Carol al II-lea de
Hohenzollern-Sigmaringen a murit pe 4 aprilie 1953, în apropiere de Lisabona.
În 1968, a fost asasinat pastorul Martin Luther King Jr. nume emblematic pentru
lupta pentru drepturile cetățenilor de culoare. 

186: s-a născut împăratul roman Caracalla

Caracalla era fiul împăratului Septimius Severus. Istoricul Dio Cassius, senator roman, deşi îl ura, afirma că se pricepea la treburi militare. În cartea LXXXII, 11 a istoriei sale romane scria: „Severus îl instruise în toate ramurile disciplinare din domeniul educaţiei fizice şi intelectuale ″, „cât priveşte disciplinele umaniste, le uitase″; „Se zice că aprecia sportul şi luptele; dimineaţa se lupta cu un urs; la masă mânca împreună cu un tigru; seara se culca între labele unui leu!”.

A participat la războaiele din Britania, apoi în Germania, cu Celţii şi cu barbarii de la nord de Pannonia.

A inspectat provinciile Pannonia, Dacia, Thracia şi cele din Orient.

1933: s-a născut actorul Ştefan Tapalagă 

Ștefan Tapalagă s-a născut la Dorohoi și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1961. În perioada următoare este elev la Paris pentru a studia pantomima cu Jacque Lecqoc. De-a lungul anilor, a dat viață unui număr impresionant de personaje, în sute de spectacole, dintre care menționăm: Zăpăcitul de Molière, Rinocerii de Eugen Ionescu, Fizicienii de Dürrenmatt, Livada cu vișini de Cehov, Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw, Troilus și Cressida de Shakespeare, Mătrăguna de Machiavelli și altele.

A debutat pe marele ecran în filmul „Alo? Ați greșit numărul“ (1958). Consacrarea în cinematografie i-au adus-o „Nu vreau sa mă însor“ (1960) și „Pași spre Lună“ (1963). Din șirul realizărilor pe marele ecran, mai cităm: Brigada diverse în alertă (1971), Dimitrie Cantemir (1974), Cercul magic (1975) etc.

1944: aproape 3.000 de bucureșteni au fost uciși în primul bombardament al aviației anglo-americane asupra Bucureștiului

Atacul de la 4 aprilie a fost executat cu 313 bombardiere escortate de 119 avioane de vânătoare . Obiectivul misiunii a fost „the marshalling yards at Bucharest, Romania”, adică atacul asupra complexului de căi ferate Gara de Nord, scrie Historia.

Bombardamentul a picat cum nu se poate mai prost, la două ore după un exercițiu de verificare a măsurilor de apărare pasivă, exercițiu dintr-o nesfârșită serie, în care bucureștenii erau obligați să lase ceea ce făceau și să se ascundă la cel mai apropiat adăpost antiaerian. Dacă la ora 11:00, ora exercițiului, cetățenii s-au adăpostit conform instrucțiunilor, la ora 13:30, ora când primele bombardiere au apărut deasupra Bucureștiului, oamenii au ignorat complet sirenele, sătui de atâtea exerciții.

Cu străzile pline de oameni, primele bombe au făcut multe victime. Mai mult decât atât, câteva bombe au căzut direct peste adăposturile atelierelor CFR, iar acestea, construite de mântuială, au cedat, ucigându-i pe toți cei dinăuntru.

Atacatorii au contabilizat ca obiective distruse 1.000 de vagoane, o gară, un depou de locomotive, un triaj, o uzină de producere a curentului, rezervoare de combustibil şi câteva clădiri industriale.

Evaluând greşit fotografiile bombardamentului, Ira Eaker – comandantul suprem al forțelor aeriene aliate din Mediterana – i-a mărturisit îngrozit lui Hap Arnold, comandantul suprem al forțelor aeriene ale SUA:„Atacul nostru a fost sângeros. Am ucis aproape 12.000 de oameni, 6.000 dintre ei fiind refugiați aflați în trenuri, iar ceilalți 6.000 fiind locuitori din jurul căilor ferate”.

Pe lângă atelierele CFR, distruse aproape integral, a fost afectat complet pentru câteva zile transportul urban. Oamenii nu au mai putut ajunge la muncă decât pe jos, fiecare muncitor care locuia în afara orașului fiind nevoit să parcurgă pe jos chiar și 10-12 km zilnic.

A fost atinsă centrala electrică Grozăvești, fapt ce a dus, pe lângă imobilizarea tramvaielor, la oprirea uzinelor ce funcționau aprovizionându-se cu curent din numita uzină electrică. Au dispărut imediat produsele alimentare care erau transportate în oraș:pâinea, laptele, legumele și fructele.

Ca și cum nu era de ajuns, a fost lovită o conductă principală ce aducea apa potabilă în centrul Capitalei, sinistrând astfel restaurante și frizerii, hoteluri și brutării. Teatrele și-au întrerupt complet activitatea, nereluând-o decât o lună după ultimul bombardament.

Totuși, primăriile de sectoare au rechiziționat câte căruțe au putut și au permis astfel locuitorilor – în măsura posibilităților – să-și evacueze familiile. Au fost emise bilete de evacuare prin care țăranii din comunele aflate la 10-20 km de București să primească în gazdă familiile bucureștene, mai precis femeile casnice și copiii. Cei de vârstă școlară au intrat fără să vrea în cea mai mare vacanță din viața lor, care a ținut din aprilie și până în octombrie. Mulți puști le-au mulțumit în secret americanilor pentru bombardamentele aducătoare de vacanță.

Au rămas în oraș muncitorii și evreii, aceștia din urmă neavând voie să părăsească orașul sub nicio formă, în afara cazului în care erau escortați la muncile agricole din parcelele exterioare Capitalei.

1953: a murit Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen

Regele Carol al II-lea a murit la Lisabona, în 1953, şi a fost înmormântat la Estoril, în capela regilor portughezi.

În 2003, rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea, regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, au fost aduse în România. Meritul îi aparţine lui Teodor Baconschi, care la acea vreme era ambasador al României în Portugalia.

După ce a fost la Estoril, lângă Lisabona, pentru a vedea casa unde Carol al II-lea şi Elena Lupescu, devenită soţie legitimă, şi-au petrecut exilul postbelic, alături de alte capete încoronate din Balcani şi de familia regală spaniolă, a dorit să viziteze şi mormântul regelui.

A mers la Catedrala São Vincente din Lisabona, unde se află necropola Casei regale de Bragança şi unde ştia că trebuie să găsească şi mormântul lui Carol al II-lea.

Ambasadorul român a fost surprins să constate că sicriul regelui român fusese mutat. „Sicriul se afla într-o nişă cu un aspect obscur, de simplă debara, după 1974, când a fost înlăturat regimul lui Salazar-Caetano, după Revoluţia Garoafelor“, a povestit fostul ambasador pentru „Weekend Adevărul“.

Cum în 2003 se împlinea jumătate de secol de la moartea lui Carol al II-lea, a propus Ministerului Afacerilor Externe să aprobe demersurile oficiale pentru repatrierea osemintelor regale. „După primirea aprobării, operaţiunea s-a desfăşurat rapid, astfel încât sarcofagul regal a primit onoruri liturgice şi militare lusitane, urmate de transportul cu o cursă specială spre Bucureşti şi reînhumarea în cripta regală de la Curtea de Argeş“, spune Teodor Baconschi.

Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. A renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică. Carol a ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României, conform Enciclopediei României.

Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice.

Izolată pe plan diplomatic, România a trebuit să cedeze în faţa presiunilor şi să accepte pretenţiile teritoriale revizioniste din vara anului 1940. Dezordinea generală din ţară l-a determinat pe Carol să îl cheme la putere pe generalul Ion Antonescu, considerat singura persoană capabilă să conducă ţara în tot acest context intern şi internaţional. Noul prim-ministru a fost învestit cu puteri depline în stat, iar pe 6 septembrie 1940 Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai I.

1968: a fost asasinat pastorul şi publicistul Martin Luther King Jr.

La începutul lunii decembrie 1955, Martin Luther King Jr. a condus prima mare demonstraţie nonviolentă a populaţiei de culoare din vremurile contemporane în Statele Unite, care a durat 382 de zile. Pe 21 decembrie 1956, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat neconstituţionale legile care impuneau segregarea în autobuze, populaţia de culoare şi cetăţenii albi au putut călători în autobuze împreună. Într-o perioadă de unsprezece ani, între 1957 şi 1968, King a călătorit şi a susţinut discursuri. A scris cinci cărţi, precum şi numeroase articole.

În seara zilei de 4 aprilie 1968, în timp ce stătea pe balconul camerei sale de la un motel din Memphis, Tennessee, unde urma să conducă un marş de protest în simpatie cu muncitorii aflaţi în grevă din acel oraş, Martin Luther King Jr. a fost asasinat de către James Earl Ray.

A fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1963.

1983: prima misiune orbitală a navetei spaţiale americane Challenger

Naveta a reuşit să efectueze nouă misiuni complete, prima având loc pe 4 aprilie 1983. La cea de-a zecea, la 28 ianuarie 1986, a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, cei şapte membri ai echipajului pierzându-şi viaţa. 

Explozia a avut loc în momentul în care astronauţii începuseră să accelereze la maximum motoarele de propulsie, care la 35 de secunde de la lansare erau menţinute la 60 la sută din capacitatea lor pentru a se reduce forţele gravitaţionale în perioada desprinderii de Terra. Resturi ale navetei – care a costat 1,2 miliarde dolari – au căzut la câţiva kilometri de Cape Canaveral, în Oceanul Atlantic.