Actualitate
Noua Casă: de ce resping băncile dosarele și ce trebuie să faci după ce ai găsit o locuință
Programul Noua Casă a intrat în linie dreaptă și în 2024, însă cu un buget total mai mic decât anul trecut. Pentru a putea cumpăra locuința trebuie să parcurgeți câțiva pași, asigurându-vă astfel că banca nu vă va respinge dosarul.
Programul Noua Casă a intrat în linie dreaptă și în 2024
Ce trebuie să faci după ce ai găsit locuința pe care vrei să o cumperi
În primul rând, asigură-te că dispui de avansul minim obligatoriu şi depozitul colateral solicitat. Ai în vedere şi alte cheltuieli generate de cumpărarea casei (taxe notariale s.a); Apoi, este important să alegi banca cu care vei lucra şi să pregătești actele solicitate de bancă pentru dosarul de credit.
Banca va analiza documentația de credit şi după aprobarea finanțării va transmite către FNGCIMM solicitarea/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, ataşând în aplicație următoarele documente:
– Solicitarea de garantare/ Solicitarea de emitere a promisiunii unilaterale de creditare şi
– Promisiunea de garantare dacă este cazul;
– Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor şi al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, în copie certificată;
– Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
– Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată
certă;
– Extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare;
– Certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C;
– în cazul acordării unei promisiuni de garantare se ataşează şi promisiunea unilaterală de creditare ;
– în cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate în cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, se ataşează şi acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului şi pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.
FNGCIMM analizează dosarul şi, dacă este corect şi complet, transmite băncii aprobarea prin intermediul aceleiaşi aplicații web iar beneficiarul va semna contractul de credit şi contractul de vânzare –cumpărare. Prin această aplicație şi tu poți urmări unde se află dosarul- dacă este la Bancă sau la Fond şi în ce stadiu este.
În cazul în care documentația trimisă de bancă la FNGCIMM în vederea garantării are nevoie de completări sau corecții, dosarul va fi returnat la bancă în starea „Invalidat”. Această stare nu reprezintă o respingere a dosarului ci o solicitare de completare sau remediere a unor erori. Deci, dacă vă aflați într-o asemenea situație, puteți afla motivele exacte în cazul dumneavoastră luând legătura cu consilierul bancar. Este foarte important ca dosarele să fie transmise complet şi corect întocmite, pentru a evita retrimiterea la bancă şi apoi reluarea analizei. Durata aprobării dosarului depinde foarte mult de cât de bine este pregătit dosarul!
Principalele motive pentru care se invalidează dosarele
Cele mai frecvente motive de invalidare sunt legate de:
- lipsa documentelor obligatorii,
- documente expirate sau ilizibile,
- informații completate greşit în aplicație etc.
Atunci când un dosar este invalidat, FNGCIMM completează în aplicația web Noua Casă motivele invalidării pentru a fi văzute de consilierul de credit din bancă şi a putea fi operate completările/corecțiile.
Ce ar mai trebui să știi după ce ai achiziționat locuința
Pentru închirierea unui imobil achiziționat prin Programul Noua Casă trebuie să obții în primul rând acordul băncii finanțatoare
Ulterior vei solicita în scris acordul Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie şi Datorie Publică, la care vei ataşa acordul băncii. Aceste două acorduri îți vor fi solicitate atunci când vei înregistra contractul de închiriere la administrația financiară de care aparții.
Pentru modificarea compartimentării, deschiderea unui sediu de firmă sau înstrăinarea locuinței achiziționate de peste 5 ani trebuie să te adresezi direct băncii şi Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie şi Datorie Publică.
După rambursarea integrală a creditului garantat, trebuie să obții acordul de radiere a ipotecii. Va trebui să te adresezi băncii finanțatoare care va trimite la FNGCIMM următoarele documente: solicitare de radiere, extras de cont de credit, declarația privind identitatea beneficiarului real- în cazul tranzacțiilor mai mari de 15.000 Euro, copia contractului de garantare, alte documente (CI pentru beneficiarii căsătoriți, divorțați, moştenitori etc.), după caz. FNGCIMM va emite acordul de radiere şi îl va transmite băncii întrun singur exemplar original. Eliberarea acordului se face cu respectarea termenului legal pentru soluționarea petițiilor, respectiv acela de 30 de zile de la data înregistrării solicitării de eliberare a acordului.
Ce se întâmplă în caz de divorț
În caz de divorț, pentru încheierea documentelor de partaj este necesar numai acordul băncii, exprimat în nume şi cont propriu şi în numele şi contul statului, pentru preluarea d e către un ul dintre soți a finanțării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinței/locuinței viitoare, ca efect al partajului, în condițiile legii. Ulterior, Finanțatorul va transmite la FNGCIMM, pentru încheierea actului adițional la contractul de garantare, Solicitarea de modificare şi documentele justificative (documentele de partaj, certificat de divorț, act adițional la contractul de credit, CI ).
Dacă ai dori să vinzi locuința înaintea expirării perioadei de interdicție, de 5 ani de la data contractării creditului, legislația incidentă programului Noua Casă prevede posibilitatea înstrăinării imobilului în următoarele cazuri: a) rambursarea integrală, anticipată sau la termen a creditului, cu acord de radiere emis de FNGCIMM, la solicitarea scrisă a băncii. b) preluarea creditului de către o persoană eligibilă în cadrul Programului. Ulterior, la solicitarea scrisă a băncii, FNGCIMM va emite un act adițional. In cazul preluării contractului de finanțare, banca îşi dă acordul, atât în nume propriu, cât şi în numele Statului român pentru preluarea finanțării şi a dreptului de proprietate. FNGCIMM nu este mandatat să emită acorduri de înstrăinare.
Dacă ai pierdut contractul de garantare sau dacă documentul inițial s-a deteriorat, FNGCIMM poate elibera un duplicat al contractului de garantare si al facturii aferente, la solicitarea scrisă a băncii.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 19 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 14 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





