că aceste materii s-au amestecat în ultimii 50 de ani într-un asemenea grad, încât nu știm unde sunt frontierele dintre ele. Cultura nu se mai organizează acum pe discipline, pe arii curriculare, ci pe probleme și pe paradigme. SĂ NE INTRE BINE ÎN CAP ACEST LUCRU!”
Și acum calcule. Pe cât de reci, pe atât de halucinante.
Clasa a V-a. Procent CDȘ din total ore: între 4% și 11%. Clasa a VI-a: între 4% și 10%. Clasa a VII-a: între 3% și 9%. Clasa a VIII-a: între 3% și 12%. Maximele se ating doar dacă elevii ar studia 28, 30, 33 și 34 ore pe săptămână, în fiecare din clasele gimnaziale. Iar numărul de discipline, doar din trunchiul comun: 15; 16; 18; 17. Băăăi, chiar am înnebunit cu toții, chiar suntem duși cu capul? ASTA înseamnă așezarea în fapt a enunțului ministerial mincinos CURRICULUM LA DECIZIA ELEVULUI?!…
Iar toate numerele mari din slide-urile 3, 4, 5, invocate de ministru în pledoaria de debut a conferinței de presă – 18000 participanți, 10000 cadre didactice, 150 evenimente județene cu peste 3000 de participanți alea-alea… – nu-mi spun decât un singur lucru, reconfirmat trist și brutal: cea mai feroce frână a transformării Școlii ca sistem este Școala ca sistem însăși, încremenită în propria sa negare și neputință de reînnoire.
Dacă aș avea copii care în anul școlar 2017-2018 ar intra în clasa a V-a, i-aș duce urgent în Noua Zeelandă sau în Finlanda, sau oriunde altundeva, unde școala chiar are treabă cu binele copiilor, și nu cu normele profesorilor. Acest plan-cadru este trădare pe față a interesului național, iar povestea cu adevărata transformare care ar începe, de fapt, de la programe și manuale (și nu m-am prins eu încă) este o scuză străvezie la neputința de a rupe pisica schimbării autentice a paradigmei Educației în România, care începe, ce să vezi, fix cu arhitectura curriculară, ratată copios acum. Establishment-ul tocmai și-a rupt dinții în planul-cadru pentru gimnaziu.
La final, două aserțiuni. De fond.
Prima. Pentru conformitate, notific ministrului Curaj, secretarului de stat Anisie și directorului Fartușnic faptul că eu și colegii mei din grupul de inovare curriculară, numit prin ordin de ministru, am luat contact cu acest plan-cadru prin bunăvoința a două jurnaliste, care mi-au trimis poze de pe hârtii la trei ore după conferința de presă din 5 aprilie, cu 1-2 ore înainte de publicarea materialelor pe site-ul Ministerului Educației. Este un gest necolegial, extrem de neelegant, de care mie mi-ar fi foarte rușine dacă aș fi director de institut, secretar de stat sau ministru. Am cerut prin sms-uri să văd planul-cadru cu o seară înainte – silentio stampa. Așa ceva, pur și simplu, nu se face.
A doua. În acest context, procesul prezidențial România Educată este pe mult-mult-prea-lent înainte. Până acum era doar pe lent înainte. Viața a bătut deja filmul, iar riscul de derapaj în imensă formă fără fond e maxim. Tocmai pentru că Educația ESTE, ÎN ACEST FEL, AMENINȚARE LA SECURITATEA NAȚIONALĂ – și voi repeta acest enunț până când lucrurile vor sta altfel!
Eu nu am girat, nu girez și nu voi gira cu numele meu o asemenea farsă. Iar între rușinea fără margini de a mă da după cireș, tăcând laș, și actul de integritate inconfortabilă de a spune, cu toate vorbele, că împăratul e gol, decizia mi-e limpede ca lumina zilei.
Acum suntem aici.
Împăratul e gol.”
Și acum, în 2023, pe mandatul LD, ca și în 2013, pe mandatul RP, aceeași stratagemă: împingerea iluzoriei transformări curriculare către cel/cea de după, punând între paranteze școala pe bune pe care generații de elevi ar fi trebuit s-o facă de ani buni.
Frică. Lașitate. Mediocritate.
Aici suntem acum.
La urmă, oricât de aparent improbabilă, rămâne, totuși, asumarea mirabilă, de către profesori, a curajului stimei și respectului de sine, într-o grevă generală reiterată după aproape două decenii – expresie excepțională a cărei greve generale a fost Autostrada Demnității, așa cum tulburător a caracterizat-o [19] scriitorul Radu Vancu:
E plină șoseaua Titulescu, plin podul Basarab și bulevardul din față.
Câțiva kilometri de oameni. O autostradă umană. Autostrada Demnității. Sau măcar începutul ei.
O liceancă flutură de la balcon tricolorul. Lumea o aplaudă. O bătrână din stație se ridică de pe bancă și îmbrățișează câțiva protestatari. Lumea o aplaudă și pe ea.
Câțiva elevi au desfășurat o pancartă pe care scrie cu majuscule „Elevii sunt cu voi”. Alți elevi au scris pe un carton, tot cu majuscule, „6 clase” – dar cu l-ul tăiat, încât se citește „6 case”. Lumea îi aplaudă și pe ei.
„Guvernanți, vă propunem o rotativă a salariilor”, scrie pe o pancartă purtată la gât.
„Sunt îndrăzneață”, scrie pe pancarta unei profesoare.
Mașinile claxonează în semn de susținere. Autobuzele la fel.
„Ardealul mâncă grevă pe pită!” anunță pancarta unui grup de profesori.
E cald, drumul de la Victoriei la Cotroceni e lung, dar oamenii nu par să fi obosit. Vuvuzelele sună, în orice caz, la fel de tare.
„Nu cedăm! Nu cedăm!” E strigătul cel mai frecvent.
Coborâm un pod. Se văd parcate autocarele care i-au adus pe unii dintre profesori.
– Uite câți kilometri de autocare! îl face un profesor mai tânăr atent pe altul mai în vârstă.
O profesoară din Botoșani a venit să-mi spună că e o iubitoare anonimă de poezie.
– Nu cred că există așa ceva, i-am răspuns.
– Scuze, vă iubesc și proza, a zis descumpănită.
– Nu, eu îmi cer scuze: vreau să zic că nu există iubitori de poezie anonimi și iubitori de poezie celebri. Toți iubim poezia cu egală îndreptățire – și adesea cei care nu o scriu o iubesc mai mult decât cei care o scriu.
(Trebuie că i-am părut un megaloman sinistru)
Lângă mine merge chiar acum un grup de elevi cu o hârtie pe care au scris cu marker albastru: „Îmi susțin dascălii!”
Cele mai multe pancarte și stickere sunt cele cu „Demnitate #Euîndrăznesc”.
Pe un deal s-a cocoțat stegarul dac. Agită un tricolor enorm. Pe el nu-l aplaudă nimeni. Nu pare descurajat, agită steagul și râde.
E foarte cald. Unii oameni prevăzători au venit cu umbrele. Noi, ceilalți (cel mai probabil profesori umaniști), mergem prin soare și încercăm să transpirăm cât mai demn. În orice caz, nimeni nu se retrage. Sau n-am văzut eu. Coloana e la fel de consistentă și lungă.
Câțiva kilometri de demnitate. Cărora e musai să le adăugăm fiecare milimetrul nostru de demnitate.
România educată există. Nu pe foile unui președinte isterizat că realitatea nu se conformează clișeelor lui sforăitoare. Nici în memorandumul vid juridic și mincinos politic al unor guvernanți.
România educată e în acești kilometri de demnitate.
„Să scrieți, domnule scriitor, să nu ne lase singuri. Fiindcă începem să ne simțim singuri”, mi-a zis o profesoară de ciclul primar.
Să nu lăsăm România educată singură. Când am lăsat-o singură cu un președinte, aproape c-a distrus-o.
Să ne adăugăm fiecare (părinte, elev, profesor) milimetrul nostru de demnitate. Până când autostrada asta a demnității va înconjura toată România.
E singura noastră șansă.
Și, tot, la urmă, ca întotdeauna, dacă, totuși, vrem să ne salvăm în propriii noștri ochi de mediocritatea cruntă pe care am înstăpânit-o, asemeni igrasiei din ziduri, în mai toate celulele vii ale Școlii ca sistem, ar trebui să ne rămână, călăuză și busolă a valorilor nefăcută țăndări, pilda spiritului poetic Elytis, [20,21]:
toate frunțile libere
iar ca sentiment
un cristal
Pentru că, dacă vrem cu adevărat să ne salvăm de mediocritate, putem.
Timpul va proba.
[1] https://carturesti.ro/carte/educatie-si-securitate-nationala-245194
[2] https://librariaeminescu.ro/pedagogie/art26len-scoli-pilot-pentru-arhitecturi-curriculare-de-secol-xxi-p-300122
[3] https://www.emag.ro/art26lenpusinfapt-scoli-pilot-in-2021-marian-stas-bmi20219/pd/D7K7XFMBM/
[4] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/xi-xii-proiect-de-importanta-strategica-expunere-1565086.html
[5] https://adevarul.ro/author/868
[6] https://tribunainvatamantului.ro/
[7] https://lege5.ro/Gratuit/geztqmjtgq2tm/legea-nr-198-2023-a-invatamantului-preuniversitar
[8] https://lege5.ro/Gratuit/geztqmjwgq4ts/legea-nr-199-2023-a-invatamantului-superior
[9] https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/HG_559_2020.pdf
[10] https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/OMEC%204811.pdf
[11] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/pledoarie-pentru-educatie-spirituala-de-secol-xxi-2143713.html
[12] https://pace.coe.int/en/files/17373/html
[13] https://www.edupedu.ro/noile-planuri-cadru-pentru-liceu-ar-trebui-sa-fie-aprobate-pana-pe-29-februarie-2024-iar-programele-scolare-noi-ar-ajunge-la-elevii-care-incep-clasa-a-ix-a-in-2025-proiect-patru-generatii-de-lice/
[14] https://www.edupedu.ro/document-calendarul-de-intrare-in-vigoare-pentru-aproape-300-de-acte-normative-care-ar-trebui-sa-aplice-noua-lege-a-educatiei-in-invatamantul-preuniversitar-pus-in-consultare-de-ministerul-educatiei/
[15] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/valul-tsunami-pe-cartul-ministrului-pricopie-1474910.html
[16] https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/video-ministrul-educatiei-remus-pricopie-la-1474058.html
[17] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20770962-scindare-grupul-specialisti-numit-ministrul-educatiei-pentru-curriculum-parte-din-grup-cere-retragerea-planurilor-cadru-puse-dezbatere-unirea-matematicii-informatica-totul-alt-curriculum.htm
[18] https://www.qmagazine.ro/frica-ministrului-curaj/
[19] https://republica.ro/autostrada-demnitatii
[20] https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1979/elytis/biographical/
[21] https://www.poezie.ro/index.php/poetry/98467/Clima_absen%C8%9Bei
Actualitate
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas. Autoritățile suspectează că o casă funerară a aruncat în masă cenușa, însă originea reală a acesteia rămâne un mister.
Descoperirea a fost făcută în deșertul Nevada FOTO The Sun
Rămășițele au fost găsite în apropierea localității rurale Searchlight, la aproximativ o oră de Las Vegas, pe 28 iulie. Nicio grămadă de cenușă nu mai conține informații care să permită identificarea persoanelor, lucru care i-a lăsat pe anchetatori fără răspunsuri, scrie The Sun.
În luna august, unele dintre grămezi conțineau bucăți de benzi de plastic, de tipul celor folosite de pompe funebre pentru sigilarea pungilor cu cenușă, precum și fragmente de urne.
La începutul acestei săptămâni, o casă funerară a preluat sarcina de a recupera rămășițele din deșertul din Nevada. Echipa de la Palm Mortuaries and Cemeteries a ajuns la fața locului și a găsit aproximativ 315 seturi de cenușă, care au fost apoi plasate în urne individuale.
Descoperirea vine după ce un reprezentant al Biroului pentru Administrarea Terenurilor (Bureau of Land Management) confirmase, încă din august, că grămezile conțineau „rămășițe umane incinerate”, iar departamentul a deschis o anchetă. Autoritățile cred că o firmă de servicii funerare ar fi aruncat în masă cenușa acelor persoane.
Deși în Nevada nu există o lege care să interzică împrăștierea rămășițelor pe terenuri private, legislația statului interzice aruncarea comercială a acestora, tratând-o drept poluare. Casele funerare sunt obligate prin lege să păstreze „demnitatea” rămășițelor aflate în grija lor, iar o acțiune de acest tip ar putea constitui o încălcare a legii federale.
Palm Mortuaries intenționează să depună sutele de urne într-un cripta din unul dintre cimitirele sale din sudul statului Nevada. Casa funerară speră ca astfel, familiile să aibă o șansă de a-și regăsi rudele și de a le aduce un omagiu.
„Cred că este important pentru noi să ne asigurăm că acești oameni nu sunt uitați și nu sunt abandonați”, a declarat Celena DiLullo, președinta Palm Mortuaries and Cemeteries. Ea a adăugat că „este important pentru comunitatea noastră și pentru profesia noastră să demonstrăm cât de mult ne pasă de acești oameni”.
Mai multe surse au declarat pentru postul 8 News Now că dezastrul ar fi fost cauzat de o casă funerară recent închisă, însă un reprezentant al firmei respective a negat acuzațiile. Autoritățile nu au făcut încă public numele instituției suspectate că ar fi responsabilă pentru aruncarea în masă a rămășițelor.
Actualitate
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu graffiti de culoare neagră și roșie, fiind însoțite și de tag-uri precum simbolul anarhiei.
FOTO: Captură video Facebook/AUR
Pe pereții gardului care înconjoară sediul central AUR au apărut mesaje precum „ANTIFA”, „F**K FASCISTS” sau „MAI BINE MORT DECÂT FASCIST”.
Reprezentanții AUR au declarat că astfel de fapte „nu sunt acte de curaj, ci infracțiuni”.
„Vandalizarea nu este un act de curaj, ci o infracțiune. Ura și violența nu pot fi instrumente politice. Cine atacă sedii, simboluri și chipurile eroilor noștri nu apără democrația, o distruge. România are nevoie de lege, de respect și de oameni care construiesc, nu de cei care distrug”, au transmis reprezentanții AUR pe Facebook.
Sursă video: Facebook/AUR
Potrivit Digi24, Poliția Capitalei a transmis, într-un comunicat de presă, că joi, polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, reprezentant al unei organizații politice din Sectorul 1, cu privire la faptul că, pe gardul instituției, ar fi fost scrise mesaje cu caracter denigrant.
Totodată, au fost provocate distrugeri la nivelul unor bannere amplasate pe gardul respectiv.
„Polițiștii deplasați la fața locului au demarat activitățile specifice, în cauză fiind efectuate cercetări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptelor sesizate. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a mai spus sursa citată.
Actualitate
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert
în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa
Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia
specială a Camerei Reprezentanţilor privind competiţia strategică
dintre SUA şi Partidul Comunist Chinez. Într-un interviu pentru
„Adevărul”, Antonia Pup recomandă urgentarea vizitei lui
Nicușor Dan la Casa Albă și explică cu ce argumente îi putem
determina pe americani să pună mai mult preț pe relațiile
bilaterale.
Donald Trump și Nicușor Dan s-au întâlnit la summitul NATO de la Haga. FOTO: Președinția României
Adevărul:
Redimensionarea forțelor militare americane de la baza Kogălniceanu,
termen „cosmetizat” pentru că ar trebui să o numim retragere
parțială, i-a luat pe mulți prin surprindere, deși despre
reorientarea SUA spre Indo-Pacific se tot vorbește de cel puțin 15
ani. Ce ar mai putea să facă acum autoritățile române?
