Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, ar fi fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de fals și uz de fals, în care este investigată emiterea retroactivă a unui ordin de misiune, potrivit unor surse judiciare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Anchetatorii ar viza modul în care ar fi fost emis retroactiv un ordin de misiune, document care ar fi fost folosit ulterior pentru a justifica o deplasare oficială și pentru a susține o contestație privind suspendarea permisului de conducere al unui angajat din cadrul instituției. În același dosar au mai fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului său și un funcționar din Galați, potrivit Antena3. 

În urmă cu aproximativ o lună, un consilier din cadrul instituției și un oficial AVR s-ar fi deplasat către Galați, fiind opriți în trafic în județul Ialomița de polițiștii rutieri, după ce ar fi circulat cu viteză și ar fi folosit nejustificat semnalele speciale de avertizare.

În urma controlului, consilierul ar fi rămas fără permis, neputând prezenta documente care să justifice legal utilizarea girofarului.

Ulterior, anchetatorii suspectează că ar fi fost întocmit retroactiv un ordin de misiune, care ar fi fost depus ca probă în instanță, în încercarea de a justifica caracterul oficial al deplasării și de a „salva” permisul suspendat.

În același dosar ar mai fi fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului președintelui AVR și un funcționar din Galați, verificările fiind derulate de procurorii anticorupție inclusiv la sediul instituției.

Mihai Savin, numit la conducerea Autoritatea Vamală Română la finalul lunii ianuarie. 

Anterior, acesta a fost director în cadrul Apa Nova Bucureşti/Veolia România, director general la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (iulie 2019 – ianuarie 2020), director general la Compania Muncipala Managementul Transportului, Bucuresti (martie 2020 – iulie 2020), director general la Termoficare Prahova, Ploieşti (martie 2022 – noiembrie 2022).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească exact împrejurările în care ar fi fost emis documentul și persoanele implicate.

Wild Bill Hickok a fost un adevărat simbol al Vestului Sălbatic american. Pistolar, șerif, cercetaș, jucător profesionist de poker și aventurier Wild Bill a fost unul dintre acei oameni despre care este greu să spui unde se termină adevărul și unde începe legenda. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vestul Sălbatic american sau „American Frontier” a reprezentat o perioadă definitorie din istoria Statelor Unite, încadrată temporal în intervalul 1865–1900, și a fost caracterizată de expansiunea teritorială către Oceanul Pacific. Această epocă a fost marcată de un melanj de realitate istorică dură și mitologie culturală, care a aprins imaginația oamenilor de pe toate continentele.

Vestul Sălbatic american, cu orașele sale de frontieră, cu celebrii cowboy mânând turme uriașe de vite, luptele cu amerindienii Marilor Câmpii, jocurile de noroc, pistolarii, legea impusă cu greu și goana după aur, a devenit o sursă aproape inepuizabilă de inspirație pentru visători, artiști plastici, scriitori sau regizori de film. Vestul Sălbatic, cu personajele sale pitorești, dar și cu atmosfera sa legendară, a creat o adevărată literatură western, dar și o ramură importantă a cinematografiei, cu actori foarte celebri care au interpretat personaje tipice ale frontierei americane, de la bandiți la șerifi și văcari.

Acest Vest Sălbatic semilegendar și-a avut propriile simboluri și propriul panteon. Puțini oameni au ajuns să simbolizeze Vestul Sălbatic american așa cum a făcut-o Wild Bill Hickok. Pistolar, șerif, cercetaș militar, jucător profesionist de poker, aventurier și personaj de spectacol, Wild Bill a fost unul dintre acei oameni care au pășit în rândul „zeilor” Vestului Sălbatic și unul dintre oamenii care l-au făcut celebru. „Un personaj pe care orice romancier l-ar fi adorat”, preciza faimosul general american George Armstrong Custer.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Hickok (decedat la 2 august 1876, în Deadwood, Teritoriul Dakota — astăzi în Dakota de Sud, SUA) a fost un pionier american al Vestului, cercetaș militar și om al legii, care a contribuit la impunerea ordinii în Vestul de frontieră. Reputația sa de pistolar a dat naștere multor legende și povești despre viața lui. A fost unul dintre primii „eroi ai Vestului” popularizați în romanele ieftine de aventuri („dime novels”) de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Un puști cu origini englezești și o luptă epică cu un uriaș al munților

Wild Bill Hickok, pe numele său adevărat James Butler Hickok, s-a născut la 27 mai 1837, în Homer (astăzi Troy Grove), Illinois, în Statele Unite. Wild Bill era englez la origine. Familia sa a făcut parte din primele valuri de coloniști englezi care au emigrat în Massachusetts. Mai precis, primii din neamul Hickok au ajuns pe tărâm american în anul 1635. Totodată, străbunicul lui Wild Bill a făcut parte din Armata Revoluționară Americană și a luptat în bătăliile din jurul localităților Lexington și Concord, la începutul Revoluției Americane.

Tatăl lui Hickok s-a mutat cu familia din Vermont în Maine, apoi în Homer, statul Illinois. Acolo a clădit o mică fermă pentru a-și întreține familia. Aboliționiști convinși, membrii familiei Hickok și-au transformat ferma într-un punct de oprire pentru „Underground Railroad”, rețeaua clandestină folosită pentru ajutarea sclavilor fugari.

Bill a fost mereu un spirit aventuros. A plecat de acasă încă din adolescență. Avea 17 ani când s-a angajat ca pilot pe bărcile care străbăteau întinsa rețea de canale navigabile din statul Illinois. Apoi, spiritul de aventură l-a împins către vest în anul 1856. A ajuns într-una dintre cele mai violente regiuni din Statele Unite de la acea vreme, și anume în Kansas. În 1856, această regiune era numită sugestiv „Bleeding Kansas”, din cauza conflictelor violente privind abolirea sclaviei. Hickok s-a alăturat facțiunii aboliționiste numite „Free State Army of Jayhawkers” și a devenit un trăgător de elită. Avea un talent nativ pentru luptă. Deși abia ieșise din adolescență, era înalt, bine legat, cu păr blond și o ținută țeapănă, dreaptă, dominatoare. Mânuia foarte bine pistoalele, dar și pușca, fără să mai vorbim de faptul că era redutabil în lupta corp la corp. Avea și un psihic foarte puternic, plus o dorință incredibilă de aventură și un curaj nebun.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Calitățile sale l-au transformat într-un „soldat” de elită al partidei aboliționiste, devenind gardă de corp pentru generalul nordist James H. Lane. La scurt timp, poveștile despre Bill, care abia ajunsese la vârsta de 21 de ani, începuseră să circule. A ajuns, datorită curajului și reputației, om al legii în Monticello, Kansas. În această perioadă, Hickok a împiedicat un bărbat să bată un copil de 11 ani. Era cel care va deveni celebrul Buffalo Bill Cody, prieten apropiat al lui Hickok pentru tot restul vieții. Totodată, datorită forței sale fizice și a felului în care se descurca în sălbăticie, ajunge să-și câștige pâinea ca cărăuș pentru marea companie de transport Russell, Majors and Waddell, creatorii faimosului Pony Express.

În timpul drumurilor sale prin sălbăticia americană, Wild Bill a avut parte de o întâmplare care a început să-i construiască notorietatea legendară. Mai precis, Hickok s-a trezit față în față cu o ursoaică cu pui care bloca drumul. Fără să mai aibă timp să o evite, Bill este atacat. A împușcat ursul, însă nu mortal, iar acest lucru nu a făcut decât să înfurie animalul. A urmat o luptă dramatică, în timpul căreia Hickok a reușit să taie gâtul ursului cu un cuțit. Bill a suferit răni groaznice și a stat la pat luni întregi. Și-a revenit abia în 1861 și a plecat în Nebraska pentru a lucra în continuare la stația Pony Express, de această dată în orașul Rock Creek.

Nașterea unei legende a Vestului Sălbatic

Aici, la stația Pony Express din Rock Creek, Nebraska, se va naște cu adevărat legenda lui Wild Bill. Este vorba despre un incident care a rămas în istorie drept „The McCanles Massacre” sau „Shooting incident of Rock Creek” și a avut loc pe 12 iulie 1861. Pe scurt, a învins aproape de unul singur opt oameni din familia McCanles. Doar unul singur a scăpat cu viață. Cinci dintre cei din clanul McCanles au fost împușcați de Wild Bill, iar trei uciși în luptă corp la corp, cu ajutorul unui cuțit. Cel de-al optulea a scăpat rănit.

Cauzele care au dus la cel mai devastator război purtat pe teritoriul Americii. Sute de mii de oameni au murit atunci

Prima descriere majoră a incidentului a apărut în revista „Harper’s New Monthly Magazine” în februarie 1867, la șase ani după eveniment, fiind scrisă de colonelul George Ward Nichols. Conform relatării din Harper’s, Hickok, în timp ce ghida un detașament de cavalerie al armatei nordiste prin sudul Nebraskăi, a decis să se oprească la stația Rock Creek pentru a o vizita pe soția lui Wellman, directorul stației Pony Express. La sosirea lui Hickok, aceasta i-ar fi spus că o bandă de confederați condusă de McCanles îl urmărește, iar aproape imediat au fost atacați de aceștia. McCanles a dat buzna în cabana familiei Wellman și s-a pregătit să-l împuște pe Hickok, care a acționat mai rapid. McCanles a murit pe loc după ce glonțul tras de Bill i-a străpuns pieptul. Ceilalți membri ai grupului au atacat cabana. Hickok i-a ucis pe alți cinci membri ai bandei cu ajutorul pistoalelor. Pe alți trei i-ar fi ucis cu un cuțit după ce aceștia au încercat să-l imobilizeze pe un pat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Povestea din Harper’s a captat atenția publicului, transformându-l pe Hickok într-o legendă a cărei iscusință cu armele a devenit subiect pentru romanele de duzină ale epocii. Istoricii spun însă că lupta de la Rock Creek ar fi pornit de la o răfuială personală între Bill și McCanles. Acesta din urmă îl poreclea pe Hickok „Duck Bill”, adică „Cioc de Rață”, din cauza nasului său coroiat și a buzei superioare proeminente pe care, mai târziu în viață, a acoperit-o cu o mustață. David McCanles era cel care vânduse pe credit clădirile care au devenit stația Rock Creek a serviciului Pony Express către firma Russell, Majors and Waddell și obișnuia să-și bată joc de Bill în perioada convalescenței după atacul ursului. Numai că Bill s-a întremat, iar McCanles și oamenii săi au plătit cu viața. Bill a fost judecat pentru omucidere, dar a fost achitat, considerându-se că a acționat în autoapărare.

Un om care a întruchipat sălbăticia Vestului American

Viața lui Bill Hickok s-a derulat într-un ritm amețitor, făcând ispravă după ispravă. Tocmai de aceea s-a ales cu porecla de „Wild Bill” (Bill cel Sălbatic). Avea un curaj nebun, o statură impresionantă și o capacitate extraordinară de a lupta atât cu armele albe, dar mai ales cu pistoalele. „Wild Bill era un om al câmpiilor în fiecare sens al cuvântului, dar diferit de toți ceilalți. Avea ochi albaștri pătrunzători, era drept ca o suliță și incredibil de rapid cu revolverul”, preciza generalul Custer.

În timpul Războiului Civil American a servit ca spion, cercetaș și trăgător de elită, un soi de lunetist al vremurilor. După război, Hickok și-a continuat stilul de viață aventuros, aflându-se uneori la limita legalității. Duelurile sale legendare i-au sporit și mai mult faima. Pe 21 iulie 1865, la Springfield, Missouri, Bill l-a ucis într-un duel pe David Tutt, un pistolar iscusit care se lăuda cu ceasul câștigat de la Hickok la un joc de poker. Hickok a fost arestat pentru crimă, judecat și achitat. Bill a ajuns cunoscut și pe Coasta de Est atunci când jurnalistul (și mai târziu exploratorul) Sir Henry Morton Stanley a scris în New York Herald, în 1867, că Hickok ar fi ucis 100 de oameni. Wild Bill a mărturisit ulterior că nu a ucis niciodată cu sânge rece; din contră, a tras în autoapărare și pentru a-și face meseria.

Pistolul cu care a fost ucis celebrul bandit Billy The Kid a fost vândut la o licitaţie. Ce preţ record a avut arma de foc

De precizat că Wild Bill a fost șerif și om al legii în cele mai rău famate locuri din Vest. În 1869, Hickok a devenit șerif în Hays City, Kansas, unde a ucis mai mulți bărbați în schimburi de focuri. În 1871, a preluat funcția de șerif al turbulentului oraș Abilene, Kansas. Și acolo a ucis mai mulți pistolari care făceau probleme. Într-un schimb de focuri și-a împușcat în mod accidental ajutorul și a fost în cele din urmă demis. Cu toate acestea, a rămas o veritabilă legendă, mai ales că era foarte plăcut de oameni cu greutate din armata americană — de exemplu, de generalul William T. Sherman, dar și de generalul Winfield Scott Hancock, pentru care a servit ca cercetaș. Totodată, Wild Bill era preferatul locotenent-colonelului George Armstrong Custer.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Era înalt de 1,80 m, zvelt, activ, viguros, un călăreț îndrăzneț, trăgător de elită cu pistolul și pușca, cu plete lungi, trăsături fine și mustață, purtând jambiere din piele de căprioară, cămașă roșie, pălărie cu boruri largi, două pistoale la centură și pușca în mână”, arată o descriere din anii ’60. În ciuda firii sale aspre, se spunea despre Hickok că era manierat și curtenitor și că îi plăcea să se îmbrace elegant.

Ultimul joc al lui Wild Bill

Wild Bill a fost chemat de prietenul său Buffalo Bill să joace în spectacole de tip Wild West, care deveneau tot mai populare. Deși spectacolul i-a adus venituri consistente, Hickok era nefericit. A început să bea mult și s-a întors în Vest în martie 1874. Doi ani mai târziu, s-a căsătorit cu Agnes Lake Thatcher, o fostă artistă de circ. A plecat apoi spre câmpurile aurifere din Black Hills, Dakota, unde spera să câștige mulți bani. Așa a ajuns în orășelul Deadwood, ticsit de mineri, pistolari și cartofori. Hickok, cu o reputație legendară, a fost numit șerif.

Vederea lui Wild Bill slăbise considerabil, la fel și reflexele sale. A fost ucis pe 2 august 1876, în timpul unui joc de poker. Wild Bill se afla cu spatele la ușă și a fost împușcat în ceafă de Jack McCall, un pistolar care ar fi intrat brusc și a tras. Acesta și-ar fi răzbunat fratele ucis de Wild Bill cu ani în urmă, pe când acesta era șerif în Abilene.

Știți care au fost primele cuvinte pe care băiețelul de 5 ani le-a spus salvatorilor? „Vreau la mami”. A confirmat chiar șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Copilul, pierdut în pădure, a mers să-și caute mama, îndepărtându-se 2 kilometri de locul în care s-a rătăcit. Un copil care a petrecut 2 nopți în pădure, prin ploaie și frig, într-o zonă periculoasă, a rezistat. Un copil care este, de astăzi, un erou.

Erou este pilotul Mihail Soare, cel care l-a zărit, eroi sunt salvamontistii, toți angajații MAI, Jandarmerie, pompieri, tinerii din cadrul Academiei Forțelor Terestre, fiecare cetățean care a fost in zilele acestea la Sebesul de Jos, etc.

Solicitarea elicopterului BlackHawkb al IGAv a fost salvatoare!

În mod clar, este o lecție de umanitate: mobilizarea oamenilor pentru salvarea lui, zecile de mașini ale MAI, aalvatorul care își dă haina jos și il îmbracă pe copil sau cel care îi dă o bucățică de ciocolată și o banană!

Dacă autoritățile statului au obligația de a participa la astfel de intervenții și este firesc să-și exercite atribuțiile, au existat și sute de voluntari, ceea ce, iarăși, este firesc într-o societate normală, bazată pe valori morale.

L-am văzut dis de dimineață pe tatăl copilului cum se ruga într-un video să vină câți mai mulți voluntari, căci avea convingerea că fiul său este în viață. Și vreau să spun că tatăl avea dreptate.

Au fost 100 sau 200 sau 300 de voluntari, dar nu au fost 500, 600 sau 800 sau 1000.

Cu alte cuvinte, puteau fi mai mulți. Și cred că aici se află cea mai importantă lecție pentru noi.

În Sibiu și în jurul Sibiului, de exemplu, sunt sute de persoane care au ATV-uri sau motociclete. Realmente sute. A devenit aproape un sport național și, totuși, puțini dintre aceștia au mers să ajute la căutări.

De asemenea, puțini oameni din comunitățile apropiate au făcut voluntariat. De ce subliniez acest aspect?

Pentru că, în cazul de față, fiecare oră era importantă. Riscul ca acest băiețel să se accidenteze, să fie luat de apă sau chiar să devină victima unui atac al animalelor sălbatice era foarte ridicat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prin urmare, mobilizarea cetățenilor putea fi mult mai mare.

De aceea, apelul tatălui, la fel ca apelurile primarilor din localitățile Turnu Roșu și Racovita, au avut foarte mult sens. Și aș include pe lista salvatorilor și jurnaliștii, presa care a transmis constant informații și a realizat interviuri — mai ales presa locală —, care a reușit, într-un fel, să mobilizeze și să emoționeze oamenii, determinându-i să participe.

În final, sper ca acest copil să se recupereze cât mai repede, să aibă parte în continuare de o creștere și o educație sănătoasă și să fie un exemplu pentru mulți dintre noi — pentru cei care, uneori, sunt sceptici că ceva rău s-ar putea întâmpla unui copil și care nu își asumă pe deplin responsabilitatea față de copii.

Un mare Bravo tuturor celor care au fost acolo în aceste zile.

România are obligația de a deveni mult mai bună. Să nu lăsăm doar o minoritate să salveze, iar cei care acționează să rămână excepția.