Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Cîţu: Se pregăteşte o nouă taxă pentru că PSD nu are bani să restituie taxele plătite până acum

Publicat

pe

Cîţu: Se pregăteşte o nouă taxă pentru că PSD nu are bani să restituie taxele plătite până acum

Senatorul PNL Florin Cîţu a declarat, duminică, pe Facebook, că Guvernul pregăteşte introducerea unei noi taxe ” pentru că PSD nu are bani să restituie taxele plătite până acum”, motiv pentru care a fost amânată adoptarea bugetului pentru 2018.

Cîţu: Se pregăteşte o nouă taxă pentru că PSD nu are bani să restituie taxele plătite până acum

”Să fie foarte clar. Români vi se pregăteşte o nouă taxă pentru că PSD nu are bani să restituie taxele plătite până acum ( de aceea se tot amână bugetul pentru 2018). Cum se va numi nouă taxa, nu mai contează. Dar ştim sigur că la câteva luni după aplicare, cineva o va anula în instanţă. Şi nici asta nu va conta. Cei care o plătesc să se aştepte să o primească înapoi în medie după o perioada de 8 ani (sumele vor fi mai mari ca cele din perioada 2008-2016). #tudoselabnr”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

El a adăugat că premierul Mihai Tudose s-ar putea să renunţe la nouă taxă, dacă mulţi români se vor exprima împotriva acesteia.

”Dragnea şi Tudose o pun de un CARITAS! Ştiaţi deja că statul PSD-ist este mafiot. Nu este un secret”, a mai scris senatorul liberal.

El a dat ca exemplu taxa de mediu pentru prima înmatriculare a autovehiculelor.

”Vă prezint astăzi o mare ticăloşie a acestui stat PSD-isit. Şi mai rău, e pe cale să se repete şi în 2018. Din 2008 şi până astăzi aţi împrumutat statul român împotriva voinţei voastre. Mă refer la taxa de mediu/taxa de poluare/timbru de mediu/taxa de prima înmatriculare etc. Deşi aveau nume diferite reprezentau aceeaşi hoţie brevetată de statul mafiot PSD-ist. (…) Încă din 2009 unii dintre voi aţi dat în judecată statul român şi aţi câştigat. Suntem în 2017, şi doar după decizia CJUE PSD-işiti supăraţi se jură pe programul de guvernare că ne dau banii înapoi. Cine îi mai crede? Ati înţeles cum stă treaba cu statul mafiot PSD-ist? Ăştia ne-au luat banii din 2008 şi ne promit că îi returnează până în 2019. În tot acest timp ei, PSD-iştii, ştiau că aceşti bani sunt încasaţi ilegal. Dar ticăloşia acestui partid nu se opreşte aici. După ce am analizat cererea de restituire nu o să vă vină să credeţi ce am descoperit. Ăştia sunt mai hoţi că Terente din Brăila”, a mai scris Florin Cîţu.

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Consulatul României de la Sankt Petersburg și-a pus lacătul. Drapelele României și UE au fost îndepărtate, anunță presa din Rusia

Publicat

pe

Consulatul României de la Sankt Petersburg și-a pus lacătul. Drapelele României și UE au fost îndepărtate, anunță presa din Rusia

În cursul zilei de vineri, 24 iulie 2026, Consulatul General al României de la Sankt Petersburg și-a închis, oficial, porțile. În acest sens, drapelele României și UE au fost îndepărtate de pe clădirea instituției. În dimineața zilei de ieri, personalul consulatului a eliberat birourile, anunță presa din Rusia.

Vă reamintim că situația a fost generată în urma incidentului care a avut loc pe data de 29 mai 2026. Atunci, o dronă rusească de tip Geran-2 s-a prăbușit peste un bloc, în municipiul Galați, iar două persoane au fost rănite. Zeci de locatari au fost evacuați, iar incidentul a dus la închiderea consulatului onorific al Rusiei la Constanța. Ulterior, Rusia a anunțat că închide consulatul României la Sankt-Petersburg și îl expulzează pe șeful interimar al consulatului, Cristian Istrate.

 Loading …

Consulatul României de la Sankt Petersburg s-a închis

Consulatul General al României de la Sankt Petersburg și-a încetat oficial activitatea, vineri, 24 iulie 2026. Potrivit agenției TASS, angajații consulatului și-au strâns bunurie din interior și au părăsit clădirea. Drapelele României și Uniunii Europene au fost coborâte, iar placa cu numele consulatului a fost îndepărtată. În fața clădirii au rămas doar stâlpii de delimitare a parcării, care poartă încă însemnele instituției.

Rusia a anunțat pe 25 iunie 2026 închiderea Consulatului General al României din Sankt Petersburg și expulzarea consulului general român. Moscova a motivat decizia prin măsurile similare adoptate anterior de autoritățile române împotriva consulatului rus de la Constanța.

„TASS a aflat că personalul consulatului a evacuat clădirea, luând cu el bunurile instituției în cursul dimineții de vineri. Drapelele României și ale Uniunii Europene, precum și plăcuța cu denumirea instituției de deasupra intrării, au fost îndepărtate. În fața clădirii au rămas doar stâlpii de delimitare ai parcării, pe care se mai află indicatoarele Consulatului General al României”, se arată pe site-ul agenției TASS.

Ce a spus Nicușor Dan, după decizia Rusiei de a închide consulatul de la Sankt Petersburg

Nicușor Dan a afirmat că decizia Rusiei este o măsură de reciprocitate și că România nu va răspunde.

„A fost, în opinia mea, o măsură proporțională a României față de incidentul pe care l-am avut. Evident că, în mod diplomatic, lucrurile astea, această reciprocitate a măsurilor, se întâmplă întotdeauna. Nu există o altă justificare a Rusiei pentru asta, nu va exista din partea României un răspuns”, a afirmat Nicușor Dan, la momentul respectiv.

Sursă foto: Shutterstock

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Trump amenință UE că va plăti un „preț greu” pentru amendarea companiilor americane: „SUA nu sunt pușculița Europei”

Publicat

pe

Trump amenință UE că va plăti un „preț greu” pentru amendarea companiilor americane: „SUA nu sunt pușculița Europei”

Președintele american Donald Trump a amenințat UE că va „plăti un preț greu” pentru că a amendat „cele mai mari companii americane” din domeniul tech.

În ultimii ani, blocul european a amendat mai multe companii americane din IT. Inclusiv platforma de socializare X a lui Elon Musk a fost amendată cu 120 de milioane de euro  , pentru încălcarea regulilor de transparență privind bifele albastre.

„Uniunea Europeană este din nou la luptă și lovește, ca de obicei, direct în MARILE companii americane!, a spus președintele.

 Loading …

Trump denunță amenda de aproape 1 miliard de euro dată gigantului Google

Donald Trump a enumerat lista companiilor americane care au fost amendate, potrivit lui, „fără explicații și fără motiv”.

„După ce:

  • a amendat Apple, fără niciun motiv, cu 15 miliarde de dolari;
  • Meta cu 3 miliarde de dolari;
  • Amazon cu 2,5 miliarde de dolari și multe altele,

Tocmai am fost informați că și Google, un grup cu adevărat avansat și uimitor, a fost amendat cu încă 1 miliard de dolari, fără explicații.

Cu amenda asta, amenzile Google au ajuns la 18 miliarde de dolari!”, s-a plâns președintele american.

Pe 23 iulie 2026, UE a amendat Google cu 890 de milioane de euro pentru că „nu a respectat noile reguli europene pentru marile platforme digitale” și pentru „încălcări ale concurenței în domeniul căutărilor online și în cadrul magazinului de aplicații Google Play.”

În 2025, Apple și Meta au fost supuse unei amende record de 700 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor de concurență digitală. În 2021, UE a amendat Amazon.com Inc cu  746 milioane de euro pentru încălcarea GDPR.

Trump: Nu suntem PUȘCULIȚA Europei!