Antonia
Pup: Președintele
României, la un minim, ar trebui să-l sune pe președintele
american Donald Trump pentru a afla la ce nivel al deciziei a fost
asumată această mutare a trupelor. Este vorba doar despre o decizie
a Pentagonului sau este o decizie asumată pe întreaga verticală de
putere a statului american? Această decizie bruscă de relocare a
trupelor impactează deocamdată doar România din întreagă Europa,
ceea ce este suspicios, mai ales că autoritățile de la București
au o fidelitate istorică în raport cu partenerul strategic
american.
Ce
riscuri decurg de aici, mai ales că avem o asimetrie tot mai
evidentă între nordul flancului estic și sudul acestuia?
Această
decizie va invita la și mai multă agresiune din partea Federației
Ruse, care este probabil foarte încântată să vadă această
mostră de dezbinare transatlantică. Ne putem aștepta la o creștere
a ritmului atacurilor hibride, la o activare a operațiunilor de
dezinformare, dar și la alte tipuri de provocări, pentru a fi
testați. Pe flancul estic al NATO astăzi s-a produs o falie, o
asimetrie, care a fost de fapt resimțită în întreagă perioadă
2016-2022, când în nordul flancului (Regiunea Baltică) am avut o
prezență de tipul „enhanced forward presence”, iar în sudul
flancului (regiunea Mării Negre) o prezență mai redusă, de tipul
„tailored forward presence”. Ca un rezultat, Marea Baltică este
astăzi un lac NATO, iar Marea Neagră este un teatru de război.
Președintele Dan ar trebui să convoace CSAT pentru a coordona un
plan de răspuns pentru a umple acest gol, iar ministrul de externe
să înceapă un turneu diplomatic la Londra, Paris, Berlin,
Bruxelles și Varșovia, de unde să adune resurse suplimentare
pentru a ne rezolva nevoile de descurajare.
Ce e de făcut
În
ce privește relațiile româno-americane, ce e de făcut și cu ce
ar trebui să începem?
Evident
că mai sunt multe alte paliere pe care cred că trebuie să lucrăm
în relația cu SUA, nu doar să ne îmbunătățim retorica față
de partenerul strategic. Sper să se grăbească și domnul
președinte cu o vizită aici pentru că zic eu că se închide o
fereastră de oportunitate cu cât vom merge mai în profunzimea
anului 2026.
Problema
este că la anul vor fi alegeri parțiale, „midterms”, alegeri
pentru Congres. Dacă ne uităm când o să aibă loc acele alegeri
vedem că ele vor fi în luna noiembrie a anului 2026 și putem trage
concluzia greșită că mai este suficient timp până atunci. În
realitate, problema este că în majoritatea statelor câștigătorul
se decide, de fapt, în alegerile primare. Acestea încep în martie
și țin ocupată toată perioada de primăvară. Și atunci toată
lumea aici deja este într-o cursă contra-cronometru pentru bani,
pentru fundraising (n.r. – strângere de fonduri), pentru atenția
administrației Trump, pentru tot felul de endorsements și așa mai
departe. Și zic eu că nu ar trebui să cădem în capcana asta și
să credem că avem tot timpul din lume pentru ca Statele Unite ale
Americii să-și ia alte angajamente internaționale față de state
terțe, fiindcă nu e deloc așa și chiar suntem destul de presați
de timp. Și de asta zic eu că poate că am avea nevoie ca
președintele să vină aici ceva mai repede, să prioritizeze. Deci
sfatul meu ar fi să se grăbească, pentru că această fereastră
de oportunitate este tot mai restrânsă și pentru că specificul
politicii externe americane în mandatul Trump este foarte intim
legat de percepția președintelui Trump față de anumiți lideri
sau alții. Și atunci eu înțeleg că aparatul politico-diplomatic
din România este cumva mai reținut în a organiza această vizită
până nu se, cum a zis chiar președintele, reglează lucrurile la
nivelurile inferioare ale administrației, adică până nu se
reglează lucrurile la nivel tehnic
Și
e o percepție greșită?
Problema
este că noi tindem să operăm cu aceste concepte de organizare a
aparatului decizional de politică externă americană care erau
valabile poate pe vremea președintelui Joe Biden sau în timpul primei
președinții a lui Donald Trump. Pe atunci conta foarte mult ce spune, sau
conta oricum mult mai mult decât contează acum ce hotărâri se iau
în eșaloanele inferioare ale deciziei americane.
Trump s-a schimbat
Dar
ce s-a schimbat mai exact la Washington?
Acum
suntem la Washington într-un scenariu în care instituții precum
Consiliul pentru Securitate Națională, care avea în atribuții să
contureze acele opțiuni de politică externă și de securitate
pentru președinte, nu mai contează atât de mult. Contează foarte
mult și epicentrul deciziei de politică externă s-a mutat, zic eu,
de la Departamentul de Stat și de la Consiliul pentru Securitate
Națională mult mai mult în proximitatea președintelui.
Și
ce ar fi de făcut în acest caz?
Pentru
asta e nevoie de un contact direct între cei doi președinți. Acest
lucru va putea să schimbe jocul în relația cu americanii și ar
trebui să privim asta cu mai puțin defetism.
Antonia Pup. FOTO: Arhivă personală
Cum
ați vedea viitoarea întâlnire dintre cei doi președinți?
Eu
cred că președintelui Trump îi va plăcea de președintele Nicușor
Dan și o să vă spun și de ce. Președintele Trump este un
afacerist. Oamenii, în general, dar mai ales oamenii de afaceri, cei
care vor să facă bani, prețuiesc oamenii deștepți. Și nu
deștepți neapărat din punct de vedere social, dar inteligenți și
bine mobilați pe partea aceasta de competențe STEM, competențe
matematice, gândire științifică, cum este profilul președintelui
Nicușor Dan. Așa că eu aș fi un pic mai încrezătoare în
capacitățile noastre de a crea această conexiune la nivelul cel
mai înalt.
Unde a greșit România față de Trump
Vorbeați
de defetism, așa că am să vă întreb dacă nu cumva România a
pariat exclusiv pe democrați și pe fostul președinte Joe Biden și
pe candidata Kamala Harris, la alegerile de anul trecut, ceea ce ar
fi mai greu de trecut cu vederea de către Trump și actuala sa
administrație?
Cred
că este nevoie un răspuns mai nuanțat aici. Într-adevăr, simt și
eu că majoritatea politicienilor români sau și chiar majoritatea
diplomaților de cealaltă parte a spectrului se simt mai confortabil
cu o administrație democrată. De ce? Pentru că este mai
predictibilă.
Pentru
că președintele Biden a fost ultimul transantlantist de la Casa
Albă. A fost un om care cunoștea valoarea NATO foarte intim pentru
că el a fost înainte președintele Comisiei de Afaceri Externe din
Senat. Într-adevăr, se resimte și din perspectiva asta că, poate,
conexiunile noastre cu partea democrată sunt mult mai solide, iar
cele cu republicanii suferă puțin.
De
cealaltă parte, am văzut că ambasadorul nostru Andrei Muraru a dat
un interviu în proximitatea alegerilor de anul trecut din SUA în
care a prezentat și relațiile foarte bune pe care România le are
cu Trump. Acum, evident, noi trebuie să facem cum a spus secretarul
general al NATO, Mark Rutte. Să negociem, să dansăm cu cine este
pe ringul de dans. Exact așa a spus Rutte. Adică, nu avem noi a
formula preferințe inclusiv atunci când vine vorba de alegeri. Ceea
ce noi trebuia să facem, în schimb, și nu cred că am făcut, iar
acum plătim un preț, este să ne conturăm niște scenarii la
nivelul administrației publice a României.
Dezvoltați
puțin ideea…
Dacă
vine Kamala Harris se întâmplă asta, dacă vine Donald Trump se
întâmplă asta pentru România și trebuie să facem această
schimbare foarte rapidă, să mergem cu niște scenarii
personalizate. Așa ar trebui procedat. Noi ne-am bazat pe faptul că
lucrurile au stat foarte bine și că modul în care se făcea
politică externă în timpul președinției Trump 1 ne-a convenit,
așa că am translatat asta la timpul prezent, la cel de-al doilea
mandat Trump. Dar cei doi președinți, dacă aș putea să spun așa,
primul președinte Trump și al doilea președinte Trump sunt foarte
diferiți!
Ce
s-a schimbat în toți acești ani la președintele Trump și în ce
măsură și-a schimbat felul de a vedea politica externă?
Spuneam
că cei „doi” Trump sunt diferiți. Și asta se vede din modul în
care percepe inclusiv competiția strategică cu China, la
preocupări. Acum avem un președinte Trump care este mult mai
preocupat de moștenirea sa personală, politică, de modul în care
acesta va putea să se branduiască ca un facilitator de pace și de
consens la nivelul scenei internaționale, pentru că miza sa acum
este să intre în galeria celor mai de succes președinți americani
cu niște mize foarte concrete. De aici și obsesia pentru Premiul
Nobel pentru pace. Și vedem că, inclusiv în acel proiect 2025 care
a fost lansat de Fundația Heritage, principalul think tank care
furnizează idei și personal pentru administrația americană
actuală, din câteva sute de pagini nu aveam nici măcar un capitol,
cred că doar o pagină cu referire la Europa. În schimb, același
document era mult mai cuprinzător în ce privește inclusiv regiunea
arctică sau asiatică, iar spațiul dedicat lor mult mai extins.
Unde
a greșit sau greșește România, dacă nu cumva toată Europa?
Eu
zic că am fost un pic prea naivi când a venit vorba de venirea
acestui președinte. În mediile intelectuale occidentale, de exemplu
în Franța, chiar și la Bruxelles, analiștii încă de atunci își
formulau aceste scenarii. Noi nu le-am avut și ne-am bazat pe faptul
că oricine va veni, ne va fi bine.
Trebuie să fim mai tranzacționari
Și
ce am putea face acum ca să redresăm cumva situația? Cum ar trebui
să negociem cu americanii?
Ne
va fi bine în măsura în care vom ști să ne adaptăm și în
măsura în care, zic eu, președintele Nicușor Dan va fi capabil să
pună pe masa americanilor, pe masa președintelui Trump, un pachet
concret de deal-uri, de tranzacții pe care să-l abordăm în
relația bilaterală, de investiții și de a promova România ca un
partener în care SUA vor putea să aibă încredere în Europa. Asta
am văzut inclusiv în alegerea termenilor în acea declarație care
a fost lansată de Departamentul de Stat după întâlnirea
ministrului de externe român cu șeful diplomației americane Marco
Rubio. S-a folosit termenul de furnizor de securitate pentru România
la Marea Neagră. Adică așteptările Statelor Unite de la România
sunt ceva mai mari. Pentru că am dovedit că suntem un partener
pentru această regiune. Faptul că găzduim acel centru de pregătire
F16, faptul că baza de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată
pentru a deveni o bază mai militară, mai importantă și mai
puternică decât Rammstein, pentru NATO.
Aici
trebuie să ne facem parte și să modernizăm și să investim și
să fim mai vigilenți în ceea ce privește corupția și alte
riscuri. Dar furnizori și nu beneficiari. Asta înseamnă că SUA,
pe măsură ce își schimbă prioritățile, și asta vom vedea în
strategia de apărare a Statelor Unite care urmează să fie lansată
în această toamnă, au nevoie de aliați de încredere în Europa
pentru a delega din aceste responsabilități de securitate și cred
că, cel puțin în ceea ce privește flancul estic al NATO, România
poate să fie un asemenea aliat.
Și
se așteaptă de la noi nu doar buget pentru apărare, la acel 3,5%
pentru cheltuieli de înzestrare care a fost agreat la nivelul NATO
la ultimul summit din Olanda, din iulie, dar, aș zice eu, și
inițiative politico-militare mai robuste, cum ar fi acest hub pentru
securitate la Marea Neagră pe care ne zbatem să îl
operaționalizăm. Am văzut că a fost chiar săptămâna aceasta
Reuniunea miniștrilor de Afaceri Externe din Uniunea Europeană în
formatul Consiliului pentru Afaceri Externe la nivel UE și ministrul
Oana Țoiu a spus că este imperativ să se operaționalizeze acest
hub. Problema este că Uniunea Europeană în acea abordare
strategică a Uniunii Europene față de securitate la Marea Neagră
a prevăzut acest hub să fie mai mult un rol reactiv, adică
colectăm informații, monitorizăm ceea ce se întâmplă în
spectrul maritim.
Aici
cu ce am putea veni în plus, în așa fel încât să le arătăm
americanilor și nu numai că putem fi și noi mai activi, că avem
idei și am fi capabili să ducem o politică mai proactivă?
Cred
că România ar putea să vină cu o viziune pentru operaționalizarea
acestui hub, inclusiv pentru a integra lecțiile de război ale
Ucrainei în partea aceasta de război naval modern. Și pe lângă
doar a monitoriza și doar a face schimb de informații, ar trebui să
facem și un pas pentru a creiona la partea sudică a flancului estic
al NATO, în regiunea Mării Negre, o veritabilă comunitate de
securitate așa cum avem în partea de nord a flancului. Pentru că
vedem că odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, Marea
Baltică a devenit un lac NATO. În schimb, Marea Neagră este acum
un teatru de război. Iar pentru asta avem nevoie să lucrăm și cu
parteneri precum Turcia. Românii ar trebui să invite Turcia să fie
un partener în acest hub de securitate și să avem inclusiv
exerciții militare comune, evident după ce situația din Ucraina se
va stabiliza, în aceste formate regionale. Doamna ministru Țoiu a
mai spus într-un interviu că este inacceptabil ca voința a 26 de
state membre ale Uniunii Europene să fie blocată de un singur vot.
Adică, practic, că s-ar dori eliminarea veto-ului în deciziile de
afaceri externe ale Uniunii Europene, de poziționare externă, dar
și subgrupa politicii externe și de securitate europeană, care
este politica de apărare comună. Și că asta se sesizăm că ar fi
ceva ce poate ministrul de Externe al României dorește să acceseze
împreună cu echipa dumneaei ca o oportunitate de afirmare pentru
România. Aici mă aflu în divergență față de poziția
Ministerului Afacerilor Externe. De ce? Eu nu cred că mai este o
miză acum să renunțăm la acest veto. Înțelegeam dacă eram mai
activ să renunțăm la acel veto pentru că aveam un interes imediat
să grăbim aderarea la zona Schengen. Am înțeles atunci, era vorba
de interesul național. Dar costurile politice ale unei asemenea
decizii care ar presupune modificarea Tratatului Uniunii Europene zic
eu că sunt foarte mari, iar beneficiile strategice pentru a elimina
acest veto sunt cam mici.
Cum va arăta viitorul Uniunii Europene
Și
cum ar trebui să arate viitorul politicii externe europene?
Cred
că viitorul politicii externe europene va fi în afara Tratatelor
Uniunii Europene. Va fi în formate mini-laterale, mai agile, pe
modelul coaliției celor binevoitori, Coalition of the Willing, în
care vom vedea, în loc să pierdem atât de mult timp, să modificăm
tratate, să ne asigurăm că toate statele se vor angaja la această
modificare și nu cred că va fi cazul. Pentru că cine ar vrea să
renunțe la dreptul de veto? Ungaria, Cehia, Slovacia, sigur nu. Așa
că este, din punctul meu de vedere, un demers falimentar din start.
Antonia Pup (stânga) la Forumul de Securitate de la Varșovia. FOTO: Arhivă personală
Și
atunci ce ar trebui să facă România?
Ar
trebui ca România, zic eu, și Ministerul Afacerilor Externe să
conducă acest efort, să se mobilizeze pentru a crea această
comunitate de securitate la Marea Neagră și pentru a aduce
parteneri europeni mai aproape de Marea Neagră. De exemplu, Regatul
Unit, în cel mai recent review strategic lansat de ministerul lor de
Apărare, a menționat Marea Neagră ca fiind o zonă de interes
strategic pentru britanici. M-aș mobiliza pentru a crea alianțe
militare cu Polonia, cu Turcia, de a lucra în aceste formate mai
mici, dar mai eficiente.
În
loc să ne afundăm în dezbateri nesfârșite despre cum luăm acele
decizii, haideți să le luăm și să acționăm înainte de toate,
pentru că situația de securitate europeană o impune. Și dacă
acum cinci ani, când a avut loc conferința pentru viitorul Uniunii
Europene, avea rost să discutăm despre modificarea tratatelor
pentru o politică externă mai agilă, mai rapidă, mai puțin
reactivă, acum nu cred că mai avem acest lux și ar trebui să
acționăm. Și mai mult decât să acționăm, să o facem inclusiv
cu partenerii care sunt în afara Uniunii Europene, dar fără de
care nu putem vorbi de securitate europeană. Și aici nu e vorba
doar de Turcia, ci și Regatul Unit.
Revenind
la americani, ce proiecte comune le-ar reține atenția și ar avea potențial să ne facă să câștigăm și noi din ele?
O
să încep cu două proiecte pe care le consider foarte importante.
Noi vorbim foarte mult despre faptul că avem resurse energetice,
avem o situație energetică favorabilă nouă, că suntem siguri din
acest punct de vedere, pentru că avem aceste resurse importante, mai
ales cele din Marea Neagră, dar și proiectele pe care noi ne-am
angajat să le facem cu Statele Unite pentru a deveni mai siguri din
această perspectivă. De exemplu, proiectul cu reactoarele modulare
mici, unde avem statutul de pionieri.
Problema
este că noi folosim această carte a independenței energetice mai
mult cu valoare retorică decât cu valoarea de a o mobiliza către
proiecte concrete. Și eu aș cupla această conversație a
independenței energetice cu posibilitatea ca noi să folosim aceste
resurse energetice în dialog cu companiile de tehnologie americane.
Ca să atragem companii, de exemplu, care sunt active pe zona de
inteligență artificială, pentru că România va putea deveni o
destinație foarte bună pentru centre de date pe zona aceasta de
inteligență artificială, având în vedere faptul că ele au mare
nevoie de energie. Și aici mă bucur că Ministerul Energiei și
Guvernul au început timid o reforma în energie pentru a scădea
taxele și a scădea prețurile în domeniu.
Cred
eu că aici este un teritoriu unde trebuie să fim mai ambițioși.
Asta ar trebui să punem în practică, să cuplăm partea de energie
cu partea de a atrage transfer tehnologic. Și avem și oportunitatea
faptului că președintele Trump a renunțat la acel cadru de
difuzare a soluțiilor AI, care ne plasa nu într-o lumină foarte
favorabilă, pentru că noi nu eram văzuți în administrația
precedentă ca un partener foarte sigur pentru a atrage soluții de
inteligență artificială, ci doar un partener de rangul al doilea.
Acum
avem acel AI Action Plan lansat de președintele Trump, care spune că
Statele Unite se vor preocupa să negocieze bilateral cu partenerii
în care pot avea încredere pentru a transmite aceste soluții de
inteligență artificială americane în statele partenere. Și acest
framework bilateral, acest cadru bilateral, zic eu că este mai
avantajos pentru România. Tocmai că avem aceste resurse energetice
și avem un parteneriat strategic cu SUA în domeniul energiei foarte
solid.
Vedeți
semnale pozitive aici?
Prima
întâlnire bilaterală cu un oficial al administrației Trump a fost
între miniștrii de energie, între, era la acel moment, Sebastian
Burduja și secretarul Wright de la Departamentul de Energie. Deci
asta spune multe pentru că Ministerul Energiei poate să fie văzut
ca un al doilea minister al Afacerilor Externe pentru a relansa acest
parteneriat strategic cu Statele Unite.
Și
cum altfel ne-am mai putea crește valoarea de întrebuințare,
pentru a fi mai importanți în negocierile cu Trump?
Consider
că ar trebui să ne actualizăm o altă dimensiune a parteneriatului
strategic dincolo de palierul militar, palierul energetic și anume
diplomația mineralelor critice. România are resurse importante de
minerale critice. Am putea să devenim și mai importanți, și asta
printr-o investiție a unui partener american care deja este pe piața
românească, e o investiție de un miliard de dolari. Amerocap
se numește, e o firmă de capital privat care investește într-un
proiect pentru a genera magneziu, pentru a prelucra magneziu. În
momentul de față, Uniunea Europeană depinde în proporții de
peste 90% de importurile de magneziu din China. Când acest proiect
va putea să devină unul final, România va putea să genereze până
la 50% din nevoia Uniunii Europene în acest sens.
În
ce măsură sunt interesați americanii de resursele României?
Guvernul
României a accesat trei proiecte strategice prin instrumentul de
finanțare european pentru a-și dezvolta aceste capacități de
extragere și de producție. În momentul de față la Washington –
și am văzut asta în întâlnirea dintre prim-ministrul australian
și președintele Trump, că aproape toată agenda discuțiilor a
fost conturată în jurul acestor minerale critice, de care Statele
Unite are nevoie pentru a deveni mai puțin dependentă de China și
pentru a-și putea asigura necesarul în cazul unui război care ar
putea începe în Indo-Pacific. Și mai avem resurse importante de
grafit, de exemplu, tot la fel foarte important inclusiv pentru
aplicații militare, dar și pământuri rare pe care România ar
putea să le exploreze.
Nu ne-am preocupat nici măcar de propria avuție
Și
ce ne oprește să facem acest lucru și să le exploatăm în
sfârșit?
Întâi
de toate ar trebui, și asta este o problemă pe care inclusiv
Ucraina o are, nu avem mapate aceste resurse. Și din cauza asta le-a
fost foarte greu ucrainenilor, de exemplu, atunci când au parafat
acordul din luna mai cu Statele Unite pentru a exploata aceste
minerale critice în comun. Ar trebui mai întâi să le cartografiem
și să știm exact unde sunt, pentru ca apoi să mergem în dialogul
cu companiile americane și să atragem capital pentru a ne dezvolta
capacitățile, nu doar de a le extrage, dar și de a le prelucra.
Asta
este important pentru că tot ceea ce văd acum de aici, în materie
de redesenare a relațiilor externe, se face ținând cont de acest
pilon al materialelor critice.
Mai devreme sau mai târziu se va încheia războiul din Ucraina și se va trece la reconstrucția acestei țări. Cum ar putea să participe România și cum am putea să colaborăm aici cu americanii?
Eu
aș mai miza pe faptul că România va putea să joace un rol foarte
important în arhitectura de securitate europeană post-războiul din
Ucraina. Și nu doar având în vedere poziția noastră
geostrategică, pentru că tindem să ne focalizăm doar pe poziție,
doar pe ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, resurse minerale,
poziție geografică.
Nu
atâta de mult investim în a mobiliza, să transformăm aceste
poziții statice în beneficii concrete pentru interlocutorii noștri
geopolitici. Această bază Mihail Kogălniceanu din Constanța va fi
foarte importantă în cazul în care Statele Unite vor decide să
participe la acordarea de garanții de securitate pentru Ucraina pe
partea aeriană, nu există un alt loc mai bun pentru a observa ceea
ce se întâmplă în Ucraina și a putea interveni pe partea aeriană
decât România. Și mai mult decât atât, mai vreau să introduc un
aspect.
România
are instrumente de politici publice foarte robuste pentru a face
acest screening în materie de investiții străine, pentru a bloca
investiții străine dubioase din partea actorilor care au o agenda
strategică opusă nouă, partenerilor euroatlantici. Noi avem o
comisie de screening a investițiilor străine, una dintre primele
care au devenit operaționale în România, care este modelată după
comitetul american de screening a investițiilor străine. O temă la
care eu lucrez acum este să mă uit la cum ar putea arăta influența
Chinei în reconstrucția Ucrainiei.
Reconstrucția
Ucrainei este un proiect care, potrivit ultimelor estimări ale
Băncii Mondiale, ar costa undeva peste 500 de miliarde de dolari. Am
avut din 2022 până în 2025 numeroase conferințe în care s-a tot
discutat sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei și s-au colectat
la nivel de acorduri, de declarații de intenție, în valoare de cam
200 de miliarde, deci jumătate din cât e nevoie. Va fi un proiect
imens.
Și
noi nu avem ca europeni, și nici măcar americanii nu au, spațiul
fiscal, bugetar, pentru a susține un effort atât de mare. Și
atunci cine ar putea să vină să își arate generozitatea? China,
partenerul principal rival strategic al Statelor Unite. Eu pledez
pentru ca Statele Unite și România să articuleze un scut pentru
securitate economică pe flancul estic. Deci vom avea nevoie de un
astfel de scut economic, pentru că țări ca Rusia și China vor
încerca să profite și să vulnerabilizeze zona.
Descoperire macabră lângă Las Vegas. Peste 300 de grămezi de cenușă umană, aruncate în deșert
Peste 300 de grămezi de rămășițe umane au fost descoperite într-un deșert din Nevada, la o oră de Las Vegas....
Sediul central al AUR a fost vandalizat. Pe pereți au apărut mesaje precum „Antifa” sau „Mai bine mort decât fascist”
Sediul partidului AUR a fost vandalizat în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 octombrie. Autorii faptei au scris mesaje agresive cu...
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
Expert în securitate, politologul Antonia Pup predă la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington şi este analist la Comisia specială a...
Marine Le Pen, victorie istorică: Adunarea Națională a Franței adoptă pentru prima dată un text propus de extrema dreaptă
Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi, pentru prima dată în istorie, un text propus de grupul parlamentar de extremă...
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Rusia continuă să lovească sistematic infrastructura energetică a Ucrainei, într-o campanie menită să lase țara fără electricitate și căldură în...
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii
La zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015 și s-a soldat...
GiftIdea te inspiră să alegi cadouri cu sens, nu doar cu ambalaj
Oferirea unui cadou nu ar trebui să fie un gest făcut din obligație, ci o formă de a transmite emoție,...
-
Actualitateacum 3 zileMii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore
-
Actualitateacum 3 zileMinistrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare”
-
Actualitateacum 3 zileAdevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți!
-
Breakingacum 3 zileFurie la Pentagon din cauza celui mai nou film de pe Netflix. „A House of Dynamite” imaginează un eșec al scutului anti-rachetă al SUA
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier
-
Actualitateacum 2 zileParlamentul înființează o comisie de anchetă privind explozia din Rahova, pentru „a clarifica circumstanțele care au condus la pierderea de vieți”
-
Comunicateacum 2 zileDespre optimizarea si adaptarea SEO in era inteligentei artificiale
-
Actualitateacum o zi
Oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii