Actualitate
De ce administrația Biden a considerat nepromițător un acord privind resursele naturale ale Ucrainei. Dezvăluirile unor oficiali
Afirmația președintelui Donald Trump conform căreia „acordul de un trilion de dolari” – pe care este pe punctul de a-l semna cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski – ar oferi SUA acces facil la resurse minerale prețioase este contrazisă de evaluarea actualilor și foștilor oficiali americani. Aceștia apreciază că nu există dovezi clare cu privire la abundența unor pământuri rare și a altor resurse minerale în Ucraina, și, în orice caz, o mare parte dintre acestea vor fi dificil, poate chiar imposibil de exploatat în estul țării devastat de război, relatează CNN.
Marea majoritate a zăcămintelor ucrainene se află în est FOTO SHUTTERSTOCK
„Vom săpă, vom săpă, vom săpă”, le-a spus Trump reporterilor în ajunul vizitei lui Zelenski la Washington.. „Contribuabilii americani vor fi acum rambursați efectiv pentru banii și sutele de miliarde de dolari investiți pentru a ajuta Ucraina să se apere.”
Acordul care urmează să fie semnat vineri la Casa Albă ar putea fi privit ca o lovitură pentru Zelenski, care îi oferă lui Trump un acord pe care să îl poată trâmbița într-un moment în care sprijinul SUA se clatină.
„Este o inițiativă politică importantă care leagă cele două țări”, a comentat un înalt oficial american. „Afacerea este mai mare decât ce se află în subsol. Și este importantă din punct de vedere politic pentru ucraineni în acest moment.”
Actualii și foștii oficiali americani, precum și analiștii și experții, au subliniat că nu există o imagine clară asupra resurselor de care dispune de fapt Ucraina și care dintre ele pot fi exploatate. Din câte se pare, nu s-a făcut o evaluare recentă a acestora și informațiile actuale se bazează pe hărți vechi de zeci de ani, din epoca sovietică.
În timp ce Trump a evidențiat mineralele din pământuri rare și nevoia SUA de a avea acces la ele, US Geological Survey estimează că Ucraina nu are rezerve dovedite de minerale rare sau instalații de procesare.
Deși Ucraina are zăcăminte vaste de alte minerale, cum ar fi grafitul, litiul și titanul, pe care SUA le consideră minerale critice, acestea sunt totuși în cantități modeste în comparație cu alte țări.
„Dacă privim la scară globală, nu este o tonă”, a spus Jack Conness, analist senior la Energy Innovation. „În general, nu înseamnă că aceste resurse nu există, doar că știm foarte puține despre ce se află acolo.”
Cum a apărut ideea unei tranzacții cu resursele naturale
Ideea a pornit de la Zelenski și a luat avânt când a vizitat SUA în septembrie anul trecut, pentru a-și prezenta „Planul său de victorie”. Planul, spun oficialii administrației Trump și Biden, a inclus acordarea accesului la o parte din resursele naturale ale Ucrainei în schimbul continuării sprijinului SUA.
S-a întâmplat cu o lună înainte de alegerile prezidențiale, iar Zelenski l-a prezentat atât echipei lui Trump, cât și celei a lui Biden, la fel ca și liderilor altor țări..
„Doar că nu a fost considerat deloc realist”, a dezvăluit un fost oficial înalt al administrației Biden. „Aceasta a fost porțiunea din planul de victorie asupra căreia ne-am oprit cel mai puțin.”
„Permiteți-mi să spun doar că nu cunosc nicio companie din SUA care să fi insistat să intre în afacerile miniere din Ucraina”, a adăugat fostul oficial.
Pentru oficialii din administrația Biden, oferta lui Zelenski a fost clar concepută pentru a-i atrage atenția lui Trump, probabil acesta fiind perceput de Kiev drept tranzacțional și reticent în a susține aceleași niveluri substanțiale de sprijin al SUA pentru efortul de război al țării.
O persoană familiarizată cu conversațiile în curs în administrația Trump cu privire la acord și războiul din Ucraina admite că nu există studii recente asupra elementelor de pământuri rare și minereurilor din Ucraina pe care guvernul SUA să le poată confirma în mod independent.
Un oficial american familiarizat cu evaluările secrete de informații cu privire la această problemă a adăugat că consensul la nivelul guvernului este că valoarea pământurilor rare și a altor minerale din Ucraina nu se apropie de estimările extrem de optimiste ale diverșilor oficiali ai lui Trump.
Inițial, Trump a cerut o cotă de 500 de miliarde de dolari din aceste resurse, propunere respinsă rapid de Zelenski. Marți, Trump a declarat că acordul asupra căruia s-a convenit îi va oferi Ucrainei „350 de miliarde de dolari și o mulțime de echipamente, echipamente militare și dreptul de a lupta mai departe”.
Problema zăcămintelor din teritoriile ocupate
Hărțile zăcămintelor minerale estimate – considerate în general învechite – le arată răspândite în toată țara, inclusiv unele departe de linia frontului. Dar uneori aceste zăcăminte nu merită exploatate, spun experții, iar potențialul cel mai semnificativ se află mai spre est, în zonele instabile, contestate și ocupate de ruși.
„În baza cunoștințelor pe care le avem, marea majoritate a zăcămintelor par să se afle pe teritoriul controlat de Rusia”, a spus un al doilea fost oficial înalt al lui Biden, familiarizat cu evaluările. Altele se află sub pământ presărat de mine și muniții neexplodate.
Extragerea, prelucrarea și rafinarea mineralelor, în special a pământurilor rare, poate fi extraordinar de costisitoare și poate dura mult timp.
„Această înțelegere are multe complicații care vor face extrem de dificil pentru SUA să obțină beneficiile prezentate”, a spus fostul oficial.
Joi, Trump a recunoscut incertitudinea cu privire la resursele care sunt de fapt disponibile pentru a fi exploatate.
„Nu știi niciodată când vine vorba de asta. Știi că sapi și poate că lucrurile nu sunt acolo așa cum crezi că sunt acolo”, a spus Trump. „Dar vom petrece mult timp acolo. Va fi grozav pentru Ucraina. Este ca un proiect uriaș de dezvoltare economică. Deci, va fi bun pentru ambele țări.”
Potrivit unui proiect al acordului văzut de CNN, acesta nu menționează afirmațiile lui Trump precum că Washingtonul ar recupera valoarea ajutorului pe care administrația Biden l-a trimis Ucrainei.
În schimb, solicită înființarea unui „Fond de investiții pentru reconstrucție” care să fie administrat în comun de ambele țări și care va fi folosit pentru a reconstrui orașele și infrastructura țării.
În timp ce administrația Trump continuă eforturile de a pune capăt războiului, guvernul lui Zelenski a presat agresiv administrația Trump să-i furnizeze solide garanții de securitate.
Trump a insistat că nu va trimite trupe americane în Ucraina ca forțe de menținere a păcii și că Ucraina nu ar trebui să devină membră a NATO. Două poziții despre care detractorii apreciază că sunt concesii premature față de Rusia.
Ce presupune acordul care va fi încheiat între SUA și Ucraina
În schimb, oficialii lui Trump au susținut că un acord cu minereurile ar oferi genul de asigurări de securitate pe care Ucraina le caută, întrucât SUA ar avea interesul de a-și ține proiectele și veniturile în siguranță.
„Firește, SUA ne-ar proteja activele, în care suntem angajați”, a declarat consilierul pentru securitate națională Mike Waltz pentru Fox News într-un interviu de luni. „Asta ar putea însemna trilioane, nu numai pentru poporul ucrainean, ci și pentru noi, dar și pentru stabilitatea pentru regiune. Or această investiție economică este una dintre cele mai bune garanții de securitate la care ar putea spera Ucraina.”
Acordul privind resursele naturale văzut de CNN nu specifică domeniul de aplicare, locația și tipurile de resurse care ar urma să fie exploatate, lâsând deoparte detaliile, care vor fi negociate într-un viitor acord asupra unui fond deținut în comun.
Acesta definește resursele naturale drept zăcăminte de minerale, hidrocarburi, petrol, gaze naturale și alte materiale extractibile, împreună cu infrastructura asociată.
„Din perspectiva lui Zelenski, ce altceva poate oferi el SUA sau Occidentului?” a întrebat al doilea oficial înalt al administrației Biden. „Au apreciat corect că acesta ar putea stârni interesul echipei lui Trump”.
„Nu este nimic în neregulă cu SUA să încheie un acord”, a spus fostul oficial. „Doar că nu cred că sunt atât de multe.”
În afară de incertitudinea și natura nepractică a extragerii mineralelor Ucrainei, administrația Biden nu a considerat-o promițătoare pentru că, potrivit unui al treilea oficial al lui Biden, avea un iz „foarte colonial”.
Actualitate
Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz
PDF-ul pare un format rigid, făcut ca să nu fie modificat. În practică, ai nevoie să-l tai și să-l lipești destul de des: un dosar compus din șapte documente, un manual de 200 de pagini din care îți trebuie doar capitolul trei, un raport pe care trebuie să-l trimiți pe bucăți. Fiecare caz cere altă mișcare.
Când ai prea multe fișiere
Depunerea unui dosar la o instituție sau la o bancă cere adesea un singur document. Dacă ai cererea, copia actului de identitate, extrasul și o declarație, în patru fișiere separate, folosești unire PDF și obții un singur fișier, cu paginile în ordinea dorită. Verifică ordinea înainte de a descărca, pentru că greșelile de succesiune se observă abia când le citește altcineva.
Când ai un singur fișier prea mare
Unele platforme limitează dimensiunea fișierelor încărcate. Un contract scanat de 80 de pagini poate depăși cu ușurință limita. În cazul acesta ajută împărțire PDF, care desparte documentul în mai multe părți, fie după intervale de pagini, fie în fișiere mai mici. Denumește fiecare parte clar (de exemplu „contract_partea_1”), ca destinatarul să nu se încurce.
Când îți trebuie doar ceva din document
Cea mai subtilă situație e cea în care nu vrei să împarți nimic, ci doar să scoți câteva pagini dintr-un document lung. Un tabel dintr-un raport anual, un formular dintr-un pachet de documente, o singură pagină semnată. Cu extragere pagini PDF alegi exact paginile dorite și primești un document nou, fără restul. Originalul rămâne neatins.
Diferența față de împărțire e simplă. Împărțirea păstrează totul, doar în bucăți. Extragerea păstrează numai ce ai ales.
Câteva atenționări
Dacă documentul e protejat cu parolă, trebuie deblocat înainte. Dacă are semnături digitale, orice modificare le poate invalida, așa că păstrează un exemplar semnat original și lucrează pe o copie. Iar când combini fișiere din surse diferite, uită-te la orientarea paginilor: unele scanări ies pe orizontală, altele pe verticală, și un document amestecat arată neîngrijit.
Toate aceste operații se fac în browser. Fișierele tale nu pleacă pe un server străin, ceea ce contează destul de mult atunci când vorbim despre contracte, acte sau documente medicale.
Actualitate
Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.
Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.
Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.
Primele saptamani la volan in orasele mari
In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.
O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.
Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:
- permisul si actul de identitate
- actele masinii si asigurarea valabila
- trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
- o harta offline pentru zonele fara semnal
Excursiile lungi si planurile de viitor
Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.
Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.
Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.
Rutele recomandate de soferii straini
Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:
- drumurile de munte din Carpati, vara
- satele cu biserici vechi din nordul tarii
- litoralul, in afara sezonului aglomerat
- Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
- cetatile si orasele medievale din centru
Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.
Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.
Ce obiceiuri au soferii romani?
Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.
Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.
Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.
Pauzele si popasurile de pe drum
Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.
Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.
Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.
Masina ca parte din viata in Romania
Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.
Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.
Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.
Actualitate
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.
Ce nu poți schimba
Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.
Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.
Tensiunea, diabetul și colesterolul
Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.
Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.
Auzul și vederea, factori subestimați
Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.
Mișcarea, fumatul și alcoolul
Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.
Mintea activă și oamenii din jur
Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.
Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.
-
Uncategorizedacum 2 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 2 zileMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Uncategorizedacum 2 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale





