Ridicarea sancțiunilor occidentale face ca o cooperare cu Moscova să fie și mai problematică pentru Damasc, deoarece Rusia însăși rămâne puternic sancționată. Noile autorități siriene se îndreaptă rapid spre recunoașterea internațională, și nu doar în rândul vecinilor lor regionali. Dornice să limiteze influența în Siria a aliaților regimului anterior – Iranul și Rusia – SUA și Uniunea Europeană au ridicat majoritatea sancțiunilor impuse, anterior, Damascului.

Normalizarea relațiilor cu Occidentul ar putea anula argumentele rămase în favoarea cooperării cu Moscova pentru noul lider sirian Ahmad al-Sharaa și anturajul său.

„O dependență parțială a Siriei de monarhiile din Golf”

Hay’at Tahrir al-Sham (HTS) – sau Tahrir al-Sham – este o organizație islamistă sunnită, politică și paramilitară, activă în războiul civil sirian.

A fost formată în ianuarie 2017, reprezentând o fuziune între mai multe grupări, inclusiv Jabhat Fateh al-Sham (fosta Jabhat al-Nusra, afiliatul Al-Qaeda în Siria). HTS era considerată cea mai puternică grupare rebelă din nord-vestul Siriei și a jucat un rol esențial în luptele care au dus, într-un final, la căderea regimului Assad. 

Până în vara anului 2025, militanții islamici de ieri numărau zeci de țări drept parteneri internaționali, de la monarhiile din Orientul Mijlociu până la Statele Unite și Uniunea Europeană.

Principalii susținători ai lui Al-Sharaa – notează jurnalistul Nikita Smagin pentru Carnegie Endowment for International Peace – sunt monarhiile din Golful Persic.

„Riadul și Doha au achitat deja datoria de 15 milioane de dolari a Damascului către Banca Mondială, deschizând calea pentru posibilitatea unor noi împrumuturi. De asemenea, au declarat că sunt dispuși să plătească salariile funcționarilor publici sirieni, ceea ce ar putea duce la o dependență parțială a Siriei de monarhiile din Golf”, precizează Smagin în analiza sa.

„Autoritățile siriene au cerut Rusiei să ia în considerare greșelile trecutului”

Până la începutul primăverii, continuă Nikita Smagin, UE suspendase unele sancțiuni, iar Germania, în martie, și-a redeschis ambasada din Siria după o absență de treisprezece ani.

Adevărata realizare pentru noul guvern sirian a fost însă turneul președintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, în timpul căruia s-a întâlnit cu al-Sharaa în Arabia Saudită.

„Trump nu numai că a dat mâna cu un om care până de curând avea o recompensă americană de 10 milioane de dolari pe capul său, dar și-a anunțat intenția de a ridica sancțiunile împotriva Damascului. UE i-a urmat curând exemplul, iar majoritatea sancțiunilor occidentale împotriva Siriei au fost ridicate în luna mai.

• Deși a susținut regimul Assad timp de mulți ani, Moscova a fost printre primele care au stabilit contactul cu militanții sirieni odată ce acest regim s-a prăbușit. Această abordare este determinată de interese pragmatice.

• În primul rând, Kremlinul are un interes personal în păstrarea bazei aeriene Khmeimim și a centrului naval din Tartus, deoarece acestea joacă un rol cheie în logistica rusească în tot Orientul Mijlociu și Africa.
• Prezența Rusiei în Siria este importantă și într-un context mai larg pentru potențiale negocieri cu Statele Unite sau ca punct de sprijin în relațiile cu Turcia și Israel, ca să nu mai vorbim de autoritatea generală a Rusiei în Orientul Mijlociu.

La început, noile autorități siriene au fost, de asemenea, reticente în a rupe relațiile cu Moscova, chiar dacă aceasta îi oferise refugiu lui al-Assad după ce acesta a fugit din țară. Acestea au oferit garanții inițiale de securitate pentru bazele militare ale Rusiei, iar al-Sharaa însuși a vorbit despre importanța parteneriatului cu Rusia.

După ce au preluat puterea prin forță, noii conducători ai Siriei au fost precauți în a renunța la orice contacte internaționale – în special cu Rusia, care, dacă ar fi dorit, ar fi putut încerca să saboteze instaurarea noului regim la Damasc.

Chiar și într-un stadiu incipient, însă, autoritățile siriene au precizat clar că încă aveau nemulțumiri față de Moscova. Au cerut Rusiei să ia în considerare greșelile trecutului și au sugerat necesitatea unor compensații”, menționează Nikita Smagin.

„Există puțină dragoste între membrii Hayat Tahrir al-Sham și Moscova”

Primul test al relațiilor reînnoite dintre Rusia și Siria a venit în martie, când Damasc a înăbușit revoltele alawite din Latakia. Deși Moscova a permis accesul unor localnici în bazele sale, nu a intervenit deschis în evoluția evenimentelor, iar reacția sa a fost în general acceptabilă pentru al-Sharaa.

Cu toate acestea, acum că autoritățile siriene nu mai duc lipsă de recunoaștere internațională, valoarea potențială a Moscovei pentru Damasc a scăzut.

„Astăzi, principalii sponsori ai Siriei sunt țările din Golf și Turcia, în timp ce Rusia a încetat să mai trimită provizii alimentare imediat după căderea lui al-Assad.

• Ridicarea sancțiunilor occidentale face ca cooperarea cu Moscova să fie și mai problematică pentru Damasc, deoarece Rusia însăși rămâne puternic sancționată.
• Siria trebuie, practic, să aleagă dacă să coopereze cu Moscova sau cu Occidentul, și este destul de clar că Rusia nu este în prezent capabilă să concureze cu țările occidentale ca sursă de ajutor pentru reconstrucție și investiții.

Nu în ultimul rând, există puțină dragoste între membrii Hayat Tahrir al-Sham, care formează coloana vertebrală a noului guvern, și Moscova.

Avioanele rusești au bombardat militanții ani de zile, iar în 2015 intervenția Rusiei a fost cea care a prelungit domnia lui al-Assad pentru încă un deceniu.

Prin urmare, majoritatea conducerii siriene ar fi mai mult decât fericită să vadă Rusia ajungând să nu-și mai poată menține prezența în țară. Este doar o chestiune de cât de repede poate fi forțată să plece și care va fi costul.

• Autoritățile siriene își reduc deja treptat interacțiunea cu Rusia.
• La începutul anului 2025, Damasc a anulat un contract de management pentru portul Tartus, care fusese semnat cu Moscova în 2019.

În mai, Siria a găsit un înlocuitor: Dubai Ports World, care a fost de acord să investească 800 de milioane de dolari în instalație”, mai scrie Nikita Smagin în analiza publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

Siria nu mai tipărește moneda națională în Rusia

Un alt exemplu recent este decizia Siriei de a înceta tipărirea monedei naționale în Rusia. De îndată ce s-a anunțat ridicarea sancțiunilor, Damasc a luat prompt măsuri pentru a-și tipări banii în Germania și Emiratele Arabe Unite.

O poveste similară este și în ceea ce privește proiectele de infrastructură siriene în care au fost implicate companii rusești. În timpul iernii, noile autorități au organizat o ceremonie de deschidere pentru o stație de tratare a apei din Latakia, care fusese construită de compania rusă Vodstroi sub guvernul anterior.

„Guvernul respectiv nu plătise încă pentru aceasta și, având în vedere situația actuală, noul guvern evident nu intenționează să facă acest lucru. Există mult mai multe astfel de exemple, dar partea rusă, din motive de imagine, preferă să nu le facă publice.

Moscova poate uita de investițiile sale în infrastructura locală și de diverse proiecte care implică companii rusești. Nu numai că nu vor vedea niciun randament, dar al-Sharaa va solicita, cel mai probabil, din nou despăgubiri de la Kremlin.

• O soartă similară așteaptă comerțul dintre Moscova și Damasc.
• În martie, Rusia a reluat livrările de petrol către Siria, urmate de cereale în aprilie. Autoritățile siriene au încă nevoie de aceste provizii, motiv pentru care au fost de acord cu reluarea lor.
• Totuși, este puțin probabil ca acest lucru să dureze mult: Siria urmează să fie reconectată la sistemul internațional de plăți SWIFT, la care Rusia nu are acces.

Este puțin probabil ca Damascul să considere că schemele gri de import de bunuri rusești merită să riște reintegrarea Siriei în sistemul financiar global”, continuă Nikita Smagin.

Cele mai mari tensiuni, legate de soarta bazelor rusești

Cele mai mari tensiuni, însă, sunt legate de soarta bazelor rusești. În același timp cu știrile despre ridicarea sancțiunilor occidentale, au existat rapoarte conform cărora autoritățile siriene au înăsprit controalele de securitate ale personalului militar care intră și iese din instalațiile rusești.

„La sfârșitul lunii mai, baza Khmeimim a fost atacată, soldată cu cel puțin două victime de partea rusă. Autoritățile siriene susțin că a fost o inițiativă personală a mai multor militanți.

Este posibil ca autoritățile siriene să adopte tacticile forțelor pro-iraniene, care au efectuat atacuri cu drone și rachete împotriva instalațiilor americane din Siria și Irak pentru a încerca să determine Statele Unite să părăsească regiunea.

Dronele au fost doborâte deasupra bazelor militare rusești din Siria, în repetate rânduri, în acest an. Atacul fatal asupra bazei Khmeimim (n.red. – bază aeriană siriană operată de Rusia, situată în guvernoratul Latakia, la sud-est de Latakia și în apropierea orașului de coastă Jableh; baza este cunoscută și sub numele de Baza Aeriană Hmeimim) s-ar putea să nu fie ultimul.

Al-Sharaa s-a dovedit a fi un lider pragmatic, așa că nu există niciun motiv să ne așteptăm ca Damascul să se grăbească excesiv în a-și încheia cooperarea cu Rusia. Însă Moscovei îi va fi din ce în ce mai dificil să-și mențină prezența în Siria”, încheie Nikita Smagin.

Foto colaj main – Profimedia Images

Citește și:

Domul de Aur al lui Trump, costisitor și ineficient? „Dacă va fi implementat, va fi dezavantajos pentru SUA, atât economic, cât și strategic”

Experții Consiliului Atlantic, primele CONCLUZII după ce Israelul a lansat un atac preventiv asupra Iranului: „SUA, atrase într-un război nedorit”

Miliardarul din culise. Cum PROFITĂ de război oligarhul Oleg Deripaska, conectat la sistemul militar-industrial al lui Putin și prieten cu Șoigu

Triada NUCLEARĂ a Rusiei, după operațiunea „Pânza de Păianjen”. Putin, prins între „inerția strategică” și „birocrația complexului militar-industrial”

Operațiunea „Pânza de păianjen”. Imaginile din satelit și drone confirmă 15/23 avioane rusești distruse, majoritatea bombardiere STRATEGICE