Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Existenţa candidaturilor lui Dăncilă şi Tăriceanu, mai potrivită decât un candidat unic

Publicat

pe

Existenţa candidaturilor lui Dăncilă şi Tăriceanu, mai potrivită decât un candidat unic

Ion Cristoiu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că Tăriceanu o va completa pe candidata PSD, Viorica Dăncilă, în cursa prezidenţială şi va atrage inclusiv electorat din zona dreptei.

„Candidatura lui Tăriceanu la prezidenţiale nu va avea nicio influenţă la guvernare deoarece, aşa cum a anunţat şi chiar a făcut deja primul pas în campanie, domnul Călin Popescu Tăriceanu şi-a ales culoarul lupta împotriva statutului paralel, într-un fel completând pe candidatul PSD care, mai mult ca sigur, nu va pune accentul pe lupta împotriva statului paralel, abuzurile din justiţie, şi, a doua notă a acestei campanii deja profilată, a domnului Tăriceanu va fi de atacare a domnului Klaus Iohannis. Din acest punct de vedere nu e nicio incomptabilitate cu rămânerea la guvernare. Dimpotrivă, prin rămânerea la guvernare, Călin Popescu Tăriceanu face cu ochiul electoratului anti-dreapta, ca să nu-i spun PSD sau de stânga. Deci, din acest punct de vedere, bătălia pe partea stângă, în primul tur este între Viorica Dăncilă, candidatul PSD sigur, Călin Popescu Tăriceanu, sigur, candidatul Pro România sigur, o să aibă candidat propriu deci şi ea şi formaţiunile astea şi vor muşca din electoratul de stânga. Dar statistica posdecembristă arată că chiar şi când pe stânga a fost Corneliu Vadim Tudor şi a luat peste un milion de voturi, candidatul PSD nu a fost afectat şi a intrat în turul al II-lea. Mai mult ca sigur, existenţa celor două candidaturi, Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu este mult mai nimerită decât dacă ar fi fost candidat unic, deoarece Tăriceanu poate lua şi electorat nehotărât, poate lua chiar şi un pic din partea dreaptă pe tema justiţiei şi abuzurilor din justiţie, iar Dăncilă va lua electoratul tradiţional PSD. Asta ar da posibilitatea candidatului PSD din turul al doilea să aibă de unde lua voturi în turul al doilea. Eu cred că e infinit mai bine cu doi candidaţi, poate chiar cu trei”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu nu-i dă nicio şansă pesedistului Liviu Pleşoianu, care a anunţat că va candida independent la prezidenţiale, sfătuindu-l să plece din PSD şi să-şi facă alt partid.

„Campania prezidenţială este un moment politic în sine, care nu are nicio legătură cu rezultatul alegerilor. Un partid care nu are candidat la prezidenţiale este un partid mort şi dispare după prezidenţiale dacă este un partid mic. Domnul Pleşoianu, în condiţiile în care candidează sigur, şi-a anunţat candidatura Călin Popescu Tăriceanu, nu are nicio şansă, eu zic să se liniştească şi, după părerea mea să facă un partid la dreapta, cu temele acestea mai suveraniste, româneşti. Din punctul acesta de vedere, candidatura deja sigură a lui Tăriceanu, care are tot formula luptei împotriva statului paralel, îl scoate din joc definitiv pe Liviu Pleşoianu. Nu văd ce electorat i-ar da voturile lui Pleşoianu şi nu i le-ar da lui Tăriceanu sau Vioricăi Dăncilă”, a afirmat Ion Cristoiu.

Analistul politic este convins că ALDE va rămâne la guvernare, în ciuda declaraţiilor lui Tăriceanu că ar putea la un moment să ia o astfel de decizie sau că nu va vota rectificarea bugetară.

„ALDE nu se pregăteşte în veci să iasă de la guvernare. E un partid care depinde foarte mult de prezenţa la guvernare. În momentul în care Tăriceanu iese de la guvernare în jurul său nu va mai fi decât vântul de la miazăzi. Sigur că el în această perioadă de campanie electorală terbuie să mai facă fiţe, cu această rectificare bugetare că nu o votează. Asta este o legendă. Am văzut că de dragul breaking-news-urilor facile o serie de site-uri pe care l-am citit, chiar şi din străinătate fiind, spun gata, Tăriceanu a bătut cu pumnul în masă. Eu am citit însă textul cu atenţie, nu ştirea. În text, răspunzând unei întrebări, dl CP Tăriceanu explică de ce nu sprijină Pro România candidatura domniei sale. A spus pentru că noi rămânem la guvernare şi atunci Pro România e în Opoziţie şi dacă ar fi vorba de un sprijin, atunci ar trebui ori să plecăm noi, or să intre Pro România la guvernare. Era vorba de o pălăvrăgeală. Dar, închei. Pro România nu are cum să-l sprijine pe domnul Tăriceanu sau pe Viorica Dăncilă. Pro România are interesul unui candidat propriu, să fie foarte clar. În această perioadă, partidele au interes să aibă candidat propriu cu care să se afirme până ân noiembrie la alegeri, restul sunt poveşti. Nu are cum să sprijine. Din acest punct de vedere ALDE rămâne la guvernare, Pro România o să aibă candidat propriu şi o să avem atunci, pe stânga, cu excepţia a tot felul de candidaţi fantezişti, Viorica Dăncilă, cineva de la Pro România şi Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat Ion Cristoiu.

În opinia sa, Pro România va avea o problemă majoră dacă nu va avea un candidat cel puţin de talia lui Tăriceanu. „Marea problemă la Pro România este că dacă nu va fi Victor Ponta, Pro România nu are mari şanse să câştige cine ştie ce în primul tur, pentru că el, nu ca partid, în timp ce PSD e partid şi care votează pe indiferent cine va fi numai să fie candidatul partidului, la Pro România trebuie să fie cineva de talia lui Călin Popescu Tăriceanu, cineva care să strălucească mediatic şi lumea să spună hai să-l votăm şi pe ăsta că e băiat simpatic. Asta e partea stângă unde s-au clarificat lucrurile. E limpede, PSD are candidat, nu are cum să-l împartă cu altcineva, era şi fatal, am spus de zeci de ori, dar unii mă contraziceau. Candidatul este Viorica Dăncilă, preşedintele partidului , pentru că acesta a fost votul. Mai există Tăriceanu, candidat ALDE şi cineva de la Pro Romania care să fie cât de cât bun mediatic şi să găsească un culoar. Călin Popescu Tăriceanu şi-a definit azi culoarul care-l exclude pe Liviu Pleşoianu şi încearcă să ia de la electoratul PSD nemulţumit, să zicem, de lipsa de radicalitate a Vioricăi Dăncilă în bătălia cu statul paralel şi va lua şi din altă parte, alt electorat sau nehotărâţi care sunt preocupaţi de statul paralel – depinde cât de mare este acest bazin….”, a susţinut Ion Cristoiu.

Analistul politic a reiterat ideea că teza potrivit căreia candidatul PSD nu intră în turul II este o diversiune care serveşte atât intereselor Vioricăi Dăncilă, cât şi ale lui Klaus Iohannis şi Dan Barna.

„Precizez şi pentru ieri, şi pentru azi, şi pentru mâine: teza, opinia, pălăvrăgeala că PSD nu va intra în turul doi este una din marile diversiuni puse la cale de servicii, de presa militarizată, chiar şi de unii nătângi – ca să nu spun idioţi- dinspre presa PSD – diversiune care satisface nevoile a două personalităţi: în primul rând serveşte interesului Vioricăi Dăncilă de a considera o mare victorie intrarea în turul al doilea. Deci, încă o dată: teza că Viorica Dăncilă nu intră in turul al doilea nu are nicio legătura cu realităţile. De ce să nu intre in turul al doilea? Adică prin ce e mai mediocră, dacă se poate spune aşa, doamna Viorica Dăncilă faţă de Klaus Iohannis în 2014, care era atunci nu numai mediocru, era şi mut? Eu aş fi jurat atunci, aş fi pariat pe o avere că el nu va intra în turul al doilea. Aşadar, a discuta cu câteva luni înainte de alegeri că nu X nu intră în turul doi e o prostie. Eu nu ştiu cum se va desfăşura. Dar este clar: PSD nu va învinge în aceste alegeri nici dacă ar candida Maria Magdalena, am spus-o şi mă repet. În primul rând, nu are cum să învingă nu pentru că e candidat Viorica Dăncilă sau Iliescu sau cine vreţi, ci pentru că anul acesta PSD este după 7 ani de guvernare, este un partid uzat, obosit. Doi: puterile garante nu vor admite in veci ca puterea să fie de la PSD şi ca preşedinte şi ca Guvern. Trei: poporul român, care de regulă, ştie să opteze în asemenea momente, va da preşedinţia unuia din dreapta şi va rămâne la guvernare unul de stânga. Dar, în momentul în care această teză cu neintrarea PSD în turul II se agită nebuneşte, Viorica Dăncilă va rămâne câştigătoare, deoarece ea spune: am intrat în turul al doilea – şi cred că va intra şi cu un scor bun – chiar e o mare victorie. Un alt candidat care are un mare interes în legătură cu această teză este Klaus Iohannis. Dar nu numai Klaus Iohannis şi Dan Barna”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a atras însă atenţia că Iohannis şi Barna nu au cum să intre amândoi în turul doi. „Situaţia la dreapta este în felul următor: toate statisticile arată că nu au cum să intre amândoi în turul al doilea, pentru că niciodată în istoria postdecembristă, chiar şi in 1996, când stătea foarte prost, candidatul PSD nu a luat mai puţine voturi decât cel de pe locul doi. De regulă, la dreapta câştigă unul – Crin Antonescu a avut vreun milion de voturi in 2009 – dar niciodată nu câştigă mai mult, în primul tur, decât candidatul PSD şi să intre in turul doi. Marea problemă, în primul tur, este nevoia – având în vedere în niciun caz nu vor intra amândoi – de a se mânca între ei. Nici Klaus Iohannis şi presa lui, nici Dan Barna şi presa lui – pentru ca deja presa militarizată s-a împărţit- nu au interesul ca acest război să aibă loc. Pentru că dacă are loc- şi ar trebui să aibă loc, dacă nu e o comedie candidatura lui Barna – dacă cei doi se atacă între ei -şi Dan Barna pare destul de dur ca să se excludă, atunci unul dintre ei intră în turul doi şi-atunci s-a formulat teză că oricum cei doi intră în turul al II-lea şi nu are niciun rost să se bată. Asta este în subsidiar. Nu are niciun rost să se bată că oricum intră”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a avertizat, totodată, că teza intrării lui Iohannis şi Barna în turul al doilea este devastatoare pentru dreapta, deoarece va demobiliza electoratul şi a subliniat inexistenţa unor diferenţe de mesaj între cei doi candidaţi.

