Românii
care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 nu știau ce-i aia o revoluție.
Învățaseră doar la istorie despre ea. Nici nu aveau certitudinea că fiecare
strigăt al lor de libertate se va uni cu cel al altora de lângă ei și împreună
vor reuși să dea jos un regim care durase aproape jumătate de veac. Și-au
riscat libertatea și viața și mulți chiar au fost bătuți, aruncați la Jilava,
împușcați, uciși și arși.

Statul
român a hotărât că toți sunt eroi și merită cinstiți ei și urmașii lor. Așa a
apărut Legea 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor
drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria
Revoluţiei din decembrie 1989. Revoluționarii trebuiau să facă dovada faptelor
deosebite în luptele pentru victoria revoluţiei şi să fie recomandaţi de o
asociaţie, un club, o fundaţie sau o ligă a luptătorilor.

Printre drepturile de
care revoluționarii și urmașii acestora beneficiau se numără: prioritate la
închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, acordarea unei
suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, acordarea
unei camere în plus pensionarilor de invaliditate de gradul I, acordarea de
credite bancare sau facilităţi pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe,
atribuirea fără plată a locurilor de veci, acces gratuit la creşele şi
grădiniţele subvenţionate de stat, dar și acces gratuit la tratament şi
consultaţii în spitale şi policlinici sau medicamente și proteze în mod gratuit.

Ce
conținea dosarul

La
dosar trebuiau să existe acte care să dovedească în ce fel s-a implicat
revoluționarul în victoria democrației. În cazul morților, era mai simplu. În
primul rând, trebuia ca la dosar să existe certificatul de deces și să se
dovedească cu o altă adeverință de la Procuratura Militară împrejurarea în care
a murit la Revoluție. Și în cazul răniților, situația era cumva similară, în
sensul că la dosar trebuiau depuse acte medicale care să dovedească faptul că
au fost răniți în zilele Revoluției și o adeverință de la Procuratura Militară
în care să se arate situațiile în care au fost răniți. În cazul celor arestați,
aceștia puteau aduce probe cum ar fi fișe de camere sau celule.

Revoluționarii
se adresau unei comisii din care făceau parte reprezentanți din mai multe
ministere, dar și ai asociațiilor de revoluționari. Prima comisie a funcționat
până în 1993, și o alta în perioada anilor 1996-1997. Cu toate acestea, au mai
existat situații când revoluționarii au putut să-și obțină certificatul și în
perioada anilor 2000-2004, dar doar prin hotărâri judecătorești. 

Percepții
diferite ale Revoluției, indemnizații diferite

Vremurile
s-au schimbat, iar politicienii au intervenit asupra legii, fiind amendată de
cel puțin zece ori. Modificările au apărut și ca urmare a dezbaterilor din
spațiul public despre Revoluție, pentru că mișcarea de stradă care a dărâmat
comunismul în România a fost percepută în mod diferit: într-un fel în acel
decembrie 1989 și imediat după, și altfel în următorii 35 de ani.

Iniţial,
ne explică revoluționarul Costinel Venus Mirea, din Craiova, care de 35 de ani
luptă dintr-un scaun cu rotile pentru drepturilor celor care au avut de suferit
în urma Revoluției, au primit certificat de revoluționar persoane care au murit
la Revoluție, persoane care au fost rănite, reținute și persoane care s-au
evidențiat cu fapte deosebite și ulterior au primit titlul de luptător
determinant în Revoluție, ca urmare a acestor percepţii diferite ale
Revoluției.

Indemnizații
nu se acordau inițial decât soților celor decedați, părinților celor decedați
și răniților, dar numai celor cu grad de invaliditate unu, doi și trei.
Ulterior, după apariția Legii 341/ 2004, s-au acordat indemnizații pentru toate
categoriile de revoluționari: urmași de eroi, răniți cu și fără grad de
invaliditate, reținuți și luptători cu merite deosebite. Acest nou act normativ
era unul de preschimbare, prin care nu se acordau noi titluri, ci reglementa
preschimbarea certificatelor pe care le aveau beneficiarii Legii 42/1990 cu
certificate obținute conform Legii 341/2004, ceea ce însemna încă o furcă
caudină. Practic, revoluționarii certificați deja pe Legea 42 trebuiau încă o
dată să aducă dovezi că au participat într-un fel sau altul la Revoluție.

Inegalități
revoltătoare

În
prezent, mai sunt 12.794 de revoluționari în plată. Aici sunt cuprinși răniții,
reținuții, urmașii, dar și luptătorii cu rol determinant, luptătorii cu merite
deosebite. Diferența între ultimele categorii este dată de indemnizație lunară.
Dacă revoluționarii cu rol determinant primesc lunar aproximativ 2.400 de lei,
cei cu merite deosebite primesc aproximativ 1.300 de lei cu cinci ani înainte
de vârsta limită de pensionare, dar să aibă un stagiu de cotizare de 15 ani.

În
România mai trăiesc aproximativ 900 de oameni care sunt urmași ai
revoluționarilor. Aici apar multe problem, pentru că, spune Mihai Dodu, fost
secretar de stat în cadrul Secretariatului pentru recunoașterea meritelor
luptătorilor împotriva regimului comunist, „statul nu-și respectă propria lege.
Avem mamă de erou martir care ia 1.300 de lei și avem luptător cu rol
determinant care ia 2.400 de lei, întrucât casele de pensii nu respectă legea,
nu updatează coeficientul de câștig mediu salarial așa cum trebuie. Care cum
s-a descurcat are și această indemnizație. Dacă o mamă de erou martir care are
acum 80 de ani nu s-a mai dus la Casa de pensii să-i pună pe acei angajați să
respecte legea, ea rămâne cu bani puțini, cu 1.300 de lei. Eu m-am dus în
instanță și, după doi ani de judecată, am obținut 2.500 de lei“, explică Dodu,
care este și urmașul unui revoluționar împușcat.

Practic, fostul secretar de stat
vrea să ne spună că nu este o lege clară care să spună că un revoluționar rănit
ia 1 leu, urmașul ia 2 lei și tot așa, ci fiecare primește atât cât a obținut
în instanță, dacă s-a adresat magistraților, sau în funcție de Casa de pensii
de care aparține. 

Un
participant la Revoluție care a rămas cu un grad de invaliditate primește lunar
suma de aproximativ 2.022 de lei. În România sunt doar doi revoluționari mari
mutilați care primesc între 3.000 și 4.000 de lei. Toți revoluționarii însă au
de suferit întrucât coeficientul de câștig mediu salarial a rămas plafonat la
nivelul anului 2010.

Orașe
mici, dar cu rol determinant

Problema,
din punctul său de vedere, este mult mai gravă în cazul orașelor care au
căpătat titlul de orașe cu rol determinant: „Am ajuns la situații în care
luptători cu rol determinant, dintre care unii sunt și impostori, și-au luat și
terenurile, le-au și vândut și apoi le-au luat încă o dată. E o mizerie că te
iei cu  mâinile de cap. Vorbim de Legea
recunoștinței față de eroi. Așa sună, nu? Care recunoștință? Într-un final, nu
prea există recunoștință pentru ei. Șefii de asociații de revoluționari și-au
obținut certificate de revoluționari cu rol determinant și i-au băgat și pe
alții, mergându-se până la premierul Marcel Ciolacu. Pentru ca revoluționarii
să aibă rol determinant, au făcut orașele cu rol determinant. Ce recomandă
Buzăul să fie cu rol determinant? Legea spune clar: până la fuga lui Nicolae
Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 ora 12.09, oamenii din orașul X trebuie să-și
fi pus viața în pericol, în oraș să aibă loc lupte cu forțele de represiune, să
fie victime, uciși, răniți, ori la Buzău nu s-a întâmplat acest lucru. Au
măsluit dosarul și când au venit la un fost secretar de stat, acesta a și dat
drumul la tiparniță“, dezvăluie el mecanismele la limita legii prin care unii
obțin lunar sume de bani nemeritate.

Dacă
vorbim doar despre Buzău, sunt aproximativ 100 de oameni care au certificate cu
rol determinant. „100 ori 2.400 de lei lunar vedeți la cât se ridică plata în
mod lunar. Și mai sunt și alte orașe în această situație: Târgoviște, Piatra
Neamț, Suceava, Deva, Hunedoara, Reșița, Băile Herculane, făcut oraș cu rol
determinant de Gelu Voican Voiculescu“, spune Mihai Dedu.

Foștii
turnători dovediți au rămas fără certificate

De-a
lungul anilor, mai mulți revoluționari au rămas fără certificat de revoluționar
după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a adus acte
doveditoare care au demonstrat faptul că aceștia au colaborat cu Securitatea.
Conform Legii 341/2004, cunoscută și drept „Legea recunoștinței“, nu au drept
la certificate de revoluționar „persoanele, civili sau militari, care sunt
dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei Securităţi ca poliţie
politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi
au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei“.

CNSAS a
dat publicității, în 2018 și 2019, o listă cu 295 de revoluționari care
primiseră decizii definitive și irevocabile de colaborare cu Securitatea.
Primele demersuri au început în anul 2020, când au fost anulate primele 42 de
certificate. Inclusiv în ceea ce-l privește pe Ion Iliescu s-a cerut retragerea
titlului de revoluționar.

O altă
modificare a legislației a avut loc în ce-i privește pe luptătorii cu merite
deosebite. Aceștia nu au mai primit indemnizații vreme de câțiva ani pentru că
în spațiul public, tot dezbătându-se subiectul Revoluției și contrarevoluției,
din ce în ce mai mult, s-a mers pe ideea că nu a fost Revoluție, ci a fost o
lovitură de stat. Drepturile lor au fost reluate din 2015, când s-a amendat din
nou Legea 341/2004. „Din punctul meu de vedere, este o teză falsă. A fost
Revoluție nu numai până pe 22 decembrie, ci până s-au terminat acțiunile
contrarevoluționare și a trebuit să apărăm Revoluția. După părerea mea, a fost
Revoluție atât cât prevăd normele Legii 341. Aceste norme îi recunosc pe cei
morți și răniți la Revoluție până la data de 10 ianuarie 1990“, spune
revoluționarul Costinel Venus Mirea.