La Muzeul de Arheologie de la Săveni, undeva în nordul extrem al României, se află unul dintre cele mai bine conservate schelete din perioada migrațiilor, de pe teritoriul României. Are 1700 de ani vechime și a aparținut unei adolescente. Descoperirea ridică multe semne de întrebare.

De multe ori, adevărate comori culturale și arheologice se află acolo unde nimeni nu și-ar putea imagina. Iar unul dintre cele mai bune exemple este Muzeul de Arheologie de la Săveni. Aproape necunoscut de publicul larg, de la nivel național, muzeul din micul oraș nord-moldav, este mai degrabă descoperit de cei care se aventurează către malurile Prutului sa pur și simplu se reîntorc după o perioadă pe locurile natale ale părinților sau bunicilor. Muzeul este amenajat într-un fost han medieval, reabilitat complet, și deși are doar câteva camere cu exponate, multe artefacte sunt adevărate comori arheologice, un adevărat deliciu cultural și istoric pentru vizitatorii de vârste diferite, dar mai ales pentru copiii de vârstă școlară. Printre exponate pot fi admirați fildeși de mamut, coarne de bou preistoric, unelte, arme de acum câteva mii de ani și multe altele. Vedeta muzeului este însă o adolescentă care a trăit acum 1700 de ani. Resturile sale osteologice, perfect conservate, pot fi văzute în holul muzeului, într-o vitrină special amenajată. Cei care au descoperit-o i-au spus ”Măriuța” și există concepția că și ea este o strămoașă a moldovenilor de astăzi. 

O adolescentă cu trăsături fine și dentiție perfectă

”Măriuța” a trăit acum 1700 de ani, într-o comunitate care și-a făcut sălaș în zona comunei Hănești, de astăzi. Arheologii au găsit-o în anii 60, într-un adevărat ”oraș al morților„, în punctul ”La Moviliță”, într-o zonă plină cu morminte de toate tipurile și din perioade diferite. De altfel, zona a fost locuită încă de acum 6000 de ani, iar descoperirile indică atât morminte de inhumație, de incinerație dar și tumuli specifici călăreților de stepă. ”Măriuța” a fost descoperită într-un mormânt de inhumație, de secol IV îHR.  Așa cum a fost descoperită, fără a risca distrugerea oaselor, arheologii au adus-o în muzeul de la Săveni. Este păstrată într-o vitrină specială, la nivelul solului. ” A fost păstrată «in situ», adică exact cum a fost descoperită, cu tot cu inventar. Este o descoperire, de secol IV d HR, din punctul ”La Moviliță”, de la Hănești.”, spune Emil Caranica, muzeograf la Săveni. Conform cercetărilor ulterioare, s-a stabilit că ”Măriuța”, avea o vârstă cuprinsă între 14 și 16 ani. Avea un 1.5 metri înălțime și frapează prin perfecțiuna trăsăturilor. Mai ales a dentiției. ”Are trăsături foarte fine, așa cum au remarcat și specialiștii, iar dentiția este incredibilă, păstrată perfect. Nu pare să fi avut probleme de sănătate, nici infirmități.”, adaugă Emil Caranica. 

O copilă cu statut înalt, victimă a unui ritual sau a unei boli fulgerătoare ?

Pe cât de spectaculos este scheletul Măriuței, pe atât de misterios. Nu se știe cu certitudine cauza morții. Aparent, pare să fi fost o adolescentă sănătoasă. Dar de de ce a murit la numai 16 ani? Este o întrebare care-și caută încă răspunsurile. Sunt avansate tot felul de ipoteze, de la un sacrifiu făcut într-o perioadă de restriște, cum ar veni o perioadă îndelungată de secetă, sau marcată de alte cataclisme naturale. Posibil să fi fost ucisă de o boală cu evoluție rapidă, inclusiv o pneumonie. Sau, la fel de bine ar fi putut fi ucisă în timpul unui conflict armat. ”Măriuța” avea un statut social însemnat în comunitate ei. Cel puțin asta indică inventarul, destul de bogat pentru mormintele din aceea perioadă. Adică vase de diferite tipuri, dar și două fibule, care îi țineau rochia, evident deteriorată complet de-a lungul unui mileniu și șapte secole.

” Era înconjurată de vase cu ofrande. Probabil o practică care indică credința în vița de după moarte. Sau poate ofrand închinate zeilor”, adaugă muzeograful botoșănean. ”Măriuța” a trăit într-o comunitate sedentară, de agricultori și crescători de animale, într-o perioadă tulbure a istoriei, marcată de invazii, lupte pentru teritoriu și pradă, într-o zonă de melanj etnic. Mai preci, făcea parte dintr-o populație purtătoare a Culturii Sântana de Mureș-Cerneahov, caracterisică pentru secolul al IV lea și reprezentativă pentru peisajul arheologic din nordul Moldovei, cu numeroase așezări și cimitire. „Având la bază o economie preponderent agricolă, comunităţile culturii Sântana de Mureş şi-au întemeiat aşezările pe pantele domoale ale dealurilor şi chiar în zonele de şes, în apropierea unor surse permanente de apă“, scria Vasile Diaconu în lucrarea sa „Hăneşti-Botoşani. Mărturii arheologice şi istorice“.

Populațiile acestei culturi erau mixte, din punct de vedere etnic, adică germanici, în special goți, care s-au așezat alături de daci și sarmați( n.r. triburi iraniene de călăreți ai stepelor). Așa cum arată și cimitirul de la Mihălășeni, județul Botoșani, aceste populații au trăit împreună, cel mai probabil au produs și o sinteză etnică, aveau cimitire comună. „Este o cultură de frontieră, o sinteză între populaţiile gotice care în secolele III-IV s-au aşezat aici, în nordul Dunării, pe teritoriul actual al României, triburile dacice care locuiau acest teritoriu, dar şi triburile sarmatice care mai aveau un cuvânt de spus din punct de vedere politic şi militar. S-a adăugat şi influenţa Imperiului Roman, care a cântărit foarte mult în realizarea acestei sinteze“, preciza și specialistul Daniel Ciucălău.

O strămoașă a moldovenilor?

”Măriuța” ca întreaga comunitate din care provenea a făcut parte dintr-o sinteză etnică care probabil a avut un rol, ca o cărămidă într-o construcție mai mare, în îndelungatul proces de etnogeneză. Erau goți,daci, sarmați, care erau sedentari, practicau agricultura, creșterea animalelor, meșteșugurile, trăiau în sate pe malurile apelor și mai presus de toate își depuneau morții în aceleași cimitire, fiecare după tradiția lui. „În ceea ce priveşte biritualismul culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, semnalat şi în necropola din punctul «Moviliţă», se poate considera că este o trăsătură distinctă a acestei culturi. Dacă mormintele de incineraţie sunt considerate de origine dacică, cele de înhumaţie au fost puse pe seama sarmaţilor“, arată specialistul în „Hăneşti-Botoşani. Mărturii arheologice şi istorice“ . Este greu de spus ce origine etnică avea ”Măriuța”.

Era dacă, sarmată, germanică, sau poate diferite amestecuri genetice între aceste populații. Poate a avut un tată got și o mamă sarmată, sau o mamă dacă și un tată sarmat. Sau nici una dintre acestea. Variantele sunt multiple iar misterul încă planează asupra ”Măriuței”, a originii și mai ales a cauzei decesului. „ Fata asta care a trăit acum 1700 de ani, ca și comunitatea din care venea este una dintre multele etape și legături care au contribuit la etnogeneză. Se poate spune că și ea este strămoașa noastră. ”, precizează Emil Caranica.  Localnicii care-i cunosc povestea o consideră o „mamă” a moldovenilor, cel puțin a celor de acolo din nordul extrem.