Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

O trecere în revistă a vizitei oficiale a președintelui Donald Trump în UK

Publicat

pe

O trecere în revistă a vizitei oficiale a președintelui Donald Trump în UK

Donald și Melania Trump se află într-o vizită de stat de trei zile în Regatul Unit. Dacă prima zi a fost dedicată întâlnirilor cu membrii Casei Regale Britanice, cea de-a doua s-a axat pe promovarea unor fețe politice din establishment-ul Regatului Unit.Totodată,evenimentul nu a trecut deloc neobservat, chiar fiind marcat de controverse, din moment ce sute de oameni au protestat pe străzile Londrei faţă de sosirea șefului de la Casa Albă.

De altfel, președintele SUA Donald Trump a fost invitatul de onoare la dineul de stat oferit în cinstea lui,de către Regina Elisabeta a II-a. Gazda a deschis evenimentul cu un discurs în care a vorbit despre prietenia de durată dintre Marea Britanie şi Statele Unite.

 Oricum, obiectivul principal al acestei vizite a fost atins.Relațiile diplomatice dintre aceste super-puteri mondiale au cunoscut încă un episod.
Aflat în vizită în Regatul Unit, președintele Statelor Unite, Donald Trump s-a întâlnit cu regina și cu viitorul rege. Cu această ocazie, domnia sa nu s-a ferit să spună câteva lucruri nu prea agreabile despre una dintre nurori și, pe durata întrevederilor a menținut la un nivel crescut confruntarea cu unii membri ai Partidului Laburist, mai precis cu primarul metropolei londoneze, Sadiq Khan.
Se explică și de ce Londra a fost un oraș plin de afişe și de alte manifestări de respingere a acestei vizite. Dar dincolo de aceste evenimente picante, marele obiectiv al acestei vizite a rămas acordul comercial sau un eventual acord comercial care să permită atenuarea acestui proces al Brexit-ului.După opinia majorității specialiștilor și analiștilor politici internaționali, Regatul Unit al Marii Britanii se apropie din ce în ce mai mult „de un acord necontrolat”, total impredictibil cu Uniunea Europeană.
Orice s-ar întâmpla după oficializarea Brexit-ului, se poate afirma că va fi întotdeauna mai puţin rău dacă Regatul Unit va putea să se bazeze pe un acord general satisfăcător cu Statele Unite.Numai că, în acest moment analiștii nu numai că nu sunt încă siguri cu privire la existenţa acestui acord, ci susțin că tipul de campanie pe care Trump îl face în favoarea lui Boris Johnson în calitate de candidat pentru a-i succeda Theresei May poate fi o modalitate de a condiționa opţiunile britanicilor prin legătura dintre cele două subiecte.
Cu alte cuvinte, Donald Trump ar putea fi mesagerul potrivit care va impune „trecerea” printr-un acord doar dacă politica internă britanică va merge în direcția dorită de către Casa Albă- și anume alegerea lui Johnson ca lider al conservatorilor și ca prim-ministru, cel puțin până la următoarele alegeri.
Printre altele, Donald Trump a avut grijă de a-i realiza campanie de imagine lui Nigel Farage, liderul Partidului Brexit – care tocmai a câștigat alegerile europene în Marea Britanie.Reamintesc faptul că liderul englez şi-a unit discursul și orientarea ideologică cu a italianului Matteo Salvini, unul dintre prietenii europeni ai lui Steve Bannon – fost consilier al lui Trump implicat într-un fel de cruciadă în favoarea extremei-drepte europene.
Unii comentatori politici autorizați au pomenit despre „o intervenție suplimentară în chestiuni care nu îl privesc”, așa cum a fost în mod rezonabil explicat în cuvintele primarului Sadiq Khan, care a comparat limbajul lui Trump „cu cel al fasciştilor din secolul XX”, insuficient reprezentaţi în Regatul Unit (în ciuda lui Oswald Mosley), dar destul de cunoscuţi în Italia.

Așa cum s-a întâmplat în vizita anterioară a lui Donald Trump în Regatul Unit,de data aceasta, relațiile diplomatice la cel mai înalt nivel au avut direcții clare, iar „vizita de lucru” este în continuare cel mai puternic semnal dat opiniei publice internaționale.
Între timp, în pofida faptului că seara de ieri a fost completată cu o întâlnire între oamenii de afaceri britanici și delegaţia omologilor lor americani care l-a însoțit pe Trump, până în prezent nu s-a dat publicității nimic și nu există niciun fel informaţie despre mult așteptatul acord dintre cele două părți care să treacă dincolo de… gradul posibilității.
Iar, ca amănunt „de culoare” se poate menționa celebrul balon al președintelui Donald Trump. Acesta a suscitat un interes maxim din partea tuturor.Retrospectiv, dacă ne amintitim de data trecută, mai precis de luna iulie a anului trecut, a existat „o senzație „-un balon care îl simboliza pe Donald Trump și pe care Muzeul Londrei dorea să-l cumpere.Acesta plutea pe cer.
Numai că, de data aceasta primarul Londrei a ales să joace un rol aproape decisiv, menit să „înroșeasca” „să incendieze” (la figurat) imaginația și umorile tururor de pe rețelele sociale, arunci când a lansat asemenea afirmații grave care s-au dovedit „distractive” vis a vis de acest subiect.

 Importante dispozitive de poliție și de securitate au asigurat ordinea publică și fost desfășurate încă de marți dimineață, din dorința de a-i ține departe pe protestatari care și-au dorit să demonstreze direct în afara locației din Downing Street și au mobilizat importante resurse din punct de vedere numeric.Organizatorii protestelor „Împotriva lui Trump” au mobilizat publicul pe toată durata zilei declarând că este de fapt  „un carnaval de rezistență”, cu demonstranți care s-au reunit în celebrul  Trafalgar Square de la ora 11.00 pentru a declara o „zonă liberă  fără Trump”.

 Conform informațiilor furnizate de către Casa Albă,guvernul american a cheltuit milioane de dolari pe apartamente de lux, vehicule cu șofer și generatoare de rezervă pentru vizita de stat a lui Donald Trump la Londra. Contractele plasate de departamentul de stat arată că contribuabilii americani au cheltuit 1.223.230 de dolari (aproximativ 965.921 £) pentru cazarea în regim VIP la hotelul InterContinental de la Park Lane din Mayfair, un hotel legat de membrii familiei regale din Qatar.
Sursa foto: https://amp.usatoday.com
Sinteza acestui material a fost realizat de către Daniel Mihai, redactor șef al platformei media independente Criteriul Național
Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Publicat

pe

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Sepsi și Csikszereda traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar, după schimbările produse pe scena politică din Ungaria. În acest context, în spațiul public au apărut speculații privind o posibilă fuziune a celor două cluburi, însă patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a clarificat situația.

Laszlo Dioszegi, patron Sepsi Foto/Sportpictures

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Oficialul a exclus categoric ideea unei fuziuni, chiar dacă ambele formații au fost afectate de modificarea sistemului de finanțare care le-a sprijinit în ultimii ani. Odată cu instalarea lui Peter Magyar în funcția de premier al Ungariei, modelul susținut în perioada guvernării lui Viktor Orban nu mai este aplicat, iar cluburile au fost nevoite să caute alte soluții.

Cele două formații își vor continua activitatea pe drumuri separate

Deși Sepsi și Csikszereda sunt despărțite de doar aproximativ 65 de kilometri, iar între cele două galerii există o relație apropiată, Dioszegi a precizat că fiecare club își va continua activitatea separat, iar o eventuală fuziune nu este luată în calcul în acest moment.

„Nu se pune problema ca noi cei de la Sepsi să facem vreodată o fuziune cu Csikszereda, indiferent că vom mai primi sau nu ajutor financiar de la Guvernul din Ungaria. Fiecare club va merge pe drumul său. Ne vom căuta separat sursele de finanțare.  Eu știu că între suporterii celor două echipe de la noi din zonă nu este aceeași rivalitate ca între fanii de la Timișoara și Arad sau ca între suporterii celor două echipe din Craiova și Cluj, însă nu se pune problema de a face aici în zona noastră o singură echipă, deși sunt în jur de 65 de kilometri între noi și cei din Ciuc!, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru prosport.ro.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Laszlo Dioszegi: „Eu nu am de unde să aduc bani de acasă!”

Acesta a declarat că așteaptă posibili investitori la Sepsi, dar a dezvăluit și suma pe care o cheltuie într-un sezon pentru a menține echipa în prima ligă.

Eu sunt convins că lângă mine vor mai veni și alți oameni de afaceri ca să mă ajute și să susținem împreună financiar echipa. Am spus clar că eu unul nu o mai pot ține prea mult timp la nivel de prima ligă. Eu nu am de unde să aduc de acasă pentru academie și prima echipă 5-6 milioane de euro pe sezon. Dar, chiar și așa este exclus să ne gândim la o fuziune. Nici nu s-a pus problema de așa ceva!”, Laszlo Dioszegi, patronul echipei Sepsi OSK.

Și Zoltan Szondi, președintele lui Csikszereda, a confirmat că clubul se confruntă cu probleme financiare. Alături de Laszlo Dioszegi, acesta i-a cerut public noului premier al Ungariei să mențină sistemul de finanțare care a sprijinit cele două cluburi în ultimii ani.

În același timp, Szondi a amintit că în România există un proiect, susținut de FRF, prin care marile academii de fotbal ar putea primi câte un milion de euro anual, inclusiv cele din Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, însă aplicarea acestuia este momentan blocată.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T14:35:21.975Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/sport/fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”,”pathArray”:[„”,”sport”,”fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/sport/fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Publicat

pe

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Curtea de Apel a pronunțat decizia definitivă în dosarul medicului dentist acuzat că a lipsit de libertate și a agresat sexual o pacientă, influencerița Ștefania Costache, cunoscută în mediul online drept Lolrelai. Instanța a redus pedeapsa de la 10 ani de închisoare, stabilită în primă instanță, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării.

Ștefania Costache la iUmor. FOTO: captură video iUmor

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, instanța a menținut obligarea medicului la plata a 50.000 de euro cu titlu de daune morale către victimă.

Hotărârea Curții de Apel este definitivă.

„Decizie de condamnare definitivă în cazul medicului dentist acuzat de lipsire de libertate și agresiune sexuală în legătură cu propria pacientă, Ștefania Costache – Lolrelay. Curtea de Apel îl condamnă pe medicul stomatolog la 3 ani de închisoare, la distanță de 5 ani de la săvârșirea faptelor. Deși pe fond primise 10 ani de închisoare, Curtea de Apel îi reduce la minim pedeapsa, urmând ca medicul să beneficieze de suspendarea executării pedepsei. Daunele morale rămân 50.000 de euro”, a transmis avocatul.

Acesta susține că este primul caz din România în care un medic este condamnat pentru folosirea unor substanțe interzise asupra unui pacient în scopul comiterii unor infracțiuni cu caracter sexual.

Medicul ar fi dus-o în apartamentul său după ce a drogat-o

Dosarul are la bază acuzațiile formulate de influencerița Ștefania Costache, cunoscută sub numele de Lolrelai, fostă concurentă la emisiunea iUmor.

Tânăra a povestit, într-un vlog publicat în mediul online, că în urma unei vizite la cabinetul stomatologic, medicul i-ar fi administrat substanțe care i-au afectat starea de conștientă, după care ar fi dus-o în apartamentul său și ar fi agresat-o sexual.

În urma acestor acuzații, Ștefania Costache a depus plângere penală pentru fapte petrecute în anul 2020.

Pe parcursul procesului, medicul a respins acuzațiile formulate împotriva sa.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T08:23:36.733Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/showbiz/vedete/decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”,”pathArray”:[„”,”showbiz”,”vedete”,”decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/showbiz/vedete/decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink

Publicat

pe

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink

Compania ucraineană de comunicații prin satelit Stetman avansează cu un plan de 1,1 miliarde de dolari pentru desfășurarea, până în 2030, a unei rețele naționale controlate de 360 de sateliți, menită să reducă dependența țării de servicii operate de furnizori străini, precum Starlink, al companiei SpaceX condusă de Elon Musk.

Ucraina vrea să aibă proprii sateliti militari/FOTOX

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Proiectul este derulat printr-o societate mixtă numită UASAT, în parteneriat cu producătorul danez GomSpace, iar constelația este concepută să deservească utilizatori guvernamentali și militari și să reziste războiului electronic. Primii 120 de sateliți urmează să fie lansați în 2027, printr-un contract cu SpaceX.

Potrivit publicației United24, care citează un articol al DatacenterDynamics din 23 iulie, rețeaua propusă este proiectată astfel încât comunicațiile prin satelit să fie plasate direct sub controlul guvernului și al forțelor armate ale Ucrainei. Sistemul este dezvoltat pentru a rezista atacurilor de război electronic și pentru a asigura o conectivitate securizată, independentă de furnizorii externi.

Constelația va funcționa pe orbită joasă, la o altitudine de 550 de kilometri, și va deservi inițial utilizatori guvernamentali și militari, urmând ca accesul pentru aliații Ucrainei să fie extins într-o etapă ulterioară. Stetman intenționează să lanseze primii 120 de sateliți în parteneriat cu SpaceX în 2027, iar desfășurarea completă a celor 360 de sateliți este estimată pentru 2030. Nu au fost anunțate încă acorduri oficiale pentru lansarea celorlalți 240 de sateliți.

Costul estimat de 1,1 miliarde de dolari acoperă constelația în sine

Potrivit unui reprezentant al Stetman, costul estimat de 1,1 miliarde de dolari acoperă constelația în sine, software-ul, serviciile de lansare, comisioanele de intermediere și salariile personalului.

Proiectul este dezvoltat printr-o societate mixtă numită UASAT, în colaborare cu producătorul danez de sateliți GomSpace. Katerina Diacenko, noua șefă a Stetman, s-a întâlnit recent cu reprezentanți ai GomSpace în cadrul Summitului de Afaceri UE-Ucraina, desfășurat la Bruxelles, pentru a reconfirma angajamentul față de acest parteneriat. Întâlnirea a avut loc la scurt timp după decesul, pe 13 iunie, al fondatorului Stetman, Dmitro Stețenko.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cele două companii intenționează, de asemenea, să înființeze o unitate de producție de sateliți în Ucraina, lucrările urmând să înceapă anul viitor, cu condiția ca finanțarea să respecte calendarul stabilit.

Proiectul rusesc rival: „Rassvet”

Inițiativa ucraineană se desfășoară în paralel cu eforturile Rusiei de a dezvolta un serviciu propriu de internet prin satelit pe orbită joasă, numit „Rassvet”, conceput ca alternativă a Moscovei la Starlink.

Compania rusă din domeniul aerospațial Bureau 1440 a confirmat recent pierderea unuia dintre primii sateliți operaționali lansați în luna martie. Compania a declarat, pentru publicația controlată de stat Kommersant, că 15 dintre cei 16 sateliți din primul lot operațional rămân pe orbită și funcționează normal.

Proiectul „Rassvet” este finanțat prin programul național rus „Economia Datelor”, urmând să primească aproximativ 1,3 miliarde de dolari din bugetul federal, în timp ce Bureau 1440 urmează să contribuie cu încă 4,2 miliarde de dolari.

Bureau 1440 își propune să desfășoare, până în 2030, 292 dintre cei 383 de sateliți planificați și intenționează să lanseze servicii comerciale începând cu 2027.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T01:31:28.293Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/360-de-sateliti-pana-in-2030-planul-ucrainei-de-a-2545803.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”360-de-sateliti-pana-in-2030-planul-ucrainei-de-a-2545803.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/360-de-sateliti-pana-in-2030-planul-ucrainei-de-a-2545803.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria
Actualitateacum 5 ore

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Sepsi și Csikszereda traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar, după schimbările produse pe scena politică din Ungaria....

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare
Actualitateacum 11 ore

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Curtea de Apel a pronunțat decizia definitivă în dosarul medicului dentist acuzat că a lipsit de libertate și a agresat...

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink 360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink
Actualitateacum 18 ore

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink

Compania ucraineană de comunicații prin satelit Stetman avansează cu un plan de 1,1 miliarde de dolari pentru desfășurarea, până în...

Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă
Actualitateacum o zi

Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă

Începutul de săptămână vine cu schimbări de ritm și oportunități neașteptate pentru nativii zodiacului. În timp ce Scorpionii se bucură...

Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile
Actualitateacum o zi

Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, medicul primar în Medicină de Familie Carmen Fleșeriu, director medical al Spitalului „Regina Maria“ Constanța,...

Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria
Actualitateacum 2 zile

Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria

În timp ce Universitatea Craiova a suferit un eșec usturător, 1-5 pe terenul lui Dinamo, viitoarea sa adversară din turul al...

Trei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război Trei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război
Actualitateacum 2 zile

Trei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război

În lume există stiluri de arte marțiale și sisteme de luptă care au fost create pentru eliminarea rapidă a adversarului....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro