Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile se pregăteau să o redeschidă după o perioadă în care nu a funcționat, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primarul a reacționat dur după incident și a transmis că a fost sesizată Poliția Română pentru identificarea celor responsabili.

„Trist și revoltător! E tot ce pot să spun. Noaptea trecută, fântâna Maria Tănase, din parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată”, a transmis Daniel Băluță, pe FB.

Potrivit primarului, fântâna urma să fie repusă în funcțiune după o perioadă în care a fost oprită din cauza unor probleme legate de calitatea apei.

 „Și acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care ne pregăteam s-o redeschidem, după o perioadă în care nu a funcționat, fiindcă apa devenise nepotabilă. Așa înțeleg unii că e bine să se comporte cu acest obiectiv, atât de îndrăgit de cei din comunitatea noastră și nu numai”, a scris edilul pe rețelele sociale.

Primarul a cerut sprijinul Poliției pentru identificarea persoanelor care au provocat distrugerile.

„Am apelat, deja, la Poliția Română pentru a-i depista pe făptași, pentru a-i pedepsi și pentru a-i pune să plătească fiecare șurub distrus!”, a mai spus Daniel Băluță.

Fântâna Maria Tănase este unul dintre obiectivele cunoscute ale Parcului Orășelul Copiilor, fiind apreciată de locuitorii Sectorului 4 și de vizitatorii zonei.

Fântâna a fost ridicată din dorința pe care Maria Tănase a lăsat-o în testament, aceea ca în locul în care a copilărit, în vechea Mahala a Cărămidarilor, astăzi cartierul Tineretului, să existe o fântână „pe un drum secetos și dornic de apă”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în urmă cu două secole. În urmă cu două decenii, după închiderea minei, Eibenthal părea sortit dispariției, dar a fost revitalizat prin turism.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mai puțin de 200 de
oameni locuiesc în satul Eibenthal, din comuna Dubova, județul Mehedinți, o
așezare din Banatul Montan înființată în urmă cu două secole de familii de
coloniști din Boemia, aduse aici de Imperiul Habsburgic.

Eibenthal are două secole

La începutul secolului al
XIX-lea, câteva sute de familii din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și
din regiuni precum Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram s-au stabilit
în Banat, după ce autoritățile le-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare care acopereau munții de la Clisura Dunării.

Între anii 1826–1830,
coloniștii cehi, numiți și „pemi” de localnici, au întemeiat satele Gârnic,
Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal, de pe
culmile Clisurii Dunării. Alte patru localități populate de oameni veniți din
Boemia au fost înființate în aceeași perioadă în Banatul Montan, mai aproape de
Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima
dispărută după doar câțiva ani.

În cele două secole de la
înființarea primelor sate cehești, acestea au trecut prin numeroase
transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți dintre
urmașii coloniștilor boemi să părăsească satele din Clisura Dunării. Unele
comunități au supraviețuit însă timpului și greutăților, reușind să-și păstreze
identitatea.

Închiderea minei a schimbat soarta satului

La mijlocul anilor 2000,
și Eibenthal, cunoscut din secolul al XIX-lea pentru exploatarea cărbunelui,
părea sortit dispariției. În 6 august 2006, un accident tragic a grăbit
închiderea minei de antracit de la Baia Nouă, o colonie minieră izolată, aflată
la capătul drumului care urcă de la Dunăre prin valea îngustă a râului
Tisovița, traversează Eibenthal și se oprește în munți.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În anii ’90, mina avea
peste 600 de angajați. În ultimele sale zile de funcționare, aici mai lucrau
puțin peste 200 de oameni: cehi din Eibenthal și din alte sate ale Clisurii
Dunării, muncitori români veniți din Moldova și găzduiți în colonia Baia Nouă,
dar și români și sârbi din zonă.

„Soțul meu a lucrat 44 de
ani la Baia Nouă, până la închiderea minei, în 2006. Atunci, doi muncitori,
Liviu Tomoiagă și Zdravko Ianculovici, care intraseră în mină pentru a
consolida puțul, au fost prinși sub dărâmături. Intraseră într-o duminică în
subteran, iar trupurile lor au fost scoase abia trei săptămâni mai târziu”, își
amintește Maria Fickel, văduva unui fost miner ceh din Eibenthal.

La scurt timp după
tragedie, ultima mină din apropierea satului Eibenthal a fost închisă. Câteva
zeci de localnici care mai lucrau aici au cerut să fie disponibilizați,
împreună cu minerii care locuiau în colonia Baia Nouă.

Mina a rămas părăsită, la
fel ca majoritatea locuințelor din Baia Nouă. Mai jos de colonie, satul
Eibenthal părea să aibă aceeași soartă. Mulți localnici îl părăsiseră încă de
la începutul anilor ’90, povestește pentru „Adevărul” Ioan Fighal, localnic ceh
din Eibenthal.

„Am lucrat și eu, în
ultima perioadă, la mina de antracit. După ce mina s-a închis, nu a mai rămas
nimic de lucru. Oamenii au plecat care încotro și s-au împrăștiat, fie în orașe
precum Timișoara, fie în străinătate. Copiii mei au plecat în Suedia. Înainte de 1990 era mai
strict și mai greu să pleci, dar după Revoluție oamenii au început să plece mai
ușor. Mulți cehi au plecat în Cehia, iar apoi au plecat și copiii lor. Unii au
mers la liceu în Orșova, alții la Timișoara, și-au cunoscut acolo partenerii și
au rămas în alte localități. De acolo, unii au plecat mai departe în
străinătate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După 2006, când s-au
închis locurile de muncă și oamenii nu mai aveau unde să lucreze, au continuat
să plece. În multe case au mai rămas câte două persoane. Populația rămasă aici
este însă majoritar cehă”, povestește Ioan Fighal, acum pensionar.

Satul care i-a cucerit pe cehi

În Banatul Montan, unele
sate locuite de „pemi”, ca Lindenfeld, au dispărut aproape complet, iar în
altele populația cehă s-a împuținat și a îmbătrânit. După aproape două secole
în care mineritul a avut un rol important în viața comunității, Eibenthal a
reușit să supraviețuiască prin turism.

Satul și-a păstrat
identitatea istorică și culturală, este avantajat de apropierea de Clisura
Dunării și a devenit tot mai popular printre turiștii cehi. Anual, mii de
oameni vin din Cehia pentru a vizita Eibenthal. Unii sosesc în excursii
organizate, cu trenul sau cu autocarele, în timp ce alții preferă să
călătorească cu autoturismele personale ori cu autostopul.

Pe DN 57, șoseaua care
însoțește Clisura Dunării între Orșova și Baziaș, pot fi văzuți adesea turiști
cehi cu pancarte pe care scrie „Eibenthal”, așteptând să fie luați la ocazie.

„Am călătorit prin
Ungaria, România, Republica Moldova și din nou prin România, iar apoi urmează
să ne continuăm drumul prin Serbia. Este o excursie cu autostopul, prin care
ne-am dorit să vizităm mai multe zone din estul Europei. Scopul principal al
călătoriei a fost însă să ajungem aici, la Eibenthal. Ne-a plăcut România, mai
ales datorită mâncării și peisajelor. Am avut însă și unele probleme, pentru că
noi voiam să călătorim gratuit, cu autostopul, iar mulți șoferi ne cereau
bani”, spune Peter, unul dintre turiștii cehi veniți la Eibenthal.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cum a renăscut satul
Eibenthal

Tiberiu Pospíšil este
unul dintre localnicii care au contribuit la transformarea Eibenthalului
dintr-un fost sat minier aflat în declin într-o destinație turistică tot mai
cunoscută. Născut aici, el a revenit acasă încă din timpul facultății și,
împreună cu doi prieteni din Cehia, a cumpărat și a renovat o casă veche. În
curtea acesteia a deschis, în 2009, barul U Medvěda, iar zece ani mai târziu,
restaurantul Eibenthal.

Satele întemeiate de cehi în Banatul Montan împlinesc două secole. Secretele locurilor pitorești de pe Clisura Dunării

Între timp, inițiativele
sale au atras tot mai mulți turiști cehi în satul din Clisura Dunării și au
contribuit la revitalizarea comunității, afectată puternic de închiderea minei
de la Baia Nouă și de plecarea localnicilor. De la câteva zeci de vizitatori pe
an, Eibenthal a ajuns să atragă mii de turiști, în special din Cehia, dar tot
mai mulți și din România.

Tiberiu Pospíšil a vorbit
pentru „Adevărul” despre revenirea sa acasă, dezvoltarea turismului și viitorul
uneia dintre cele mai izolate comunități cehești din România.

ADEVĂRUL: Cum ai
început să te implici în dezvoltarea turistică a satului Eibenthal?

Tiberiu Pospíšil: Sunt născut în Eibenthal, iar în timpul
facultății, împreună cu alți doi băieți din Cehia, am cumpărat această casă, U
Medvěda, prima casă pe care am cumpărat-o în Eibenthal. În timpul renovării ei,
am constatat că în curte putem amenaja un bar. Așa s-a născut barul U Medvěda,
adică „La Urs”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Asta se întâmpla în 2009.
Primul sezon la U Medvěda a fost tot în 2009 și așa am început activitatea
turistică. În acea perioadă, în Eibenthal veneau în jur de 50–60 de turiști pe
an.

În 2019 aveam deja în jur
de 5.000 de turiști din Cehia. Organizăm excursii școlare cu autocarul, avem
Festivalul Banat, la care vin aproximativ 1.500–2.000 de oameni, și mai
organizăm evenimente care atrag vizitatori în Eibenthal.

Tot în 2019 am deschis
restaurantul Eibenthal. După zece ani de U Medvěda, am deschis restaurantul,
iar atunci s-a schimbat puțin și clientela, pentru că acesta atrage și turiști
români.

De ce satul este vizitat și de români?

În primul rând, România
are o populație mai mare decât Cehia, iar românii sunt mai aproape de Eibenthal
decât cei care vin din Cehia. Vrem să-i atragem și pe români, să ne viziteze și
să ne cunoască.

Pentru români este
interesant faptul că suntem un sat cehesc, cu bucătărie cehească și tradiții
cehești. Pentru cehi este interesant că parcurg o mie de kilometri și constată
că noi încă vorbim limba cehă, că suntem, de fapt, un sat cehesc aflat la o mie
de kilometri distanță.

Reușiți să-i aduceți
aici și pe cehii care au plecat după 1990?

Ei vin oricum acasă, la
părinți sau la rude. Dar nu ne adresăm doar celor plecați de aici, ci cehilor
în general.

Cum vezi viitorul
satului? Crezi că se va dezvolta turistic sau va avea soarta multor altor sate
izolate?

Eibenthal a avut o cădere
puternică în 2006, când s-a închis mina de la Baia Nouă. Atunci au plecat
foarte mulți localnici. A fost o perioadă de declin și de depresie pentru sat,
deoarece oamenii erau obișnuiți să lucreze la mină și nu aveau grija zilei de
mâine, pentru că aveau un loc de muncă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Când mina s-a închis,
oamenii au intrat într-o stare de nesiguranță. Nu știau ce să facă, pentru că
generații întregi fuseseră obișnuite să fie angajate, nu să devină antreprenori
sau să aibă propriile afaceri.

Astăzi, oamenii s-au schimbat.
Au învățat să-și valorifice și să-și vândă produsele. Fac gemuri, miere,
căciuli, șosete și tot felul de alte lucruri care, în urmă cu 20 de ani, nu se
vindeau în Eibenthal.

Turismul este exclusiv
unul de vară?

Sezonul se extinde tot
mai mult. Începe în jurul datei de 1 aprilie și se termină la 1 noiembrie. Cei
mai mulți turiști sunt din Cehia.

Ce părere au turiștii
cehi despre sat? Cum îl văd?

În primul rând, sunt
plăcut surprinși când ajung în Eibenthal, coboară din mașină, ne salută în
limba cehă, iar noi le răspundem tot în cehă. Sunt surprinși de faptul că noi
chiar vorbim această limbă.

Pentru ei este, oarecum,
ca o întoarcere acasă. Eibenthal arată așa cum arătau satele din Cehia în urmă
cu 30 de ani.

Există vreo deosebire
între cehi și cei numiți „pemi”? În Gărâna, de exemplu, localnicilor li se
spune „pemi”.

„Pemi” este o denumire
folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților
cehești de ceilalți localnici.

Denumirea ar putea
veni de la Boemia?

Da, de la Boemia. Era o
denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea „pemi”.

Unii consideră că
termenul ar putea avea un sens peiorativ.

Nu neapărat. Oamenii din
Eibenthal nu își spun „pemi”, dar în zona Clisurii Dunării așa sunt cunoscuți cehii.

Mai sunt tineri în
sat?

Da, în Eibenthal mai sunt
tineri. Astăzi sunt în jur de zece familii tinere cu copii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din ce trăiesc?

În general, din turism.
Asta nu înseamnă că toți oferă cazare. Unii produc și vând diferite lucruri
pentru turiști. Turismul nu înseamnă doar cazare și masă.

Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”

Cum au ajuns cehii în Banatul Montan

Numeroase localități din
Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor veniți din diferite regiuni ale
Imperiului Habsburgic. În prima parte a secolului al XIX-lea, mulți cehi s-au
stabilit în Banat, după ce li s-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare din Clisura Dunării.

„Satele cehe din sudul
Banatului au fost întemeiate între anii 1823–1830. La început au fost aduși
cehi din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiunile Sázava, Plzeň,
Klatovy, Domažlice și Příbram. Cei veniți în anii 1823–1824 au întemeiat
colonia Elisabeta”, arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din cauza lipsei apei,
coloniștilor din Elisabeta li s-a permis, în 1847, să se mute în satul Sfânta
Elena.

Între anii 1826–1830 au
fost întemeiate în sudul Banatului opt sate cehești: Gârnic, Bigăr, Ravensca,
Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.

Alte patru localități
populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă,
mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și
Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.

Coloniștii boemi, numiți
și „pemi”, au fost aduși pentru popularea regiunilor montane din sudul
Banatului. Li s-au promis pământuri, fânețe, scutiri de taxe, lemn și pășuni.
În schimb, după zece ani de scutire, bărbații urmau să slujească drept
grăniceri.

Cehii au continuat să
vină, în grupuri mai mici, până în jurul anului 1860, fiind așezați și în
Ravensca, Șumița și Ogradena.

„Așezarea cea mai izolată
este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus la o mai
bună conservare a graiului ceh”, informa istoricul.

La mijlocul secolului al
XIX-lea, câteva sute de cehi au ajuns și în localitățile Clopodia și Peregu
Mare, însă comunitățile lor au fost asimilate în timp.

„Inițial, ocupația de
bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început
să se ocupe cu agricultura, mineritul și fabricarea varului. Colonia cu cei mai
mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică, Ravensca”, arăta
cercetătoarea.

Condițiile naturale
dificile i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării.
Unii au emigrat în Statele Unite ori în fosta Iugoslavie. După Al Doilea Război
Mondial, numeroși cehi au revenit în Cehoslovacia.

Migrația a continuat și
după 1990, iar în prezent comunitățile cehe mai sunt păstrate în câteva
localități din Clisura Dunării. Vara, vechile sate sunt vizitate de foști
localnici și de urmașii lor, veniți în special din Cehia.

Cele mai slabe licee din București, după mediile de admitere 2025 și Bacalaureat 2026, sunt predominant tehnologice. Colegiul Tehnic „Carol I” are cel mai mic prag (1,85), urmat de Liceul Tehnologic Theodor Pallady (2,05). 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La Bacalaureat, Liceul Tehnologic Special nr.3 înregistrează cea mai mică medie obținută în București, 2,94, iar Colegiul „Dumitru Motoc” a ajuns doar la media de 4,50. 

Analizând ultimele medii de admitere din 2025 și rezultatele de la Bacalaureat din 2026, putem contura o imagine clară a unităților de învățământ care se confruntă cu cele mai mari dificultăți în atragerea candidaților, fie din cauza specificului tehnic, fie din cauza percepției publice asupra calității actului educațional.

Media de admitere pentru licee în anul școlar 2026-2027 se calculează exclusiv din notele de la Evaluarea Națională, fără rotunjire, ceea ce accentuează polarizarea extremă între liceele de top și cele tehnologice, unde orice notă asigură locul. Elevii și părinții trebuie să cântărească aceste corelații înainte de a completa opțiunile. 

Cele mai slabe licee din București după media de admitere

Când vorbim despre admiterea la liceu, cea mai grăitoare măsură este ultima medie cu care s-a intrat într-o unitate școlară în anul anterior.

În 2025, pe lista liceelor cu cele mai mici medii de admitere din București se află, în primul rând, Colegiul Tehnic „Carol I”, unde pragul a coborât până la doar 1,85, o valoare care arată că liceul a admis aproape orice candidat care s-a înscris, indiferent de rezultatul la Evaluarea Națională, potrivit platformei Bac Plus.

Foarte aproape de acest minim se situează Liceul Tehnologic Theodor Pallady, cu o medie de admitere de 2,05, urmat de Liceul Tehnologic „Petru Poni” și Liceul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, ambele cu 2,25. 

În continuarea acestui clasament, găsim Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân”, cu media de admitere 2,37, și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Motoc”, împreună cu Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu”, ambele cu 2,40. O ușoară creștere se observă la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, unde pragul a fost de 2,42, în timp ce Liceul Particular „Onicescu-Mihoc” a înregistrat 3,57, iar Colegiul Tehnic Energetic 3,85.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Surprinzător, chiar și Colegiul German „Goethe”, o instituție cu nume sonor, a avut în 2025 o ultimă medie de admitere de doar 3,96, ceea ce sugerează că și unitățile cu tradiție pot avea fluctuații mari de la un an la altul, în funcție de numărul de locuri și de preferințele elevilor. 

Cele mai slabe licee din București după media de la Bac

Un alt indicator crucial pentru calitatea unui liceu este rezultatul obținut de absolvenți la examenul de Bacalaureat, deoarece reflectă nu doar selecția la intrare, ci și efortul depus pe parcursul celor patru ani de studiu.

România celor două viteze: doar 7 medii de 10 la Evaluarea Națională și un dezastru al notelor în mediul rural. Cum se apără Ministerul

În sesiunea 2026, mediile la Bacalaureat pentru liceele cu performanțe slabe confirmă, în mare măsură, aceleași nume care apar și în topul celor mai mici medii de admitere.

Ultimul loc în acest clasament este ocupat de Liceul Tehnologic Special nr. 3, cu o medie de doar 2,94 la Bacalaureat, o valoare extrem de scăzută, care ridică semne de întrebare serioase cu privire la șansele reale ale elevilor de a promova acest examen.

De asemenea, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Motoc” înregistrează o medie de 4,50, în timp ce Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” obține 4,99.

Lista continuă cu Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu”, a cărui medie la Bacalaureat este de 5,12 și cu Liceul Tehnologic Theodor Pallady, cu 5,26.

Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și Colegiul Tehnic „Carol I” împart aceeași medie de 5,33, iar Liceul Tehnologic „Petru Poni” ajunge la 5,46. Un pic mai sus, dar tot în zona problematică, se situează Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, cu 5,66, iar Colegiul UCECOM „Spiru Haret” și Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” au ambele o medie de 5,82.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cum se calculează media de admitere la liceu

Pentru a înțelege de ce unele licee au praguri atât de scăzute, este esențial să cunoaștem modul în care se stabilește media de admitere. Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 6060/2025, această medie este calculată exclusiv pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională, iar începând cu admiterea din 2024, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul. Formula este una simplă: media aritmetică a notelor de la probele examenului, calculată cu două zecimale, fără rotunjire.

De exemplu, un elev care obține 7,50 la Limba și literatura română și 6,20 la Matematică va avea o medie de admitere de (7,50 + 6,20) : 2 = 6,85, iar cu această valoare va participa la repartizarea computerizată. Este important de reținut că nu există rotunjiri, așa că orice zecimală contează în ierarhia finală.

Excepția de la această regulă o reprezintă elevii care au susținut și proba la Limba și literatura maternă. Aceștia pot solicita ca nota obținută la această disciplină să nu fie inclusă în calculul mediei finale, printr-o cerere depusă la școala de proveniență. În caz contrar, media se calculează inclusiv cu acea notă, ceea ce poate influența semnificativ punctajul final.

Odată calculată, media de admitere este cea care stabilește poziția fiecărui candidat în ierarhia județeană sau a municipiului București, iar pe baza acestei ierarhii și a opțiunilor completate de elevi, sistemul computerizat realizează repartizarea. Astfel, pentru liceele cu medii de admitere extrem de mici, precum cele din topul nostru, înseamnă că ultimul elev admis a avut o medie apropiată de 2 sau chiar sub 2, ceea ce indică fie că toate locurile nu s-au ocupat, fie că cererea a fost atât de redusă încât orice notă a fost suficientă pentru a intra.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>