„Asta este una dintre tezele bumerang, devastatoare pentru dreapta. Pentru că în momentul în care vei spune că PSD este slab, că nu intră în turul al doilea, la primul tur, din partea dreaptă, dacă vin un sfert, e mult, pentru că nu-i interesează. De regulă ei au venit că erau împotriva PSD. Eu nu cred, încă o dată, în această teză, şi mai ales îndemn la prudenţă să nu ne pronunţăm ce va fi în primul tur. Nu ştiu, mai sunt patru luni până la alegeri. Şi atunci avem, cu mari şanse să intre în turul al doilea pe Klaus Iohannis, Dan Barna până acum nu s-a clarificat, el nu se poate limpezi decât prin opunere faţă de Klaus Iohannis. Nu ştiu, să-mi spună şi mie cineva, un alegător de dreapta de ce ar trebui să-l aleagă pe Dan Barna, şi nu pe Klaus Iohannis, dacă Dan Barna nu spune nimic despre Klaus Iohannis? Aaa, dacă Dan Barna duce o campanie foarte dură şi arată de ce el mai bun decât Klaus Iohannis, de ce Klaus Iohannis e slab, probabil că atunci electoratul merge de la Klaus Iohannis la Dan Barna. Dar altfel nu văd de ce. Deci asta este problema pe partea dreaptă”, a spus analistul politic.

Ion Cristoiu a subliniat în acest context “cacofonia” pe zona de dreapta, Iohannis-Barna, din punct de vedere al mesajelor transmise, spre deosebire de stânga unde Dăncilă şi Tăriceanu şi-au ales deja culoarele pe care vor merge.

„La Klaus Iohannis ştim, este şi el cu statul de drept, Dan Barna în aceste condiţii rămâne fără temă pentru că dacă vine şi el cu statul de drept şi cu apărarea şi fără penali, avem o inflaţie de fără penali. E interesant din acest punct de vedere, în timp ce la stânga, în legătură cu statul paralel, justiţia, avem o oarecare diferenţă, în sensul că avem Viorica Dăncilă care evită totuşi să atace abrupt ca să nu semene cu Dragnea, şi Tăriceanu, care este foarte dur, dincolo avem pro statul paralel, dar avem doi între care nu există nicio diferenţă. Aici avem cacofonia. Culmea, în timp ce la stânga există o diferenţă între Viorica Dăncilă şi CP Tăriceanu care le va da posibilitatea să ia fiecare din electoratul de stânga, dincoace nu văd care e diferenţa între Dan Barna şi Klaus Iohannis. Amândoi sunt fără penali, amândoi sunt împotriva corupţiei, amândoi sunt pentru intrarea în Europa. Vom vedea dacă Dan Barna e serios şi va începe o campanie de atacare”, a conchis Ion Cristoiu.

 

Comentarii Facebook

Actualitate

Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță

Publicat

pe

Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a fost legat cu mâinile și picioarele și aruncat într-o temniță, cu ochii legați.

Benjamin Owen FOTO: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Benjamin Owen, în vârstă de 44 de ani, din Memphis, a călătorit pe 25 aprilie în insula Little St James din Caraibe, cunoscută pentru reputația sa proastă, împreună cu prietenul său Ryan Dalton și o a treia persoană neidentificată.

Însă, atunci când cei trei au fost zăriți de un grup, Owen a declarat că a fost legat de mâini și picioare, legat la ochi și aruncat într-o cameră pe care a numit-o „temniță”, potrivit Daily Mail.

Câteva ore mai târziu, a spus el, a sosit poliția din Insulele Virgine și l-a arestat.

„Nu cred că era menit să părăsesc insula aceea în viață”, a declarat Owen pentru CBS News.

Poliția susține acum că cei care lucrează pe insulă pentru noul proprietar, Stephen Deckoff, încercau să-și facă dreptate, pe fondul unui val de influenceri care se înghesuiau pe celebra insulă din Caraibe.

În proces intentat de holdingul insulei împotriva lui Owen și a asociaților săi se arată că aceștia sunt „căutători de faimă pe internet” și „teoreticieni ai conspirației” care au acționat cu „indiferență nesăbuită și imprudentă”.

De asemenea, se susține că grupul face parte dintr-o „subcultură în creștere rapidă a așa-numiților «exploratori urbani», influencerii de pe rețelele sociale, YouTub-eri și persoane în căutare de publicitate pe internet care… profită financiar de notorietatea insulei și de asocierea acesteia cu Jeffrey Epstein”.

Se susține, de asemenea, că Owen și Dalton „se delectează cu teoriile lor conspiraționiste nebunești și le folosesc pentru a-și justifica comportamentul criminal”.

Este unul dintre cele trei procese civile de acest gen prin care se solicită despăgubiri împotriva presupușilor intruși de către o societate cu răspundere limitată (LLC) legată de Deckoff, miliardarul fondator al Black Diamond Capital Management.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Owen a postat videoclipuri online în care își împărtășește teoria că Epstein este încă în viață – o opinie pe care Dalton a spus că o împărtășește.

„Nu am văzut nicio dovadă că ar fi încă în viață acolo, dar asta face parte din căutarea adevărului”, a explicat el pentru WREG.

Owen a mai spus că „încerca să facă niște cercetări pentru a readuce povestea aceea în lumina reflectoarelor și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la organizația noastră non-profit We Fight Monsters, care combate traficul de persoane și exploatarea”.

Într-o declarație pentru CBS News, un purtător de cuvânt al proprietății insulare a lui Deckoff, pe care acesta intenționează să o transforme într-o „stațiune de lux de ultimă generație, de cinci stele, de clasă mondială, cu 25 de camere”, a declarat: „A existat o creștere alarmantă a numărului de persoane care intră ilegal pe proprietăți private de pe insula Little St James. Accesarea proprietății dincolo de plajă, inclusiv prin intrarea sau manipularea oricăreia dintre structurile insulei – așa cum au făcut acești intruși – este o încălcare clară a legii și va fi tratată ca atare fără excepție.”

Epstein a cumpărat inițial Little Saint James în 1998, apoi a achiziționat o insulă vecină, Great Saint James, în 2016.

Martorii au declarat că nu au observat niciodată vreo infracțiune pe insulă, dar după arestarea lui Epstein în 2019 pentru acuzații federale de trafic sexual și moartea sa în închisoare o lună mai târziu, Insulele Virgine au intentat un proces civil împotriva moștenitorilor săi, acuzându-l că a transportat fete minore pe insulă pentru a le abuza sexual.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cazul a fost soluționat în 2022, o sumă de 105 milioane de dolari fiind plătită Insulelor Virgine.

În același an, moștenitorii lui Epstein au scos insula la vânzare, iar un an mai târziu, miliardarul Stephen Deckoff a cumpărat cele două insule pentru 60 de milioane de dolari.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

Publicat

pe

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.

Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi

Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia

A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.  

La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.

Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.

1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.

Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.

A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.

1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte

„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.

A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.

Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.

1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști

Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.

Bonnie și Clyde/FOTO: FBI


Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea

Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.

FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.

Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.

În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.

Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.

Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.

La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.

Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes. 

Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.

Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.

1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București

Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.

FOTO: Inquam photos/David Muntean

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.

Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari. 

Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.


„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului

1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă

Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.

Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.

Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.

Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.

Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.

La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.

Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.

Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.

Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Publicat

pe

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.

„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.

Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:

„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.

Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.

„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”  

Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.

„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.

Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.


„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”
.

Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță

Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a...

Actualitateacum 12 ore

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de...

Actualitateacum 18 ore

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea...

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut
Actualitateacum 20 de ore

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea...

Actualitateacum o zi

Desemnarea viitorului premier trebuie să ţină cont de problemele urgente ale României

Sper că aşa îşi pun problema desemnării viitorului premier preşedintele Nicușor Dan şi consilierii săi. Ce trebuie să rezolve viitorul...

Actualitateacum o zi

Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA

Teheranul a reluat deja o parte din producția de drone pe parcursul armistițiului de șase săptămâni început la începutul lunii...

Actualitateacum 2 zile

AUR a dat în judecată Guvernul pentru a modifica legea finanțării partidelor. Soluția Curții de Apel București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a încercat să obțină în instanță anularea unor articole din normele de aplicare ale Legii...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro