Actualitate
Centru de consiliere antidrog lângă sediul Poliției. Într-un mall. Cum justifică ANA
Secţia 26
de Poliţie din Capitală, dar şi primul centru de consiliere şi
informare antidrog pentru adolescenți din cadrul Agenţiei Naţionale
Antidrog funcţionează în aceeași clădire, în Mall Grand Arena.
Centrul a fost deschis acum aproape două luni FOTO Agenția Națională Antidrog
Alăturarea este una cel
puțin neobișnuită, în condițiile în care vor fi reticențe ale
consumatorilor să vină la un centru de consiliere antidrog în
aceeași clădire cu o secție de poliție.
În plus, fiind vorba de
un centru comercial foarte populat, în loc să fie asigurată
discreția și anonimizarea consumatorilor de droguri care ar dori să
vină la centru, aceștia riscă să fie văzuți de foarte multe
persoane din mall.
”Adevărul” a
solicitat un punct de vedere de la Agenția Națională Antidrog
legat de această problemă, cerând de asemenea și date defalcate
privind numărul estimat de consumatori de droguri din România, ca
și informații privind bugetul uriaș al instituției și numărul
de persoane consiliate în centrele antidrog din țară.
”Demersurile și
lucrările de amenajare pentru acest punct de lucru au fost demarate
din anul 2022, cu mult înainte să existe o decizie de relocare a
Secției 26 Poliție în incinta Mall Grand Arena. Mai mult, aceste
spații de lucru nu se intersectează, având intrări distincte, iar
pentru centrul de consiliere vecinătatea Directiei Generale de
Asistență Socială Protecția Copilului Sector 4 reprezintă un
plus din punctul de vedere al cooperării colaborării
interinstituționale. Locația se află în incinta unui centru
comercial, cu afluență de public, tocmai pentru asigurarea
anonimității beneficiarilor, cât a unui confort psihic. Este
cunoscut faptul că locurile preferate de grupurile de adolescenți
pentru a își petrece timpul liber, a se plimba sau a socializa sunt
mall-urile”, precizează reprezentanții Agenției Naționale
Antidrog.
Potrivit celor mai recente date
detinute de Agenția Națională
Antidrog, instituție aflată în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne, numărul
estimat de consumatori problematici de opioide, la nivel național,
este de 17.024.
În
ceea ce decesele asociate consumului de droguri, în anul 2020 au
fost înregistrate 29 de decese, în anul 2021- 26 de decese în anul
2022 – 23 de decese. La
acest moment, datele pentru anul 2023 se aflä în curs de colectare.
Conform datelor Agentiei
Naționale Antidrog, în anul 2021 1.167 persoane consumatoare de
droguri ilicite au beneficiat de servicii de consiliere psihologică
socială în cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere
Antidrog din țară, dintre care cele mai multe (178) au fost în
Centrul de la Iași, ce acoperă județele Iași și Vaslui. În
2022, numărul beneficiarilor de consiliere din centrele antidrog din
țară a crescut la 1.476, cei mai mulți beneficiari (232) fiind în
Centrul de la Pitești, ce acoperă județele Argeș și Vâlcea.
Cum
cheltuie Agenția Națională Antidrog banii publici
Conform datelor publice de
pe site-ul ANA, bugetul pe anul 2023 a fost de 41,1 milioane lei,
dintre care nu mai puțin de 29,3 milioane lei cheltuieli de
personal. Practic, 70% din buget a fost alocat pentru salariile
angajaților Agenției Naționale Antidrog.
Și tot
din bugetul mare al instituției, suma de 3,7 milioane lei a fost
alocată, conform reprezentanților Agenției Naționale Antidrog,
pentru ”activități de prevenire a consumului de droguri în
mediul familial, implementarea de campanii naționale de prevenire,
derularea de programe specifice de formare în domeniul drogurilor,
precum realizarea de studii, cercetări, activități de informare”.
Altfel spus, multă teorie pe bani publici foarte mulți și prea
puțină eficiență practică, reală.
Alte 3,6 milioane lei din
bugetul ANA reprezintă ”cheltuieli efectuate în cadrul
Programului de Interes National de prevenire și asistență medică,
psihologică și socială a consumatorilor de droguri, pentru
perioada 2023-2026”.
Un audit al Curții de
Conturi a scos la iveală mari probleme la Agenția Națională
Antidrog
Un audit al Curții de
Conturi al României la Agenția Națională Antidrog, audit ale
cărui concluzii au fost făcute publice în octombrie 2023, a scos
la iveală numeroase probleme, cum ar fi aceea că peste 90% din
activitatea Agenției se rezumă doar la evaluările obligatorii,
cerute de DIICOT, în dosarele penale pentru consum de droguri.
”Potrivit auditului, în
41 din cele 47 de centre de prevenire, evaluare și consiliere
antidrog (CPECA) aflate în componența ANA nu există echipă
terapeutică completă care să asigure evaluările solicitate și
serviciile minime de asistență integrată pentru consumatorii de
droguri”, au concluzionat reprezentanții Curții de Conturi.
Și tot auditul a scos la
iveală că Agenția Națională Antidrog nu știe nici măcar
numărul corect de beneficiari. ”Datele ANA nu reflectă cu
acuratețe, în timp real, numărul beneficiarilor de asistență
integrată și serviciile oferite acestora. Din analiza comparativă
a datelor privind numărul beneficiarilor de asistență integrată
transmise atât de fiecare CPECA, cât și de serviciul Observatorul
Român de Droguri și Toxicomanie, pe baza informațiilor din
Sistemul Informatic pentru implementarea indicatorilor de
monitorizare a consumului de droguri (SIDES), rezultă diferențe în
ceea ce privește numărul total de beneficiari noi admiși”,
precizau oficialii Curții de Conturi în toamna anului trecut.
”În consecință,
Agenția Națională Antidrog trebuie să-și regândească rețeaua
proprie pentru a putea să asigure servicii integrate eficiente,
eficace și accesibile”, a fost concluzia Curții de Conturi.
Expert antidrog: “Nu
poți face prevenire eficientă dacă te prezinți ca fiind comisar
șef de politie”
”Adevărul” a stat de
vorbă cu expertul antidrog Cătălin Țone legat de problemele
Agenției Naționale Antidrog și măsurile ce ar trebui luate pentru
eficientizarea activității.
Cătălin Țone, expert antidrog FOTO arhiva personală
”Pentru creșterea
eficienței, este necesară o departajare clară de intervenție
între combatere și consilierea psiho-socială și dar și zona
medicală. Or, acestea nu se pot face sub nicio formă de către
angajații instituțiilor de forță sau în analogie cu acestea.
România este singura țară ce se încăpățânează să mențină
întreaga responsabilitate de coordonare strategică pe antidrog la
MAI, un minister de forță care ar trebui, in viziunea mea, să
acopere doar partea de combatere. Cred că a sosit timpul să ridicam
responsabilitatea națională de coordonare pe antidrog la nivelul
conducerii guvernului, așa cum este în multe țări vest-europene”,
spune Cătălin Țone.
”Nu cred că putem discuta despre
deschiderea beneficiarilor și despre o eficiență scontată dacă
în fața lor vine un funcționar care se prezintă: “sunt comisar
șef de poliție din cadrul ANA”. În acest caz, și nu numai,
cuvântul “poliție” poate aduce, inhibare, respingere,
reținere, distanțare, ceea ce nu este de dorit”, adaugă expertul
antidrog Cătălin Țone.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Actualitate
Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.
FOTO: IPJ Mureș
IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.
„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.
Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.
Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.
Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor
Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.
Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.
În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%




