Actualitate
CCR dezbate, joi, sesizările Opoziţiei şi ale lui Iohannis în ceea ce priveşte modificarea codurilor penale
Judecătorii CCR au decis în mai multe rânduri amânarea pronunţării asupra sesizărilor depuse de Opoziţie şi de şeful statului asupra modificării Codului penal şi Codului de procedură penală.
Pe 25 aprilie, PNL şi USR au depus la Curtea Constituţională sesizări în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal şi pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, iniţiative adoptate de Parlament.
Printre articolele sesizate de opoziţie ca fiind neconstituţionale se numără şi articolul 16 (3) litera a din Codul penal.
„-Art. 16 alin. (3) – lit. a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei-. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constată , prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că “orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.”Or, dispoziţia cuprinzând condiţia ca intenţia directă „să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei” este neclară, inclusiv prin raportare la obiectul dispoziţiei modificate, în sensul că cerinţa impusă de legiuitor şi-ar găsi rostul mai degrabă în cadrul dispoziţiilor referitoare la probaţiune. Astfel, dispoziţia de modificare a art. 16 alin. (3) lit. a) încalcă principiul securităţii juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, potrivit textului sesizării.
PNL şi USR transmit, de asemenea, că eliminarea modificprii articolului 35 (1) din Codul penal încalcă prevederile Constituţiei.
„În opinia noastră, considerentele precitate îl obligau pe legiuitor ca, în procedura de punere în acord a legii, să modifice art. 35 alin. (1) C. pen. în sensul eliminării condiţiei unicităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunilor continuate. Or, prin eliminarea in corpore a dispoziţiei de modificare a art. 35 alin. (1) C. pen. se revine la forma în vigoare, care, textual, prevede aceeaşi soluţie normativă. De altfel, soluţia legislativă aleasă contravine şi scopului declarat al iniţiatorilor, de punere de acord a prevederilor Codului penal cu deciziile Curţii Constituţionale.Prin urmare, dispoziţia de eliminare a modificării art. 35 alin. (1) C. pen. încalcă art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la limitere reexaminării şi la efectul general obligatoriul al deciziilor Curţii Constituţionale”, se mai arată în textul sesizării depuse de PNL şi USR.
Şi articolele privind termenele de prescripţie sunt amintite de Opoziţie.
„Diminuarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescripţie a răspunderii penale pune la îndoială aptitudinea sancţiunilor penale de a-şi atinge scopul preventiv. Prin urmare, considerăm că art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 155 alin. (3) încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, care „impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016) De asemenea, se ignoră cu desăvârşire dreptul victimelor de a avea ele însele parte de o procedură echitabilă, încălcându-se, astfel, art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi principiul aflării adevărului, „adică dreptul la un proces echitabil al părţii interesate în luarea în considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevărului, şi principiul dreptăţii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca o valoare supremă a statului de drept” (Decizia nr. 54/2009)”, transmit reprezentanţii PNL şi USR.
Despre Legea de modificare a Codului de procedură penală, Opoziţia precizează că se încalcă principiul bicameralismului.
„Legea încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) şi art.75 din Constituţia României Referitor la principiul bicameralismului Curtea Constituţională a dezvoltat o jurisprudenţă consistentă, consacrând existenţa acestuia ca element extrinsec de constituţionalitate. Raportat la prezenta cauză, constatăm că legea în forma trimisă la promulgare conţine un aport semnificativ cantitativ dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Camera Deputaţilor, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie, Senatul României. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 au fost declarate neconstituţionale nu mai puţin de 64 de dizpoziţii ale legii supuse controlului de neconstituţionalitate. În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, acţionând în limitele reexaminării impuse de decizia Curţii, a formulat amendamente pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale”, se arată în textul sesizării la CCR.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 24 aprilie, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Ulterior Toader a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, în loc fiind numită Ana Birchall.
Ce argumente aduce Klaus Iohannis în sesizarea făcută la CCR pe codurile penale
Preşedintele Klaus Iohannis susţine în sesizarea făcută la CCR că prin modificarea Codului de procedură penală că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.
„Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie – Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.
„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează preşedintele României.
Şeful statului argumentează că Parlamentul a eliminat articole din Codul de procedură penală, însă fără a introduce normele la care făcuse referire CCR, în decizia de neconstituţionalitate.
„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate alin. (41) art. 40 din Codul de procedură penală, deşi critica de neconstituţionalitate viza, dimpotrivă, necesitatea unei norme prin care să se prevadă pe de o parte structura sau formaţiunea de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care va soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte competenţa de a soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respinge cererile de sesizare a Curţii/competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii”, potrivit sursei citate.
Astfel, preşedintele consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte introducerea unor astfel de norme, care să acopere situaţiile nereglementate şi identificate ca fiind necesare de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nu putea elimina cu totul intervenţia asupra acestui text.
„Mai mult, completarea iniţială adusă Codului de procedură penală prin art. I pct. 24 a fost realizată pentru punerea acestui act normativ în acord cu Decizia nr. 321/2017. Potrivit acestei decizii intervenţia asupra prevederilor art. 40 Cod procedură penală era necesară pentru introducerea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind hotărârile pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti în materie penală. Or, eliminarea dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 24 echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 321/2017, iar punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, arată şeful statului, în textul sesizării.
Iohannis mai spune că Parlamentul a eliminat complet şi articolul 220 din Codul de procedură penală, contrar unei decizii anterioare a CCR, în care a constatat că soluţia legislativă care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condiţiile în care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) în aceeaşi cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.
„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul nu numai că nu a suplinit omisiunea legislativă, ci a eliminat în integralitate modificarea operată la art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acest text fusese aşadar, anterior declarat neconstituţional prin Decizia nr. 22/2017, prin care Curtea a reţinut că „dispunerea unei noi măsuri preventive privative de libertate, după ce anterior faţă de persoana respectivă a mai fost dispusă o măsură preventivă privativă de libertate, nu se poate baza pe aceleaşi temeiuri care au fundamentat dispunerea primei măsuri preventive privative de libertate. În mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care temeiurile care stau la baza dispunerii unei măsuri preventive privative de libertate să nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei măsuri, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 23 din Constituţie şi celor ale art. 5 din Convenţie”, potrivit sursei menţionate.
Totodată, şeful statului precizează că unele modificări au fost efectuate de Legislativ deşi nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.
Este vorba despre un articol din Codul de procedură penală care în forma anterioară controlului de constituţionalitate prevedea: „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), g) şi h) pot fi invocate ca motive de revizuire în favoarea persoanei condamnate, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire în favoarea persoanei condamnate ori a celei faţă de care s-a aplicat o măsură educativă, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.”
Acest text nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Cu toate acestea, Parlamentul în procedura punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 a eliminat această intervenţie legislativă, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, preşedintele Iohannis face referire la articolul III din Codul de procedură penală care prevede că „În toate situaţiile în care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se referă la judecătorul de cameră preliminară se înţelege că referirea se face la instanţa de judecată competentă potrivit legii”.
Şeful statului spune că prevederile art. III din legea criticată nu corespund nici regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000 şi nu sunt realizate nici în acord cu practica legislativă mai sus descrisă, întrucât „operaţiunea de renunţare la o sintagmă/noţiune/instituţie şi înlocuirea înţelesului acestora cu un altul se realizează printr-un procedeu impropriu, generator prin el însuşi de neclaritate şi imprecizie”.
„Astfel, nu este clar dacă noul înţeles al sintagmei „judecătorul de cameră preliminară” are în vedere înlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei menţionate cu cea de „instanţă de judecată competentă potrivit legii”. De asemenea, nu este clar dacă înţelesul normelor în vigoare în care se mai regăseşte sintagma „ judecătorul de cameră preliminară”, în procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmează să fie adaptat, instanţa de judecată competentă potrivit legii urmând să fie stabilită de la caz la caz. În mod evident, această lipsă de predictibilitate a normei face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege ce vizează necesitatea republicării legii, dar în egală măsură şi procedura nou introdusă la art. I pct. 188 din legea criticată”.
Parlamentul şi-a depăşit limitele fixate de Curtea Constituţională şi în modificarea Codului penal
Iohannis a transmis la CCR şi o sesizare cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
„Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată preşedintele României, în sesizarea formulată cu privire la modificările din Codul penal.
Preşedintele vorbeşte şi despre modificările aduse articolului 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu.
„Faţă de cele de mai sus, având în vedere – pe de o parte raportul de complementaritate fixat de Curtea Constituţională între art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu (pct. 213 din Decizia nr. 650/2018), iar – pe de altă parte necesitatea asigurării unei protecţii sporite a valorilor sociale şi necesitatea existenţei unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la par. 621-626 ale Deciziei nr. 650/2018 enumerate la pct. I.3.lit. a) din prezenta sesizare], soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) şi (4) ale aceluiaşi articol din Constituţie”, arată textul sesizării.
De asemenea, şeful statului menţionează că abrogarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a eliminat din actul normativ orice prevedere care are legătură şi efect asupra articolului 297 din Codul penal. Iohannis spune că o astfel de abrogare este nejustificată.
„În plus, dacă din raţiuni de corelare legislativă, în măsura în care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziţii penale – art. 132 din Legea nr. 78/2000 – s-ar fi putut găsi vreo justificare pentru soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile eliminării oricărei intervenţii asupra art. 297 Cod penal, soluţia abrogării nu numai că nu îşi mai găseşte vreo justificare, însă lipseşte statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o ameninţare la adresa statului de drept”, arată preşedintele.
Actualitate
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
Tensiunile dintre președintele SUA și premierul Italiei continuă, după ce Donald Trump a afirmat că Giorgia Meloni „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea, iar liderul italian i-a răspuns public. Un nou moment, surprins la summitul de la Ankara, pare să alimenteze conflictul dintre cei doi.
Giorgia Meloni și Donald Trump la Summitul NATO de la Ankara FOTO AFP
Donald Trump a provocat un nou scandal diplomatic după ce a trecut pe lângă Giorgia Meloni fără să o salute și fără măcar să se uite spre ea, în timp ce liderii prezenți la summitul NATO de la Ankara, din Turcia, se pregăteau pentru tradiționala fotografie de grup, scrie Daily Mail.
Surse citate de publicație susțin că Trump și Meloni au evitat în mod deliberat orice contact pe parcursul reuniunii de la Ankara.
Dincolo de acest moment rece, relațiile dintre cei doi lideri au rămas extrem de tensionate după schimbul de replici avut la summitul G7 de la Évian-les-Bains, Franța, desfășurat luna trecută.
Conflictul a izbucnit după ce Trump a ironizat-o pe premierul italian într-o intervenție la un post de televiziune din Italia, afirmând că aceasta „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea.
Președintele american s-a lăudat spunând: „Își dorea foarte mult să facă o fotografie cu mine. N-aș fi acceptat, dar mi s-a făcut milă de ea.”
„Poate că se bucură că am vorbit cu ea, dar nu aveam nicio obligație să o fac”, a adăugat el ulterior.
Giorgia Meloni a reacționat printr-un mesaj video dur, în care a declarat că nici ea, nici Italia nu imploră niciodată pe nimeni pentru nimic.
Premierul italian a spus că a fost surprinsă de faptul că președintele american a ales să critice public un aliat occidental, mai ales având în vedere relația apropiată pe care au avut-o în trecut, adăugând cu regret: „Până la urmă, nu este pentru prima dată când se întâmplă.”
Meloni l-a acuzat pe Trump că este indulgent cu adevărații adversari ai Statelor Unite și ai Occidentului, în timp ce își atacă aliații tradiționali.
„Nu pot decât să spun că este o mare rușine că nu dă dovadă de aceeași fermitate față de dușmanii Occidentului, ai Statelor Unite, și față de liderii alături de care apare în public”, a declarat Meloni.
Conflictul s-a amplificat după ce Donald Trump a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje în care susținea că premierul italian Giorgia Meloni „i-a cerut în repetate rânduri să facă o fotografie cu ea” în timpul summitului G7 din Franța.
„Popularitatea ei în Italia este în scădere, poate pentru că a refuzat Statele Unite ale Americii, o țară care iubește sincer și protejează Italia, în privința împiedicării Iranului să obțină sau să dezvolte arme nucleare”, a afirmat Trump.
El a făcut referire și la faptul că, în luna martie, când a lansat o operațiune militară împotriva Iranului, Italia ar fi interzis aeronavelor militare americane să aterizeze la baza aeriană Sigonella din Sicilia.
Trump a publicat și o fotografie în care Giorgia Meloni îi zâmbește, pe contul său de Truth Social, însoțită de mesajul: „Este nevoie de un ordin de restricție”.
FOTO: Truth Social/@realDonaldTrump
Escaladând și mai mult conflictul, Trump ar fi amenințat cu retragerea completă a trupelor americane din Italia.
Până de curând, Giorgia Meloni era considerată principalul intermediar între Casa Albă și dreapta conservatoare europeană, fiind singurul lider european care a participat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump de anul trecut.
Actualitate
Coreea de Nord furnizează până la 40% din muniția de artilerie folosită de Rusia, susține serviciul de informații militare al Ucrainei
Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente militare pentru Rusia, asigurând între 25% și 40% din necesarul de muniție de artilerie al armatei ruse, potrivit Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR).
Lansatoare de rachte nord-coreene/FOTO:Arhiva
Serviciul ucrainean de informații afirmă că, din iunie 2023, Phenianul a livrat Moscovei peste 100 de rachete balistice, aproximativ 600 de sisteme de artilerie și peste șapte milioane de proiectile de diferite calibre, scrie Kyiv Post.
Cooperarea militară dintre Moscova și Phenian, descrisă drept „sistemică”
Potrivit evaluării GUR, amploarea și ritmul livrărilor arată că relația militaro-tehnică dintre Rusia și Coreea de Nord s-a transformat într-un parteneriat stabil și de lungă durată.
Serviciul ucrainean susține că Phenianul ocupă în prezent „o poziție-cheie” în rândul furnizorilor externi ai Rusiei, acoperind între un sfert și două cincimi din consumul de muniție de artilerie al forțelor ruse.
Peste 100 de rachete balistice livrate Rusiei
Conform informațiilor ucrainene, Rusia a primit din Coreea de Nord peste 100 de rachete balistice de tip KN-23 și KN-24, împreună cu lansatoarele aferente. Cel puțin 80 dintre acestea ar fi fost deja utilizate pe frontul din Ucraina.
Prima utilizare documentată a unei rachete nord-coreene de către Rusia a fost raportată la 29 decembrie 2023, când un proiectil a căzut în regiunea Zaporojie. Câteva zile mai târziu, pe 2 ianuarie 2024, astfel de rachete au fost folosite într-un atac asupra orașului Harkov, soldat cu doi morți și 62 de răniți.
Potrivit unor evaluări apărute în 2025, precizia acestor rachete s-ar fi îmbunătățit pe măsură ce conflictul a continuat.
Sute de sisteme de artilerie și milioane de proiectile
GUR afirmă că Phenianul a livrat Rusiei peste 600 de sisteme de artilerie de diverse tipuri și calibre, inclusiv obuziere autopropulsate M-1989 Koksan de 170 mm, lansatoare multiple de rachete M-1991 de 240 mm, lansatoare Type 63 de 107 mm, sisteme antitanc autopropulsate, tunuri tractate D-74 de 122 mm și mortiere Type 76 de 140 mm.
În plus, Coreea de Nord ar fi furnizat peste șapte milioane de proiectile pentru mortiere, tancuri, artilerie și lansatoare de rachete, cu calibre cuprinse între 82 și 240 mm, precum și rachete ghidate antitanc.
Capacitate mare de producție
Potrivit serviciului ucrainean de informații, industria de apărare nord-coreeană poate produce anual între unu și două milioane de obuze de artilerie, având o capacitate lunară estimată la 30.000–50.000 de proiectile.
„O parte semnificativă a acestei producții poate fi livrată Federației Ruse, dacă există decizia politică necesară”, se arată în evaluarea HUR.
Totodată, serviciul precizează că nu deține informații care să indice utilizarea unor componente nord-coreene de înaltă tehnologie în producția rusă de drone sau sisteme de rachete.
Livrările de armament au adus venituri importante Phenianului
Pe lângă echipamente și muniții, Coreea de Nord a trimis pe frontul din Rusia peste 15.000 de militari, potrivit estimărilor citate de Kyiv Post. Aproximativ o treime dintre aceștia ar fi fost uciși sau răniți.
Analiști sud-coreeni apreciază că exporturile de armament și sprijinul militar acordat Moscovei au adus regimului de la Phenian venituri de ordinul miliardelor de dolari.
Aceste resurse au contribuit la finanțarea unor proiecte interne, inclusiv în domeniul construcțiilor și al energiei, în pofida sancțiunilor internaționale.
Potrivit unui raport publicat anterior de The Wall Street Journal, economia nord-coreeană ar fi înregistrat în 2024 o creștere de aproape 4%, cel mai rapid ritm din ultimii opt ani. Imaginile satelitare indică o intensificare a activității economice, în special în zonele industriale.
În capitala Phenian au fost introduse sisteme de plată prin coduri QR, au apărut vehicule electrice de producție chineză, iar autoritățile au deschis noi magazine și spații de agrement. De asemenea, în cursul anului trecut au fost construite aproximativ 10.000 de locuințe noi, liderul nord-coreean Kim Jong Un declarând că „totul s-a schimbat fundamental”.
Actualitate
Ce a obținut România la summitul NATO de la Ankara și ce nu: „Mai mult, din păcate, nu funcționează”
Politologul Teodor Moga, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cu ce rămâne România după summitul de la Ankara și care e jumătatea plină, respectiv cea goală a paharului.
Erdogan, Trump și Merz, alături de Nicușor Dan în poza de grup. FOTO: Getty Images
Adevărul: Summitul NATO
de la Ankara tocmai se încheie, iar liderii celor 32 de state membre
au semnat o declarație finală în șase puncte, care anunță,
printre altele, achiziții militare masive de miliarde de
dolari. Dincolo de retorica oficială, cum vedeți acest rezultat?
Teodor
Moga: Sunt vești bune, în general. Nicio veste rea, în ceea ce
îl privește pe Trump, este good news, până la urmă,
pentru că știm că și capacitatea sa de destabilizare a Alianței
și a relației transatlantice este masivă. Și noi am văzut lucrul
ăsta de la începutul mandatului său. Așa că, dacă acest summit
a reușit, și se pare că a reușit, să păstreze o linie de
armonie, de coerență la nivel transatlantic și în cadrul NATO,
înseamnă că e un rezultat foarte bun, aș spune eu. Și acest
rezultat continuă linia bună, pozitivă de acum un an, de la
summitul anterior de la Haga, care tot așa a început destul de
tumultuos, dar după aceea, în timpul summitului, aliații se pare
că i-au făcut pe plac lui Donald Trump. I s-au adaptat stilului
lui, deci au reușit să se plieze dorințelor sale, stilului lui
pragmatic și să îi acomodeze cerințele. Ăsta e termenul la modă
acum.
Ce a determinat schimbarea de ton a lui Trump
Într-adevăr,
debutul summitului părea destul de tensionat, mai ales după
amenințările lui Trump la adresa Spaniei. Până la urmă, ce
credeți că a determinat această schimbare de ton?
Probabil
ar trebui să privim asta, dar aici doar speculez, pentru că nu avem
date suficiente, suntem acum la cald, care are de-a face foarte mult
cu ceea ce se întâmplă din nou în Iran, cu escaladarea acelui
conflict, care avea un armistițiu, se încheiase cu un armistițiu
șubred, dar de fapt nu se încheiase deloc în toate aceste luni, și
că situația de acolo era departe, sau este departe încă de a fi
tranșată. Probabil că în contextul ăsta, Donald Trump a primit
și asigurări din partea aliaților că îl vor susține, că vor
oferi facilități logistice, de transport, că vor menține această
linie. În ceea ce privește Spania, nu știu ce să spun, dar
într-adevăr a fost foarte critic din punct de vedere comercial cu
Spania. A vrut să o sancționeze, dar știm prea bine că nu poate
acest lucru, pentru că comerțul Spaniei este înglobat în comerțul
Uniunii Europene, deci dacă vrei să sancționezi Spania, trebuie să
sancționezi politica comercială comună a Uniunii Europene, ceea ce
probabil e prea mult, chiar și pentru Donald Trump.
Ce a obținut și ce nu România la Ankara
Privind
rezultatele din perspectiva Bucureștiului, România a plecat la
Ankara cu obiective clare: să readucă Marea Neagră pe agenda
Alianței și să obțină un sprijin concret pentru sisteme
antidronă. Din textul Declarației în 6 puncte, Marea Neagră pare
să lipsească. Ce am reușit totuși să obținem la Ankara, care ar
fi jumătatea plină și cea goală a paharului?
Da,
cred că astea erau, oricum, obiective foarte ambițioase,
nerealiste. Nu știu cât de mult administrația de la București, de
la Cotroceni, a reușit sau a avut în mod clar pe agendă,
prioritate centrală acest lucru. Eu cred că a participat la
summitul ăsta într-o cheie realistă. Adică a încercat să aibă
aceeași atitudine de aliat loial pe care România și-a construit-o
în toți acești ani, de partener solid, strategic al Statelor
Unite. Și a încercat să facă un fel de
damage control, în sensul de a nu crea, eu știu, prea mult
tumult, prea multă agitație, care în contextul ăsta și-așa
complicat, cu un Donald Trump foarte arțăgos, cel puțin în primă
fază, ar fi fost poate un pipe
dream, un fel de wishful
thinking. Așa că nici la nivel de drone nu am reușit din
punctul ăsta de vedere. Inițiativa asta antidronă nu s-a
concretizat, cel puțin asta e ceea ce am înțeles eu. Nici în ceea
ce privește menționarea Mării Negre în declarația finală.
Pentru că Marea Neagră nu a fost menționată.
Dar
marea lovitură, cred eu, este că România reușește să se mențină
pe aceeași linie ca înainte de summitul de la Ankara, în sensul că
Donald Trump nu a decis să reducă numărul de militari aflați pe
teritoriul României, lucru care s-a întâmplat, știm prea bine, în
toamna anului trecut și care a creat foarte multă îngrijorare în
establishmentul de politică externă și militar românesc. Deci,
din punctul ăsta de vedere, cred că România a obținut maxim în
contextul dat. Mai mult, din păcate, nu funcționează.
S-a
vorbit și încă de vorbește mult despre relațiile București și
Ankara, iar în ultimul timp au existat multe speculații că absența
Turciei și reprezentarea foarte rece a Bulgariei la summitul B9 de
la București, de luna trecută, ar fi fost cauzate de anumite
neînțelegeri între cele 3 state, pornind de la faptul că România
insistă să devină principalul hub de securitate la Marea Neagră,
lucru care nu convine deloc Ankarei. Cum gestionăm această
competiție regională?
Da,
probabil. Turcia e, alături de Federația Rusă și Ucraina, cel mai
important jucător la Marea Neagră. E o concurență cunoscută de
mult timp și în perspectivă economică și, mai nou, securitară,
dar consider că e foarte greu pentru state riverane, așa cum este
România și Bulgaria, să conceapă securitatea la Marea Neagră
fără Turcia. Așa că demersul ăsta făcut de România, de
achiziționarea unei corvete e ca o invitație de cooperare, pentru
că și România realizează, și mulți alții din NATO, că în
zona asta de sud-est a Europei și la Marea Neagră, fără Turcia,
orice proiecte de anvergură sunt limitate. Proiectele de anvergură
sunt limitate. Deci depindem de relația cu Turcia și în contextul
ăsta de securitate energetică, nu mai vorbesc, Turcia e un actor
esențial. De fapt, toată infrastructura asta energetică, după cum
bine știți, s-a cam transferat în ultimii ani către Turcia.
Apoi,
eu știu că România, Bulgaria și Turcia au o inițiativă comună
la Marea Neagră în ceea ce privește deminarea. Și cum am mai
spus, am cumpărat o corvetă de la turci, ceea ce spune că există
o conlucrare la nivelul acestor state și poate vor putea construi pe
această cooperare românii și turcii, și bulgarii, firește, și
alte punți.
Cât ne mai permitem nota de plată
O
altă temă fierbinte o reprezintă nota de plată pentru această
securitate. România, alături de 10 aliați NATO vor cumpăra
avioane Saab GlobalEye, care vor înlocui flota AWACS, iar costurile
nu sunt de neglijat – 50 de miliarde de dolari. În același timp,
președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat de
curând că da că viitorul buget al UE (2028-2034) ar putea fi redus
cu 40% dacă nu se introduc taxe și impozite noi. Întrebarea mea ar
fi până unde putem băga mâna în buzunar pentru acest armament,
în timp ce țările frugale cer austeritate și tăieri masive de
fonduri de la coeziune și agricultură și riscăm să primim și
mai puțini bani europeni, iar economia e în criză?
Da,
așa este, suntem strâmtorați, asta nu e o noutate. Se știe, și
are de-a face mult cu ceea ce se întâmplă la noi acasă, cum ne
ținem finanțele, pușculița. Dar, programul SAFE este și acesta
unul pe bază de împrumuturi, pentru că asta e soluția, să ne
împrumutăm. Și avem noroc de anvelopa asta europeană, care face
ca împrumuturile să fie rambursate într-o perioadă lungă de timp
și la dobânzi foarte mici. Pentru că Uniunea Europene, după cum
știm, are un nivel de rating maxim. Pe când România, dacă e să o
luăm ca stat individual, mai ales în contextul ăsta economic,
financiar actual, e într-o poziție net inferioară. Așa că, dacă
ne-am împrumuta în mod individual, la nivel național, cred că
returnarea banilor ar fi mult mai dificilă decât la nivel european.
Deci astfel de inițiative, cum e SAFE, sunt o anvelopă fantastică
pentru state ca România, care, o știm prea bine, are o industrie de
apărare aproape inexistentă, care în toată această perioadă, în
aceste decenii, a fost demantelată și care acum, prin tehnologie
internațională, europeană, caută să reconstruiască după aceste
decenii de delăsare.
Așa
că, da, putem să continuăm să ne împrumutăm, iar, până la
urmă, există o presiune foarte mare, dar obiectivele și
prioritățile de securitate trebuie să primeze. Așa că cred că
se vor face eforturi în acest sens. Și ceea ce observăm prin
achiziția asta, că de aici am pornit, după achiziția din Suedia a
acestor avioane, spune foarte multe despre strategia aceasta
românească de a-și diversifica furnizorii. Și nu mă refer numai
la furnizorii europeni sau americani clasici, de la care românii au
cumpărat de-a lungul timpului. Vedem că România cumpără tehnică
militară și din țări precum Coreea de Sud. Și vedem că pentru
sistemul Patriot sau pentru F-35, celelalte două contracte masive
financiar pe care România le-a semnat cu partenerii americani,
suntem pe lista de așteptare, pentru că nu există capacități
suficiente nici măcar în America să se producă echipament atât
de mult, atât de repede, la solicitările acute care sunt acum din
partea Ucrainei, din partea statelor din Golf pe care America le
apără de Iran și mulți, și mulți alții. Deci încercăm să ne
diversificăm, ne împrumutăm, dar căutăm să ne împrumutăm la
dobânzi mici și avem noroc că suntem, după Polonia, următorul
stat care beneficiază de o sumă mare din SAFE. Rămâne doar ca
factorul politic din România să știe cum să drămuiască acești
bani și aici probabil e marea provocare. Deci e tot una domestică,
până la urmă, cum ne punem casa în ordine și financiar și
militar.
Nevoia de a fi mai inventivi
Ce
a lipsit totuși pentru ca acest summit să fie unul cu adevărat
excelent pentru noi și ce strategie ar trebui să adopte Bucureștiul
pe viitor? Unde ar trebui să venim cu idei noi, ce inițiative ar fi
necesare?
Ar
trebui să fim mai creativi din punct de vedere diplomatic, dincolo
de discursul repetitiv despre importanța Mării Negre. Pentru că
Marea Neagră, până la urmă, nu e un subiect nou, e subiectul pe
care noi l-am folosit aproape obsesiv în toți acești ani. Pe Marea
Neagră, de fapt, am avut și tot felul de proiecte, inițiative
politice, cum a fost Sinergia Mării Negre în timpul președintelui
Băsescu, care și acum există, dar care nu mai e o inițiativă de
prim-plan, a fost eclipsată de celelalte: B9, cum bine ai menționat,
de Inițiativa celor Trei Mări și așa mai departe. Deci nu e un
subiect nou. De aici parteneriatul și nevoia de Turcia, pentru că,
să fim realiști, e greu să umplem un gol atât de mare la care a
fost neglijat și înainte. Marea Neagră e foarte importantă în
contextul acesta, însă cred că pe lângă discursul ăsta care a
devenit nițel… nu l-aș numi de lemn, dar obsesiv, repetitiv, pe
Marea Neagră ar trebui să fim puțin mai creativi în viitorul
apropiat, pentru că, mai ales în contextul ăsta volatil, în care
Donald Trump nu are răbdare deloc, cred că ideile noi sunt cele
care aduc câștig de cauză.
Și
aici, probabil, parteneriatul cu Ucraina iarăși ar trebui să fie
una dintre preocupările centrale pe care establishmentul de politică
externă și de securitate românesc ar trebui să îl aibă. Ucraina
este esențială pentru securitatea noastră și nu numai, pentru
securitatea Republicii Moldova, care a fost și este, probabil,
obiectivul nostru de politică externă numărul 1 de-a lungul
timpului. Noi mereu am susținut, am militat pentru aderarea
Republicii Moldova. Asta a fost întotdeauna preocuparea pe care
românii au avut-o la întâlnirile europene, la întâlnirile NATO,
în contextul ăsta al conflictului, al războiului în Ucraina. Deci
parteneriatul ăsta care ar putea să aducă multe plusuri în ceea
ce privește industria, fabricarea dronelor unde suntem deficitari,
până la a face un scut antidronă NATO sau prin Uniunea Europeană,
unde și acolo este o inițiativă similară. Și trebuie să ne
mișcăm noi înșine, prin noi înșine și în parteneriat cu
Ucraina, care are o tehnologie deja foarte avansată, testată cum
alții nu pot să o testeze decât în laborator, mă refer aici la
focul bătăliei. Și cred că asta ar trebui să fie una dintre
preocupările pe care eu, cel puțin, mi-ar plăcea să le aud mai
des în discursul politic din România și explicat cetățenilor din
România cât de importantă este Ucraina pentru securitatea noastră
și din motivul celălalt, al dezinformării. Dacă nu vii cu
informații, nu explici, vidul ăsta de comunicare creează monștri.
Plus că e după aia speculat de tot felul de factori politici și
non-politici, mai știu eu ce alți actori, care vor să submineze
din interior securitatea noastră, nu numai din exterior.
Ce înseamnă „NATO 3”
Aș vrea să ne oprim puțin și asupra conceptului intens dezbătut de
„NATO 3.0”. Cum ar trebui să interpretăm această nouă
paradigmă dincolo de discursul oficial al unității transatlantice?
Este o adaptare matură a Europei sau asistăm, în realitate, la
începutul unui abandon american? Pentru că, deși Trump a apărut
în poza de grup și a semnat declarația, Statele Unite par profund
hotărâte să își reducă prezența pe continent pentru a se
concentra pe regiunea Americilor și pe Indo-Pacific, unde e marea rivalitate cu China. Cât de pregătită este Europa pentru
această iminentă „singurătate strategică”?
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Cred
că în contextul ăsta al summitului NATO, până la urmă, nu e
doar amenințarea Rusiei, care este percepută în mod diferit la
nivel NATO. Hai să fim serioși, geografia condiționează foarte
mult: cu cât ești mai aproape, cu atât simți mai puternică
amenințarea. Cu cât ești mai departe, de pildă în Americi, cu
atât lucrul ăsta nu se percepe la fel. Deci elefantul din cameră
sunt Statele Unite ale Americii și participarea lor în NATO, așa
că e important să rămână responsabile, un actor responsabile în
NATO. Și ceea ce vreau eu să spun, pentru că am urmărit destul de
atent toată această discuție, pe mine nu mă surprinde, pentru că
tot ceea ce a anunțat Donald Trump în campania sa electorală, prin
acel faimos Proiect 2025 publicat de Heritage Foundation, de care
sunt sigur că ne amintim cu toții, în care anunța obiectivele
pentru 2025, erau și aceste obiective securitare. Iar printre
obiective se număra acesta al reducerii prezenței americane în
Europa și pasarea responsabilității europenilor, ca în acest timp
America să poată pivota înspre zona Asia-Pacific pentru a
contrabalansa China acolo.
Teodor Moga predă la Universitatea Iași. FOTO: Arhivă personală
Deci
această preocupare nu este nouă, este una anunțată încă din
campania electorală și aș îndrăzni să spun încă din primul
mandat al lui Donald Trump, ba chiar încă din timpul administrației
Obama, când aceste lucruri au fost enunțate, dar nu s-au
concretizat deloc. Însă, dacă îi ascultăm pe Elbridge Colby, pe
Wess Mitchell, pe Alex Velez-Green, mulți dintre ei, ultimul cu
precădere, care a lucrat la proiectul ăsta Heritage Foundation,
2025, dacă ne uităm la strategia de securitate a Statelor Americane
publicată în toamna anului trecut și redactată, după cum se
spune iarăși, de Elbridge Colby, gânditorul din spatele acestei
noi schimbări de paradigmă americană, iarăși nu ar trebui să ne
surprindă. Și cred că nici pe europeni nu îi mai surprinde acest
lucru. Suntem într-o epocă a tranziției, însă cred că singura
rugăminte pe care europenii au lansat-o americanilor e aceea ca
această tranziție să nu se producă brusc. Pentru că ar fi foarte
greu de suplinit capacitățile foarte mari, importante americane
care sunt în Europa.
Și
mai e un lucru foarte important pe care aș vrea să-l menționez, că
niciunul din acești oameni care au lucrat la proiectul de reducere
al infrastructurii, al capacităților militare americane din Europa
nu au menționat în policy
paper-urile lor despre eliminarea celui mai important element
de securitate și de descurajare americană, ceea ce este umbrela
nucleară americană. Și nici înainte, ca să nu mai vorbesc de
primul mandat al lui Trump, dar nici în toate articolele publicate
de la Heritage Foundation, de Elbridge Colby și mulți alții, nu
s-a pus problema ca descurajarea nucleară să fie eliminată. Deci
această componentă esențială pentru securitatea Europei. Însă
convențional lucrurile astea nu trebuie să ne surprindă, pentru că
de mult administrația Trump milita pentru ca securitatea,
convențional vorbind din nou, să fie pasată în Europa
europenilor.
Și
acest lucru se vede și în susținerea Ucrainei, nu? Americanii,
chiar dacă nu mai dau armament gratuit, totuși îi susțin pe
ucraineni pe partea de intelligence, cu partea asta de comunicații,
cu partea de sateliți, da? Iar asta chiar este absolut esențial
pentru ucraineni ca să poată să mai mențină linia frontului și
să mai și lovească adânc în Rusia. Eu aici m-aș situa. E o
schimbare de paradigmă, e o reducere, dar e o reducere anticipată,
n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Și această paradigmă
probabil se va menține cel puțin pentru restul mandatului lui
Trump, dacă nu și mai încolo, după ce Trump nu va mai fi
președintele SUA.
De ce nu putem vorbi la prezent de autonomie strategică europeană
Se
vorbește aproape obsesiv și despre autonomia strategică europeană,
dar totul raportat doar la viitor. Ce le lipsește cel mai mult
europenilor pentru a vorbi de o autonomie strategică reală?
Europeni
n-au încă suficiente resurse ca să suplinească ceea ce doar
americanii au. Vedem cum umbrela nucleară, unde Marea Britanie și
Franța, în ciuda dialogului ăsta inițiat de Macron, încă nu
și-au luat angajamentul de a acoperi, de a face partajare nucleară,
cum se cheamă. Nu avem bombardiere strategice, nu avem intelligence,
informații militare prin satelit, transport aerian strategic și
partea asta de comandă și control. Ei sunt motherboard-ul,
americanii, pentru că pe platforma americană funcționează NATO,
pe tot ce ține de ramificațiile în procesul de decision
making, de comandă, de control, totul e pe filon și pe
schelet american. Iar lucrul ăsta, dacă îl elimini peste noapte, e
clar că destabilizezi total ce mai rămâne din Alianță.
Dincolo
de această dependență de Washington, summitul de la Ankara a
încercat să proiecteze o imagine de unitate europeană deplină. Cu
toate acestea, în culise, fisurile dintre marile capitale sunt
evidente. Vedem tensiuni mocnite între Paris și Berlin, proiecte
comune precum Eurotank sau Euroavion care bat pasul pe loc, și o
Franță care se apropie de Marea Britanie privind sceptic spre
Germania. Asistăm doar la simple negocieri industriale sau această
„urzeală a tronurilor” amenință însăși coeziunea defensivă
a Europei?
Aș
vrea să fiu optimist, așa că voi spune că eu cred că există
totuși unitate și coordonare suficientă. Nu mai suntem în
perioada suspiciunilor interbelice. Eu cred că anii ăștia de
integrare europeană au schimbat mult ADN-ul european. Bine, probabil
nu complet. Vedem reacțiile astea naționaliste, suveraniste, care
sunt anti-alianțe, anti-integrare, dar, în continuare, sunt
minoritare, nu sunt majoritare la nivel european. Nu știu ce va fi.
De-aia cred că, în ciuda acestor gâlceve, a urzelilor tronurilor,
cum spuneați adineaori, există cooperare. Firește că întotdeauna
industriile acestea militare, mai ales cele care sunt superioare
celorlalți, cum e industria militară franceză, germană, italiană
și spaniolă, din nou, ca să nu mai spunem de Marea Britanie, dar
Marea Britanie nu mai e în UE, totuși e în contextul ăsta
NATO-european, deci fiecare vrea să-și promoveze proprii
producători. E o competiție acum pentru câștigarea banilor
europeni, beneficierea de bani europeni.
Dar
de-aia vreau să revin la the
elephant in the room, la Statele Unite ale Americii și la
importanța Statelor Unite ale Americii și la nivel european, pentru
că, pe lângă umbrela asta de securitate, Washingtonul, prin
poziția sa de hegemon la nivel transatlantic și o perioadă și la
nivel planetar, a asigurat stabilitatea. SUA erau factorul de
echilibru.
Lecție pentru România. Cum a devenit o țară cât 3 județe creierul NATO în apărarea cibernetică și digitalizare și spaima hackerilor ruși
E,
de aici emoțiile astea care transpiră la nivel european, pentru că
dezinteresul crescând al Americii nu are doar o componentă
imediată, tehnologică, de comandă, care ar putea fi suplinită în
ceva ani, dar are de-a face și cu importanța asta de protecție pe
care America a oferit-o în toți acești ani și care contează atât
de mult pentru încă foarte mulți parteneri europeni, cum sunt cei
de pe flancul estic, cum este Germania în continuare. Și poate de
aici și dificultatea nemților de a bate palma cu francezii în
detrimentul contractelor pe care le au cu americanii. Fiindcă să nu
uităm că Germania este gazda celor mai multe trupe și
infrastructuri americane și n-ar vrea să strice relația, care
scârțâie destul de mult, cu America. Deci există state care sunt
între ciocan și nicovală, așa că trebuie să înțelegem că pe
lângă chestiile astea de calcul economic imediat sunt și calcule
ce țin de parteneriate strategice, istorice, pe care e greu să le
schimbi peste noapte. Dependența asta de cale, determinismul ăsta
istoric e foarte puternic.
România
e cel mai bun exemplu. România, care pare blocată într-o gândire
și abia acum, de ceva timp, înțelege că trebuie să-și
diversifice partenerii, furnizorii, dar până la urmă rămâne
loială, fidelă parteneriatului strategic american. Deci asta e
cheia în continuare prin care eu înțeleg, văd comportamentul de
politică externă al României astăzi. În comunitatea de experți
de la noi există o dezbatere aprinsă pe această temă. Unii spun
că loialitatea oarbă față de Washington, mai ales în epoca unui
Trump imprevizibil, ne limitează opțiunile, în timp ce alții
consideră că axa cu Bruxelles-ul ar trebui să devină prioritară.
București vs. Washington și Bruxelles
Și
cum ar trebui să navigheze Bucureștiul prin acest peisaj volatil?
Este fezabilă o strategie de tip hedging?
Sunteți
probabil mai la curent decât sunt eu cu gâlceava internă a noastră
din comunitatea de experți, în care mulți susțin că
parteneriatul cu America, sigur, cu America de astăzi, sigur poate
nu mai e același, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fie la
fel de important. Trump e imprevizibil, dar din nou trebuie să
încercăm să-i facem pe plac, să-l acomodăm, ca să folosesc
românismul ăsta la modă. Bun, asta odată. Alții spun că
parteneriatul ăsta cu America nu ne poate aduce mari beneficii à
la long și că ar trebui în primul rând să ne orientăm pe
parteneriatul sau legăturile cu Bruxelles-ul și cu partenerii
europeni. Alții spun că ar trebui să facem și una și alta, să
avem ceea ce se numește un fel de
hedging strategic, prin care să încerci să beneficiezi, să
ai o relație solidă și cu unii și cu alții. Și cred că asta e
abordarea. Mi-e greu să cred că am un glob de cristal ca să văd
cum o să arate lumea peste câțiva ani. Asta e și marea problemă
a experților, că când încep să speculeze. De multe ori expertiza
e despre lucruri consumate, lucruri trecute. Poate parteneriatul cu
SUA se va dovedi cartea câștigătoare în detrimentul celorlalte
inițiative, proiecte. Poate o atitudine mult mai echilibrată e
necesară în contextul ăsta al schimbării de paradigmă. Dar e
clar că e o dezbatere care în România încă nu e tranșată și
mi-e greu să o văd cum ar putea fi astăzi tranșată. Eu m-aș
gândi la complementaritate. Nu cred că poți să-i excluzi. Și
cred că e o falsă discuție care ne-ar da foarte multe bătăi de
cap, că tot am auzit chestia asta cu pro-european, pro-occidental,
care, mă rog, personal, mă disperă câteodată. E un joc atât de
pueril, mi se pare câteodată. Nu cred că e vorba despre asta, și
să faci alegeri din astea alb-negru e foarte complicat pentru un
stat, mai ales ca al nostru, pe flancul estic, unde simțim suflarea
ursului foarte puternic. Așa că trebuie să ai o abordare cât mai
diversificată, să nu-i excluzi nici pe unii, nici pe alții. Până
la urmă, asta e o diplomație eficientă și cred că asta trebuie
România să facă: să fie mult mai activă, mult mai vizibilă,
mult mai prezentă, cum încercăm să fim și în Statele Unite ale
Americii, unde în ultimii ani ne-am bazat foarte mult pe relația
strategică, dar nu am mai reușit să construim foarte bine.
Cine e Teodor Moga
Teodor Moga, de la Universitatea Al. I Cuza Iași (UAIC), politlog specializat în politici de securitate europene, relația UE-NATO și Parteneriatul Estic. La universitatea ieșeană predă cursuri in domeniul „Relațiilor Externe ale UE”, „Politica de Securitate și Apărare europeană”, „Politica Europeană de Vecinătate” (nivel postuniversitar), „Economia UE” (la nivel de absolvenți). Anterior, a terminat un doctorat in „Economie și Relații Internaționale la UAIC” și un master in „Politici Europene” la Universitatea din Manchester, Marea Britanie. A lucrat pentru Comisia Europeană, Ambasada Marii Britanii la București și a desfășurat activități de cercetare la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate și Centrul European George C. Marshall pentru Studii de Securitate
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
Tensiunile dintre președintele SUA și premierul Italiei continuă, după ce Donald Trump a afirmat că Giorgia Meloni „l-a implorat” să...
Coreea de Nord furnizează până la 40% din muniția de artilerie folosită de Rusia, susține serviciul de informații militare al Ucrainei
Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente militare pentru Rusia, asigurând între 25% și...
Ce a obținut România la summitul NATO de la Ankara și ce nu: „Mai mult, din păcate, nu funcționează”
Politologul Teodor Moga, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cu ce rămâne România după...
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...
-
Actualitateacum 3 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Breakingacum 3 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi
-
Actualitateacum 2 zile
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
-
Actualitateacum 3 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur
-
Breakingacum 2 zileRomânia se alătură programului NATO în care cumpără, cu alte 10 state, avioane de spionaj. Cum vor fi folosite
-
Actualitateacum 2 zile
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”