Alimente care provoacă arsuri la stomac. Lista produselor care trebuie evitate, ce e permis să mănânci

0
99

Alimentația joacă un rol important în ceea ce privește arsurile la stomac, deoarece multe alimente pot relaxa sfincterul esofagian, iar mâncarea va urca spre esofag. Există unele alimente, dar și ingrediente care pot intensifica arsurile gastrice, cum ar fi citricele, sosurile de roșii, oțetul.

Alimente care provoacă arsuri la stomac FOTO Shutterstock

Alimente care provoacă arsuri la stomac FOTO Shutterstock

De asemenea,alimentele prăjite și grase sunt de evitat, deoarece acestea stau mai mult timp în stomac. Acestea pot crește presiunea de la nivelul stomacului și pot forța anumiți mușchi să se deschidă, iar astfel acidul gastric ajunge în esofag.

Alte alimente care pot declanșa arsurile gastrice și pe care pacienții trebuie să le evite sunt ciocolata, cofeina, ceapa, menta, băuturile carbogazoase, alimentele iuți și alcoolul.

Untura, avocado și nucile, un pericol

Alimentele fast food, cele prăjite sau untura, dar și avocado sau nucile conțin multe grăsimi și declanșează arsuri la stomac. Acest lucru se face în două moduri: prin relaxarea sfincterului esofagian inferior, mușchiul care acționează ca o barieră între esofag și stomac, și prin stimularea eliberării hormonului colecistochinină care, de asemenea, poate relaxa sfincterul esofagian inferior, arată doc.ro.

De asemenea, ceapa, în special în formă crudă, este un declanșator frecvent pentru arsurile la stomac, deoarece relaxează sfincterul esofagian și provoacă reflux acid. 

Sarea, un mare dușman

Adaosul mare de sare în diverse alimente și mâncăruri crește refluxul gastroesofagian, un factor de risc pentru arsurile la stomac.

De exemplu, un studiu a constatat că persoanele care au adăugat sare peste alimente în timpul mesei au avut un risc cu 70% mai mare de reflux decât persoanele care nu au adăugat niciodată sare, arată sursa citată mai sus.

Tot aici sunt incluse și aimentele foarte picante, mai ales cele care conțin ardei iute. Acestea conțin un compus numit capsaicină, care poate încetini rata digestiei. Acest lucru înseamnă că mâncarea va sta mai mult în stomac, situație care reprezintă un factor de risc pentru apariția arsurilor gastrice.

Într-un studiu realizat pe 382 de persoane cu arsuri la stomac, 67% dintre participanți au suferit arsuri la stomac după ce au consumat suc de portocale. Într-un alt studiu efectuat pe aproximativ 400 de persoane cu arsuri gastrice, 73% au prezentat arsuri după ce au băut suc de portocale sau de grepfrut. Constatările au sugerat că acea cantitate de acid din sucurile de citrice ar fi putut fi responsabilă de provocarea arsurilor. Același efect îl au și sifonul și sucurile acidulate din comerț”, arată doc.ro.  

Alimente care scad aciditatea gastrică 

Arsurile gastrice pot fi ținute sub control cu o alimentație echilibrată în care să introduci câteva alimente. La capitolul legume nu trebuie omise: fasolea verde, sparanghelul, broccoli-ul, conopida, legumele cu frunze verzi, cartofii și castraveții.

Printre acele alimente care scad aciditatea gastrică se numără și ghimbirul. Acesta are proprietăți antiinflamatoare și este un tratament natural pentru arsurile la stomac, dar și pentru alte probleme gastrointestinale. 

Terciul din fulgii de ovăz este un preparat ideal pentru micul dejun. Ovăzul poate să absoarbă acidul din stomac și poate reduce simptomele refluxului gastroesofagian.

Când vine vorba de prevenirea arsurilor la stomac, urmărirea mărimii porțiilor de mâncare poate fi de ajutor. A avea o cantitate mare de alimente în stomac poate pune mai multă presiune pe valva care ține acidul gastric în afara esofagului, ducând adesea la refluxul de acid și arsurile la stomac.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here