Trump a denunțat amendarea companiilor americane de către UE și a  catalogat-o drept „practică ilegală și extrem de discriminatorie”, despre care spune că a debutat încă din timpul administrației „somnorosul Joe Biden”.

„Dar nu va continua în timpul administrației Trump. Statele Unite ale Americii nu sunt o „PUȘCULIȚĂ” pentru Europa și nici nu vom permite să fie! Vă rugăm ca acest ADEVĂR să servească drept exemplu pentru a iniția imediat o anchetă 301 privind practica de „JEFUIRE” a companiilor americane și, implicit, a contribuabilului american. ”

Trump a amenințat UE că va plăti un preț „greu” și că va depune eforturi să anuleze în întrregime sancțiunile. În plus, președintele a anunțat că va impune o taxă „semnificativă”.

„Uniunea Europeană va plăti un preț foarte greu pentru această conduită ilegală și extrem de lipsită de etică, despre care i-am avertizat în mod constant. Sancțiunile vor fi anulate în întregime și, anticipăm, UN TARIF semnificativ care va fi aplicat cât mai curând posibil. Rămâneți pe fază!”, a declarat Donald Trump.


Sursa Foto: Hepta

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Premierul bulgar îi permite lui Trump să folosească bazele militare din Bulgaria pentru realimentarea avioanelor SUA trimise să atace Iranul

Publicat

pe

Premierul bulgar îi permite lui Trump să folosească bazele militare din Bulgaria pentru realimentarea avioanelor SUA trimise să atace Iranul

Parlamentul Bulgariei a votat miercuri pentru a permite armatei SUA să utilizeze baza aeriană Bezmer pentru a sprijini lansarea operațiunilor militare aeriene împotriva Iranului.

Guvernul condus de Rumen Radev a fost de acord să-i sprijine strategia lui Donald Trump în Orientul Mijlociu.

Guvernul de la Sofia a primit avertismente directe din partea Teheranului că decizia ar face din Bulgaria „complice” la acțiunea militară americană.

Măsura a fost adoptată în mod covârșitor, cu 136 de voturi la 13, cu două abțineri. Astfel, Bulgaria va autoriza desfășurarea temporară a până la 8 avioane americane de realimentare aeriană KC-135.

Pe lângă realimentarea avioanelor, baza din sud-estul Bulgariei va fi dată în folosință către 250 de militari americani,  în perioada 24 iulie – 1 octombrie.

În conformitate cu Acordul de Cooperare în Apărare SUA-Bulgaria din 2006, orice utilizare operațională a instalațiilor militare necesită aprobarea parlamentară.

Votul are loc în contextul în care administrația Trump s-a confruntat cu refuzul mai multor aliați din Europa de Vest de a sprijini operațiunile americane în războiul cu Iran.

În schimb, decizia Bulgariei evidențiază disponibilitatea tot mai mare a unui număr de guverne din Europa de Est de a se alinia politicilor lui Trump. Donald Trump i-a mulțumit public premierului Rumen Radev pentru susținere pe platforma The Truth Social.

Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a încercat să-i asigure pe bulgari că desfășurarea forțelor militare americane nu va transforma țara într-un combatant într-un conflict activ.

„Este categoric exclus ca operațiunile militare din Orientul Mijlociu să fie efectuate de pe teritoriul bulgar”, a declarat Radev.

Premierul bulgar a explicat că avioanele cisternă americane vor fi folosite exclusiv pentru misiuni logistice care implică realimentare aeriană în afara spațiului aerian bulgar.

Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a subliniat, de asemenea, că nu vor fi staționate armament ofensiv la bază și că Bulgaria a obținut asigurări de la Washington pentru a minimiza riscurile la adresa securității naționale a țării.

„Am solicitat și am primit garanții de la partenerul nostru strategic, menite să minimizeze riscurile la adresa securității noastre naționale”, a declarat Stoyanov parlamentarilor.

El a adăugat că desfășurarea temporară „nu face din Bulgaria o parte la acțiunile militare”. Votul a avut loc în ciuda amenințărilor directe din partea Iranului.

Teheranul a avertizat că dacă guvernul lui Rumen Radev permite aeronavelor americane să opereze de pe teritoriul bulgar, țara ar putea fi complice la „agresiune și crime de război”.

Mai mulți oficiali locali din apropierea bazei Bezmer și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că instalația ar putea deveni o țintă în cazul în care ostilitățile se extind.

Guvernul Bulgariei sub conducerea lui Radev a căutat să consolideze legăturile atât cu Statele Unite, cât și cu NATO. Radev a fost sub presiune internă pentru a nu se alinia cu SUA, mai ales că Bulgaria este una dintre cele trei țări ale Uniunii Europene – alături de Cipru și România – ai căror cetățeni încă au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite pentru afaceri sau turism pe termen scurt.

În ciuda sprijinului Bulgariei pentru politicile administrației Trump, Washingtonul a fost reticent în a acorda statutul de renunțare la vize Bulgariei, potrivit Newsmax.


Sursa Foto: Hepta

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Studentă la Drept, prinsă în timp ce transporta o bombă gata de utilizare, destinată unui atac în Irlanda de Nord Studentă la Drept, prinsă în timp ce transporta o bombă gata de utilizare, destinată unui atac în Irlanda de Nord
Actualitateacum 3 ore

Studentă la Drept, prinsă în timp ce transporta o bombă gata de utilizare, destinată unui atac în Irlanda de Nord

O studentă la Drept, în vârstă de 25 de ani, a fost pusă sub acuzare după ce autoritățile irlandeze au...

Ghidul conservelor făcute în casă fără riscuri. Cum eviți greșelile care pot provoca botulism Ghidul conservelor făcute în casă fără riscuri. Cum eviți greșelile care pot provoca botulism
Actualitateacum 9 ore

Ghidul conservelor făcute în casă fără riscuri. Cum eviți greșelile care pot provoca botulism

Vara este sezonul conservelor făcute în casă, de la zacuscă și bulion până la murături și legume păstrate pentru iarnă....

România nu mai este între cele mai corupte trei țări din UE. Cine i-a luat locul România nu mai este între cele mai corupte trei țări din UE. Cine i-a luat locul
Actualitateacum 15 ore

România nu mai este între cele mai corupte trei țări din UE. Cine i-a luat locul

România nu mai figurează între primele trei țări din Uniunea Europeană cu cele mai slabe rezultate privind absența corupției în...

Radu Miruță va susține o conferință de presă la MApN, după doborârea dronei deasupra județului Buzău Radu Miruță va susține o conferință de presă la MApN, după doborârea dronei deasupra județului Buzău
Actualitateacum 22 de ore

Radu Miruță va susține o conferință de presă la MApN, după doborârea dronei deasupra județului Buzău

Ministrul Apărării, Radu Miruță, va susține o conferință de presă vineri, 24 iulie, la ora 14:30, la sediul Ministerului Apărării...

Europa arde sub un val de căldură brutal: Zeci de mii de oameni, evacuați din calea incendiilor de vegetație Europa arde sub un val de căldură brutal: Zeci de mii de oameni, evacuați din calea incendiilor de vegetație
Actualitateacum o zi

Europa arde sub un val de căldură brutal: Zeci de mii de oameni, evacuați din calea incendiilor de vegetație

Valul de căldură brutal care afectează sudul Europei a determinat aproximativ 30.000 de oameni să-și părăsească locuințele și locurile de...

Aiud, orașul de unde începe șoseaua Transapuseana. Ce descoperă turiștii în locul faimos pentru temuta sa închisoare Aiud, orașul de unde începe șoseaua Transapuseana. Ce descoperă turiștii în locul faimos pentru temuta sa închisoare
Actualitateacum o zi

Aiud, orașul de unde începe șoseaua Transapuseana. Ce descoperă turiștii în locul faimos pentru temuta sa închisoare

Aiud, orașul din care mulți turiști își încep călătoria pe Transapuseana, unul dintre drumurile montane spectaculoase din România, a fost...

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei
Actualitateacum 2 zile

Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei

O femeie militar a leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni pentru primirea președintelui Indiei, Droupadi...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro