Actualitate
Blestemul mediocrității ipocrite. Sau al ipocriziei mediocre. Școala, aservită politic. În Republica Ortodoxă Română
Această carte este ultima mea luare de poziție publică, în volum tipărit, având ca subiect starea și procesualitatea, la noi în România, a celui mai important sistem public din viața oricărei societăți: Educația. Adică, unicul generator de resursă umană școlită să facă față, sau nu, nevoilor, exigențelor și provocărilor pe care le avem de gestionat, la nivel inidividual sau societal.
Apărarea apără. Sănătatea vindecă. Transporturile transportă. Justiția ar trebui să împartă dreptatea, atunci când nu e cangrenată cu sânge rece până în măduva sa, așa cum stau mărturie dosarele grele ale Țării ăsteia, precum Decembrie 1989, mineriadele, Gheorghe Ursu și câte și mai câte.
Și tot așa.
Dar unicul creuzet miraculos, menit prin natura sa să transforme națiile dându-le an de an oamenii cu caracter și competență de care ele, națiile, au nevoie sau pe care îi merită, a fost, rămâne și va fi, de-a lungul veacurilor, Educația. Așa e lăsat să fie. Și de aceea, dată fiind importanța sa strategică, în 2013-2014 am numit starea actuală a sistemului public al Educației drept amenințare la siguranța și securitatea națională a României [1]. Pentru că absolvenții inepți și incompetenți de azi vor deveni adulții inepți și incompetenți de mâine, și aceștia, printr-un pervers proces de contra-selecție bazat pe mediocritate și impostură, vor conduce, în viitor, România.
În gard, cel mai probabil.
De ce ultima carte? Deoarece simt că, în mai bine de douăzeci de ani de acțiune, am spus ce am avut de spus relevant, am scris ce am avut de scris semnificativ și am făcut ce am avut de făcut transformațional, în rolurile publice în care m-am aflat. Toate, fără prerogative decizionale explicite, politice ori de politici publice. Deopotrivă, toate, cu suficiente pârghii de influență, pe care le-am activat atât cât m-am priceput. Acum a venit timpul să pun punct eu acestei etape din viața mea profesională. Iar rezultatele specifice și măsurabile ale proceselor pe care le-am facilitat – dintre care cele mai semnificative sunt școlile-pilot [2,3], focalizate, din 2021 începând, pe pilotări de arhitecturi curriculare de secol XXI și, respectiv, consacrarea legislativă, în 2023, a sintagmei curriculum la decizia elevilor din oferta școlii, căreia i-am dat formă și fond cu peste 15 ani în urmă [4] – vorbesc prin ele însele despre valoarea adăugată a muncii mele în câmpul public al Școlii ca sistem. Pentru conformitate, reiterez aici că nu am afiliere politică, fapt ce a avut atât beneficii importante – permițându-mi să mențin mereu conversația despre Educație în echilibru cvasi-stabil, poziționând-o de fiecare dată în centrul câmpului de forțe politice –, cât și costuri severe – de pildă, acces la poziții de decizie formală (cum să pui în funcție, aici la noi, pe unul pe care nu-l poți controla / șantaja politic?!… Vade retro!…)
Acest volum – jurnal de blog [5] și, de această dată, mult mai mult decât atât [6] – explicitează, sine ira, două teze de fond pe care eu le-am identificat a defini și determina, în rău și nu în bine, starea curentă și de viitor a Educației în România: aservirea politică structurală a Școlii ca sistem și, respectiv, prevalența premeditată a jocului de putere și influență religios, ambele în detrimentul unui sistem educațional modern, deschis, laic, caracterizat de subsidiaritate europeană autentică și nu de hiper-control și centralizare aberantă, ca acum – expresia cea mai grotescă a hiper-controlului și aberantei centralizări fiind nefericitele planuri-cadru unice pe cicluri, alcătuiri de ev mediu educațional, de care Sistemul încă ține strașnic, cu dinții, test de turnesol dur al curajului establishment-ului de schimbare a paradigmei Educației în România, test picat sistemic de establishment, de treizeci de ani încoace.
În deceniul 2014-2023, cel al actualei Administrații Prezidențiale, România a ales să-și construiască un sistem public al Educației definit, în analiza mea, de un singur atribut dominant: mediocritate. Personaje politice mediocre au generat un proces politic și de politici publice mediocru, pe numele său România Educată, care a condus la promovarea, elaborarea, adoptarea și promulgarea unor legi ale Educației mediocre – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 [7] și Legea învățământului superior nr. 199/2023 [8]. A doua lege este, înainte de orice, despre împărțirea feudelor de bani, putere și influență în universități, iar prima lege, covârșitor, despre cosmetizarea unor stări de fapt din școala preuniversitară, care cosmetizare eludează cinic, meschin și total neprofesionist marile proiecte de schimbare a paradigmei Educației, menite să dea României secolului XXI o Școală ca sistem de secol XXI. Proiecte importante, foarte bune în esența lor, precum regândirea învățământului dual, consacrarea sintagmei de proces curriculum la decizia elevilor din oferta școlii (în loc de curriculum la decizia școlii) ori consolidarea mecanismelor de inovare (în primul rând, inovare curriculară) oferite școlilor care decid să aleagă statutul de școli-pilot riscă să devină forme fără fond ori forme cu fond foarte scăzut, în absența marilor proiecte transformaționale – inadmisibil, laș, ignorate legislativ: arhitectură curriculară autentică de secol XXI; carieră didactică autentică de secol XXI; formare inițială autentică de secol XXI, pentru viitorii profesori, pe filiera didactică, prin programe de LICENȚĂ oferite de universități; subsidiaritate managerială, curriculară, financiară și de resurse umane autentică, de secol XXI, pentru directorii școlilor publice; inspecție școlară și instituțională autentică, de secol XXI, nu ca acum. Așa cum au probat, cu asupra de măsură, școlile-pilot ce funcționează începând cu anul școlar 2021-2022, în baza HG nr. 559 / 2020 [9] și OMEC nr. 4811 / 2020 [10] fac bine și foarte bine ceea ce fac, și reprezintă excelente modele de bune practici, în frunte cu celebrul, de-acum, Colegiu Național “Gheorghe Lazăr” din București: începând cu anul școlar 2022-2023, peste jumătate din liceele care au decis să devină școli-pilot au ales să piloteze… ce? Modelul “Lazăr”, bineînțeles!… Or, dacă așa stau lucrurile, ce cusur am fi avut – în afară de cel inept, al calculului politicianist hrănit meschin de mediocritate viscerală – să construim o școală cu fața spre viitorul croit de școlile-pilot și nu, ca acum, cu fața în pământ ori întoarsă încă spre trecut, alegând opțiunea sindicalistă a prevalenței titularizării pe viață, a normelor și salariilor profesorilor, în locul unei construcții educaționale croite pe merit pe bune, și nu mediocru, cum e acum?
De ce consacrăm Școală aservită politic, în loc de Școală pe bune pentru România pe bune?
Răspuns sec și dur: pentru că, în fapt, nu vrem Școală pe bune pentru România pe bune.
Doare, știu.
Dar ăsta este adevărul crud, nefardat.
Povestea Republicii Ortodoxe Române este mult mai subtilă, mult mai profundă și mult mai tristă. Când luni și luni și luni la rând, în dezbaterea publică dspre legile aflate în durerile facerii singura conversație despre arhitectura curriculară pe care noua legislație ar fi urmat s-o consacre este conversația despre obligativitatea orei de Religie în trunchiul comun preuniversitar, de sus până jos, și despre prezența Religiei în cadrul examenului național de bacalaureat, atunci noi, ca nație avem o uriașă problemă de politici publice naționale. Ultima dată când am verificat, Biserica nu era Școală și Școala nu era Biserică. A planta, înainte de toate celelalte, Religia în trunchiul comun al planurilor-cadru și apoi om mai vedea noi ce-om mai face cu ele de planuri-cadru este un eșec fundamental de politici publice, pe care toți îl știm bine de tot și despre care cei mai mulți au ales sa tacă public, laș – asurzitoarea tăcere a complicității vinovate. Toți politicienii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi, cu care am discutat subiectul au admis, off the record, cu mai mult sau mai puțin de jumătate de gură, că, în fapt, chestiunea consacrării orei de Religie drept obligatorie pe întreaga verticală curriculară preuniversitară este un brut(al) joc de putere, influență și control al cultului religios majoritar din România. Toți politicienii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi, cu care am discutat subiectul au admis că Educația spirituală [11]este o alternativă onestă la ora obligatorie de Religie, pentru a asigura copiilor exact ceea ce numele îi spune, educație spirituală adică, în cheia, de pildă a Recomandării nr. 1720 din 2005 [12] a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (ultima dată când am verficiat, România era stat membru al Uniunii Europene), și nu îndoctrinare ori prozelitism. Și toți politicenii – legislatori sau nu – și oamenii cu carte, intelectuali de soi despre care am făcut vorbire mai sus, TOȚI, au ales, laș, conivența, tăcând public asurzitor atunci când aveau a vorbi și a pune lucrurile pe făgașul unei Școli laice de secol XXI, așa cum ar fi avut nevoie a fi Școala ca sistem, din 2023 încolo.
De atât este în stare intelighenția românească, decidentă politic ori nu, acum.
Atât putem, ca societate, laș și ipocrit, acum.
Încă un gând despre frică, lașitate și mediocritate date în fapt acum, sub ochii noștri, în vara 2023, în câmpul critic de acțiune strategică educațională – ați ghicit, nu-i așa? Exact: arhitecturile curriculare ale Școlii ca sistem în România!… Deunăzi, edupedu.ro titra astfel [13]: Noile planuri-cadru pentru liceu ar trebui să fie aprobate până pe 29 februarie 2024, iar programele școlare noi ar ajunge la elevii care încep clasa a IX-a în 2025 – proiect / Patru generații de liceeni, cu reforma curriculară suspendată de politicieni. Scrie sursa citată, negru pe alb:
Mai exact, abia din anul școlar 2025-2026 vor exista programe școlare noi pentru elevii care vor intra atunci în clasa a IX-a. Prevederea se regăsește în proiectul de ordin de ministru [14] care va reglementa datele limită până la care alte ordine de ministru (OME) și hotărâri de guvern (HG) să fie aprobate pentru aplicarea noilor legi ale educației
Adică, iar date la vale, hăt, cât mai departe de asumarea politică de acum!…
Eu monitorizez chestiunea curriculară de cincisprezece-douăzeci de ani, cu atenție sporită cam de pe vremea mandatului ministerial al lui Remus Pricopie (adică din 2013) încoace. Zicea atunci ministrul RP, într-o declarație pe care am citat-o [15], la vremea ei:
“În 17 septembrie 2013, am adresat ministrului Educaţiei două întrebări de leadership, formulate în contextul următor:
CONTEXT. Fără excepţie, evaluările internaţionale din ultimele două decenii constată starea sistemului public al Educaţiei din România drept una structural, endemic sub-performantă. Rezultatele la examenele naţionale de bacalaureat din ultimii trei ani confirmă incontestabil inadecvarea profundă a sistemului public al Educaţiei la realitatea României de azi şi, cu atât mai mult, de mâine.
ÎNTREBĂRI. CÂND şi CUM, specific, veţi iniţia procesul schimbării paradigmei actuale a Educaţiei în România?
Dacă doriţi să ascultaţi răspunsul complet, click aici [16], şi acordaţi-vă răgazul cuvenit, de la minutul 39 la minutul 47.
Din răspunsul care a durat şapte minute mult prea lungi, secvenţa cea mai relevantă pentru mine a fost aceasta:
„Repet, fără să am pretenţia unei schimbări de filosofie – pentru că şi schimbarea de filosofie a modului în care noi organizăm şcoala românească trebuie să fie, de fapt, rezultatul unei dezbateri foarte mari, apoi această schimbare de filosofie trebuie să se reflecte într-o nouă lege a educaţiei… Ăăăă… Ce credeţi că se va întâmpla astăzi dacă eu acum în acest interviu spun într-un an de zile vom avea o nouă lege a educaţiei, care va avea o nouă filosofie? Păi, evident că va începe o agitaţie, şi în special politică, de nemăsurat. Prin urmare, nu spun acest lucru… Eu spun că trebuie să avansăm gradual, că trebuie să conservăm tot ceea ce s-a facut bun în sistem de-a lungul timpului şi pe măsură ce corectăm aceste deficienţe de-ale sistemului să încercăm să ne gândim şi la şcoala de mâine…”
Întregul răspuns este dominat inadmisibil de frica organică a asumării, la vârf, a celui mai important proiect al României anilor 2013-2020: aşezarea corectă a Şcolii pe premisele secolului XXI. Vezi-Doamne, va începe o agitaţie politică de nemăsurat – brrrr!… Deci, în subtext, dă-o-ncolo de educaţie, important e să nu se agite politicienii – că tot au rezolvat ei de minune, neagitaţi, teme precum Oltchim, CFR Marfă, câinii maidanezi, Roşia Montană, fondurile europene 2014-2020, România-a doua economie subterană ca mărime în Europa, şi încă vreo alte câteva asemenea, de să cadă poporul pe spate, uimit de performanţa stelară a politicienilor care nu trebuie agitaţi mai mult şi cu şcoala asta care, brusc, ne stă în gât!… Ce să spun, aici era marea problemă: profilaxia agitării ineptei noastre politichii, şi nu înapoierea ruşinoasă, descalificantă a sistemului public al Educaţiei în raport cu standardele internaţionale în materie. Halal clasă politică! Halal leadership de mucava!…”
În fapt, răspunsul ministerial de cu zece (zece!…) ani în urmă – să avansăm gradual, să conservăm binele, să încercăm să gândim … bla-bla-bla!… – definește impecabil conduita de struți (urgent, capetele în nisip!…) a tuturor miniștrilor Educației, de-a lungul tuturor anilor scurși până acum, în raport cu spinoasa, transformaționala, schimbătoare-de-paradigmă chestiune curriculară-cartof hiper-ultra-ucigător de fierbinte: pasarea pe cartul următorului diriguitor, amânarea, aruncarea dincolo de gardul propriu – fie la altul, nu la mine!…
Cu o singură, nefastă, rușinoasă ca rezultat, excepție: planurile-cadru pentru gimnaziu aprobate în 2016, în mandatul fostului ministru Curaj. Am fost parte din proces [17] și l-am caracterizat după cum urmează:
“Frica ministrului Curaj [18]
SAU ACT RATAT. Sau împăratul e gol. Iar cel mai sinistru în toată ecuația asta împiedicată în fără-de-snaga propriei sale neputințe e că împăratul știe bine că e gol. El, împăratul, știe.
Când spun ministrul Curaj, am în vedere explicit întreaga verticală a establishment-ului educațional, care a cauționat laș un plan-cadru pe care răposatul academician Solomon Marcus, fie-i numele venerat, deja l-a inclus, în iterațiile sale oficioase anterioare, în clasa „caricaturilor”. Iată paragraful ucigător, verbatim, dintr-un mesaj datat 29 decembrie 2015:
„Suntem invitați să evaluam programe de gimnaziu, de fapt niște caricaturi de programe, reduse la combinații de posibile repartizări de ore. Sursa acestor programe este aceeași care anterior a produs ceva similar pentru școala primară și din care au rezultat manualele așa zise noi, de primară, pe baza cărora problema a fost considerată rezolvată pentru școala primară și trecem mai departe. În acea fază, nimeni nu ne-a întrebat, nu ne-a chemat, am fost puși în fața unui fapt împlinit. Proiectul meu constă în a ataca problemele DE LA RĂDĂCINĂ.”
Și mai zice academicianul, pe 4 ianuarie 2016, la fel de ucigător, la fel de fără echivoc:
„S-a pierdut și se pierde timpul cu o treabă de o utilitate îndoielnică, număr de ore pentru diverse materii, ignorându-se faptul că aceste materii s-au amestecat în ultimii 50 de ani într-un asemenea grad, încât nu știm unde sunt frontierele dintre ele. Cultura nu se mai organizează acum pe discipline, pe arii curriculare, ci pe probleme și pe paradigme. SĂ NE INTRE BINE ÎN CAP ACEST LUCRU!”
Și acum calcule. Pe cât de reci, pe atât de halucinante.
Clasa a V-a. Procent CDȘ din total ore: între 4% și 11%. Clasa a VI-a: între 4% și 10%. Clasa a VII-a: între 3% și 9%. Clasa a VIII-a: între 3% și 12%. Maximele se ating doar dacă elevii ar studia 28, 30, 33 și 34 ore pe săptămână, în fiecare din clasele gimnaziale. Iar numărul de discipline, doar din trunchiul comun: 15; 16; 18; 17. Băăăi, chiar am înnebunit cu toții, chiar suntem duși cu capul? ASTA înseamnă așezarea în fapt a enunțului ministerial mincinos CURRICULUM LA DECIZIA ELEVULUI?!…
Iar toate numerele mari din slide-urile 3, 4, 5, invocate de ministru în pledoaria de debut a conferinței de presă – 18000 participanți, 10000 cadre didactice, 150 evenimente județene cu peste 3000 de participanți alea-alea… – nu-mi spun decât un singur lucru, reconfirmat trist și brutal: cea mai feroce frână a transformării Școlii ca sistem este Școala ca sistem însăși, încremenită în propria sa negare și neputință de reînnoire.
Dacă aș avea copii care în anul școlar 2017-2018 ar intra în clasa a V-a, i-aș duce urgent în Noua Zeelandă sau în Finlanda, sau oriunde altundeva, unde școala chiar are treabă cu binele copiilor, și nu cu normele profesorilor. Acest plan-cadru este trădare pe față a interesului național, iar povestea cu adevărata transformare care ar începe, de fapt, de la programe și manuale (și nu m-am prins eu încă) este o scuză străvezie la neputința de a rupe pisica schimbării autentice a paradigmei Educației în România, care începe, ce să vezi, fix cu arhitectura curriculară, ratată copios acum. Establishment-ul tocmai și-a rupt dinții în planul-cadru pentru gimnaziu.
La final, două aserțiuni. De fond.
Prima. Pentru conformitate, notific ministrului Curaj, secretarului de stat Anisie și directorului Fartușnic faptul că eu și colegii mei din grupul de inovare curriculară, numit prin ordin de ministru, am luat contact cu acest plan-cadru prin bunăvoința a două jurnaliste, care mi-au trimis poze de pe hârtii la trei ore după conferința de presă din 5 aprilie, cu 1-2 ore înainte de publicarea materialelor pe site-ul Ministerului Educației. Este un gest necolegial, extrem de neelegant, de care mie mi-ar fi foarte rușine dacă aș fi director de institut, secretar de stat sau ministru. Am cerut prin sms-uri să văd planul-cadru cu o seară înainte – silentio stampa. Așa ceva, pur și simplu, nu se face.
A doua. În acest context, procesul prezidențial România Educată este pe mult-mult-prea-lent înainte. Până acum era doar pe lent înainte. Viața a bătut deja filmul, iar riscul de derapaj în imensă formă fără fond e maxim. Tocmai pentru că Educația ESTE, ÎN ACEST FEL, AMENINȚARE LA SECURITATEA NAȚIONALĂ – și voi repeta acest enunț până când lucrurile vor sta altfel!
Eu nu am girat, nu girez și nu voi gira cu numele meu o asemenea farsă. Iar între rușinea fără margini de a mă da după cireș, tăcând laș, și actul de integritate inconfortabilă de a spune, cu toate vorbele, că împăratul e gol, decizia mi-e limpede ca lumina zilei.
Acum suntem aici.
Împăratul e gol.”
Și acum, în 2023, pe mandatul LD, ca și în 2013, pe mandatul RP, aceeași stratagemă: împingerea iluzoriei transformări curriculare către cel/cea de după, punând între paranteze școala pe bune pe care generații de elevi ar fi trebuit s-o facă de ani buni.
Frică. Lașitate. Mediocritate.
Aici suntem acum.
La urmă, oricât de aparent improbabilă, rămâne, totuși, asumarea mirabilă, de către profesori, a curajului stimei și respectului de sine, într-o grevă generală reiterată după aproape două decenii – expresie excepțională a cărei greve generale a fost Autostrada Demnității, așa cum tulburător a caracterizat-o [19] scriitorul Radu Vancu:
E plină șoseaua Titulescu, plin podul Basarab și bulevardul din față.
Câțiva kilometri de oameni. O autostradă umană. Autostrada Demnității. Sau măcar începutul ei.
O liceancă flutură de la balcon tricolorul. Lumea o aplaudă. O bătrână din stație se ridică de pe bancă și îmbrățișează câțiva protestatari. Lumea o aplaudă și pe ea.
Câțiva elevi au desfășurat o pancartă pe care scrie cu majuscule „Elevii sunt cu voi”. Alți elevi au scris pe un carton, tot cu majuscule, „6 clase” – dar cu l-ul tăiat, încât se citește „6 case”. Lumea îi aplaudă și pe ei.
„Guvernanți, vă propunem o rotativă a salariilor”, scrie pe o pancartă purtată la gât.
„Sunt îndrăzneață”, scrie pe pancarta unei profesoare.
Mașinile claxonează în semn de susținere. Autobuzele la fel.
„Ardealul mâncă grevă pe pită!” anunță pancarta unui grup de profesori.
E cald, drumul de la Victoriei la Cotroceni e lung, dar oamenii nu par să fi obosit. Vuvuzelele sună, în orice caz, la fel de tare.
„Nu cedăm! Nu cedăm!” E strigătul cel mai frecvent.
Coborâm un pod. Se văd parcate autocarele care i-au adus pe unii dintre profesori.
– Uite câți kilometri de autocare! îl face un profesor mai tânăr atent pe altul mai în vârstă.
O profesoară din Botoșani a venit să-mi spună că e o iubitoare anonimă de poezie.
– Nu cred că există așa ceva, i-am răspuns.
– Scuze, vă iubesc și proza, a zis descumpănită.
– Nu, eu îmi cer scuze: vreau să zic că nu există iubitori de poezie anonimi și iubitori de poezie celebri. Toți iubim poezia cu egală îndreptățire – și adesea cei care nu o scriu o iubesc mai mult decât cei care o scriu.
(Trebuie că i-am părut un megaloman sinistru)
Lângă mine merge chiar acum un grup de elevi cu o hârtie pe care au scris cu marker albastru: „Îmi susțin dascălii!”
Cele mai multe pancarte și stickere sunt cele cu „Demnitate #Euîndrăznesc”.
Pe un deal s-a cocoțat stegarul dac. Agită un tricolor enorm. Pe el nu-l aplaudă nimeni. Nu pare descurajat, agită steagul și râde.
E foarte cald. Unii oameni prevăzători au venit cu umbrele. Noi, ceilalți (cel mai probabil profesori umaniști), mergem prin soare și încercăm să transpirăm cât mai demn. În orice caz, nimeni nu se retrage. Sau n-am văzut eu. Coloana e la fel de consistentă și lungă.
Câțiva kilometri de demnitate. Cărora e musai să le adăugăm fiecare milimetrul nostru de demnitate.
România educată există. Nu pe foile unui președinte isterizat că realitatea nu se conformează clișeelor lui sforăitoare. Nici în memorandumul vid juridic și mincinos politic al unor guvernanți.
România educată e în acești kilometri de demnitate.
„Să scrieți, domnule scriitor, să nu ne lase singuri. Fiindcă începem să ne simțim singuri”, mi-a zis o profesoară de ciclul primar.
Să nu lăsăm România educată singură. Când am lăsat-o singură cu un președinte, aproape c-a distrus-o.
Să ne adăugăm fiecare (părinte, elev, profesor) milimetrul nostru de demnitate. Până când autostrada asta a demnității va înconjura toată România.
E singura noastră șansă.
Și, tot, la urmă, ca întotdeauna, dacă, totuși, vrem să ne salvăm în propriii noștri ochi de mediocritatea cruntă pe care am înstăpânit-o, asemeni igrasiei din ziduri, în mai toate celulele vii ale Școlii ca sistem, ar trebui să ne rămână, călăuză și busolă a valorilor nefăcută țăndări, pilda spiritului poetic Elytis, [20,21]:
toate frunțile libere
iar ca sentiment
un cristal
Pentru că, dacă vrem cu adevărat să ne salvăm de mediocritate, putem.
Timpul va proba.
[1] https://carturesti.ro/carte/educatie-si-securitate-nationala-245194
[2] https://librariaeminescu.ro/pedagogie/art26len-scoli-pilot-pentru-arhitecturi-curriculare-de-secol-xxi-p-300122
[3] https://www.emag.ro/art26lenpusinfapt-scoli-pilot-in-2021-marian-stas-bmi20219/pd/D7K7XFMBM/
[4] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/xi-xii-proiect-de-importanta-strategica-expunere-1565086.html
[5] https://adevarul.ro/author/868
[6] https://tribunainvatamantului.ro/
[7] https://lege5.ro/Gratuit/geztqmjtgq2tm/legea-nr-198-2023-a-invatamantului-preuniversitar
[8] https://lege5.ro/Gratuit/geztqmjwgq4ts/legea-nr-199-2023-a-invatamantului-superior
[9] https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/HG_559_2020.pdf
[10] https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/OMEC%204811.pdf
[11] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/pledoarie-pentru-educatie-spirituala-de-secol-xxi-2143713.html
[12] https://pace.coe.int/en/files/17373/html
[13] https://www.edupedu.ro/noile-planuri-cadru-pentru-liceu-ar-trebui-sa-fie-aprobate-pana-pe-29-februarie-2024-iar-programele-scolare-noi-ar-ajunge-la-elevii-care-incep-clasa-a-ix-a-in-2025-proiect-patru-generatii-de-lice/
[14] https://www.edupedu.ro/document-calendarul-de-intrare-in-vigoare-pentru-aproape-300-de-acte-normative-care-ar-trebui-sa-aplice-noua-lege-a-educatiei-in-invatamantul-preuniversitar-pus-in-consultare-de-ministerul-educatiei/
[15] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/valul-tsunami-pe-cartul-ministrului-pricopie-1474910.html
[16] https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/video-ministrul-educatiei-remus-pricopie-la-1474058.html
[17] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20770962-scindare-grupul-specialisti-numit-ministrul-educatiei-pentru-curriculum-parte-din-grup-cere-retragerea-planurilor-cadru-puse-dezbatere-unirea-matematicii-informatica-totul-alt-curriculum.htm
[18] https://www.qmagazine.ro/frica-ministrului-curaj/
[19] https://republica.ro/autostrada-demnitatii
[20] https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1979/elytis/biographical/
[21] https://www.poezie.ro/index.php/poetry/98467/Clima_absen%C8%9Bei
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...
Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...
Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...
Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...
Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...
-
Actualitateacum 2 zile
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zile
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum o zi
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv